Secțiunea a doua din Regulamentul Curții la 16 iulie 2009 STRASBURG 20 ianuarie 2009 În cauza Șerefli și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș 1533/03) îndreptat împotriva Republicii Turcia și din care 14 resortisanți ai acestui stat, domnii Necip Mümtaz șerefli [1] și Șerif Necip Șerefli [2] , și domnii mei Engin Onay, Gülümser Șerefli, Asl La 16 octombrie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 2 octombrie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice plângerile trase din durata procedurii guvernului.
După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamanții (punctul 1 de mai sus) s-au născut în 1926, 1969, 1964, 1934, 1974, 1919, 1930, 1938, 1933, 1968, 1964, 1963, 1937 și 1942, și își au reședința în Mu O acțiune în anulare a acțiunilor Comisiei Cadastrului cu privire la terenurile pe care le susțineau moștenite. La 11 iunie 1990 și 25 octombrie 1993, Tribunalul a respins cererea reclamanților pe baza elementelor colectate. La 26 februarie 1991 și 28 februarie 1995, Curtea de Casație a infirmat hotărârile de primă instanță. La 8 aprilie 1992 și 10 mai 1996, Curtea a respins recursul prin rectificarea hotărârii.
La 5 aprilie 2001, Tribunalul a respins a treia oară cererea reclamanților, după colectarea elementelor solicitate de Curtea de Casație. La 11 decembrie 2001, aceasta din urmă și-a confirmat hotărârea, iar la 19 aprilie 2002, a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii. Între 16 iunie 1978 și 5 aprilie 2001, tribunalul a ținut o sută șapte audieri. În această perioadă, el a întocmit dosarul, a solicitat autorităților și documentelor diferite, a primit cererile părților, în special în ceea ce privește competențele la fața locului și le-a ordonat, și a auzit martorii. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție.
10. Guvernul combate această teză, susținând că durata procedurii se datorează complexității cauzei și comportamentului reclamanților, în special lipsei acestora la anumite audieri. 11. Curtea constată de la început că acest motiv nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și, prin urmare, declară că este admisibil. 12. Comisia observă că procedura în litigiu a început la 14 iunie 1978 și s-a retras la 19 aprilie 2002 prin respingerea acțiunii prin rectificarea hotărârii reclamanților. De la 28 ianuarie 1987, data intrării în vigoare a recunoașterii dreptului individual de recurs de către Turcia, până la 19 Aprilie 2002, au trecut mai mult de 15 ani și trei luni, cu două grade de jurisdicție, fiind de acord că, până la acel moment, mai mult de opt ani și șapte luni au trecut deja.
Or, Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat o necunoaștere a cerinței termenului rezonabil A se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, §§ 43-45, CEDH 2000-VII și Cankoçak c. Turcia, nr. 25182/94 și 26956/95, § 25, 20 februarie 2001). Cu toate acestea, Curtea consideră că este necesar să se constate o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din aceleași motive. În schimb, luând în considerare principiile definite în jurisprudența sa în această privință (Arvanitaki-Roboti și altele c. Grecia [GC], n 27278/03, § 36, CEDO 2008 ...) și hotărând în echitate, Curtea acordă 12 000 EUR fiecărui reclamant în acest sens, împreună cu dobânzi moratoriu cu o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
PRIN CES MOTIVE, CURTEA, CĂTRE UNANIMITATE, Declară motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenția admisibilă afirmă că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Sintet că statul pârât trebuie să plătească fiecăruia dintre reclamanți, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din convenție, 12 000 EUR (doisprezece mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, care trebuie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 ianuarie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte Recifiat la 16 iulie 2009. Numele lui Necip Mümtaz Șerefli a fost formulat după cum urmează:
AFFAIRE ȘEREFLİ ET AUTRES c. TURQUIE ( Requête n o 1533/03) ARRÊT Cette version a été rectifiée conformément à l'article 81 du règlement de la Cour le 16 juillet 2009 STRASBOURG 20 janvier 2009 En l'affaire Șerefli et autres c. Turquie, La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 décembre 2008, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 1533/03) dirigée contre la République de Turquie et dont quatorze ressortissants de cet Etat, MM. Necip Mümtaz Șerefli [1] et Șerif Necip Șerefli [2] , et M mes Engin Onay, Gülümser Șerefli, Aslı Șerefli, Firuzan Topaloğlu, Habibe Rona, Nevcihan Ertuğlu, Gülümser Ertan, Firdevs Hepgül Selçik, Meltem Özkaya, Adviye Onay, Zümrüt Onay et Ayten Ayfer Șerefli (« les requérants »), ont saisi la Cour le 16 octobre 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Les requérants sont représentés par M e O. Uğural, avocat à Strasbourg. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 2 octobre 2007, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l'affaire. EN FAIT
4.Les requérants (paragraphe 1 ci-dessus) sont nés respectivement en 1926, 1969, 1964, 1934, 1974, 1919, 1930, 1928, 1933, 1968, 1964, 1963, 1937 et 1942, et résident à Muğla, à Istanbul et à İzmir.
