NEVALA v. FINLAND

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 10391/06 de Jarmo Johannes NEVALA împotriva Finlandei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 20 ianuarie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, Grefierul Secțiunii Având în vedere cererea depusă la 27 februarie 2006, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Jarmo Johannes Nevala, este un național finlandez născut în 1954 și locuiește în Tampere. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl J. Tuutti, un avocat practicant în Tampere. Guvernul finlandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului pentru Afaceri Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant și după cum au apărut din documentele de pe dosar, pot fi rezumate după cum urmează. Investigația preliminară La 21 decembrie 1998, dl O. a raportat o presupusă infracțiune Biroului Național de Investigație. La 31 martie 1999, reclamantul a fost arestat ca suspect într-o fraudă agravată, presupusă, comisă în perioada între 1 ianuarie 1996 și 31 decembrie 1997. El a fost suspectat, printre altele , că a vândut un tablou domnului O., susținând în mod eronat că a fost pictat de Peter Paul Rubens. Un dl T și o dna W. au fost suspectate, printre altele , că a vândut o altă pictură domnului O., susținând că a fost pictat de Vassili Kandinsky. La 29 aprilie 2000, ancheta preliminară a fost finalizată. Tribunalul de District Riihimäki La 27 iunie 2003, procurorul public a preferat acuzațiile și, în acea dată, cazul a devenit pendent în fața Curții de District (käjäoikeus, tingsrätten Curtea a desfășurat o audiere orală în timpul căreia a primit mărturie de la 19 martori. La 19 decembrie 2003, Curtea de District a condamnat reclamantul de fraudă agravată (un număr de acte care constituie o singură instanță de fraudă agravată) comisă în perioada cuprinsă între 31 mai și 9 septembrie 1996 și l-a condamnat la un termen suspendat de șapte luni și jumătate de închisoare și la o amendă suplimentară de 300 de ani. Curtea de Apel Kouvola La 10 și 16 ianuarie 2004, procurorul public și, respectiv, reclamantul au făcut apel. La 25 ianuarie 2004, reclamantul a recursat. Curtea a primit răspunsuri ale părților la apeluri. A avut o audiere orală de la 8 la 11 martie și de la 14 la 17 martie 2005. A primit mărturie de la 15 martori. La 13 mai 2005, Curtea de Apel ( hovioikeus, hovrätten ) a constatat că reclamantul a fost vinovat de fraude agravată comisă în 1996. L-a condamnat pentru mai multe acte de fraudă decât judecata inferioară. Ancheta anterioară și procedura judecătorească au fost desfășurate fără întârziere nejustificată și, din partea sa, reclamantul nu a prelungit procedura. Cu toate acestea, etapa acuzației a fost lungă. Prin urmare, instanța atenuat sentința reclamantului în conformitate cu capitolul 6, secțiunea 7 (3) din Codul penal. Acesta l-a condamnat la o perioadă imediată de un an și de opt luni de închisoare. Cu toate acestea, nu a specificat condamnarea reclamantului ar fi primită dacă procedura ar fi fost mai rapidă. De asemenea, i-a ordonat să plătească daune și costuri juridice. Curtea Supremă La 3 iulie 2005, reclamantul a solicitat permisiunea de apel și o audiere orală în Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen La 31 august 2005, Curtea Supremă l-a refuzat să facă apel. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii. El se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 6 că durata lor l-a împiedicat să se apere într-un mod eficient, deoarece martorii nu mai puteau aminti evenimentele relevante și unii martori au murit. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns că procedurile împotriva lui au fost excesiv de lungi. El se bazează pe art. 6 care citește în măsura în care este relevant: „În determinarea ... a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 12 noiembrie 2008, Guvernul a informat Curtea cu privire la declarația lor unilaterală, semnată la aceeași dată, în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Declarația prevăzută după cum urmează: „1. În timp ce eforturile de asigurare a unei soluții prietenoase a cazului nu au avut succes, guvernul dorește să exprime – prin intermediul unei declarații unilaterale – recunoașterea acesteia că, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, durata procedurii penale nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional” menționate la art. 6 § 1 din convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului în compensație pentru prejudiciu moral 2,100 EUR (doi mii de sute de euro). În opinia sa, această sumă ar constitui o reparație adecvată și o compensare suficientă pentru durata impugnată a acestei proceduri și, prin urmare, o sumă acceptabilă în ceea ce privește cuantitatea în acest caz. Guvernul este, de asemenea, pregătit să ramburseze costurile și cheltuielile reclamantului cu o sumă de 500 EUR (cincă sute de euro), inclusiv impozitul pe valoarea adăugată. În opinia sa, această sumă ar putea fi considerată rezonabil corespunzător cu ceea ce a fost de fapt suportat de reclamant și ca compensare suficientă pentru costurile și cheltuielile sale în cadrul procedurii în cauză, precum și acceptabilă în ceea ce privește cuantitatea Suma totală de 2,600 EUR (2 mii șase sute de euro) va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului § 1 lit. (c) din Convenție. