SECȚIUNEA A DOUA CAUZA LEONARDI c. BELGIA Cerere nr 35327/05 HOTĂRÂREA STRASBURG 3 februarie 2009 DEFINITIVF 03/05/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Leonardi c. Belgia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Ireneu Cabral Barreto, președinte, Françoise Tulkens, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători, și de Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 13 ianuarie 2009, a luat hotărârea la această dată, a adoptat la această dată procedura A la originea cauzei se află o cerere (n 35327/05) îndreptată împotriva Regatului Belgiei și al cărei resortisant belgian, domnul Giovanni Leonardi ( La 12 septembrie 2005, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 25 martie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului, așa cum permite art. 29 §. 3 din Convenție s-a decis, de asemenea, că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA SPECIE Reclamantul s-a născut în 1932 și locuiește în Oriago. La 9 octombrie 1995, reclamantul a depus o plângere împotriva șefului de fals și abuz de încredere după ce a luat cunoștință de mișcările înregistrate în contul tatălui său, G.L., decedat, și pentru care domnul AP și M.P. au procură. În cadrul anchetei efectuate în urma acestei plângeri, s-a arătat că M.P., concubina de foc G.L. și bunica consorților P., a semnat, în numele decedatului, un contract de vânzare pentru vehiculul acestuia din urmă la prețul de 10.000 de franci belgieni, domnul A.P. devenind noul proprietar al mașinii și că M.A.P. a încasat șase cecuri pentru o sumă totală de 600 000 de franci belgieni. M.P. a afirmat că a acționat în conformitate cu voința defunctului care i-ar fi predat aceste cecuri pentru a beneficia de M. A.P. și soțul ei pentru această sumă. Procurorul public a clasat fără întârziere această plângere. Printr-un citat din 10 februarie 1999, reclamantul a introdus o procedură în fața Tribunalului de Primă Instanță din Liège, în vederea unei condamnări a consorțiilor P. la restituirea celor 600 Din 14 septembrie 1999 până în 3 mai 2000, data la care a avut loc accidentul. În mod reconvențional, consorțiile P. au solicitat un franc simbolic pentru procedură nesăbuită și jignitoare. De la 14 septembrie 1999 până la 3 mai 2000, data la care au fost făcute declarațiile, părțile și-au prezentat concluziile, precum și concluziile suplimentare. Printr-o hotărâre din 31 mai 2000, Tribunalul de Primă Instanță a dispus măsuri de pronunțare, în special prezentarea personală a părților în vederea unei proceduri de verificare a documentelor privind cecurile în litigiu și depunerea anumitor documente de către bancă. Documentele au fost depuse de bancă la 16 octombrie și 22 de către bancă. În noiembrie 2000, reclamantul a prezentat concluzii la 4 mai 2001 și 4 ianuarie 2002. 10. În răspuns la trei scrisori ale reclamantului, instanța a precizat că cazul va fi stabilit de îndată ce avocatul va solicita acest lucru. 11. La 4 august 2004, reclamantul a înaintat grefei o cerere de organizare a termenelor pentru încheierea procedurii. 12. Părțile au prezentat concluzii la 19 și 21 octombrie și 4 octombrie. Noiembrie 2004.13 O audiere a avut loc la 15 februarie 2005 printr-o hotărâre înainte de a se pronunța drept din 15 martie 2005, instanța a ordonat din nou audierea personală a părților. 14. Două ședințe au avut loc la 8 iunie și 21 septembrie 2005. 15. La 19 octombrie 2005, instanța de primă instanță a fost de părere că acțiunea corporală a fost de 1520. 174 de franci belgieni, reclamantul a dispus deja suma de 888 174 de franci belgieni și a invitat părțile să indice dacă intenționau să continue procedura. 16. Părțile au pus la dispoziție concluzii la 15 februarie, 20 martie și 21 aprilie 2006. printr-o hotărâre din 30 iunie 2006, tribunalul i-a condamnat pe inculpați să plătească anumite sume. 18. La 29 septembrie 2006, consorțiile P. au introdus o acțiune împotriva acestei hotărâri în fața instanței de apel din Liège. 19. Prin hotărârea din 3 octombrie 2007, instanța de apel a confirmat hotărârea atacată. