AFFAIRE NURAL VURAL c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.03.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE NURAL VURAL c. TURQUIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA NURUL VURAL c. TURCIA (solicitarea nr. 16009/04) HOTĂRÂREA (fond) STRASBURG 10 martie 2009 DEFINITIVF 10/06/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Nural Vural c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de section Dupa ce a deliberat în camera Consiliului la 17 februarie 2009, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 16009/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Nural Vural ( La 13 aprilie 2004, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 5 noiembrie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului și, așa cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). Reclamantul s-a născut în 1935 și își are reședința la Istanbul. Procedura privind calificarea drept , cu sediul în Insula Burgazada din Istanbul, listat în Cadastru sub numerele : Lot 28, Insula 83, parcela 14. La 29 iunie 1977, Hotărârea Generală pentru Titluri de Proprietate și Cadastru stabilește un titlu de proprietate în numele reclamantului, având în vedere scrisoarea din 18 iulie 1974 a Tribunalului de Instanță care îl informează că licitația a devenit definitivă. La 21 noiembrie 1988, Comisia cadastrală exclude terenul în litigiu din domeniul forestier în beneficiul Trezoreriei Publice, în conformitate cu art. 2 alineatul B din Legea nr. 6831 (astfel cum a fost modificată la 5 iunie 1986 prin Legea nr. 3302). 10. La 17 octombrie 1989, reclamantul sesizează Tribunalul de Mare Instanță din Istanbul cu privire la decizia Comisiei cadastrale. martie 1991, Tribunalul de Mare Instanță din Istanbul l-a decăzut pe reclamant de la cererea sa și a constatat că reclamantul nu putea, în ciuda titlului său de proprietate, să aibă un interes juridic protejat și că nu avea capacitatea activă de a fi în justiție, în măsura în care terenurile excluse din limitele pădurii în conformitate cu art. 2 alin. B modificat din Legea nr. La 1 octombrie 1992, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. 13. La 27 ianuarie 1993, recursul în rectificare formulat de reclamant a fost respins. 14. La 5 septembrie 1995, potrivit guvernului, s-a făcut o adnotare în marginea registrului funciar, indicând excluderea de pe teren a domeniului forestier în beneficiul Trezoreriei Publice. Procedura privind anularea titlului de proprietate al reclamantului și înscrierea acestuia în registrul funciar în numele Trezoreriei Publice 15. La 6 noiembrie 2001, Trezoreria publică a intentat în fața Tribunalului de Mare Instanță din Adalar o acțiune în anulare a titlului de proprietate al reclamantului asupra registrelor funciare în vederea înregistrării terenului în numele său, pe motiv că făcea parte din domeniul forestier. 6831, terenul fusese exclus din domeniul forestier pentru a fi înregistrat pe numele său. 16. La 27 noiembrie 2002, Tribunalul de Mare Instanță din Adalar a acceptat cererea Trezoreriei Publice pe baza rapoartelor de expertiză și a hărților de delimitare și a constatat că terenul, care făcea anterior parte din domeniul forestier, fusese exclus în beneficiul Trezoreriei Publice în temeiul articolului 2 alineatul (B) din Legea nr. 6831. 17. La 19 iunie 2003, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. 18. La 9 noiembrie 2003, acțiunea în rectificare formulată de solicitant a fost respinsă. 19. Conform documentelor depuse la dosar, reclamantul a aplicat în mod regulat taxe funciare pentru terenul respectiv până la sfârșitul anului 2003. II. DREPTUL INTERNELE PERTINENTE 20. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Turgut și în alte hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, nr. 1411/03, § 1-67, 8 iulie 2008). Reclamantul susține că anularea titlului său de proprietate și reînregistrarea acestuia prin hotărâri judecătorești interne în numele Trezoreriei Publice, fără nicio compensație, constituie o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, care este astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. Pe de o parte, solicită Curții să declare cererea inadmisibilă în măsura în care reclamantul nu a contestat, până în 1989, concluziile Comisiei cadastrale din 21 noiembrie 1988 privind natura forestieră a terenului, așa cum îi solicita să facă în temeiul articolelor 8, 9, 10 și 11 din Legea nr. 6831 privind pădurile. Pe de altă parte, el susține că reclamantul ar fi trebuit să introducă o acțiune împotriva aplicării unei adnotări în registrul funciar, care a avut loc la 5 septembrie 1995. 