KUKEC v. SLOVENIA

Decizia nr. 28524/05 de Lidija KUKEC împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 22 septembrie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Elisabet Fura, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii Având în vedere cererea de mai sus, având în vedere observațiile scrise ale părților și soluționarea prietenoasă a ajuns în ceea ce privește durata procedurii, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Lidija Kukec, este un cetățean sloven care s-a născut în 1946 și trăiește în Vrhnika. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl. Kukec, avocat practicant în Vrhnika. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Lucijan Bembič, Procuror General de Stat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 ianuarie 1994, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva J.M., fostul său soț și A.M., tatăl său, în Curtea de bază Ljubljana, Unitatea Domžale ( Temeljno sodišče/Ljubljani, enota/Domžalah ) solicită instanței să evalueze ce proprietate a aparținut divorțului ei. Curtea a avut două audieri în timpul procedurii. La 14 iunie 2005, Curtea Locală Domžale numită Domžale ( Okrajno sodišče/Domžalah ) a hotărât cu privire la acest caz, susținând în parte cererea reclamantului. În decizia sa, instanța a încheiat, de asemenea, procedurile instituite împotriva A.M., deoarece aceasta din urmă a murit între timp. Reclamantul și J.M. au apelat atât împotriva hotărârii. La 9 noiembrie 2005, Curtea Superioră Ljubljana (Višje sodišče/Ljubljani ) a modificat în parte hotărârea instanței de primă instanță. Prezenta hotărâre a fost transmisă reclamantului la 1 decembrie 2005. Legea internă relevantă Actul privind protecția dreptului la un proces fără întârziere (Zakon o varstvu pravice do sojenja brez nepotrebnega odlašanja , Jurnalul Oficial, nr. 49/2006 – „Legea 2006”) a devenit operațională la 1 ianuarie 2007. Secțiunea 25 stabilește următoarele norme tranzitorii în ceea ce privește cererile deja întârziate în fața Curții: Secțiunea 25 - Satisfacție echitabilă pentru prejudiciile suferite înainte de punerea în aplicare a prezentei acte „(1) În cazurile în care încălcarea dreptului la un proces fără întârziere nejustificată a încetat deja și partea a depus o cerere de justă satisfacție față de instanța internațională înainte de data punerii în aplicare a prezentei acte, Biroul Procurorului de Stat oferă părții o soluție cu privire la valoarea satisfăcării juste în termen de patru luni de la data primirii cazului menționat de instanța internațională pentru procedura de decontare. Partea prezintă o propunere de decontare Biroului Procurorului de Stat în termen de două luni de la data primirii propunerii Biroului Procurorului de Stat. Biroul Procurorului de Stat decide asupra propunerii cât mai curând posibil și în termen de patru luni cel târziu.... (2) În cazul în care propunerea de soluționare menționată la alineatul (1) din prezenta secțiune nu este aderată la Biroul Procurorului de Stat și partea nu a negociat un acord în termen de patru luni de la data la care partea a depus propunerea, partea poate aduce o acțiune în fața instanței competente în temeiul prezentei Acte. Părțile pot iniția o acțiune în termen de șase luni de la primirea Biroului Procurorului de Stat pentru a răspunde că propunerea părții menționate în paragraful anterior nu a fost aderată la, sau după expirarea termenului stabilit în paragraful anterior pentru ca Biroul Procuror de Stat să decidă să procedeze la soluționare. Indiferent de tipul sau valoarea cererii, dispozițiile Legii de procedură civilă privind cererile mici se aplică în cadrul unei instanțe.” COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura civilă a fost excesiv de lungă și în temeiul articolului 13 din Convenție că nu există o cale internă eficace în acest sens. De asemenea, în conformitate cu art. 1 din Protocolul 1, ea s-a plâns că inactivitatea din partea instanțelor interne a încălcat dreptul la posesie pașnică. HOTĂRÂREA La 16 septembrie 2008, guvernul contestat a fost informat cu privire la prezenta cerere în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul Curții. La 14 ianuarie 2009, Procuratura a trimis reclamantului o propunere de soluționare în temeiul articolului 25 din Legea 2006 (a se vedea „Legea internă relevantă” de mai sus). În propunerea sa, Procurorul de Stat a recunoscut o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil și s-a oferit să plătească reclamantului 3,600 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale și 413,11 EUR pentru costuri și cheltuieli. În urma primirii răspunsului reclamantului, Guvernul a informat Curtea că reclamantul a acceptat propunerea de soluționare. La 3 martie 2009, reclamantul a informat Curtea în scris că cazul a fost rezolvat la nivel intern și că dorește să retragă cererea în legătură cu presupusa încălcare a articolelor 6, 13 și a articolului 1 din Protocolul (1). Curtea reiterează că art. 37 din Convenția în partea relevantă se citește după cum urmează: „1. Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesar. Curtea ia act de faptul că, după soluționarea atinsă între părți, această chestiune a fost rezolvată la nivel intern și că reclamanta nu dorește să își continue cererea (art. 37 alineatul (1) literele (a) și (b) din convenție). Se constată că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale, nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în conformitate cu art. 37 §§ § 1 a) și b) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate pentru a elimina aplicarea din lista de cazuri. Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 28524/05

by Lidija KUKEC

against Slovenia

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 22

September 2009 as a Chamber composed of:

