CASE OF KOPRINAROVI v. BULGARIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property
CASE OF KOPRINAROVI v. BULGARIA (CtEDO, 2009)
CAUZUL CU PREZENTA SECȚIUNE DE KOPRINAROVI v. BULGARIA (Depunerea nr. 57176/00) HOTĂRÂREA STASBOURG 15 ianuarie 2009 FINAL 15/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Koprinarovi v. Bulgaria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cintima secțiune), care stă în calitate de camera compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători și Claudia Westerdiek, grefierul Secțiunii care a deliberat în privat la 8 decembrie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 57176/00) împotriva Republicii Bulgaria depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți bulgari, dna Evgenia Petrova Koprinarova și fiica sa, dna Zinaida Krasteva Koprinarova („reclamanții”), la 15 noiembrie 1999. Reclamanții au fost reprezentați de dl D. Marinov, un avocat practicant în Plovdiv. Guvernul bulgar („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna M. Dimova. Reclamanții au susținut, în special, că au fost privați de proprietatea lor în încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1. La 18 septembrie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a hotărât să comunice reclamația privind presupusa privare de proprietăți guvernului. De asemenea, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). Judecătorul Kalaydjieva, judecătorul ales în ceea ce privește Bulgaria, s-a retras din ședință în acest caz (art. 28 din Regulamentul Curții). La 1 octombrie 2008, Guvernul, în conformitate cu art. 29 § 1 litera (a), a informat Curtea că au numit în locul ei un alt judecător ales, și anume judecătorul Lazarova Trajkovska. FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Primul reclamant s-a născut în 1920. A murit la 30 aprilie 2006. Al doilea reclamant, fiica ei și singurul moștenitor, și-a exprimat dorința de a continua procedura în numele ei și în numele mamei ei decedate. Al doilea reclamant s-a născut în 1945 și trăiește în Sofia. În 1958, dl Koprinarov, al cărui moștenitori sunt reclamanții, achiziționat de la stat un etaj dintr-o casă de trei etaje din Plovdiv. Suprafața proprietății a fost de 109 de metri pătrați. Proprietatea a aparținut unei persoane private până la naționalizările efectuate de regimul comunist în Bulgaria în 1947 și după mai mulți ani. După adoptarea Legii privind restituirea în 1992, foștii proprietari de pre-naționalizare au introdus o procedură în temeiul articolului 7 din această lege împotriva reclamanților, cerând anularea titlului reclamanților și restabilirea proprietăților lor. Cazul a trecut de două ori prin sistemul judiciar și Curtea Supremă de Cassare a rendu hotărârea finală la 26 iulie 1999. 10. Curtea a examinat și a respins o serie de acuzații formulate de reclamanți în ceea ce privește presupusele încălcări ale reglementărilor privind locuința și a altor dispoziții juridice în vigoare în 1958. Cu toate acestea, instanțele au constatat că un document relevant din dosarul privind tranzacția din 1958 – aprobarea de către Ministrul Construcției Publice – a fost semnat de către un șef de Departament din Minister, nu de către Ministru personal. A urmat că persoana de la care reclamanții au moștenit proprietatea a obținut ilegal. Titlul reclamanților a fost, prin urmare, nul și nul și au fost ordonate să abandoneze proprietatea. 11. Reclamanții au fost evacuați din proprietate la 17 septembrie 2001. Expulzia a fost efectuată în prezența unui avocat special pentru reclamanții, desemnat de instanța relevantă pe baza faptului că reclamanții nu au fost găsite la adresa lor și că invitațiile trimise au fost respinse în mod repetat fără a fi furnizate. inter alia , că nu și-au schimbat adresa și că lucrurile lor au fost deteriorate, că apelurile nu au avut succes. Instanțele au remarcat că reclamanții nu au fost găsite la adresa pe care le-au indicat și că, prin urmare, nu au existat încălcări procedurale. De asemenea, reclamanții nu au reușit să își colecteze bunurile de mai mult de o lună și au fost, prin urmare, responsabili pentru daunele reclamate. 12. În urma expulzării lor, reclamanții au scris în repetate rânduri autorităților municipale cerea compensații sub forma unui apartament sau teren municipal, dar nu a primit un răspuns. 13. Într-o dată neespecificată în 1999, reclamanții au introdus o acțiune împotriva municipiului Plovdiv și a Ministerului Construcției Publice și Dezvoltării Regionale, cerând compensații pentru faptul că și-au pierdut proprietatea din cauza unei erori administrative comise de organismele inculpate în 1958. Acestea au susținut valoarea actuală a apartamentului, estimată la 54 000 lev bulgare (BGN) (27,000 euro (EUR). Iunie 2006 pe baza faptului că legislația relevantă – Legea privind răspunderea statului pentru prejudicii din 1989 – nu s-a aplicat retrospectiv și că legea prevede un sistem special de compensare prin obligații în cazuri precum cele ale reclamanților. 14. În 2000, reclamanții au devenit posibili să obțină compensații din partea statului sub formă de obligații care ar putea fi utilizate în licitații de privatizare sau vândute brokerilor. 