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 20. Reclamantul a afirmat că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 21. Acesta susține că termenul nu pare excesiv, având în vedere circumstanțele specifice din speță, în special natura dosarului care impune prezentarea de înscrisuri și prezentarea personală a părților în cadrul unei proceduri de verificare în scris și caracterul adecvat al părților care au desfășurat schimburi constante de concluzii pe parcursul procedurii, fără ca reclamantul să solicite un calendar obligatoriu pentru acestea înainte de 4 august 2004. 22. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 10 februarie 1999, cu sesizarea Tribunalului de Primă Instanță din Liège și sa încheiat la 3 octombrie 2007, cu arestarea instanței judecătorești din Liège și, prin urmare, a durat opt ani și opt luni, pentru două instanțe, dintre care șapte ani și patru luni în fața unei singure instanțe de primă instanță. Curtea constată că rejudecarea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 25. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 26). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ö Õ nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Aceasta reamintește că a considerat deja că Õ chiar și în sistemele juridice care consacră principiul de conduită a procesului de către părți, atitudinea părților interesate nu scutește judecătorii de obligația de a asigura celeritatea dorită prin art. 6 alineatul (1) din convenție (Scopeliti c. Italia, 23 noiembrie 1993, seria A n 278, § 25 Pafitis și alții c. Grecia, 26 februarie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998-I, § 93. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerina termenului rezonabil din care face parte, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND ÎNDEPLINIREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Păcat, cheltuieli și cheltuieli 28. Reclamantul solicită 8 În ceea ce privește prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit, precum și rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată. 29. 500 EUR în acest sens. Întrucât reclamantul nu a fost reprezentat de un avocat, Curtea nu a acordat nicio sumă în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile sale. Interese moratorii 31. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii restante pe rata dobânzii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 7 500 EUR (șapte mii cinci sute de euro), pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 3 februarie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Ireneu Cabral Barreto Module Președinte
DEUXIÈME SECTION
LEONARDI c. BELGIQUE
(
Requête n
o
35327/05)
ARRÊT
3 février 2009
03/05/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Leonardi c. Belgique,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Ireneu Cabral Barreto,
président,
Françoise Tulkens,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 janvier 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
35327/05) dirigée contre le Royaume de Belgique et dont un ressortissant belge, M. Giovanni Leonardi («
le requérant
»), a saisi la Cour le 12 septembre 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement belge («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Daniel Flore, Directeur général au Service public fédéral de la Justice. Informé de son droit de prendre part à la procédure (articles 36 § 1 de la Convention et 44 § 1 du règlement), le Gouvernement italien n’a pas répondu.
3.
Le 25 mars 2008, le président de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 §
3 de la Convention, il a en outre été décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant est né en 1932 et réside à Oriago.
5.
Le 9 octobre 1995, le requérant déposa plainte du chef de faux et abus de confiance après avoir pris connaissance des mouvements enregistrés sur le compte de son père, G.L., décédé, et pour lequel M. A.P. et M
me
A.P. avaient procuration. Dans le cadre de l’enquête menée à la suite de cette plainte, il apparut que M
me
R.P., concubine de feu G.L. et grand-mère des consorts
P., avait signé, au nom du défunt, un contrat de vente relatif au véhicule de ce dernier pour le prix de 10
000 francs belges, M.
A.P. devenant le nouveau propriétaire de la voiture et que M
me
A.P. avait encaissé six chèques pour un montant total de 600
000 francs belges. M
me
R.P. affirmait avoir agi conformément à la volonté du défunt qui lui aurait remis ces chèques en vue de faire bénéficier M
me
A.P. et son époux de cette somme. Le ministère public classa sans suite cette plainte.
6.
