Decizia nr. 42788/04 a Consiliului Helena KOZINA împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 10 martie 2009 ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, secretarul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 23 noiembrie 2004, având în vedere observațiile Guvernului și soluționarea prietenoasă atinsă în ceea ce privește durata procedurii, având în vedere răspunsul reclamantului la observațiile Guvernului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Helena Kozina, este un național sloven care s-a născut în 1944 și trăiește în Radeče. Guvernul sloven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Lucijan Bembič, Procuror General de Stat. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 iunie 1998, dna Kozina a instituit o procedură civilă în Curtea de districtul Nova Gorica privind separarea proprietății comune după divorțul ei de la partenerul ei. Ea a afirmat că 55% din proprietatea lor comună îi aparținea, inclusiv apartamentul în care locuiseră înainte de a pleca. La 26 aprilie 2002, Curtea de District Nova Gorica a emis o hotărâre, în care a stabilit partea reclamantului din proprietatea comună. La 3 iunie 2002, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Koper, susținând că instanța de primă instanță nu a evaluat cu exactitate ce parte și ce elemente din proprietatea comună îi aparțin. La 25 martie 2003, Curtea Supremă Koper a susținut hotărârea instanței de primă instanță. La 3 iunie 2004, Curtea Supremă a respins recursul asupra punctelor de drept depuse de reclamant. La 15 iulie 2004, hotărârea a fost judecată împotriva reclamantului. Legea internă relevantă Actul privind protecția dreptului la un proces fără întârziere (Zakon o varstvu pravice do sojenja Brez nepotrebnega odlašanja , Jurnalul Oficial, nr. 49/2006 – „Legea din 2006” a devenit operațională la 1 ianuarie 2007. Secțiunea 25 stabilește următoarele norme tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții: Secțiunea 25 – Satisfacție echitabilă pentru prejudiciile susținute înainte de punerea în aplicare a prezentei acte „(1) În cazurile în care încălcarea dreptului la un proces fără întârziere nejustificată a încetat deja și partea a depus o cerere de justă satisfacție față de instanța internațională înainte de data punerii în aplicare a prezentei acte, Oficiul Procurorului de Stat oferă părții o soluție cu privire la valoarea satisfăcării juste în termen de patru luni de la data primirii cazului menționat de instanța internațională pentru procedura de decontare. Partea prezintă o propunere de decontare Biroului Procurorului de Stat în termen de două luni de la data primirii propunerii Biroului Procurorului de Stat. Biroul Procurorului de Stat decide asupra propunerii cât mai curând posibil și în termen de patru luni cel târziu.... (2) În cazul în care propunerea de soluționare menționată la alineatul (1) din prezenta secțiune nu este aderată la Biroul Procurorului de Stat și partea nu negocia un acord în termen de patru luni de la data la care partea a depus propunerea, partea poate aduce o acțiune în fața instanței competente în temeiul prezentei Acte. Părțile pot iniția o acțiune în termen de șase luni de la primirea Biroului Procurorului de Stat pentru a răspunde că propunerea părții menționate în paragraful anterior nu a fost aderată la, sau după expirarea perioadei stabilite în paragraful anterior pentru ca Biroul Procuror de Stat să decidă să procedeze la soluționare. Indiferent de tipul sau valoarea cererii, dispozițiile Legii de procedură civilă privind cererile mici se aplică în fața unei instanțe.” 10. Dispozițiile relevante privind doar satisfacția prevăd după cum urmează: Secțiunea 15 - Just satisfacție „.... (2) Doar satisfacția va fi furnizată de: i. plata compensației monetare pentru daunele cauzate de încălcarea dreptului la un proces fără întârziere nejustificată; ii. o declarație scrisă a Oficiului Procurorului de Stat, că dreptul părții la un proces fără întârziere nejustificată a fost încălcat; iii. publicarea unei hotărâri că dreptul părții la un proces fără întârziere nejustificată a fost încălcat.” Secțiunea 16 - Compensarea monetară „(1) Compensarea monetară se plătește pentru prejudiciu moral cauzate de încălcarea dreptului la un proces fără întârziere nejustificată. Răspunderea strictă pentru orice daune cauzate constă în Republica Slovenia. (2) Compensarea monetară pentru cazurile individuale decise în cele din urmă se acordă în sume de la 300 la 5.000 de euro.” Secțiunea 17 – Declarație scrisă „ (1) Având în vedere circumstanțele cazului, Procuratura de Stat poate, prin acord cu partea în temeiul articolului 19 din prezenta lege și ținând seama de criteriile menționate la art. 18 alineatul (1) din prezenta lege, să facă o declarație scrisă fără compensare monetară părții ca compensație pentru prejudiciu moral cauzate de încălcarea dreptului la un proces fără întârziere nejustificată. În cazul în care dreptul la un proces fără întârziere nejustificată a fost violat în mod grav și la cererea părții, biroul procurorului