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de neîndeplinire plus trei puncte procentuale. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentului caz permit Curții dumneavoastră să ajungă la concluzia că există „alte motive”, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, justificând faptul că Curtea dumneavoastră poate întrerupe examinarea prezentei cereri și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 alineatul (1) în amendă , care ar necesita examinarea în continuare a cazului în temeiul acestei dispoziții. În consecință, Guvernul invită Curții dumneavoastră să elimine cererea din lista sa de cazuri.” Într-o scrisoare din 16 decembrie 2008, reclamantul a exprimat opinia că nu exista niciun motiv pentru a elimina cazul din lista cazurilor și a solicitat să continue examinarea cazului. În ceea ce privește compensația oferită de Guvern, reclamantul a considerat inadecvată. Evaluarea Curtei Curtea reiterează că ambele părți au depus argumente la Registru în contextul negocierilor de decontare prietenoasă (art. 38 alineatul (1) litera (b) din Convenția și art. 62 din Regulamentul de procedură). Nu s-a ajuns la soluție. art. 37 din Convenție prevede că Curtea poate decide, în orice etapă a procedurii, să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată un caz din lista sa în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include următoarele dispoziții: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea subliniază că, în anumite circumstanțe, ar putea fi necesar să se elimine o cerere sau o parte a acesteia, în temeiul articolului (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale depuse de guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În hotărârea dacă ar trebui sau nu să pună capăt plângerii de procedură din lista sa, Curtea va examina cu atenție termenele declarației făcute de Guvern în lumina principiilor care iese din jurisprudența sa, în special hotărârile sale în cazuri precum Tahsin Acar c. Turcia [GC] (n. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Suedez al Muncitorilor de Transport v. Suedia ((striking out), nr. 53507/99, 18 iulie 2006); Van Houten v. Țările de Jos (striking out), nr. 25149/03, ECHR 2005 IX), Kalanyos și alții v. România (n. (n. 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007) și K.K. v. Finlanda (striking out), nr. 7779/04, 27 noiembrie 2007). Curtea remarcă că procedura penală a durat aproximativ șase ani și jumătate. Cazul a fost tratat de trei niveluri de jurisdicție. Curtea remarcă că declarația guvernului conține o recunoaștere clară că cerințele privind „tempul rațional” nu au fost respectate în sensul art. 6 § 1 din Convenție. Curtea este convinsă că suma totală oferită reclamantului de către Guvern în compensare pentru daune și cheltuieli morale, adică 2.600 euro, constituie o soluție adecvată pentru lungimea excesivă a procedurii având în vedere toate circumstanțele cauzei și pentru atribuirea acesteia în cazuri comparabile. Curtea a stabilit, într-o serie de cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDO 1999 II). În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil în cazurile împotriva Finlandei (de exemplu, Kangasluoma c. Finlanda , nr. 48339/99, 20 ianuarie 2004 și Lehtonen c. Finlanda , nr. 11704/03, 13 iunie 2006). În acest context, Curtea consideră că nu mai este justificat, în sensul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție, să continue examinarea acestei părți a cererii și nu constată motive care ar necesita examinarea în continuare a acestei părți a cauzei (art. 37 § 1 în amendă În consecință, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Presupunerea nedreptării procedurii respective, în măsura în care reclamantul se plângea, de asemenea, în temeiul articolului 6, că durata procedurii a exclus o apărare bună, Curtea constată că nu a prezentat această plângere Curții Supreme, după care această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recoursurilor interne. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește durata plângerii de procedură în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara inadmisibil restul cererii. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 10391/06

