- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 27 ianuarie 2009
- Stat pârât
- SVK
Urbarska Obec Trencianske Biskupice împotriva Slovaciei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU URBÁRSKA OBEC TRENČIANSKE BISKUPICE c. SLOVAKIA (Derogarea nr. 74258/01) JUDGMENTUL (Satisfacție echitabilă) STRASBOURG 27 ianuarie 2009 FINAL 24/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Urbárska obec Trenčianske Biskupice c. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința ca o cameră compusă din: Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în particular la 6 ianuarie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 74258/01) împotriva Republicii Slovace depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de Urbárska obec – pozemkové Spoločenstvo Trenčianske Biskupice („reclamantul”) la 7 septembrie 2001. Într-o hotărâre pronunțată la 27 noiembrie 2007 („Hotărârea principală”), Curtea a susținut că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește atât transferul proprietăților reclamantului către membrii asociației de grădină, cât și lichidarea obligatorie a terenurilor reclamantului pe termenele de închiriere prevăzute în dispozițiile legale aplicabile care precedă transferul respectiv (CEDH 2007) În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat satisfacție echitabilă pentru daune și costuri pecuniare și morale.
Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 1. Prejudiciu material a) În ceea ce privește transferul de proprietate a terenului reclamantului Asociația solicitantă a solicitat 7.021.246 Slovac Korunas (SKK) în ceea ce privește prejudiciile materiale care rezultă din transferul terenului său către grădinari.
Această sumă este echivalentă cu 233.063 euro (EUR). Potrivit reclamantului, aceasta corespunde diferenței dintre valoarea reală a terenurilor în alocarea la momentul transferului proprietății sale către grădinarii și valoarea administrativă a terenului pe care reclamantul îl primea în compensare. Primul a fost de 290 SKK pe metrou pătrat. În ceea ce privește cele din urmă, asociația solicitantă a indicat că valoarea administrativă de 1.5374 hectare din terenul în cauză a echivalat cu 0,5 SKK și că din cele 4.7437 hectare suplimentare era 9 SKK per metru pătrat. În cele din urmă, asociația solicitantă a contestat avizul expert din 15 decembrie 2006 pe care guvernul a invocat-o (a se vedea punctul 37 din hotărârea principală).
Guvernul susține că atribuirea Curții ar trebui să se bazeze pe diferența dintre valoarea de piață a terenurilor reclamantului și cea pe care a primit-o în compensație. Ei se bazează pe avizul de experți de mai sus, conform căruia valoarea de piață a acestui teren a fost 95,25 SKK pe metrou pătrat. Asociația reclamantului a primit de fapt 1,4097 hectare de teren. În hotărârea principală, Curtea a constatat că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza transferului de proprietate a terenurilor asociației solicitante. În special, interesul public declarat în urmărirea procedurii relevante nu a fost suficient de larg și convingător pentru a justifica diferența substanțială dintre valoarea reală a terenului reclamantului și cea a terenului obținut în compensație.
În acest caz, 64/1997 nu a reușit să se stabilească un echilibru echitabil între interesele în joc (punctele 116-123 din hotărârea principală). 10. Curtea acceptă argumentul guvernului potrivit căruia atribuirea ar trebui să se bazeze în principal pe diferența dintre valoarea de piață a terenului reclamantului și cea a terenului pe care l-a primit în compensație. 11. Nu s-a contestat între părți faptul că valoarea de piață a terenului reclamantului utilizat de grădinarii cu o suprafață de 2.5711 hectare a fost de aproximativ 290 SKK per metru pătrat la momentul transferului proprietății sale. Această estimare este în conformitate cu evaluarea experților disponibile (punctele 37 și 38 din hotărârea principală) și corespunde la 9,63 EUR.
În compensarea pentru acest teren, asociația solicitantă a primit 1,4097 hectare de teren. Doi experți au determinat valoarea de piață a terenului respectiv la momentul respectiv, la 110 SKK și, respectiv, 95 per metru pătrat (a se vedea punctele 36 și 37 din hotărârea principală). Guvernul a acceptat această ultimă evaluare (echivalent cu 3,15 EUR), iar Curtea nu constată niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest sens. 12. În afară de diferența dintre suprafața și valoarea generală a proprietății, Curtea a remarcat, de asemenea, faptul că terenurile transferate chiriașii au un potențial considerabil de dezvoltare pe care terenul acordat asociației solicitante nu deține (punctul 125 din hotărârea principală).
13. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea atribuie asociației reclamantei suma de 200.000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material legate de transferul de proprietate a terenurilor sale. b) În ceea ce privește lichidarea obligatorie a terenurilor 14. În principala hotărâre cu privire la fondul, Curtea a constatat în plus că lichidarea obligatorie a terenurilor asociației reclamante pe baza condițiilor de închiriere prevăzute în dispozițiile legale aplicabile era incompatibilă cu dreptul reclamantului la bucurarea pașnică a bunurilor sale (punctele 140-146). 15. Reclamantul a prezentat documente care indică faptul că a plătit impozitul imobiliar în ceea ce privește terenurile înainte de transferul acestuia către grădinarii și a susținut că, în temeiul legii relevante, aceaceasta a fost obligată să plătească această taxă.
16. Guvernul nu a fost de acord cu acest punct și a susținut că, în cazul particular, impozitul imobiliarului a fost plătit de către chiriași, adică de către grădinarii. 17. Curtea remarcă că argumentele de mai sus reprezintă o prelungire a cererilor post-auditoare ale părților cu privire la cine ar fi fost responsabil să plătească impozitul pe teren înainte de transferul de proprietate a terenului reclamantului. În hotărârea principală, Curtea a admis că problema de mai sus ar putea fi relevantă pentru decizia sa în temeiul articolului 41 din convenție, dacă este cazul (punctul 145). 18. Cu toate acestea, acest lucru nu este cazul deoarece reclamantul nu a solicitat nicio sumă specifică în ceea ce privește prejudiciile materiale rezultate din închirierea obligatorie a terenurilor sale.
Prin urmare, Curtea nu este obligată să realizeze nicio atribuire. (2) Prejudiciu moral 19. Asociația solicitantă a solicitat 17 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale care indică faptul că suma respectivă a corespuns la 250 EUR în ceea ce privește fiecare dintre 68 de membri ai săi. Reprezentantul său s-a bazat pe faptul că membrii asociației au suferit dificultăți emoționale ca urmare a procedurii în cauză și a transferului final al proprietății terenurilor.
20. 21. Curtea a acceptat că compensarea pentru prejudiciu moral poate fi acordată în temeiul articolului 41 din Convenție, în cazuri justificate, persoanelor juridice precum, de exemplu, societățile comerciale (a se vedea Sovtransavto Holding c. Ucraina (justă satisfacție), nr. 48553/99, §§§ 79-80, 2 octombrie 2003 sau Meltex Ltd și Mesrop Movsesyan c. Armenia , nr. 32283/04 , § 105, 17 iunie 2008) sau partide politice (Partiul Libertatea și Democrația ÖZDEP c. Turcia [GC] , nr. 23885/94, § 57, CEDO 1999 VIII). 22. Consideră că asociația solicitantă, prin intermediarul membrilor săi, a suferit prejudiciu moral atât ca urmare a închirierii obligatorii a terenului, cât și a transferului ulterior al proprietății sale în condiții care au fost contrar articolului 1 din Protocolul nr. Având în vedere circumstanțele specifice ale cauzei și hotărârea echitabilă, Curtea consideră oportună atribuirea unei sume de 7.000 EUR în cadrul acestui șef.
Costuri și cheltuieli 23. Reclamantul a solicitat 12,667 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în contextul procedurii în fața Curții. Suma respectivă a inclus taxele avocaților (7.542), costurile de călătorie, de cazare și de sustenabilitate legate de participarea la audierea de la Strasbourg (3.797), costurile avizelor privind valoarea proprietății, traducerea lor și fotografiarea alocației (un total de 928) EUR, precum și diverse cheltuieli legate de comunicarea cu Curtea (un total de 400 EUR). 24. Guvernul a respins taxele avocaților ca fiind excesive și au respins în continuare reclamația în ceea ce privește avizele prezentate de o societate privată la cererea reclamantului și cheltuielile aferente susținând că această societate nu a avut autorizația oficială de a valorifica bunurile imobiliare.