de stat poate, în plus față de compensația monetară, să facă, de asemenea, o declarație scrisă. (2) Declarația scrisă include datele menționate în art. 5 alin. (2) paragrafele 1, 2, 3 și 4 din prezenta Lege, indicând că a apărut o încălcare a dreptului la un proces fără întârziere nejustificată și durata întârzierii nejustificate. (3) Oficiul procurorului de stat face o declarație scrisă în cadrul soluționării încheiate menționate în art. 19 din prezenta Lege. La cererea părții, declarația scrisă se publică pe site-ul Oficiului Procurorului de Stat care acoperă costurile acesteia. Declarația scrisă se publică timp de două luni și, după aceea, se arhivează pe site-ul sau se elimină în termen de 15 zile de la primirea unei cereri de către parte sau majoritatea părților cu privire la declarația scrisă.” COMPLAINTE 11. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata excesivă a procedurilor civile. 12. În principiu, reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 13 din Convenție, că nu are un remediu intern eficace în acest sens. 13. În sfârșit, reclamantul a susținut că instanța internă nu a evaluat cu exactitate ce parte și care elemente ale proprietății comune îi aparțin, ceea ce a determinat o încălcare a dreptului ei la proprietate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și dreptul ei la egalitate dintre soții în temeiul articolului 5 din Protocolul nr. 7 la Convenție. La 18 septembrie 2007, Guvernul contestat a primit notificarea cererii. În plus, au fost solicitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. (a) din Regulamentul de procedură, pentru a confirma dacă art. 25 din Legea de 2006 se aplică în acest caz. În cazul unui răspuns afirmativ, au fost solicitate să prezinte reclamantului o copie a propunerii de decontare făcută în temeiul dispoziției menționate mai sus. 15. În răspuns, Guvernul a informat Curtea că art. 25 din Legea de 2006 a fost aplicat prezentei cereri și a trimis o copie a propunerii de decontare făcute reclamantului. Guvernul a remarcat că reclamantul se plânge, printre altele, de încălcarea articolelor 6 și 13 din Convenție în ceea ce privește durata procedurii. Întrucât reclamantul nu solicită compensare pentru prejudiciu moral, guvernul a oferit reclamantului la 18 ianuarie 2008 o declarație scrisă în care ar recunoaște că dreptul reclamantului la un proces a fost încălcat într-un timp rezonabil. Reclamantul a respins oferta de o soluție prietenoasă. 16. La 7 martie 2008, Guvernul a făcut o nouă propunere de soluționare prietenoasă, în care au oferit reclamantului 540 Euro pentru prejudiciu moral. La 24 august 2008, reclamantul a informat Curtea că a acceptat propunerea Guvernului contestat în ceea ce privește încălcarea articolului 6 (lungimea) și a articolului 13 din Convenție și a retras cererea privind aceste articole. 17. În ceea ce privește retragerea parțială a cererii, Curtea se referă la art. 37 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că ... (b) problema a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia, necesită.” 18. Curtea ia act de faptul că, după soluționarea atinsă între părți, problema a fost rezolvată la nivel intern în ceea ce privește încălcarea articolelor 6 și 13 din convenție (art. 37 alineatul (1) litera (b) din convenție). 19. Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în Protocolurile sale, nu necesită continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției) (a se vedea Potočnik și alții c. Slovenia (dec.), nr. 3045/03 și altele, 14 octombrie 2008). Reclamantul s-a plâns în continuare în legătură cu presupusa încălcare a dreptului ei la proprietate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și cu dreptul ei la egalitate dintre soții în temeiul articolului 5 din Protocolul nr. 7 la Convenție. 21. Având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea consideră că această parte a cererii nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a Convenției și că aceaceasta este inadmisibilă în temeiul articolului § 3 ca fiind manifestament nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (b) din Convenție, în măsura în care se referă la plângeri privind durata procedurilor în temeiul articolului 6 și lipsa unor remedii eficiente în acest sens în temeiul articolului 13 din Convenție. Președintele grefierului Josep Casadevall
Application no. 42788/04
by Helena KOZINA
against Slovenia
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 10
March
2009 as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
judges,
and Santiago Quesada,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 23 November 2004,
Having regard to the Government's submissions and the friendly settlement reached in respect of the length of the proceedings,
Having regard to the applicant's response to the Governments submissions,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Ms Helena Kozina, is a Slovenian national who was born in 1944 and lives in Radeče. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr
Lucijan Bembič, State Attorney-General.
