VALCHEV v. BULGARIA

CINTIMEA SECȚIUNE PARTICIPALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 27238/04 de Ventislav Valchev VALCHEV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 3 februarie 2009 ca Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Claudia Westerdiek, Secțiunea Grefier Având în vedere cererea depusă la 13 iulie 2004, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ventislav Valchev Valchev, este un național bulgar care s-a născut în 1966 și trăiește în Haskovo. El este reprezentat în fața Curții de către dl Rumen Darakev, avocat care practică în Sofia. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Raportul faptal al cazului La 7 octombrie 1993, reclamantul a importat în Bulgaria o mașină, pe care a cumpărat-o în Republica Cehă. La 15 octombrie 1993, în timpul unei inspecții vamale, autoritățile au observat nereguli în documentele de înmatriculare ale mașinii, deci, la 16 octombrie, au fost confiscate pentru o inspecție suplimentară, în cursul căreia s-a stabilit că aceste documente, precum și numărul motorului autovehiculului au fost falsificate, care constituie o vamă și o infracțiune penală. Într-o scrisoare din 4 mai 1994, procurorul de district a refuzat să deschidă ancheta penală împotriva reclamantului pentru lipsa unor dovezi suficiente de faptul că era conștient de infracțiunea de mai sus. La 11 noiembrie 1994, șeful Oficiului Vamal din Svilengrad a amendat reclamantul și a confiscat mașina din cauza infracțiunii vamale de mai sus. În urma apelului reclamantului, în hotărârea din 27 octombrie 1995, Curtea de district Svilengrad a acordat apelul și a anulat ordinul. Între timp, la 7 septembrie 1994, mașina a fost distrusă din cauza unui incendiu în garajul biroului vamal. Procedura în temeiul Legii privind răspunderea statului și municipalităților pentru daune La o dată neespecificată la începutul anului 1996, reclamantul a inițiat o acțiune în conformitate cu Legea privind răspunderea statului și municipalităților pentru prejudicii (LMRDA) pentru daune care rezultă din confiscarea ilegală a mașinii sale și din distrugerea sa ulterioară în fața Curții de District Haskovo. La o dată neespecificată în 1996, Curtea de District a constatat că nu era competentă să examineze acțiunea și să transfere cazul la Curtea Regională Haskovo. În cursul procedurii dinainte de Curtea Regională, reclamantul a modificat suma și motivele pentru daunele reclamate de mai multe ori, susținând în plus față de prețul autovehiculului, plus dobânzile legale și prejudiciu moral, de asemenea, deprecierea autovehiculului din cauza proceselor de inflație ulterioare din țară, și a depus o cerere subsidiară pentru prețul autovehiculului, plus dobânda începând cu data crizei autovehiculului. Într-o hotărâre din 6 ianuarie 1998, Curtea Regională a acordat o parte din cererea reclamantului pentru prețul autovehiculului, plus dobânzi de pedeapsă începând cu data convulsiilor sale și i-a acordat toate daunele reclamate morale. Prin recurs de către ambele părți, în hotărârea din 4 noiembrie 1999, Curtea de Apel Plovdiv a anulat hotărârea instanței inferioare pentru încălcări procedurale, deoarece nu avea motive clare în ceea ce privește cele două cereri separate depuse de reclamant. La apelul suplimentar, în hotărârea unei date neespecificate din 2000 Curtea Supremă de Cassare a anulat hotărârea instanței inferiore pentru încălcări procedurale și a trimis cazul unui alt comitet al Curții de Apel. Într-o hotărâre din 10 noiembrie 2000, Curtea de Apel a transmis din nou cazul Curții Regionale pentru încălcări procedurale. Într-o hotărâre din 31 iunie 2001, Curtea Regională a acordat reclamantului cererea pentru prețul autovehiculului și prejudiciile morale, precum și dobânzile începând cu data convulsiilor sale; a respins-o din partea daunelor solicitate din cauza inflației și a încheiat procedura în ceea ce privește reclamația subsidiară. Prin recurs, în hotărârea din 19 iulie 2002, Curtea de Apel a anulat hotărârea instanței de judecată cu privire la daunele reclamate din cauza inflației și le-a acordat reclamantului. În hotărârea suplimentară din 27 februarie 2003, Curtea de Apel a atribuit reclamantului dobânda legală privind sumele atribuite. La apelul cealaltă parte, în o hotărâre finală din 11 februarie 2004, Curtea Supremă de Cassare a anulat hotărârea instanței de jos și a acordat o parte din cererea reclamantului, acordându-i prețul autovehiculului, plus dobânzile începând cu 27 octombrie 1995, atunci când ordinul de confiscare a fost anulat de Curtea de District, deoarece a concluzionat că, în conformitate cu jurisprudența Curții Supreme, daunele în temeiul RMRDA ar trebui acordate de la data în care actele ilegale au fost anulate. Legea internă relevantă După modificarea din 16 iulie 1999 a articolului 217a din Codul de Procedură Civilă (1952) cu condiția ca părțile din procedură civilă să poată depune o plângere în fața instanțelor de instanță superioră în cazul în care procedurile au fost prelungite. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție cu privire la presupusa lungime excesivă a procedurii civile și la lipsa unui remediu eficace în acest sens. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că instanța nu i-a acordat totalitatea cererii sale. Denumirea în temeiul articolului 6 § 1 privind durata procedurii civile și în temeiul articolului 13 din Convenție Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 §§ 1 și al articolului 13 din Convenție cu privire la durata procedurii civile și la lipsa unui remediu eficace în acest sens. Partea relevantă a articolului 6 § 1 din Convenție prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un moment rezonabil de [a] ... tribunal...” art. 13 prevede: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Curtea a examinat restul plângerilor reclamantei, astfel cum a fost depuse de el. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la durata procedurii civile și lipsa unor măsuri eficace referitoare la aceasta; restul cererii este inadmisibil. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Președintele grefierului

FIFTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 27238/04

by Ventsislav Valchev VALCHEV

against Bulgaria

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 3

February 2009 as a Chamber composed of:

Peer Lorenzen,

President,

Rait Maruste,

Karel Jungwiert,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Zdravka Kalaydjieva,

judges,

and Claudia Westerdiek,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 13 July 2004,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Ventsislav Valchev Valchev, is a Bulgarian national who was born in 1966 and lives in Haskovo. He is represented before the Court by Mr Rumen Darakev, a lawyer practising in Sofia.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

1.

The factual background of the case

On 7 October 1993 the applicant imported into Bulgaria a car, which he had bought in the Czech Republic.

On 15 October 1993, during a customs inspection, the authorities noticed irregularities in the registration documents of the car, so on 16 October they seized it for further inspection, in the course of which it was established that the said documents as well as the number of the car’s engine had been forged, which constituted a customs and a criminal offence.

In a letter of 4 May 1994 the district public prosecutor’s office refused to open criminal investigation against the applicant for lack of sufficient evidence that he had been aware of the above offence.

On 11 November 1994 the Head of the Customs Office in Svilengrad fined the applicant and confiscated the car because of the above customs offence.

Following the applicant’s appeal, in a judgment of 27 October 1995 the Svilengrad District Court granted the appeal and quashed the order.

Meanwhile, on 7 September 1994 the car had been destroyed due to a fire in the garage of the customs office.

2.

The proceedings under the State and Municipalities Responsibility for Damage Act

On an unspecified date in the beginning of 1996 the applicant initiated an action under the

State and Municipalities Responsibility for Damage Act (SMRDA) for damages stemming from the unlawful confiscation of his car and from its subsequent destruction before the Haskovo District Court.

On an unspecified date in 1996 the District Court found that it was not competent to examine the action and transferred the case to the Haskovo Regional Court.

In the course of the proceedings before the Regional Court the applicant amended the amount and the grounds for the claimed damages several times, claiming in addition to the price of the car, plus statutory interest and non-pecuniary damages, also the depreciation of the car due to the subsequent inflation processes in the country, and filed a subsidiary claim for the price of the car, plus interest as of the date of the car’s seizure.

In a judgment of 6 January 1998 the Regional Court granted part of the applicant’s claim for the price of the car, plus penalty interest as of the date of its seizure and awarded him all the claimed non-pecuniary damages.

On appeal by both parties, in a judgment of 4 November 1999 the Plovdiv Court of Appeal quashed the lower court’s judgment for procedural violations as it lacked clear reasoning in respect of the two separate claims filed by the applicant.

On further appeal, in a judgment of an unspecified date of 2000 the Supreme Court of Cassation quashed the lower court’s judgment for procedural violations and remitted the case to a different panel of the Court of Appeal.

In a judgment of 10 November 2000 the Court of Appeal once again remitted the case to the Regional Court for procedural violations.

In a judgment of 31 June 2001 the Regional Court granted the applicant’s claim for the price of the car and the non-pecuniary damages, plus interest as of the date of its seizure; rejected it on the part of the claimed damages due to the inflation and terminated the proceedings in respect of the subsidiary claim.

On appeal, in a judgment of 19 July 2002 the Court of Appeal quashed the lower court’s judgment on the claimed damages due to the inflation and awarded them to the applicant.

In an additional judgment of 27 February 2003 the Court of Appeal awarded the applicant the statutory interest on the awarded amounts.

On appeal by the other party, in a final judgment of 11 February 2004 the Supreme Court of Cassation quashed the lower court’s judgment and granted part of the applicant’s claim, awarding him the price of the car, plus interest as of 27 October 1995, when the confiscation order was quashed by the District Court as it found that according to the case-law of the Supreme Court the damages under the SMRDA should be awarded as of the date the unlawful act had been quashed.

B.

Relevant domestic law

After an amendment of 16 July 1999 Article 217a of the Code of Civil Procedure (1952) provided that parties in civil proceedings could file a complaint before the higher instance courts if the proceedings were being protracted. Those courts then had the power to issue binding instructions to the lower instance courts on how to process the case.

COMPLAINTS

1.

The applicant complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention about the alleged excessive length of the civil proceedings and the lack of an effective remedy in that respect.

2.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention and under Article 1 of Protocol No 1 that the courts did not grant him the full amount of his claim.

THE LAW

A.

Complaints under Article 6 § 1 about the length of the civil proceedings and under Article 13 of the Convention

The applicant complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention about the length of the civil proceedings and the lack of an effective remedy in that respect.

The relevant part of Article 6 § 1 of the Convention provides:

“In the determination of his civil rights and obligations...., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

Article 13 provides:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

B.

The remainder of the applicant’s complaints

The Court has examined the remainder of the applicant’s complaints as submitted by him. However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaints concerning the length of the civil proceedings and the lack of effective remedies relating thereto;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Registrar

President