Josep Casadevall,

President,

Elisabet Fura,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

Ann Power,

judges,

and Santiago Quesada,

Section Registrar

,

Having regard to the above application,

Having regard to the written submissions of the parties, and the friendly settlement reached in respect of the length of the proceedings,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Lidija Kukec, is a Slovenian national who was born in

1946 and lives in Vrhnika. She was represented before the Court by Mr

B.

Kukec, a lawyer practicing in Vrhnika. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

Lucijan Bembič, State Attorney-General.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 3 January 1994 the applicant instituted civil proceedings against J.M., her ex-husband, and A.M., his father, in the Ljubljana Basic Court, Domžale Unit (

Temeljno sodišče v Ljubljani, enota v Domžalah

) requesting the court to assess what property belonged to her following her divorce.

The court held two hearings during the proceedings.

On 14 June 2005 the renamed Domžale Local Court (

Okrajno sodišče v Domžalah

) decided on the case, upholding the applicant’s claim in part. In its decision, the court also terminated the proceedings instituted against A.M., since the latter had died in the meantime.

The applicant and J.M. both appealed against the judgment.

On 9 November 2005 the Ljubljana Higher Court (

Višje sodišče v Ljubljani

) modified in part the first-instance court’s judgment.

This judgment was served on the applicant on 1 December 2005.

Relevant domestic law

The Act on the Protection of the Right to a Trial without Undue Delay

(Zakon o varstvu pravice do sojenja brez nepotrebnega odlašanja

, Official Journal, No. 49/2006 – “the 2006 Act”)

became operational on 1

January

2007.

Section 25 lays down the following transitional rules in relation to the applications already pending before the Court:

Section 25 - Just satisfaction for damage sustained prior to implementation of this Act

“(1) In cases where a violation of the right to a trial without undue delay has already ceased and the party had filed a claim for just satisfaction with the international court before the date of implementation of this Act, the State Attorney’s Office shall offer the party a settlement on the amount of just satisfaction within four months after the date of receipt of the case referred by the international court for the settlement procedure. The party shall submit a settlement proposal to the State Attorney’s Office within two months of the date of receipt of the proposal of the State Attorney’s Office. The State Attorney’s Office shall decide on the proposal as soon as possible and within a period of four months at the latest.....

(2) If the proposal for settlement referred to in paragraph 1 of this section is not acceded to or the State Attorney’s Office and the party fail to negotiate an agreement within four months after the date on which the party filed its proposal, the party may bring an action before the competent court under this Act. The party may bring an action within six months after receiving the State Attorney’s Office reply that the party’s proposal referred to in the previous paragraph was not acceded to, or after the expiry of the period fixed in the previous paragraph for the State Attorney’s Office to decide to proceed with settlement. Irrespective of the type or amount of the claim, the provisions of the Civil Procedure Act concerning small claims shall apply in proceedings before a court.”

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the civil proceedings had been excessively long and under Article

13 of the Convention that there was no effective domestic remedy in that regard.

She also complained under Article 1 of Protocol 1 that inactivity on the part of the domestic courts had breached her right to peaceful possession.

THE LAW

On 16 September 2008 the respondent Government were informed of the present application under Article 54 § 2(a) of the Rules of Court.

On 14 January 2009 the State Attorney’s Office sent a settlement proposal to the applicant under section 25 of the 2006 Act (see “Relevant domestic law” above). In its proposal, the State Attorney’s Office acknowledged a violation of the right to a trial within a reasonable time and offered to pay the applicant 3,600 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage and EUR 413.11 for costs and expenses.

Further to the receipt of the applicant’s reply, the Government informed the Court that the applicant had accepted the settlement proposal.

On 3 March 2009 the applicant informed the Court in writing that the case had been settled at the domestic level and that she wished to withdraw her application regarding the alleged violation of Articles 6, 13 and Article

1 of Protocol 1.

The Court reiterates that Article

37 of the Convention in the relevant part reads as follows:

“1.

The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that

(a)

the applicant does not intend to pursue his application; or

(b)

the matter has been resolved;

...

However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.

The Court takes note that following the settlement reached between the parties the matter has been resolved at the domestic level and that the applicant do not wish to pursue her application (Article 37 § 1 (a) and (b) of the Convention). It is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols does not require the examination of the application to be continued (Article 37 § 1

in fine

of the Convention).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) and (b) of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Registrar

President