A.
The circumstances of the case
2.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
3.
On 12 June 1998 Ms Kozina instituted civil proceedings in the Nova Gorica District Court concerning separation of common property following her divorce from her partner. She claimed that 55 per cent of their common property belonged to her, including the apartment they had lived in before she moved out.
4.
On 26 April 2002 the Nova Gorica District Court issued a judgment, in which it established the applicant's share of the common property.
5.
On 3 June 2002 the applicant appealed to the Koper Higher Court, claiming that the first-instance court had not accurately assessed what part and which items of the common property belonged to her.
6.
On 25 March 2003 the Koper Higher Court upheld the judgment of the first-instance court.
7.
On 3 June 2004 the Supreme Court dismissed the appeal on points of law lodged by the applicant. On 15 July 2004 the judgment was served on the applicant.
B.
Relevant domestic law
8.
The Act on the Protection of the Right to a Trial without Undue Delay
(Zakon o varstvu pravice do sojenja brez nepotrebnega odlašanja
, Official Gazette, No. 49/2006 – “the 2006 Act”)
became operational on 1
January
2007.
9.
Section 25 lays down the following transitional rules in relation to the applications already pending before the Court:
Section 25 - Just satisfaction for damage sustained prior to implementation of this Act
“(1) In cases where an infringement of the right to a trial without undue delay has already ceased and the party has filed a claim for just satisfaction with the international court before the date of implementation of this Act, the State Attorney's Office shall offer the party a settlement on the amount of just satisfaction within four months of the date of receipt of the case referred by the international court for the settlement procedure. The party shall submit a settlement proposal to the State Attorney's Office within two months of the date of receipt of the proposal of the State Attorney's Office. The State Attorney's Office shall decide on the proposal as soon as possible and within four months at the latest.....
(2) If the proposal for settlement referred to in paragraph 1 of this section is not acceded to or the State Attorney's Office and the party fail to negotiate an agreement within four months of the date on which the party filed its proposal, the party may bring an action before the competent court under this Act. The party may bring an action within six months of receiving the State Attorney's Office reply that the party's proposal referred to in the previous paragraph was not acceded to, or after the expiry of the period fixed in the previous paragraph for the State Attorney's Office to decide to proceed with settlement. Irrespective of the type or amount of the claim, the provisions of the Civil Procedure Act concerning small claims shall apply in proceedings before a court.”
10.
The relevant provisions concerning just satisfaction provide as follows:
Section 15 - Just satisfaction
“....
(2) Just satisfaction shall be provided by:
i. payment of monetary compensation for damage caused by an infringement of the right to a trial without undue delay;
ii. a written statement from the State Attorney's Office that the party's right to a trial without undue delay has been infringed;
iii. the publication of a judgment that the party's right to a trial without undue delay has been infringed.”
Section 16 - Monetary compensation
“(1) Monetary compensation shall be payable for non-pecuniary damage caused by an infringement of the right to a trial without undue delay. Strict liability for any damage caused shall lie with the Republic of Slovenia.
