Secțiunea a treia a cererii nr. 22131/06 depuse de Dumitru BĂDESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 februarie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 mai 2006, având în vedere declarația din 18 decembrie 2008, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Dumitru Bădescu, este un resortisant român, născut în 1939 și are reședința în Ramnicu Valcea. Guvernul român este reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Printr-o decizie arbitrală din 8 decembrie 1995, instanța de arbitraj din cadrul L.U.E.C.COM a respins, ca întârziere, contestația reclamantului din 10 octombrie 1995 împotriva concedierii sale de către societatea S. După o spargere cu trimitere, decizia arbitrală menționată anterior a fost anulată prin hotărârea din 24 aprilie 1998 a tribunalului departamental din București, dosarul privind fondul concedierii fiind trimis Tribunalului de Primă Instanță din Ramnicu Valcea. Două conflicte succesive cu privire la instanța competentă să soluționeze cauza au fost soluționate prin hotărârea din 11 aprilie 2001 a Curții Supreme de Justiție și, respectiv, prin hotărârea din 16 aprilie 2002 a Curții din București, tribunalul judicios din Vâlcea fiind în cele din urmă competent să examineze cauza. Printr-o hotărâre pronunțată la 23 octombrie 2003, tribunalul departamental menționat anterior a respins contestația reclamantului împotriva concedierii sale ca nefondată, bazată pe art. 130 (1j) din Codul muncii, care autoriza concedierea unei persoane deținute de mai mult de 60 de zile, așa cum se întâmplase cu art. 130 alineatul (1) litera (j) din Codul muncii. Prin hotărârea definitivă din 29 noiembrie 2005, Tribunalul din Pitești a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant împotriva hotărârii menționate anterior. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul denunță durata procedurii. Invocând art. 2, 6 alin. (1) și (13) din Convenție, se plânge, de asemenea, de necunoașterea dreptului său la viață și la muncă, de la sfârșitul procedurii și de absența unei acțiuni efective în această privință. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Printr-o scrisoare din 18 decembrie 2008, guvernul a informat Curtea cu privire la intenția sa de a face o declarație unilaterală privind soluționarea problemei ridicate de această parte a cererii. În plus, guvernul a invitat Curtea să șteargă cauza din rolul în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște durata excesivă a procedurii interne inițiate de reclamant. Guvernul declară că este pregătit să plătească părții solicitante, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 3 300 EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit. Aceasta va fi vărsată în lei românești la rata aplicabilă la data plății în contul bancar indicat de reclamantă, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö Õ s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea examinării cererii nu mai este justificată și să o șteargă de la rolul său în temeiul articolului (1) litera (c) din Convenție. Printr-o scrisoare din 12 ianuarie 2009, reclamantul a informat că suma oferită de guvern în declarația sa părea inacceptabilă. Curtea constată că părțile nu au reușit să audieze cu privire la termenii unei soluionări pe cale amiabilă a cauzei. Curtea amintește că, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din Convenie, negocierile desfășurate în cadrul unor regulamente amiabile sunt confideniale. 2 din Regulamentul Curții dispune, de asemenea, în această privință că:: nici o comunicare orală sau scrisă sau nicio ofertă sau concesiune intervenită în cadrul acestor negocieri nu poate fi menționată sau invocată în procedura contencioasă. Prin urmare, aceasta va începe de la declarația făcută la 18 decembrie 2008 de către guvern în afara cadrului negocierilor în vederea ajungerii la o soluționare amiabilă. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din articolul menționat. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv pe care [ea] îl consideră existența sa, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, ea poate șterge o cerere din rolul în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În acest caz, pentru a stabili dacă trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprinde din jurisprudența sa (Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI Kalanyos și alții c. România, n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007 Kladivík și Kašiar c. Slovacia (dec.), n 44884/04, 28 august 2007, Oleksiw c. Germania (dec.), nr. 31384/02, 11 septembrie 2007, Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea constată că prezenta cauză se referă la durata excesivă a unei proceduri în raport cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. contestații privind drepturile și obligațiile civile într-un termen rezonabil (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, CEDH 2000 VII Nicolau c. România, n 1295/02, 12 ianuarie 2006 ; și Valentin Dumitrescu c. România, n 3682/02, 1 aprilie 2008). Curtea ia act de declarația oficială a guvernului. În speță, în declarația sa, guvernul recunoaște că durata procedurii civile în cauză nu a fost rezonabilă și propune ca reclamantul să plătească 3 300 EUR ca despăgubire pentru prejudiciul material și moral și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Având în vedere recunoașterea încălcării conținute în declarația guvernului, precum și a sumei propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii în ceea ce privește motivul întemeiat pe durata procedurii (art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Având în vedere cele menționate anterior, în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema formulată în speță, Curtea consideră că: În sfârșit, Curtea amintește că, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din convenție, Comitetul miniștrilor este competent să monitorizeze executarea hotărârilor definitive numai. Cu toate acestea, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale în prezenta cauză, cererea ar putea fi reinclusă în rol, în temeiul articolului 37 alineatul (2) din convenție ( Josipovic c. Serbia (dec.), 18369/07, 4 martie 2008). În aceste circumstanțe, este necesar să se șteargă din cauza rolului în ceea ce privește motivul pe care reclamantul îl întemeiază pe durata procedurii. Celelalte obiecții Invocând articolele 2, 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de necunoașterea dreptului său la viață și la muncă, de la încheierea procedurii și de lipsa unei căi de atac efective în această privință. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, restul cererii trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor pe care le conține aceasta decide, în temeiul art. 37 alin. Santiago Quesada Josep Casadevall Modulul Președinte
de la requête n
o
22131/06
présentée par Dumitru BĂDESCU
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 17 février 2009 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 26 mai 2006,
Vu la déclaration du 18 décembre 2008 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse du requérant à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Dumitru Bădescu, est un ressortissant roumain, né en 1939 et résidant à Ramnicu Valcea. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Par une décision arbitrale du 8 décembre 1995, la cour d’arbitrage de l’UCECOM (l’association des coopératives de travail artisanal) rejeta comme tardive la contestation du requérant du 10 octobre 1995 contre son licenciement par la société S. Après une cassation avec renvoi, la décision arbitrale susmentionnée fut annulée par l’arrêt du 24 avril 1998 du tribunal départemental de Bucarest, le dossier au fond relatif au licenciement étant renvoyé au tribunal de première instance de Râmnicu Valcea.