23. Reclamantul contestă aceste argumente și afirmă că art. 11 din aceeași lege prevede un termen de 10 ani pentru contestarea concluziilor comisiei și că a exercitat acțiunea prevăzută în acest scop la 17 octombrie 1989 și subliniază că titlul de proprietate al acesteia nu a fost anulat decât ca urmare a acțiunii în anulare inițiate de Trezorerie în 2001 24. Curtea amintește că obligația care decurge din art. 35 alineatul (1) din convenție se limitează la obligația de a recurge la o utilizare normală a căilor de atac probabil eficiente, suficiente și accesibile (Sofri și alții c. Italia (dec.), n 37235/97, CEDO 2003 VIII). În special, Convenția nu prevede decât epuizarea recursurilor atât referitoare la încălcările incriminate, disponibile și adecvate; aceste acțiuni trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, fără a le lipsi eficiența și accesibilitatea dorită ( Akdivar și alte Turcia, 16 septembrie 1996, § 66, În acest caz, Curtea constată în primul rând că reclamantul a contestat concluziile comisiei cadastrale din 21 noiembrie 1988 printr-o acțiune introdusă la 17 octombrie 1989, fie în termenul prevăzut în dreptul intern. În ceea ce privește aplicarea unei adnotări în registrul funciar la 5 În septembrie 1995, Curtea constată că această aplicare cu privire la natura terenului a fost efectuată în executarea unei hotărâri definitive și consideră că guvernul nu precizează în ce măsură o altă acțiune ar fi putut fi eficace, suficientă și accesibilă, cu atât mai mult cu cât cererea are ca obiect în principal anularea titlului de proprietate pentru care s-a încheiat procedura internă la 9 noiembrie 2003. În consecință, aceasta respinge excepția guvernului. 26. Curtea constată că cererea nu este în mod evident nefondată în sensul art. 35 alin. Reclamantul susține că a achiziționat terenul printr-un act de vânzare prin licitație judiciară, prin decizia unei instanțe și că anularea titlului său de proprietate în beneficiul Trezoreriei Publice fără nicio compensație constituie o încălcare disproporționată a dreptului său de a-și respecta bunurile. Pe baza articolului 169 din Constituție, potrivit căruia proprietatea pădurilor de stat este inalienabilă și pe baza jurisprudenței Curții de Casație potrivit căreia, pentru ca un bun să poată fi dobândit, trebuie să fie unul dintre bunurile care pot fi supuse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 în măsura în care terenul său făcea parte din domeniul forestier public. Potrivit guvernului, chiar dacă un teren își pierde caracterul de pădure, excluderea sa de la limitele pădurilor se face în beneficiul Trezoreriei publice, ca și în cazul speciei, și numai a acestuia. Curtea constată că a existat o încălcare a dreptului reclamantului de a-și respecta bunurile, deoarece titlul său de proprietate nu avea nicio valoare juridică. Hotărârea Curții 29. Curtea constată că a existat o încălcare a dreptului reclamantului de a-și respecta bunurile, care se analizează într-o singură persoană de proprietate în sensul celei de a doua teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea mutatis mutandis Brumarescu c. România [GC], n 28342/95, § 77, CEDO 1999 VII). 30. Curtea arată mai întâi că buna credință a reclamantului în ceea ce privește posesia bunului în cauză nu constituie o controversă. Comisia constată, de asemenea, că până la data anulării titlului său de proprietate în beneficiul Trezoreriei Publice, reclamantul fusese proprietarul legitim al bunului în conformitate cu dispozițiile dreptului intern în materie, în pofida deciziei Tribunalului de Mare Instanță din Istanbul din 1 martie 1991 (devenit definitiv la 27 martie 1991). ianuarie 1993, după respingerea acțiunii prin rectificare) respingerea cererii reclamantului cu privire la natura forestieră a terenului. El fusese proprietarul legitim al bunului, cu toate consecințele acestuia în dreptul intern și se considera în mod legitim într-o situație de securitate juridică. În ceea ce privește valabilitatea titlului de proprietate înscris în registrul peisagistic, care este considerat dovada incontestabilă a dreptului de proprietate. 