Ei au considerat irelevant argumentul reclamantului că experții individuali care au pregătit avizele ca angajați ai societății respective au aceeași calificare ca expertul care, la cererea Guvernului, a apreciat proprietatea la 15 decembrie 2006. 25. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Iatridis Greece (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 26. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa, complexitatea cauzei, inclusiv faptul că s-a desfășurat o audiere orală cu privire la fondul și la criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea asociației reclamantei a sumei de 12.000 EUR pentru costuri și cheltuieli.
Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUSY deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 200.000 EUR (2 sute mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciu material; (ii) 7.000 EUR (sprezece mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, (iii) 12.000 EUR (două mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (c) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
CASE OF
URBÁRSKA OBEC TRENČIANSKE BISKUPICE
v. SLOVAKIA (Application no. 74258/01) JUDGMENT (Just satisfaction) STRASBOURG 27 January 2009 FINAL 24/04/2009 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Urbárska obec Trenčianske Biskupice v. Slovakia, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 6 January 2009, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 74258/01) against the Slovak Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by Urbárska obec – pozemkové spoločenstvo Trenčianske Biskupice (“the applicant”) on 7 September 2001.
In a judgment delivered on 27 November 2007 (“the principal judgment”), the Court held that there had been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 as regards both the transfer of the applicant’s property to members of the gardening association and the compulsory letting of the applicant’s land on the rental terms set out in the applicable statutory provisions preceding that transfer (ECHR 2007 ‑ ... (extracts)).
Under Article 41 of the Convention the applicant sought just satisfaction for pecuniary and non-pecuniary damage and costs.
Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach.
The applicant and the Government each filed observations. THE LAW
Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage 1. Pecuniary damage a) As regards the transfer of ownership of the applicant’s land
The applicant association claimed 7,021,246 Slovakian korunas (SKK) in respect of pecuniary damage resulting from the transfer of its land to the gardeners. That amount is equivalent to 233,063 euros (EUR). According to the applicant, it corresponds to the difference between the actual value of the land in the allotment at the time of transfer of its ownership to the gardeners and the administrative value of the land which the applicant had received in compensation. The former amounted to SKK 290 per square metre. As to the latter, the applicant association indicated that the administrative value of 1.5374 hectares of the land concerned equalled SKK 0.5 and that of the further 4.7437 hectares was SKK 9 per square metre. Finally, the applicant association challenged the expert opinion of 15 December 2006 on which the Government relied (see paragraph 37 of the principal judgment).
The Government objected arguing that the Court’s award should be based on the difference between the market value of the applicant’s land and that which it had received in compensation. They relied on the above expert opinion according to which the market value of the latter land was SKK 95.25 per square metre. The applicant association had actually received 1.4097 hectares of land. Its above indication as to the relevant surface area was erroneous as it concerned the whole plot from which the land transferred to it had been detached.
In the principal judgment the Court found that there had been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 on account of the transfer of ownership of the applicant association’s land. In particular, the declared public interest in pursuing the relevant proceedings was not sufficiently broad and compelling to justify the substantial difference between the real value of the applicant’s land and that of the land which it obtained in compensation. The effects produced by application of Law no. 64/1997 to the present case thus failed to strike a fair balance between the interests at stake (paragraphs 116-123 of the principal judgment).
The Court accepts the Government’s argument that its award should be principally based on the difference between the market value of the applicant’s land and that of the land which it received in compensation.
It was not disputed between the parties that the market value of the applicant’s land used by the gardeners with a surface area of 2.5711 hectares had been approximately SKK 290 per square metre at the time of the transfer of its ownership. That estimate is in line with expert valuations available (paragraphs 37 and 38 of the principal judgment) and corresponds to EUR 9.63. In compensation for that land the applicant association received 1.4097 hectares of land. Two experts determined the market value of that land at the relevant time at SKK 110 and 95 per square metre respectively (see paragraphs 36 and 37 of the principal judgment). The Government accepted the latter valuation (equivalent to EUR 3.15) and the Court finds no reason for reaching a different conclusion in that respect.