Par une citation du 10 février 1999, le requérant introduisit une procédure devant le tribunal de première instance de Liège, tendant à voir condamner les consorts P. à la restitution des 600
000 francs belges, ainsi qu’au paiement de la contre-valeur du véhicule, celui-ci ayant été accidenté. Reconventionnellement, les consorts P. réclamèrent un franc symbolique pour procédure téméraire et vexatoire.
7.
Du 14 septembre 1999 au 3 mai 2000, date de l’audience, les parties déposèrent leurs conclusions ainsi que des conclusions additionnelles.
8.
Par un jugement du 31 mai 2000, le tribunal de première instance ordonna des mesures d’instruction, notamment la comparution personnelle des parties en vue d’une procédure en vérification d’écritures concernant les chèques litigieux et le dépôt de certains documents par la banque.
9.
Les documents furent déposées par la banque les 16 octobre et 22
novembre 2000. Le requérant déposa des conclusions les 4 mai 2001 et 4
janvier 2002.
10.
Répondant à trois lettres du requérant, le tribunal précisa que l’affaire serait fixée dès que l’avocat en ferait la demande.
11.
Le 4 août 2004, le requérant déposa au greffe une requête en aménagement de délais pour conclure.
12.
Les parties déposèrent des conclusions les 19 et 21 octobre et le 4
novembre 2004.
13.
Une audience eut lieu le 15 février 2005.
Par un jugement avant-dire droit du 15 mars 2005, le tribunal ordonna à nouveau la comparution personnelle des parties.
14.
Deux audiences eurent lieu les 8 juin et 21 septembre 2005.
15.
Le 19 octobre 2005, le tribunal de première instance releva que l’actif successoral s’élevait à 1
520
174 francs belges, le requérant ayant déjà disposé de la somme de 888
174 francs belges, et invita les parties à indiquer si elles entendaient poursuivre la procédure.
16.
Les parties déposèrent des conclusions les 15 février, 20 mars et 21
avril 2006.
17.
Par un jugement du 30
juin
2006, le tribunal condamna les défendeurs à verser certaines sommes.
18.
Le 29 septembre 2006, les consorts P. interjetèrent appel contre ce jugement devant la cour d’appel de Liège.
19.
Par un arrêt du 3 octobre 2007, la cour d’appel confirma le jugement attaqué.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
20.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
21.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il soutient que le délai ne paraît pas excessif compte tenu des circonstances particulières de l’espèce, en particulier de la nature du dossier exigeant la production de pièces et la comparution personnelle des parties dans le cadre d’une procédure en vérification d’écriture et l’attitude des parties ayant procédé à des échanges constants de conclusions tout au long de la procédure sans que le requérant ne demande de calendrier contraignant pour celles-ci avant le 4 août 2004.
22.
La période à considérer a débuté le 10 février 1999, avec la saisine du tribunal de première instance de Liège et s’est terminée le 3 octobre 2007, avec l’arrêt de la cour d’appel de Liège. Elle a donc duré huit ans et huit mois, pour deux instances, dont sept ans et quatre mois environ devant le seul tribunal de première instance.
A.
Sur la recevabilité
23.
La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
24.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
25.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
26.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle rappelle qu’elle a déjà estimé que «
même dans les systèmes juridiques consacrant le principe de la conduite du procès par les parties, l’attitude des intéressés ne dispense pas les juges d’assurer la célérité voulue par l’article
6 § 1
de la Convention » (
Scopelliti c. Italie
, 23 novembre 1993, série A n
o
278, § 25
;
Pafitis et autres c. Grèce
, 26
février 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998-I, § 93). Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
27.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage, frais et dépenses
28.
Le requérant réclame 8
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu’il aurait subi, ainsi que pour le remboursement de ses frais et dépens.
29.
Le Gouvernement n’a pas pris position à cet égard.
30.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 7
500 EUR à ce titre. Le requérant n’étant représenté par un avocat, la Cour n’alloue aucune somme à l’égard de ses frais et dépenses.
B.
Intérêts moratoires
31.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 7
500 EUR (sept mille cinq cents euros), pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 février 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Ireneu Cabral Barreto
Greffière
Président