AFFAIRE İMZA c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

20.01.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 10 - Liberté d'expression-{Générale}

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE İMZA c. TURQUIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE PENTRU □MZA c. TURCIA (Cercetarea nr. 24488/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 ianuarie 2009 DEFINIF 20/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza András Sajó, Ișl Karakaș, judecători, și de Sally Dolle, graffière de section Dupa ce a deliberat în camera Consiliului la 16 decembrie 2008, Rend la rejudecare că aici, adoptat la această dată procedura A la origine a cauzei se află o cerere (n 2448/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Sedat La 24 iulie 2003, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Reclamantul este reprezentat de domnul K.T. Sürek, avocat la Istanbul. La 16 aprilie 2007, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea. După cum permite art. 29 alin. El a fost, la data faptelor, proprietar și redactor șef al revistei bimensuelle Özgürlük Dünyas În acest capitol, autorul s-a referit la două interviuri între Duran Kalkan și Osman Öcalan, ambele fiind responsabile de PKK . Aceste interviuri au fost deja publicate într-o altă revistă politică, Yedinci Gündem în octombrie 2001 Yașar Süveyda critica poziția adoptată de aceste două personalități cu privire la o eventuală colaborare a kurzilor cu americanii din Irak, precum și tendința PKK de a spera la un statut al Statelor Unite ale Americii. mai mult decât atât, și susținea realizarea unor condiții favorabile pentru dezvoltarea unei mișcări independente și democratice a populației de lucrători. Printr-un act de acuzare din 15 noiembrie 2001, procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului . În memoriul său în apărare adresat Curții de Securitate a statului, reclamantul a contestat acuzațiile. El s-a plâns că, într-un articol care conține douăzeci și opt de pagini, instanța ar fi luat în considerare doar o trecere în interiorul unui singur capitol, fără nici o examinare a articolului în ansamblul său. El susține apoi că pasajul incriminat conține referințe la interviurile deja publicate într-o altă revistă și că acest lucru nu poate constitui o infracțiune de publicare a declarațiilor unei organizații ilegale; de asemenea, a afirmat că scopul articolului nu era de a informa publicul cu privire la opiniile anumitor persoane, ci de a critica aceste opinii deja cunoscute publicului. În cele din urmă, invocând art. 10 din Convenție, s-a plâns că procedura penală împotriva sa a constituit o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și la libertatea publicului de a primi informații. Prin hotărârea din 29 mai 2002, instanța de securitate a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 430 EUR (EUR) și a ordonat suspendarea revizuirii sale pentru o perioadă de o zi. În motivele sale, aceasta a menționat că: (i) proprietarul și redactorul-șef al revistei, a publicat declarațiile lui Duran Kalkan și Osman Öcalan, doi înalți responsabili ai PKK. 10. La 31 mai 2002, reclamantul și-a exprimat dreptul la libertatea de exprimare. 11. Prin hotărârea din 25 februarie 2003, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. 12. Sancțiunea de suspendare a revizuirii a fost executată la 25 aprilie 2003 și a fost plătită la 14 noiembrie 2003. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 13. În temeiul articolului 6 alineatul (2) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului Se pedepsește cu o pedeapsă din culpă (...) oricine tipărește sau publică declarații sau fluturașe de organizații teroriste. 14. La art. 2 alineatul (1) suplimentar la Legea nr. 5680 privind presa, în vigoare la momentul faptelor, prevedea suspendarea pe o perioadă de trei zile până la o lună a unui ziar care a publicat un articol reprimat de această lege. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIA 15. Reclamantul susține că condamnarea sa la infracțiune și sancțiunea de suspendare impusă revistei al cărei proprietar era au constituit o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare prevăzut la art. 10 din convenție, astfel cum a fost formulată. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță (...) În ceea ce privește exercitarea acestor libertăți, care implică obligații și responsabilități, pot fi supuse anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 16. Curtea constată că nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Guvernul consideră că textele în litigiu constau în declarații ale liderilor unei organizații teroriste, PKK și că, având în vedere sensibilitatea problemei actelor teroriste, ingerința era justificată de scopurile legitime pe care le urmărea, și anume securitatea națională, ordinea publică și prevenirea criminalității 19. Curtea ia notă de faptul că nu este dispută între părți că măsura în cauză constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1) din Convenție. Nu se contestă în continuare de către părți faptul că ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume securitatea națională și/sau apărarea ordinii. 