- Dosarul nr.
- 2ac-126/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 iulie 2026
- Părțile
- 3M FARM SRL vs Agentia Medicamentelor si Dispozitivelor Medicale
- Pe scurt
- Cererea de strămutare nu este justificată. Lipsa temeiurilor de strămutare a cauzei de contencios administrativ.
2ac-126/26 — Privind anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
ÎNCHEIERE
cu privire la respingerea cererii depuse de către „3M-Farm” SRL privind strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza de contencios administrativ, intentată la acţiunea depusă de către „3M-Farm” SRL împotriva Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale privind anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, (Dosarul nr. 2ac-126/26 PIGD 2-25119322-01-2ac-08072026) Cererea de strămutare nu este justificată. Lipsa temeiurilor de strămutare a cauzei de contencios administrativ. 15 iulie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților cererea depusă de către „3M-Farm” SRL Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, preşedinte, Ion Munteanu, Diana Stănilă, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 20.08.2025 SRL „3M-FARM” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale prin care a solicitat: - anularea deciziei Agenției Decizia Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nr. RC-356 din 29.07.2025 emisă pe marginea cererii prin care a fost refuzată reperfectarea Licenței SRL „3M-Farm” pentru amplasarea subdiviziunilor amplasate mun. Chișinău, str. Grenoble nr. 106/A și mun. Chișinău, bd. Traian nr. 1/1 ap/of. 116; - anularea deciziei Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nr. Rg02-003953 din 13.08.2025; - obligarea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale la reperfectarea Licenței de activitate a SRL „3MFarm” cu includerea în Licență locul adreselor subdiviziunilor amplasate mun. Chișinău, str. Grenoble nr. 106/A și mun. Chișinău, bd. Traian nr. 1/1 ap/of. 116 și eliberarea copiei autorizate.
Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 12 septembrie 2025, s-a admis cererea „3M-Farm” SRL privind emiterea unei ordonanțe provizorii, înaintată în cadrul examinării acțiunii în contencios administrativ a „3M-Farm” SRL împotriva Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale privind anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil.
La 23 septembrie 2025 Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a depus recurs împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani din 12 septembrie 2025.
Ulterior, la 26 iunie 2026, „3M-Farm” SRL a depus cerere prin care a solicitat strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, susținând că Curtea de Apel Centru pe cauze similare are tendința constantă de a admite recursurile înaintate de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, în detrimentul unei practici judiciare constante.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
5. Art. 189 alin. (1) din Codul administrativ prevede următoarele: 1 „Orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.”
Art. 191 alin. (4) din Codul administrativ stipulează că: „Curţile de apel soluţionează şi cererile de apel împotriva hotărârilor şi recursurile împotriva încheierilor emise de judecătorii.”
Art.192, alin. (1) din Codul administrativ: „Pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ la curţile de apel se instituie complete de judecători.”
Art. 195 din Codul administrativ: „Procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepţia art.169–171.”
Art.197 din Codul administrativ: „Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanţa în a cărei competenţă este dată prin lege cauza, cu excepţiile expres stabilite de lege.”
Art.198 din Codul administrativ: „Acţiunea în contencios administrativ reţinută spre examinare de către o instanţă de judecată cu respectarea normelor de competenţă se soluţionează de către aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competenţa unei alte instanţe. Dacă constată că nu este competentă teritorial sau material, instanţa de judecată transmite acţiunea în contencios administrativ instanţei de judecată competente printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs. Instanţa ierarhic superioară decide, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, strămutarea acţiunii în contencios administrativ la o altă instanţă de judecată dacă instanţa competentă nu poate adopta o hotărîre: a) când, din motivul recuzării sau abţinerii unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă; b) când, din cauza unor circumstanţe excepţionale, nu poate funcţiona o perioadă îndelungată. Instanţa ierarhic superioară remite instanţei competente dosarul în termen de 5 zile de la data adoptării încheierii de strămutare a acţiunii în contencios administrativ
MOTIVAREA INSTANȚEI
11. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează, că prevederile art. 198, alin. (3) din Codul administrativ stabilesc competența Curţii Supreme de Justiţie de a examina chestiunea cu privire la strămutarea acţiunii în contencios administrativ la o altă instanță.