15. Reclamanților au solicitat compensații prin obligații numai în iulie 2006, atunci când cererile lor de daune au fost respinse. La 16 august 2007, guvernatorul regional a declarat că cererea lor este inadmisibilă pentru că a fost depusă în afara termenului de trei luni de adoptare a dispoziției respective în ianuarie 2000. Guvernatorul a subliniat că amendamentele recente ale legii de restituire (a se vedea punctul 18 mai jos) nu au prevăzut un nou termen. 16. De la o dată neespecificată, reclamanții au trăit la Sofia, în cazare de servicii furnizată de biroul soțului celui de-al doilea reclamant. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICĂ 17. Faptele de fundal relevante și dreptul și practicile interne au fost rezumate în hotărârea Curții în cazul Velikovi și alții c. Bulgaria , nr. 43278/98, 45437/99, 48014/99, 48380/99, 51362/99, 53367/99, 60036/00, 73465/01 și 194/02, 15 martie 2007 18. La scurt timp după adoptarea acestei hotărâri, la 8 mai 2007, Guvernul a publicat reglementări de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (3) din Legea Restituirii (Journalul de Stat nr. 37 din mai 2007). Regulamentele permit persoanelor aflate în prezent în posesia de obligații de compensare a locuințelor să obțină plăți la valoarea nominală de la Ministerul Finanțelor. Curtea remarcă, la început, că prima reclamantă a murit în 2006 și că al doilea reclamant, fiica ei, a exprimat dorința de a continua cererea și în numele ei. În cazuri similare în care un reclamant a murit în cursul procedurii, Curtea a luat în considerare declarațiile moștenitorilor reclamantului care au exprimat dorința de a continua procedura în fața acesteia și Curtea nu vede niciun motiv de a reține altfel în acest caz (a se vedea, printre altele, Kirilova și altele c. Bulgaria, nos . 42908/98, 44038/98, 44816/98 și 7319/02, § 85, 9 iunie 2005). II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI 1 LA CONVENȚIE 20. Reclamanții se plâng că au fost privați de proprietate în încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 21. Guvernul nu este de acord. Admisibilitate 22. Curtea constată că această plângere nu este, în mod evident, nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamanții au declarat că și-au cumpărat de bună credință apartamentul și nu au fost responsabili pentru omisiunea administrativă care a dus la anularea titlului lor de patruzeci de ani mai târziu. Ei au susținut că nu au fost disponibile compensații adecvate pentru privarea proprietăților lor. Acestea au subliniat faptul că obligațiile de compensare disponibile în 2000 au fost comercializate la 10% din valoarea lor în acel moment și că posibilitatea obținerii unor astfel de obligații nu le mai erau deschise după modificarea legii în 2006. De asemenea, ei au susținut că, spre deosebire de ceea ce a fost sugerat de Guvern, nu au avut dreptul de a închiria un apartament municipal, astfel de apartamente fiind disponibile numai pentru persoanele care au nevoie de locuințe din cauza problemelor sociale sau de sănătate. 24. Guvernul a declarat că legile de restituire adoptate după căderea comunismului vizând restabilirea justiției. În cazul reclamanților, instanța a aplicat corect legislația relevantă. Echilibrul echitabil necesar nu a fost supărat deoarece reclamanții aveau dreptul la inventarea unui apartament municipal și la compensarea prin obligații care, după modificarea legii din 2006, ar fi putut fi plătită la valoarea nominală. Reclamanții nu au putut introduce o cerere în timp util pentru obținerea unei astfel de compensații. 25. Curtea remarcă că prezentul caz se referă la aceleași legislații și chestiuni ca în Velikovi și alții , menționate mai sus. 26. Faptele se plângeau că, fără îndoială, au constituit o ingerință în drepturile de proprietate ale reclamanților și cădeau să fie examinate în conformitate cu art. 1 alin. (1) primul paragraf din Protocolul nr. 1 ca privare de proprietate. 27. Prin urmare, Curtea trebuie să examineze dacă privarea de proprietăți în cauză a fost legală, a fost în interesul public și a ajuns la un echilibru echitabil între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanei. 28. Curtea constată că interferența a fost bazată pe legea relevantă și a urmărit un obiectiv important în interesul public – de a restabili justiția și respectul statului de drept. 176), consideră că, în circumstanțe particulare, întrebarea dacă legea relevantă era suficient de clară și previzibilă nu poate fi separată de problema proporționalității. 29. Aplicarea criteriilor stabilite în Velikovi și alții (citată mai sus, §§§ 183-192), Curtea remarcă că titlul reclamanților a fost declarat nul și nul și au fost privați de proprietatea lor exclusiv din cauza faptului că în 1958 administrația nu a respectat o formalitate administrativă – un document relevant a fost semnat de un șef de departament în loc de ministrul relevant. Prin urmare, Tribunalul consideră că acest caz este similar cu cel al lui Bogdanovi și al lui Tzilevi, examinat în Velikovi și alții. Hotărârea (a se vedea § 220 și § 224 din această hotărâre, citată mai sus), în cazul în care a susținut că, în astfel de cazuri, echilibrul echitabil prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu a putut fi realizat fără o compensare adecvată. 