20. În schimb, Curtea are îndoieli cu privire la dacă, în conformitate cu criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, Asan c. Turcia, n 28582/02, § 32, 27 noiembrie 2007), reclamantul putea prevedea în mod rezonabil că art. 6 alineatul (2) din Legea nr. 3713, care se referă la cel care tipărește sau publică declarații sau tracte de organizații teroriste Cu toate acestea, având în vedere concluzia la care se referă în ceea ce privește necesitatea unei ingerințe, Curtea consideră că nu este necesar să se soluționeze această chestiune (punctele 27-28 de mai jos). 21. În ceea ce privește criteriul necesității într-o societate democratică, Curtea amintește rolul esențial al presei într-o astfel de societate ( Goodwin c. Regatul Unit, Hotărârea din 27 martie 1996, Rec., 1996 II, § 39, Bladet Tromsø și Stensaas c. Norvegia [GC], n 2190/93, § 59, CEDO 1999 II). Este de datoria presei să comunice, în conformitate cu obligațiile și responsabilitățile sale, informații și idei cu privire la toate problemele de interes general, nu trebuie să depășească anumite limite stabilite în special în vederea protejării intereselor vitale ale statului, cum ar fi securitatea națională sau integritatea teritorială, împotriva amenințării terorismului sau în vederea apărării ordinii sau prevenirii infracțiunilor ( Sürek și Özdemir c. Turcia [GC], n 23927/94 și 24277/94, § 58, 8 iulie 1999. 22. Or, în primul rând, este autorităților naționale pe care trebuie să o evalueze dacă există o nevoie socială imperioasă care poate justifica restricția la această libertate, exercițiu pentru care acestea beneficiază de o anumită marjă de apreciere. Prin urmare, atunci când își exercită controlul, Curtea nu are sarcina de a se substitui instanțelor naționale, ci de a verifica, din perspectiva articolului 10, deciziile pe care le-au pronunțat în temeiul puterii lor de apreciere. În acest scop, Curtea trebuie să ia în considerare ingerința în cauză în lumina întregii cauze (a se vedea, printre altele, Austria c. , Hotărârea din 8 iulie 1986, seria A n 103, § 46, și Riros și Daskas c. Grecia , n 65545/01, § 44, 27 mai 2004), în special în ceea ce privește termenii utilizați în mod incriminat și contextul publicării sale, și să ia în considerare dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (Brahim Aksoy c. Turcia, n 28635/95, 30171/96 și 34535/97, § 60, 10 octombrie 2000 și Incal c. Turcia , Hotărârea din 9 octombrie 2000 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 58). 23. În speță, Curtea constată mai întâi că reclamantul a fost condamnat pentru publicarea declarațiilor unei organizații teroriste prin intermediul unei reviste despre care era redactor-șef și proprietar și că aceste declarații, care fuseseră publicate anterior într-o altă revistă, se prezentau și comentau, cu menționarea datei și a locului publicării lor anterioare. 24. Curtea arată apoi că, la articolul publicat în Özgürlük Dünyas a tratat un subiect de interes general, respectiv conflictele internaționale din regiunea Iraq, precum și pozițiile diverșilor actori politici, inclusiv autorii declarațiilor în cauză, pledând pentru o soluție democratică la conflicte 25. Curtea amintește că a luat deja în considerare personalitatea autorului de cuvânt în litigiu în contextul luptei împotriva terorismului, în special poziția sa în cadrul unei organizații calificate drept teroristă sau legătura sa cu aceasta (a se vedea, de exemplu, Falakao 10037/03 și 14813/03, § 37, 12 aprilie 2007). Cu toate acestea, Comisia a considerat pe deplin acest factor ca fiind singurul element determinant în analiza sa, care ar fi de neconceput în ceea ce privește Convenția pecuniară implică excluderea anumitor persoane din garanția oferită prin art. 10 (a se vedea, de asemenea, Özgür Gündem c. Turcia, nr. 23144/93, § 63, CEDH 2000 III). Or, acest lucru este exact factorul care pare să fi condus instanțele interne în speță, motivându-și judecata numai pe baza identității autorilor declarațiilor în litigiu, fără a lua în considerare alți factori, cum ar fi conținutul declarațiilor și contextul publicării acestora (a se vedea, de exemplu, hotărârea citată anterior Sürek și Özdemir, § 61 26). În cele din urmă, în ceea ce privește impactul potențial al declarațiilor în litigiu, Curtea subliniază că acestea, pentru că au fost publicate anterior, erau deja din domeniul public și că, în articolul Având în vedere cele de mai sus și în special importanța dezbaterii de interes general în care au fost formulate cuvintele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 (1) DIN CONVENȚIE 29. Reclamantul denunță încălcarea articolului 6 1 din convenție și se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială din cauza desemnării judecătorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii, compus în alții din Ministrul Justiției și secretarul său cu privire la admisibilitate 30. Curtea amintește deja că a examinat și respins o astfel de cauză (a se vedea, de exemplu, Imrek c. Turcia (dec.), 57175/00), 28 ianuarie 2003. În absența oricărei circumstanțe care necesită să plece de la jurisprudența menționată anterior, Curtea consideră că este necesar să se declare cauza inadmisibilă pentru lipsa vădită a temeiului, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 32. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă în termenele stabilite. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să-i acorde o sumă în acest sens. PE CESO, CURȚIA, ÎN L În limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 ianuarie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dollé Françoise Tulkens Modulul Președinției [1] Partidul Muncitorilor din Kurdistan, o organizație ilegală