Levishchev împotriva Rusiei

CAUZUL CU PREZENTA SECȚIUNE A LEVISHCHEV v. RUSSIA (Declarația nr. 34672/03) HOTĂRÂREA STASBOURG 29 ianuarie 2009 FINAL 06/07/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Levishchev v. Rusia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședință în calitate de Cameră compusă din: Părinte Lorenzen, Președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Anatoly Kovler, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 6 ianuarie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 34672/03) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Sergey Vasilievich Levishchev („reclamantul”), la 13 octombrie 2003. Guvernul rus (“ Guvernul”) a fost reprezentat de dna V. Milinchuk, fostul Reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

La 3 mai 2007, Președintele Secțiunii A cincea a hotărât să comunice reclamațiile privind neexecuția unei hotărâri și a muncii obligatorii către Guvern. De asemenea, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1973 și locuiește în Klin, un oraș din regiunea Moscova. La momentul material, reclamantul a fost un căpitan al armatei. Unitatea sa a fost staționată în Vatutinki-1 lângă Moscova. În 2000 reclamantul a solicitat o descărcare anticipată pentru motive de sănătate. În temeiul dreptului intern, serviciile care au nevoie de o locuință mai bună ( reclamantul a îndeplinit aceste condiții) ar putea fi externate împotriva voinței lor numai dacă comanda le-a furnizat o astfel de locuință.

La cererea de descărcare, reclamantul a specificat că dorește să primească locuința. La 14 decembrie 2000, comanda a oferit reclamantului un apartament în Vatutinki-1, dar el a respins această ofertă și a depus în judecată comanda. Februarie 2001 Curtea Militară de la Moscova Garrison a ordonat comanda de a oferi familiei reclamantului locuințe la locul de muncă, fără a specifica locația exactă. În plus, instanța a ordonat să descărceze reclamantul, să plătească prestațiile de servicii neașteptate, să plătească 1000 Ruble ruse (RUB) în ceea ce privește costurile juridice și pentru a plăti RUB 1000 în ceea ce privește prejudiciile morale. Această hotărâre a devenit obligatorie la 16 martie 2001 și a fost pusă în aplicare după cum urmează.

La 26 martie 2001, comanda a oferit reclamantului un apartament în Krasnogorsk, dar el a respins această ofertă. 10. În aprilie 2001, reclamantul a fost concediat din taxe active, dar a fost păstrat pe lista în așteptarea furnizării locuințelor. În aprilie 2001, comanda a plătit prestațiile. În mai 2001, comanda a plătit costurile și daunele. 11. La 21 noiembrie 2001, comanda a oferit reclamantului un apartament în Domodedovo, dar el a respins această ofertă. 12. La 21 martie 2002, comanda a oferit reclamantului un apartament din Zelenograd, iar el a acceptat această ofertă. Cu toate acestea, autoritățile superioare din Ministerul Apărării au constatat că apartamentul oferit este prea mare pentru familia reclamantului, deoarece soția și fiul său au avut un alt apartament.

În 2002–03 instanțe au susținut această decizie. 13. La 2 iunie 2004, comanda a oferit reclamantului un apartament la Moscova. La 25 februarie 2005, reclamantul a acceptat această ofertă. La 5 mai 2005, autoritățile orașului i-au invitat pe reclamant să-și formalizeze proprietatea, dar el a evitat această procedură pentru că a considerat apartamentul prea mic. El și-a dat în judecată, iar la 18 octombrie 2005, Curtea Militară de la Moscova Garrison a constatat că apartamentul de la Moscova a îndeplinit condițiile hotărârii din 13 februarie 2001. 14. La 5 decembrie 2005, reclamantul a fost eliminat din lista. 15. În septembrie 2006, reclamantul a fost de acord să își formalizeze proprietatea apartamentului din Moscova și a mutat în.