by Jarmo Johannes NEVALA

against Finland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 20

January 2009 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Giovanni Bonello,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 27 February 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Jarmo Johannes Nevala, is a Finnish national who was born in 1954 and lives in Tampere. He was represented before the Court by Mr J. Tuutti, a lawyer practising in Tampere. The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant and as they appear from the documents on the file, may be summarised as follows.

Pre-trial investigation

On 21 December 1998 a Mr O. reported an alleged offence to the National Bureau of Investigation.

On 31 March 1999 the applicant was arrested as a suspect in an aggravated fraud allegedly committed during the period between 1

January

1996 and 31 December 1997. He was suspected of,

inter alia

, having sold a painting to Mr O., erroneously claiming that it had been painted by Peter Paul Rubens. A Mr T. and a Ms W. were suspected of,

inter alia

, having sold another painting to Mr O., erroneously claiming that it had been painted by Vassili Kandinsky.

On 29 April 2000 the pre-trial investigation was completed.

Riihimäki District Court

On 27 June 2003 the public prosecutor preferred charges and on that date the case became pending before the District Court (

käräjäoikeus, tingsrätten

).

The court held an oral hearing during which it received testimony from 19 witnesses.

On 19 December 2003 the District Court convicted the applicant of aggravated fraud (a number of acts which constituted a single instance of aggravated fraud) committed during the period from 31 May to 9

September

1996 and sentenced him to a suspended term of seven and a half months’ imprisonment and a supplementary fine in the amount of 300

euros (EUR). It also ordered him to pay damages and legal costs.

Kouvola Court of Appeal

On 10 and 16 January 2004 the public prosecutor and the complainant respectively appealed. On 25 January 2004 the applicant appealed.

The court received the parties’ replies to the appeals.

It held an oral hearing from 8 to 11 March and from 14 to 17

March

On 13 May 2005 the Court of Appeal (

hovioikeus, hovrätten

) found the applicant guilty of aggravated fraud committed in 1996. It convicted him of more acts of fraud than did the lower court.

It noted that a significant amount of time had passed between the commission of the applicant’s offence and its judgment. The pre-trial investigation and the court proceedings had been conducted without undue delay and the applicant had, for his part, not prolonged the proceedings. However, the prosecution stage had been lengthy. Therefore, the court mitigated the applicant’s sentence pursuant to Chapter 6, section 7 (3) of the Penal Code. It sentenced him to an immediate term of one year and eight months’ imprisonment. It did not however specify the sentence the applicant would have received had the proceedings been speedier. It also ordered him to pay damages and legal costs.

Supreme Court

On 3 July 2005 the applicant requested leave to appeal and an oral hearing in the Supreme Court (

korkein oikeus, högsta domstolen

).

On 31 August 2005 the Supreme Court refused him leave to appeal.

COMPLAINTS

1.

The applicant complains under Article 6 of the Convention about the length of the proceedings.

2.

He also complains under Article 6 that their duration prevented him from defending himself in an effective manner since the witnesses could no longer recall the relevant events and some witnesses had died.

THE LAW

A.

The length of the proceedings

The applicant complained that the proceedings against him were excessively lengthy. He relied on Article 6 which reads insofar as relevant:

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

1.

The parties’ submissions

By a letter dated 12 November 2008 the Government informed the Court of their unilateral declaration, signed on the same date, with a view to resolving the issue raised by this part of the application.

The declaration provided as follows:

“1.

Whereas the efforts with a view to securing a friendly settlement of the case have been unsuccessful, the Government wishes to express – by way of a unilateral declaration – its acknowledgement that in the special circumstances of the present case the length of the criminal proceedings did not fulfil the requirement of ‘reasonable time’ referred to in Article 6 § 1 of the Convention.

2.

