CtEDO 27.10.2009 AI

AFFAIRE ERYILMAZ c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
27.10.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE ERYILMAZ c. TURQUIE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIE

CAUZA

ERYILMAZ c. TURCIEI

(Cererea nr. 32322/02)

27 octombrie 2009

10/05/2010

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la articolul 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate suferi retușuri de formă.

În cauza Eryılmaz c. Turciei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secție), reunită într-o cameră compusă din:

Françoise Tulkens, președintă,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Ișıl Karakaș, judecători,

și Françoise Elens-Passos, grefier adjunct de secție,

După deliberare în camera de consiliu la 6 octombrie 2009,

Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată:

În acest context, Curtea consideră că instanțele naționale sunt mai bine plasate pentru a evalua pierderile reale ale reclamantei în modul cel mai adecvat. În consecință, ea consideră că un recurs în despăgubire sau un recurs în constatare a valorii terenurilor expropriate, care dă naștere unei indemnizații (din oficiu sau în urma unui recurs) din partea administrației, constituie forma cea mai adaptată pentru remedierea unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Gençel c. Turciei, nr. 53431/99, § 27, 23 octombrie 2003).

De altfel, ea consideră că această cauză nu prezintă nicio indicație specifică care să permită reținerea existenței unui prejudiciu moral (I.R.S. și alții (satisfacție echitabilă), citată anterior, § 28).

a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data plății:

(i) 150.000 EUR (o sută cincizeci de mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciu material;

(ii) 1.000 EUR (o mie de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, pentru cheltuielile de judecată;

b) că, începând de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă pe parcursul acestei perioade, majorată cu trei puncte procentuale;

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 27 octombrie 2009, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.

Françoise Elens-Passos

Françoise Tulkens

Grefier adjunct

Președintă

La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 § 2 din Convenție și 74 § 2 din regulament, expunerea opiniei parțial dizidente a judecătorului Zagrebelsky, la care se raliază judecătorul Sajó.

F.T.

Împărtășesc opinia majorității prin aceea că ea constată în prezenta cauză o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza privării de proprietate fără indemnizare, dar nu o pot urma în raționamentul său privind satisfacția echitabilă.

Înainte de a ajunge la o evaluare a indemnizației care urmează a fi acordată în echitate, majoritatea afirmă (la paragraful 17 al hotărârii) că „indemnizarea nu [trebuie] să reflecte neapărat valoarea integrală și plenară a bunurilor atunci când absența oricărei indemnizații, iar nu calificarea juridică a deposedării, este la originea încălcării constatate”. Ca și în alte cauze împotriva Turciei similare cu cea de față (de exemplu Börekçiogullari (Cökmez) și alții c. Turciei, 19 octombrie 2006), hotărârea derivă acest principiu jurisprudențial din hotărârea I.R.S. și alții c. Turciei (satisfacție echitabilă) din 31 mai 2005 (§§ 23-24) și consideră că se impune stabilirea unei sume care să corespundă, în principiu, „așteptărilor legitime de obținere a unei indemnizații în cadrul procedurii în fața instanțelor interne”.

Este vorba despre un criteriu care ar putea să suscite cu ușurință critici, dar motivul dezacordului meu nu este acesta. El privește mai degrabă o cerință de coerență în jurisprudența Curții.

În mai multe cauze de expropriere împotriva Italiei, în care a concluzionat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 pentru singurul motiv că indemnizarea era absentă sau insuficientă, Curtea, începând cu hotărârea Marii Camere în cauza Scordino c. Italiei (nr. 1) din 29 martie 2006, a considerat fără excepție că o indemnizație adecvată trebuia să corespundă valorii de piață a bunului la momentul privării acestuia. Marea Cameră a consacrat mai multe paragrafe (paragrafele 93-103 și 257 din hotărârea Scordino citată anterior) analizei jurisprudenței sale privind situațiile în care se poate accepta ca indemnizarea să fie inferioară valorii de piață integrale, pentru a concluziona că, atunci când exproprierea în litigiu nu se înscrie în cadrul unei reforme economice, sociale sau politice, niciun obiectiv legitim de „utilitate publică” nu poate justifica o indemnizare inferioară valorii de piață.

Și aici este vorba despre o jurisprudență care ar putea fi discutată, evidențiindu-se o rigiditate poate excesivă și o subevaluare a utilității publice care stă la baza oricărei exproprieri legitime. Dar ceea ce, în ochii mei, nu este acceptabil, este faptul că Curtea, insensibilă la soluțiile jurisprudențiale care decurg din hotărârile Marii Camere, continuă să facă referire la „jurisprudențe naționale” divergente. Problema persistenței acestei „jurisprudențe turce” divergente a fost deja semnalată, și de multă vreme. Se poate regreta faptul că majoritatea nu a considerat necesar să accepte jurisprudența generală a Curții (pe care nici măcar nu a menționat-o) sau să își clarifice motivele pentru a continua să se distanțeze de aceasta, eventual prin intermediul unei desesizări în favoarea Marii Camere (articolul 30 din Convenție).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-10-20
0,97
AFFAIRE ERGÜL ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ERGÜL ET AUTRES c. TURQUIE ( Requête n o 22492/02) ARRÊT STRASBOURG 20 octobre 2009 DÉFINITIF 20/01/2010 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
CtEDO 2009-07-28
0,97
AFFAIRE ERSOY c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ERSOY c. TURQUIE (Requête n o 43279/04) ARRÊT STRASBOURG 28 juillet 2009 DÉFINITIF 28/10/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Ersoy c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deu
CtEDO 2009-10-13
0,97
AFFAIRE SAĞNAK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SAĞNAK c. TURQUIE (Requête n o 45465/04) ARRÊT STRASBOURG 13 octobre 2009 DÉFINITIF 13/01/2010 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2009-12-15
0,97
AFFAIRE TURAN ET TURFAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE TURAN ET TURFAN c. TURQUIE (Requête n o 1413/03) ARRÊT STRASBOURG 15 décembre 2009 DÉFINITIF 15/03/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de fo
CtEDO 2010-07-13
0,96
AFFAIRE ÇERİKCİ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ÇERİKCİ c. TURQUIE (Requête n o 33322/07) ARRÊT STRASBOURG 13 juillet 2010 DÉFINITIF 13/10/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En
Sursă