Deux conflits successifs quant à la juridiction compétente à juger l’affaire furent tranchés respectivement par l’arrêt du 11 avril 2001 de la Cour suprême de justice et par l’arrêt du 16 avril 2002 de la cour d’appel de Bucarest, le tribunal départemental de Vâlcea étant finalement jugé compétent pour examiner l’affaire.
Par un jugement rendu le 23 octobre 2003, le tribunal départemental précité rejeta la contestation du requérant contre son licenciement comme mal fondée, se fondant sur l’article 130 (1 j) du code du travail, qui autorisait le licenciement d’une personne détenue depuis plus de soixante
jours, comme avait été le cas de l’intéressé.
Par un arrêt définitif du 29 novembre 2005, la cour d’appel de Pitești rejeta comme mal fondé le recours formé par le requérant contre le jugement susmentionné.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce la durée de la procédure.
2.
Invoquant les articles 2, 6 § 1 et 13 de la Convention, il se plaint par ailleurs de la méconnaissance de son droit à la vie et au travail, de l’issue de la procédure et de l’absence d’un recours effectif à cet égard.
A.
La durée de la procédure
Le requérant dénonce la durée de la procédure. Il invoque l’article
6
§
1 de la Convention, qui est ainsi libellé dans ses parties pertinentes
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Par une lettre du 18 décembre 2008, le Gouvernement a informé la Cour qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention. La déclaration se lit ainsi
:
«
Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la durée excessive de la procédure interne engagée par la partie requérante.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la partie requérante à titre de la satisfaction équitable la somme de 3
300 EUR, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera verse en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiquée par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article
37
»
Par une lettre du 12 janvier 2009, le requérant a fait savoir que la somme offerte par le Gouvernement dans sa déclaration lui paraissait inacceptable.
La Cour observe d’emblée que les parties ne sont pas parvenues à s’entendre sur les termes d’un règlement amiable de l’affaire. Elle rappelle qu’en vertu de l’article 38 § 2 de la Convention, les négociations menées dans le cadre de règlements amiables sont confidentielles. L’article
62 §
2 du règlement de la Cour dispose en outre à cet égard qu’aucune communication orale ou écrite ni aucune offre ou concession intervenues dans le cadre de ces négociations ne peuvent être mentionnées ou invoquées dans la procédure contentieuse.
Elle partira donc de la déclaration faite le 18 décembre 2008 par le Gouvernement en dehors du cadre des négociations menées en vue de parvenir à un règlement amiable.
La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l’article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive. En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence (
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
26307/95, §§ 75-77,
;
Kalanyos et autres c. Roumanie
, n
o
57884/00, §
25,
26 avril 2007
;
Kladivík et Kašiar c. Slovaquie
(déc.), n
o
41484/04,
28 août 2007,
Oleksiw c. Allemagne
(déc.), n
o
31384/02, 11 septembre 2007,
Sulwińska c.
Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18 septembre 2007).
La Cour note que la présente affaire porte sur la durée excessive d’une procédure au regard de l’article 6 § 1 de la Convention. Elle a déjà eu l’occasion, dans un grand nombre d’affaires, de préciser la nature et l’étendue des obligations des Etats contractants quant à la détermination des «
contestations sur des droits et obligations de caractère civil
» dans un «
délai raisonnable
» (voir, parmi d’autres,
Frydlender
c. France
[GC], n
o
‑
VII
;
Nicolau c. Roumanie
, n
o
1295/02, 12
janvier 2006
; et
Valentin Dumitrescu c. Roumanie
, n
o
36820/02, 1
er
avril 2008).
La Cour prend acte de la déclaration formelle du Gouvernement. En l’espèce, dans sa déclaration, le Gouvernement reconnaît que la durée de la procédure civile litigieuse n’a pas été raisonnable et propose de payer au requérant 3
300 euros à titre de réparation pour le dommage matériel et moral et les frais et dépens.
Compte tenu de la reconnaissance de violation contenue dans la déclaration du Gouvernement, ainsi que de la somme proposée, qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête pour ce qui est du grief fondé sur la durée de la procédure (article
37 § 1 c) de la Convention). Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, la Cour considère qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Enfin, la Cour rappelle que, conformément à l’article 46 § 2 de la Convention, le Comité des Ministres est compétent pour surveiller l’exécution des arrêts définitifs uniquement. Néanmoins, au cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale dans la présente affaire, la requête pourrait être réinscrite au rôle, en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipovic c. Serbie (déc.),
n
o
18369/07, 4 mars 2008).
Dans ces circonstances, il y a lieu de rayer l’affaire du rôle pour ce qui est du grief que le requérant fonde sur la durée de la procédure.
B.
Les autres griefs
Invoquant les articles 2, 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint par ailleurs de la méconnaissance de son droit à la vie et au travail, de l’issue de la procédure et de l’absence d’un recours effectif à cet égard.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que le restant de la requête doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l’article
35
§§
3 et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu’elle comporte
;
Décide
, en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne le grief tiré de la durée de la procédure, grief visé par ladite déclaration
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président