II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 16. În temeiul articolului 23 § 1 din Legea Federală privind Statutul Serviciilor, serviciilor care au slujit zece ani și mai mult și ale căror locuințe trebuie îmbunătățite, nu pot fi eliberate împotriva voinței lor fără a prevedea astfel de locuințe. 17. Potrivit Hotărârii Curții Constituționale 322-O din 30 de ani. Septembrie 2004, după expirarea contractului unui agent de serviciu și în absența acordului său scris de descărcare fără furnizarea de locuințe, acesta ar trebui considerat ca fiind servitor voluntar numai până la furnizarea de locuințe.

ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI 1 18. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6, 8 și 14 din Convenție, al articolului 1 din Protocolul nr. 1, al articolului 2 din Protocolul nr. 4, al articolului 5 din Protocolul nr. 7 privind aplicarea întârziere a hotărârii 13 februarie 2001. Curtea va examina această plângere în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, în măsura în care este cazul, aceste articole se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata taxelor sau a altor contribuții sau penalități.” Admisibilitatea 19. Guvernul a susținut că această plângere este inadmisibilă. art. 6 nu s-a aplicat la procedurile în cauză pentru că se referă la serviciul militar. Reclamantul a abuzat de dreptul său de cerere prin deformarea faptelor.

Hotărârea a fost pusă în aplicare într-un timp rezonabil. Reclamantul a respins în mod nejustificat ofertele, a exagerat nevoile de locuință ale familiei sale și a urmărit comanda sa cu litigiu. Chiar dacă hotărârea nu a specificat în mod expres acest lucru, apartamentul a trebuit să fie furnizat la Moscova. Comanda reclamantului nu a avut astfel de apartamente disponibile imediat și a făcut tot posibilul pentru a le obține. Comanda a demonstrat voința bună de a rezolva cazul oferind apartamentul din Vatutinki-1 (poziția reală a unității reclamantului). 20. Reclamantul a menținut plângerea. art. 6 se aplică procedurii în cauză. El nu a deformitat nici un fapt. Hotărârea a rămas neexecută deoarece apartamentul din Moscova nu a îndeplinit nevoile de locuință ale familiei sale.

A trebuit să respingă apartamentele din Vatutinki-1, Krasnogorsk și Domodedovo pentru că au fost în afara frontierei administrative ale Moscovei. În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6, Curtea reamintește că a respins deja argumentele similare ale guvernului în alt caz (a se vedea Tetsen c. Rusia, nr. 11589/04, §) În ceea ce privește abuzul asupra dreptului de cerere, Curtea nu discernește din partea reclamantului nici o intenție de a înșela. 22. Curtea remarcă că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. În plus, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că o întârziere nejustificată în aplicarea unei hotărâri obligatorii poate încălca Convenția (a se vedea Burdov c. Rusia , nr. 59498/00, ECHR 2002 III).

Pentru a decide dacă întârzierea a fost rezonabilă, Curtea va examina cât de complexă a procedurii de aplicare a aplicării, cum s-a comportat reclamantul și autoritățile și ce natură a atribuirii (a se vedea Raylyan c. Rusia) , nr. 22000/03, § 31, 15 februarie 2007). 24. În cazul în cauză, hotărârea a atribuit reclamantului un apartament la locul său de datorie. Chiar dacă hotărârea nu a numit locul de datorie al reclamantului, părțile sunt de acord că apartamentul trebuia să fie furnizat la Moscova. 25. Prin urmare, Curtea consideră că perioada executării a fost de patru ani și de o lună: de la data în care hotărârea a devenit obligatorie (16 martie 2001) până la data în care autoritățile orașului au invitat reclamantul să își formalizeze proprietatea apartamentului de la Moscova (5 mai 2005). Această perioadă este incompatibilă cu cerințele Convenției și, în circumstanțele prezentei cauze, Curtea nu constată nici o justificare pentru această întârziere.

26. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 4 A CONVENȚIEI 27. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 4 din Convenție că trebuia să continue să slujească împotriva voinței sale în așteptarea ofertei de locuințe. În măsura în care este cazul, prezentul articol se menționează după cum urmează: „2. Nimeni nu este obligat să efectueze o muncă forțată sau obligatorie. În sensul prezentului articol, termenul „travail forțat sau obligatoriu” nu include: ... (b) Autoritatea a susținut că această plângere este inadmisibilă. Reclamantul a ales însuși să continue să slujească în așteptarea ofertei de locuințe.