5.Le 14 juin 1978, les requérants saisirent le tribunal cadastral de Marmaris (« le tribunal ») d'une action en annulation des actes de la commission du cadastre au sujet de terrains qu'ils soutenaient avoir hérités.
6.Les 11 juin 1990 et 25 octobre 1993, le tribunal rejeta la demande des requérants en se fondant sur les éléments recueillis. Les 26 février 1991 et 28 février 1995, la Cour de cassation infirma les jugements de première instance. Les 8 avril 1992 et 10 mai 1996, elle rejeta le recours en rectification d'arrêt.
7.Le 5 avril 2001, le tribunal rejeta une troisième fois la demande des requérants, après avoir recueilli les éléments demandés par la Cour de cassation. Le 11 décembre 2001, cette dernière confirma son jugement et le 19 avril 2002, elle rejeta le recours en rectification d'arrêt.
8.Entre le 16 juin 1978 et le 5 avril 2001, le tribunal tint cent sept audiences. Pendant cette période, il constitua le dossier, demanda à différentes autorités des informations et documents, accueillit les demandes des parties notamment quant à des expertises sur les lieux et les ordonna, et entendit les témoins. EN DROIT
9.Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » prévu par l'article 6 § 1 de la Convention.
10.Le Gouvernement combat cette thèse, soutenant que la durée de la procédure est due à la complexité de l'affaire et au comportement des requérants, notamment à leur absence à certaines audiences.
11.La Cour constate d'emblée que ce grief ne se heurte à aucun des motifs d'irrecevabilité au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle le déclare donc recevable.
12.Elle note que la procédure litigieuse a débuté le 14 juin 1978 et s'est soldée le 19 avril 2002 par le rejet du recours en rectification d'arrêt des requérants. A partir du 28 janvier 1987, date de prise d'effet de la reconnaissance du droit de recours individuel par la Turquie, jusqu'au 19 avril 2002, plus de quinze ans et trois mois se sont écoulés, pour deux degrés de juridiction, étant entendu que jusqu'alors plus de huit ans et sept mois s'étaient déjà écoulés. Or, la Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté une méconnaissance de l'exigence du « délai raisonnable », compte tenu des critères dégagés par sa jurisprudence bien établie en la matière (voir, parmi beaucoup d'autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, §§ 43-45, CEDH 2000-VII et Cankoçak c. Turquie , n os 25182/94 et 26956/95, § 25, 20 février 2001). N'apercevant rien qui puisse mener à une conclusion différente dans la présente affaire, la Cour estime qu'il y a également lieu de constater une violation de l'article 6 § 1 de la Convention, pour les mêmes motifs.
13.Reste toutefois la question de l'application de l'article 41, au titre duquel les requérants réclament 25 000 euros (EUR) chacun pour préjudice moral et 50 000 EUR pour les frais et dépens. Le Gouvernement conteste ces prétentions.
14.Elle rejette le remboursement des honoraires et frais, leur réalité n'ayant pas été établie. En revanche, en prenant en considération les principes définis dans sa jurisprudence en la matière ( Arvanitaki-Roboti et autres c. Grèce [GC], n o 27278/03, § 36, CEDH 2008 ‑ ...) et statuant en équité, la Cour, accorde 12 000 EUR à chacun des requérants à ce titre, assortie d'intérêts moratoires d'un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare le grief tiré de l'article 6 § 1 de la Convention recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l'Etat défendeur doit verser à chacun des requérants, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention, 12 000 EUR (douze mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 janvier 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente 1. Rectifié le 16 juillet 2009. Le nom de Necip Mümtaz Șerefli était libellé comme suit : « Mümtaz Șerefli ». 2. Rectifié le 16 juillet 2009. Le nom de Șerif Necip Șerefli était libellé comme suit : « Necip Șerif Șerefli ».