(2) Monetary compensation for individual finally decided cases shall be granted in amounts from 300 to 5,000 euros.”
Section 17 – Written statement
“(1) Given the circumstances of the case, the State Attorney's Office may, by agreement with the party under Article 19 of this Act and taking account of criteria referred to in Article 18, paragraph 1 of this Act, make a written statement without monetary compensation to the party as a compensation for non-pecuniary damage caused by the violation of the right to a trial without undue delay. If the right to a trial without undue delay has been seriously violated and at the request of the party, the State Attorney's Office may in addition to the monetary compensation also make a written statement.
(2) The written statement shall include data referred to in the Article 5, paragraph 2, subparagraphs 1, 2, 3 and 4 of this Act, an indication that a violation of the right to a trial without undue delay has occurred and the length of the undue delay.
(3) A written statement shall be made by the State Attorney's Office within the concluded settlement referred to in Article 19 of the present Act. At the party's request, the written statement shall be published on the website of the State Attorney's Office which shall cover the costs thereof. The written statement shall be made public for two months and thereupon archived within the website or deleted within fifteen days of receipt of a request from the party or the majority of parties concerning the written statement.”
11.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the excessive length of civil proceedings.
12.
In substance, the applicant also complained under Article 13 of the Convention that she did not have an effective domestic remedy in this regard.
13.
Finally, the applicant claimed that the domestic courts did not accurately assess what part and which items of the common property belonged to her, which resulted in a breach of her right to property under Article 1 of Protocol No. 1 and her right to equality of spouses under Article
5 of Protocol No. 7 to the Convention.
1.
Complaint about the length of the proceedings under Articles 6 and 13 of the Convention
14.
On 18 September 2007 the respondent Government were given notice of the application. In addition they were requested, under Rule
54
§
2
(a) of the Rules of Court, to confirm whether section 25 of the 2006 Act would be applied in this case. In the event of an affirmative answer they were requested to submit a copy of the settlement proposal made to the applicant under the above-mentioned provision.
15.
In reply, the Government informed the Court that section 25 of the 2006 Act had been applied to the present application and sent a copy of the settlement proposal made to the applicant. The Government noted that the applicant was complaining,
inter alia,
of a violation of Articles 6 and 13 of the Convention in respect of the length of the proceedings. Since the applicant was not seeking compensation for non-pecuniary damages, the Government offered the applicant on 18
January
2008 a written statement in which they would acknowledge that the applicant's right to a trial within a reasonable time had been breached. The applicant rejected that offer of a friendly settlement.
16.
On 7 March 2008 the Government made a new friendly settlement proposal, in which they offered the applicant 540 Euros for non-pecuniary damage. On 24 August 2008 the applicant informed the Court that she had accepted the respondent Government's proposal in respect of the violation of Article 6 (length) and Article 13 of the Convention, and withdrew her
application concerning those Articles.
17.
As to the partial withdrawal of the application, the Court refers to Article
37 of the Convention, the relevant part of which provides:
“1.
The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that
...
(b)
the matter has been resolved;
...
However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”
18.
The Court takes note that, following the settlement reached between the parties, the matter has been resolved at the domestic level with regard to the violation of Articles 6 and 13 of the Convention (Article 37 § 1 (b) of the Convention).
19.
The Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols does not require the examination of that part of the application to be continued (Article 37 § 1
in fine
of the Convention) (see
Potočnik and others v. Slovenia
(dec.), no. 3045/03
et al
., 14 October 2008).
2.
Remaining complaints
20.
The applicant further complained about the alleged violation of her right to property under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and her right to equality of spouses under Article 5 of Protocol No. 7 to the Convention.
21.
In the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court considers that this part of the application does not disclose any appearance of a violation of the Convention. It follows that it is inadmissible under Article
35
3.as manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article
35
§
4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (b) of the Convention in so far as it concerns the complaints about the length of proceedings under Article 6 and lack of efficient remedies in this regard under Article 13 of the Convention.
Declares
inadmissible the remainder of the application.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Registrar
President