31. Curtea constată că reclamanții nu au primit o compensație. Cu toate acestea, ca și în una dintre cererile examinate în Velikovi și altele (a se vedea §§ 226-228) – aplicarea Tzilevi – reclamanții nu au solicitat obligații de compensare, astfel cum ar fi putut avea în 2000. Curtea consideră că, ca urmare, au avansat oportunitatea de a obține cel puțin între 15% și 25% din valoarea apartamentului, deoarece aceasta a fost rata la care au fost comercializate obligații până la sfârșitul anului 2004. Faptul că prețurile obligațiunilor au crescut la sfârșitul anului 2004 sau că legea aplicabilă a fost modificată în 2006 și prevăzută pentru plata obligațiilor la valoarea nominală nu poate duce la concluzia că autoritățile ar fi asigurat o compensare adecvată pentru reclamanții. Într-adevăr, reclamanții nu ar fi putut prevedea prețurile obligațiilor sau amendamentele legislative și Curtea nu poate specula dacă ar fi așteptat patru sau mai mult de patru ani înainte de a încasa obligațiunile lor. În plus, legislația privind compensarea s-a schimbat frecvent și nu a fost previzibilă ( Velikovi și alții , citat mai sus, § 191 și § 226). 32. În aceste circumstanțe, Curtea constată că nu a fost asigurată reclamanților posibilitatea clară și previzibilă de obținere a unei compensații. Neutilizarea schemei de compensare a obligațiunilor va trebui luată în considerare în temeiul articolului 41, dar nu poate afecta în mod decisiv rezultatul plângerii de la art. 1 din Protocolul (1). 33. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 34. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înălțimei Parti contractante în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 35. Al doilea reclamant a solicitat 250.000 lev bulgare (BGN), aproximativ 127.000 euro (EUR), în ceea ce privește valoarea de piață a apartamentului. Ea a prezentat un raport de evaluare, din aprilie 2008, de către un expert comandat de ea. Ea a solicitat, de asemenea, BGN 20.000 (10.000 EUR) pentru daunele nepecuniare suportate de ea și mama ei. 36. Guvernul nu a comentat. 37. Aplicarea abordării stabilite în cazuri similare, având în vedere natura încălcării constatate de Curtea consideră oportună stabilirea unei sume forfetare în ceea ce privește daunele pecuniare și nepecuniare cu referire la valoarea apartamentului și la toate celelalte circumstanțe relevante (a se vedea totonova și altele c. Bulgaria c. (doar satisfacția), nr. 48380/99, 51362/99, 60036/00 și 73465/01, §§ 10 și 47, 24 aprilie 2008). 38. Pentru a determina sumele care urmează să fie atribuite, Curtea constată mai sus că neutilizarea sistemului de compensare a obligațiilor ar trebui luată în considerare în temeiul articolului 41 din convenție. Prin urmare, Curtea consideră că trebuie să aplice o reducere adecvată a acordului just de satisfacție din cauza neutilizarii posibilității de a obține compensații parțiale a reclamanților. Acesta acceptă faptul că reducerea trebuie să fie modestă, având în vedere faptul că legislația națională relevantă privind compensarea a fost supusă unor modificări frecvente în direcții contradictorii și a fost astfel imprevizibilă și generată de incertitudine juridică (a se vedea punctul 31 de mai sus și Todorova și altele , citate mai sus § 46). 39. Curtea constată, de asemenea, că în 1999 valoarea de piață a apartamentului a fost evaluată la 27 000 EUR de către solicitanți (a se vedea punctul 13 de mai sus) și că în aprilie 2008, un expert comandat de către ei a estimat la 127 000 EUR. Curtea constată, de asemenea, că, în timp ce reclamanții nu au fost furnizate locuințe municipale, nu există nici o indicație că au riscat să fie fără adăpost și apare din documentele susținute că au trăit în cazare de servicii furnizată de angajatorul soțului celui de-al doilea reclamant. 40. Având în vedere considerentele de mai sus, toate circumstanțele cauzei și informațiile de la care se dispun cu privire la piața imobiliară din Plovdiv, Curtea aprobă al doilea reclamant, care urmărește cererea în numele său și ca moștenitor al primului solicitant, 72.000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material și nepecuniare. Costuri și cheltuieli 41. Reclamanții au solicitat BGN 12.000 (6.130 EUR) pentru taxele legale suportate în cadrul procedurii dinaintea Curții, care au prezentat un acord între ei și avocatul lor conform căruia taxele vor fi plătite numai în cazul succesului. 42. Guvernul nu a formulat comentarii. 43. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 2.500 EUR pentru costuri și cheltuieli.Datele implicite 44. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit restul cererii admisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) statul pârât trebuie să plătească doamnei Zinaida Koprinarova, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în levii bulgare la rata aplicabilă la data decontare: 72.000 EUR (septizeci și două mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciu material și nepecuniare; ii. 2.500 EUR (2.000 și cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Președintele grefierului peer Lorenzen