Consequently, the Government is prepared to pay the applicant in compensation for non-pecuniary damage EUR 2,100 (two thousand one hundred euros). In its view, this amount would constitute adequate redress and sufficient compensation for the impugned length of the said proceedings, and thus an acceptable sum as to

quantum

in the present case.

3.

The Government are furthermore prepared to reimburse the applicant’s costs and expenses in an amount of EUR 500 (five hundred euros), inclusive of value-added tax. In its view, this amount could reasonably be considered to correspond to what has actually been incurred by the applicant and as sufficient compensation for his costs and expenses in the proceedings in the present case, and also acceptable as to

quantum

.

4.

The total sum of EUR 2,600 (two thousand six hundred euros) will be payable within three months from the date of notification of the decision pursuant to Article

37

5.

In the light of above, the Government would suggest that the circumstances of the present case allow your Court to reach the conclusion that there exists ‘any other reason’, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention, justifying your Court to discontinue the examination of the present application and that, moreover, there are no reasons of a general character, as defined in Article 37 § 1

in fine

, which would require the further examination of the case by virtue of that provision. Accordingly, the Government invites your Court to strike the application out of its list of cases.”

In a letter of 16 December 2008 the applicant expressed the view that there was no reason to strike the case out of the list of cases and requested that the examination of the case be continued. As to the compensation offered by the Government, the applicant considered it inadequate.

2.

The Court’s assessment

The Court reiterates that both parties filed submissions with the Registry in the context of friendly settlement negotiations (Article 38 § 1 (b) of the Convention and Rule 62 of the Rules of Court). No settlement was reached.

Article 37 of the Convention provides that the Court may, at any stage of the proceedings, decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Article 37 § 1

in fine

includes the following proviso:

“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The Court points out that, under certain circumstances, it may be appropriate to strike out an application, or part thereof, under Article

37

§

1

(c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration filed by the respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. In deciding whether or not it should strike the length of proceedings complaint out of its list, the Court will examine carefully the terms of the declaration made by the Government in the light of the principles emerging from its case-law, in particular its judgments in cases such as

Tahsin Acar v. Turkey

[GC] (no.

26307/95, §§

75-77, ECHR 2003-VI);

Meriakri v. Moldova

((striking out), no. 53487/99, 1 March 2005);

Swedish Transport Workers Union v. Sweden

((striking out), no. 53507/99, 18 July 2006);

Van Houten v. the Netherlands

((striking out), no. 25149/03, ECHR 2005

‑

IX),

Kalanyos and Others v. Romania

((no. 57884/00, § 25, 26 April 2007)), and

K.K. v. Finland

((striking out), no. 7779/04, 27 November 2007).

The Court observes that the criminal proceedings lasted some six and a half years. The case was dealt with by three levels of jurisdiction. The Court notes that the Government’s declaration contains a clear acknowledgment that the “reasonable time” requirement has not been respected within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention. The Court is satisfied that the total amount offered to the applicant by the Government in compensation for non-pecuniary damage and costs and expenses, that is 2,600 euros, constitutes adequate redress for the excessive length of the proceedings having regard to all the circumstances of the case and to its awards in comparable length of proceedings cases.

The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Pélissier and Sassi v. France

[GC], no.

25444/94, § 67, ECHR 1999

‑

II). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to alleged breach of one’s right to a hearing within a reasonable time in cases against Finland (see, for example,

Kangasluoma v. Finland

, no. 48339/99, 20 January 2004 and

Lehtonen v. Finland

, no. 11704/03, 13 June 2006).

Against this background, the Court considers that it is no longer justified, within the meaning of Article 37 § 1 (c) of the Convention, to continue the examination of this part of the application, and finds no reasons which would require the further examination of this part of the case (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, it should be struck out of the list.

B.

The alleged unfairness of those proceedings

Insofar as the applicant also complained under Article 6 that the duration of the proceedings ruled out a good defence, the Court notes that he did not submit this complaint to the Supreme Court.

It follows that this complaint must be rejected under Article

35 §§

1 and

4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the length of proceedings complaint under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

inadmissible the remainder of the application.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President