Apart from the difference in surface area and the general value of the property, the Court also noted that the land transferred to the tenants has considerable development potential which the land given to the applicant association does not possess (paragraph 125 of the principal judgment).
In view of the above considerations, the Court awards the applicant association the sum of EUR 200,000 in respect of pecuniary damage related to the transfer of ownership of its land. b) As regards the compulsory letting of the land
In the principal judgment on the merits the Court further found that the compulsory letting of the land of the applicant association on the basis of the rental terms set out in the applicable statutory provisions was incompatible with the applicant’s right to peaceful enjoyment of its possessions (paragraphs 140-146).
The applicant submitted documents indicating that it had paid the real property tax in respect of the land prior to its transfer to the gardeners and argued that under the relevant law it had been liable to pay that tax.
The Government disagreed on that point and maintained that in the particular circumstances of the case the land tax had been payable by the tenants, i.e. the gardeners.
The Court notes that the above arguments are a prolongation of the parties’ post-hearing submissions as to who had been liable to pay the land tax prior to the transfer of ownership of the applicant’s land. In the principal judgment the Court admitted that the above issue might be relevant for its decision under Article 41 of the Convention, if appropriate (paragraph 145).
However, such is not the case since the applicant claimed no specific sum in respect of pecuniary damage resulting from the compulsory lease of its land. The Court is therefore not required to make any award. 2. Non-pecuniary damage
The applicant association claimed EUR 17,000 in respect of non-pecuniary damage indicating that that sum corresponded to EUR 250 in respect of each of its 68 members. Its representative relied on the fact that the members of the association had suffered emotional distress as a result of the proceedings in issue and the ultimate transfer of ownership of the land.
The Government objected to that amount as being excessive.
The Court has accepted that compensation for non-pecuniary damage can be awarded under Article 41 of the Convention, in justified cases, to legal persons such as, for example, commercial companies (see Sovtransavto Holding v. Ukraine (just satisfaction), no. 48553/99, §§ 79-80, 2 October 2003 or Meltex Ltd and Mesrop Movsesyan v. Armenia , no. 32283/04, § 105, 17 June 2008) or political parties ( Freedom and Democracy Party ( ÖZDEP ) v. Turkey [GC], no. 23885/94, § 57, ECHR 1999 ‑ VIII).
It considers that the applicant association, through the intermediary of its members, suffered non-pecuniary damage both as a result of the compulsory lease of the land and the subsequent transfer of its ownership in conditions which were contrary to Article 1 of Protocol No. 1. Having regard to the particular circumstances of the case and deciding on an equitable basis, the Court considers it appropriate to award to the applicant association the sum of EUR 7,000 under this head. B. Costs and expenses
The applicant claimed EUR 12,667 in respect of costs and expenses incurred in the context of the proceedings before the Court. That sum comprised the lawyers’ fees (EUR 7,542), travelling, accommodation and subsistence costs relating to participation in the hearing in Strasbourg (EUR 3,797), the costs of opinions on the value of the property, their translation and the photographing of the allotment (a total of EUR 928), as well as various expenses related to communication with the Court (a total of EUR 400).
The Government objected to the lawyers’ fees as being excessive. They further objected to the claim in respect of the opinions submitted by a private company at the applicant’s request and the related expenses arguing that that company had no official authorisation to value real property. They considered irrelevant the applicant’s argument that the individual experts who had prepared the opinions as employees of that company had the same qualification as the expert who at the Government’s request had valued the property on 15 December 2006.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum (see Iatridis v. Greece (just satisfaction) [GC], no. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI).
In the present case, regard being had to the information in its possession, the complexity of the case including the fact that an oral hearing was held on the merits and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant association the sum of EUR 12,000 for costs and expenses. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) EUR 200,000 (two hundred thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary damage; (ii) EUR 7,000 (seven thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, (iii) EUR 12,000 (twelve thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (c) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 2. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 27 January 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Deputy Registrar President