29. Reclamantul a menținut plângerea. 30. Tribunalul consideră că această plângere este inadmisibilă după cum urmează. 31. art. 4 § 3 litera (b) exclude în mod expres serviciul militar din „travailul forțat sau obligatoriu” interzis în alt sens. Această regulă acoperă, de asemenea, obligația de a continua un serviciu încheiat voluntar (a se vedea W, X, Y și Z v. Regatul Unit , nr. 3435/67, 3436/67, 3437/67 și 3438/67, hotărârea Comisiei din 19 iulie 1968, Colecția 28, pp. 109–131. Prin urmare, această plângere nu ar fi avut niciun merit, chiar dacă reclamantul ar fi fost reținut în armată împotriva voinței sale. 32. Fie că, după cum ar putea, Curtea observă că reclamantul s-a înrolat voluntar și a avut o carieră în armată.

În plus, el a rămas în serviciu după un termen prin propria sa alegere. Într-adevăr, secțiunea 23 § 1 din Legea Federală privind Statutul Serviciilor, astfel cum a fost menționată mai sus și interpretată de Curtea Constituțională, poate fi considerată ca o garanție socială pentru servicii: aceasta îi protejează împotriva lipsei de locuințe prin a face descărcarea condiționată cu furnizarea de locuințe. Această lege nu împiedică un agent de serviciu să plece dacă este pregătit să plece fără locuințe. În cazul în care este la dispoziție, reclamantul a refuzat să fie pensionat „schimbat” și nu este deschis pentru el să învinovățească autoritățile pentru a-l convinge să lucreze. Cu certitudine, descărcarea „schimbare gonflată” ar fi determinat dificultate economice pentru solicitant.

Însă această dificultate nu poate fi comparată cu compulsiunea interzisă în art. 4 din Convenție. 33. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 34. În sfârșit, reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6, 8 și 14 din Convenție și al articolului 5 din Protocolul nr. 7 pe care a primit-o era prea mic pentru familia sa. 35. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale.

Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 36. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 37. Reclamantul a solicitat 250.000 de euro (EUR) numai în ceea ce privește prejudiciile morale. Guvernul a susținut că această afirmație este excesivă. Curtea acceptă că reclamantul trebuie să fi fost suferit de aplicarea hotărârii întârziată.

Evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea acordă 2.000 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 38. Reclamantul nu a solicitat costuri și cheltuieli. În consecință, Curtea nu face nicio atribuire în temeiul acestui capitol. Dobânzile implicite 39. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

plângerea privind neexecuția admisibilă și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2000 EUR (2 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, pentru a fi transformat în ruble ruse la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Președintele grefierului peer Lorenzen

FIFTH SECTION

CASE OF LEVISHCHEV v. RUSSIA (Application no. 34672/03) JUDGMENT STRASBOURG 29 January 2009 FINAL 06/07/2009 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Levishchev v. Russia , The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of: Peer Lorenzen, President, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Anatoly Kovler, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Zdravka Kalaydjieva, judges, and Claudia Westerdiek, Section Registrar , Having deliberated in private on 6 January 2009, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant was born in 1973 and lives in Klin, a town in the Moscow Region.

RELEVANT DOMESTIC LAW

16. Under section 23 § 1 of the Federal Law on the Status of Servicemen, servicemen who have served ten years and more and whose housing needs to be improved, cannot be discharged against their will without the provision of such housing.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 4 OF THE CONVENTION

27. The applicant complained under Article 4 of the Convention that he had to continue to serve against his will awaiting the provision of the housing. Insofar as relevant, this Article reads as follows: “2. No one shall be required to perform forced or compulsory labour. 3. For the purpose of this article the term ‘forced or compulsory labour’ shall not include: ... (b) any service of a military character… ”

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

34. Lastly, the applicant complained under Articles 6, 8, and 14 of the Convention, and Article 5 of Protocol No. 7 that the flat he received was too small for his family.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

36. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the complaint concerning non-enforcement admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 2,000 (two thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Russian roubles at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 29 January 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President