31. Curtea constată apoi că reclamantul a fost privat de proprietatea sa prin hotărâri judecătorești. În ciuda protestelor sale cu privire la natura terenului și la dreptul său de proprietate, instanțele interne și-au anulat în cele din urmă titlul de proprietate în conformitate cu dispozițiile interne în materie, pe baza constatării că terenul care făcea anterior parte din domeniul forestier a fost exclus în beneficiul Trezoreriei Publice în temeiul articolului 2 § B din Legea nr. 6831. Având în vedere motivele prezentate de instanțele naționale, Curtea consideră că scopul privării impuse reclamanților, și anume protecția naturii și a pădurilor, intră în cadrul interesului general în sensul celei de a doua teze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea mutatis mutandis Lazaridi c. Grecia, nr 3182/04, § 34, 13 iulie 2006) Ansay c. Turcia (dec.), n 49908/99, 2 martie 2006). În această privință, Comisia reamintește că, în cazul în care nicio dispoziție a Convenției nu este destinată în mod special asigurării unei protecții generale a mediului ca atare (Kyrtatos c. Grecia 41666/98, § 52, CEDH 2003 VI (extracti)), societatea de astăzi este preocupată în mod constant de conservarea acesteia (Fredin c. Suedia (n., 18 În februarie 1991, § 48, seria A n 192. Ea ia act de faptul că a abordat de mai multe ori aspecte legate de protecția mediului și a subliniat importanța materiei (a se vedea, de exemplu, Tașken și alții c. Turcia, nr. 46117/99, CEDH 2004 Moreno Gómez c. Spania, nr. 4343/02, CEDH 2004 Fadeieva c. Rusia, n 55723/00, CEDH 2005 IV și Giacomelli c. Italia, n 59099/00, CEDO 2006 ...). Protecția naturii și a pădurilor și, în general, a mediului reprezintă o valoare a cărei apărare este susținută în opinia publică și, prin urmare, în rândul autorităților publice, un interes constant și susținut. Cerințe economice și chiar anumite drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul de proprietate, nu ar trebui să li se acorde prioritate în fața considerentelor referitoare la protecția mediului, în special atunci când statul a legislat în acest domeniu (Homer c. Belgia, n 21861/03, § 79, CEDO 2007 ... (extract) 32. Cu toate acestea, în caz de privare de proprietate, pentru a stabili dacă măsura contestată respectă echilibrul corect dorit și, în special, dacă aceasta nu impune reclamanților o sarcină disproporționată, ar trebui luate în considerare modalitățile de despăgubire prevăzute de legislația internă. În această privință, Curtea a afirmat deja că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie în mod normal o încălcare excesivă și că o absență totală a despăgubirii nu poate fi justificată pe teren la art. 1 din Protocolul nr 1 decât în circumstanțe excepționale (Nastou c. Grecia (n, n 16163/02, § 33, 15) Iulie 2005 Jahn și altele, precum și Germania [GC], n 46720/99, 72203/01 și 72552/01, § 111, CEDO 2005 Mănăstirile sfinte c. Grecia, 9 decembrie 1994, § 71, seria A n 301 N.A. și alții c. Turcia, n 37451/97, § 41 CEDH 2005 X, și Turgut și altele În cazul de față, reclamantul nu a primit nicio compensație pentru transferul bunurilor sale către Trezorerie. Curtea constată că guvernul nu a invocat nicio împrejurare excepțională pentru a justifica absența totală a despăgubirii. 33. În consecință, Curtea consideră că absența oricărei compensații a reclamantului rupe, în defavoarea sa, echilibrul corect care trebuie menținut între cerințele de interes general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor individuale. 34. Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 35. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 36. Pentru prejudiciul material, reclamantul solicită 300 37. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de despăgubire și, în opinia sa, reclamantul nu avea niciun bun în măsura în care terenul în litigiu nu era susceptibil să facă obiectul unei proprietăți private, întrucât făcea parte din domeniul forestier și nu mai avea nicio speranță de a-l obține sau de a-l utiliza în mod voluntar. El subliniază, de asemenea, că satisfacția echitabilă nu constituie principalul scop al mecanismului de control instituit prin convenție. 38. În circumstanțele cauzei, Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 nu este în stare, astfel încât aceasta trebuie rezervată ținând seama de posibilitatea unui acord între statul pârât și reclamanți. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Guvernul și reclamantul să își prezinte în scris observațiile cu privire la această chestiune în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge, rezervă procedura ulterioară și deleagă Președintele Camerei va avea grijă să o stabilească dacă este necesar. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 10 martie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Francoise Tulkens Grefier Președinte