Totodată, prevederile aceluiași articol stabilesc că strămutarea acţiunii în contencios administrativ la o altă instanţă de judecată poate fi admisă în temeiuri strict determinate bazată pe argumente plauzibile, și după caz, probe ce confirmă temeinicia strămutării. În lipsa identificării vreunui temei, care ar permite 2 constatarea acestui fapt, strămutarea ar reprezenta un dezechilibru major în exercitarea drepturilor procesuale ale părților. 13. „3M-Farm” SRL, consideră posibilă strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad, motivând existența temeiului rezonabil de a considera caracterul părtinitor şi lipsit de imparțialitatea a judecătorilor Curţii de Apel Centru. Această suspiciune este fundamentată pe faptul că, Curtea de Apel Centru pe cauze similare are tendința constantă de a admite recursurile înaintate de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Instanța de judecată reține că, scopul art. 198 din Codul administrativ este asigurarea dreptului la un proces echitabil, garantând că instanța care soluționează cauza nu este afectată de suspiciuni rezonabile privind imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor. Soluția privind strămutarea cauzei constituie o măsură excepțională, fiind dispusă exclusiv de instanța ierarhic superioară, printr-o încheiere definitivă și obligatorie, care nu poate fi atacată prin recurs. Acest mecanism procedural are rolul de a preveni prelungirea nejustificată a litigiilor și de a evita abuzul de drept procesual.
Temeiul de strămutare reglementat de art. 198 alin. (3) din Codul administrativ dezvoltă un mecanism procesul destinat înlăturării unei incompatibilități colective a judecătorilor, datorită unor circumstanțe ce ar putea pune în discuție imparțialitatea lor. Strămutarea cauzei oferă un remediu atunci când imparțialitatea ar fi afectată la nivel instituțional de factori ce nu se referă doar la persoana unui singur judecător. Această formă de incompatibilitate este suficient să fie demonstrată prin existența unor bănuieli rezonabile, ce reies din circumstanțe obiective.
Analizând temeinicia argumentelor invocate în susținerea strămutării cauzei de contencios administrativ, se constată că acestea se bazează, în esență, pe existența unui dubiu privind imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Centru, având în vedere existență unei practici de admitere a recursurilor depuse de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Instanţa de judecată evidențiază că asemenea circumstanțe sunt de natură generală și nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 198 alin. (3) din Codul administrativ care stabilesc condițiile ce ar putea pune sub semnul întrebării imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor în cadrul examinării cauze de contencios administrativ.
Simpla invocare a unei practici judiciare pretins favorabile uneia dintre părți nu constituie, prin ea însăși, un motiv obiectiv care să pună la îndoială imparțialitatea instanței în prezenta cauză.
Mai mult, imparțialitatea judecătorului se prezumă până la proba contrară, iar această prezumție nu poate fi răsturnată prin afirmații generale privind soluțiile pronunțate în alte litigii. Soluțiile adoptate de instanță sunt rezultatul analizei circumstanțelor de fapt și de drept specifice fiecărei cauze și nu pot fundamenta, în lipsa unor împrejurări concrete și obiective, existența unei bănuieli legitime privind lipsa de imparțialitate. 3
În speță, „3M-Farm” SRL nu a invocat și nu a demonstrat existența unor împrejurări concrete, individualizate, care să evidențieze un risc real de părtinire a judecătorilor învestiți cu examinarea prezentei cauze. Argumentele expuse exprimă exclusiv nemulțumirea față de practica judiciară invocată, aspect care nu constituie temei legal pentru strămutarea procesului.
Pe lângă aceasta, conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili, supunându-se exclusiv legii. Această reglementare juridică asigură că activitatea judecătorilor se desfășoară într-un cadru de independență și imparțialitate, garantând în mod explicit că aceștia nu pot fi influențați de factori externi sau de interesele părților în proces.
În aceste circumstanţe, completul de judecată reține că prevederile legale menționate anterior sunt clare în ceea ce privește cazurile în care poate fi dispusă strămutarea unei cauze la o altă instanță de același grad. Totuși, în speță, nu au fost identificate circumstanțe care, în baza argumentelor invocate, să justifice strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de același grad.
Din considerentele redate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de către „3M-Farm” SRL, privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de judecată egală în grad.
Ținând cont de cele expuse şi în temeiul art. 198 alin. (3), art. 230 din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge cererea depusă de către „3M-Farm” SRL, privind strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad. Cauza de contencios administrativ, intentată la acţiunea depusă de către „3M-Farm” SRL împotriva Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale privind anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, se remite la Curtea de Apel Centru, pentru examinare în ordine de recurs. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Diana Stănilă 4