Löffelmann împotriva Austriei

Reclamantul s-a născut în 1976 și trăiește în Maissau. La botezul său la 9 iulie 1994, el a devenit membru al Martorilor lui Iehova în Austria, în care a asumat funcția de predicator sau „ pionier regulat” (Prediger, allgemeiner Pionier) și, din 27 noiembrie 1996, un diacon sau „servitor ministerial” (Diakon, Dienstamtgehilfe). În această funcție, el a asistat lucrările clericale a bătrânilor Martorilor lui Iehova. La 17 noiembrie 1994, Autoritatea Militară Austriecă Inferioară (Militärkommando) a constatat că reclamantul era în stare să efectueze serviciul militar. La 3 iulie 1995, reclamantul și-a început serviciul militar; totuși, la 1 august 1995, el a fost concediat după un aviz de experți medicali militari care l-a considerat nepotrivit serviciului.

10. La 28 septembrie 1995, Autoritatea Militară Austriaca Inferioară a emis un ordin de conscriere (Stelliungsbescheid) în ceea ce privește reclamantul, care a ordonat să facă o altă examinare în ceea ce privește capacitatea sa de a efectua serviciu militar în temeiul articolului 24 alineatul (8) din Legea privind serviciile militare (Wehrgesetz), în vigoare la momentul respectiv. În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia ar trebui să fie exceptat de la serviciul militar în temeiul articolului 24 alineatul (3) din Legea privind serviciile militare, acesta a remarcat că reclamantul nu este membru al unei societăți religioase recunoscute.

11. Reclamantul a apelat împotriva acestui ordin, susținând în special că ar trebui eliberat din serviciul militar deoarece a exercitat o funcție în cadrul Martorilor lui Iehova, echivalent cu cea a membrilor unei societăți religioase recunoscute care au fost scutite de serviciu militar în temeiul articolului 24 alineatul (3) din Legea privind serviciul militar. În 16 noiembrie 1995, Ministrul Federal al Apărării (Bundesminister für Landesverteidigung) a respins apelul reclamantului și a confirmat decizia autorității mai mici. 13. La 8 ianuarie 1996, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof), solicitându-i să abroge expresia „societăți religioase recunoscute” în art. 24 alin. (3) din Legea Serviciilor Militare.

14. La 1 decembrie 1997, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea reclamantului pentru lipsa unor perspective de succes. La 26 martie 1998, Curtea de Administrație (Verwaltungs-gerichtshof) a respins plângerea reclamantului. Acesta a remarcat faptul că reclamantul s-a plâns numai în legătură cu art. 24 alineatul (3) din Legea privind serviciile militare, coroborat cu Legea din 1998 privind statutul juridic al Comunităților religioase înregistrate (Bundesgesetz über die Rechtspersönlichkeit von religiösen Bekenntnisgemeinschaften – în continuare numită „Legea din 1998”), care a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1998. Cu toate acestea, Curtea de Administrație a trebuit să limiteze examinarea legalității ordinului de redactare la situația juridică în momentul în care a fost eliberată ordonanța.

Referindu-se la jurisprudența citată de Curtea Constituțională, aceasta nu a constatat nici o preocupare în ceea ce privește legalitatea ordinului de redactare și, prin urmare, nici o indicație privind instituirea procedurilor de revizuire a constituționalității (Gesetzesprüfungsverfahren), astfel cum a propus reclamantul. 16. La 14 mai 1998, Autoritatea Militară Austriecă a eliberat o altă ordonanță de conscriere pentru examinarea aptitudinii reclamantului pentru efectuarea serviciului militar. 17. La 19 mai 1998, reclamantul a depus o plângere în fața Curții Constituționale. El a susținut în special că, în temeiul Legii din 1998, Martorii lui Iehova au primit statutul de „comunitate religioasă înregistrată”.

Cu toate acestea, perioada de zece ani pentru o cerere de recunoaștere de succes în temeiul Legii de recunoaștere (Anerkenungsgesetz), nou introdusă prin art. 11 din Legea din 1998, nu a avut justificarea obiectivă. În plus, aceasta a exclus orice recunoaștere pentru următorii zece ani. Întrucât art. 24 alineatul (3) din Legea privind serviciile militare se referă la „societăți religioase recunoscute” și la scutirea restricționată a serviciului militar la membrii societăților religioase recunoscute, reclamantul a cerut din nou Curtea Constituțională să revoce această limitare și, de asemenea, să revoce perioada de zece ani prevăzută la art. 11 din Legea 1998. 18. La 8 iunie 1998, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea pentru lipsa unor perspective de succes și a susținut, de asemenea, că dispoziția Legii din 1998 nu era direct aplicabilă cazului în cauză.

19. Ulterior, reclamantul a depus o cerere de recunoaștere ca obiector de conștiință (Zivildiensterklärung), care a fost acordată. 20. Între 1 februarie 1999 și 31 ianuarie 2000 și-a efectuat serviciul civil într-o instituție socială. 21. La 1 februarie 2000, reclamantul s-a alăturat „Ordinului Religios al Martorilor lui Iehova” (Orden der Sondervollzeitdiener der Zeugen Jehovas), unde locuia și lucra ca predicator (Bethelmitarbeiter). 22. În februarie 2001 a lăsat ordinul și a continuat să lucreze ca predicator și diacon. 23. art. 9a § 3 din Constituția Federală citește după cum urmează: „Toată cetățeanul austriac este responsabil pentru serviciul militar. Objectorii conștienți care refuză să efectueze serviciu militar obligatoriu și care sunt dispensați de această cerință trebuie să efectueze serviciu alternativ.

Detaliile sunt reglementate de legea obișnuită”. 24. Secțiunea 24 alineatul (3) din Legea privind serviciile militare, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, se citește după cum urmează: „O scutire de la obligația de a îndeplini serviciul militar se aplică următoarelor membri ai societăților religioase recunoscute: 1. preoți, 2. persoane implicate în bunăstare spirituală sau în predare clericală după absolvirea în studii teologice, 3. membrii unei ordine religioase care au făcut un jurământ solemn, și 4. studenți ai teologiei care se pregătesc să asume o funcție clericală.” 25. Secțiunea 24(8) din Legea privind serviciile militare prevedea, printre altele, că persoanele ale căror aptitudine pentru serviciu militar, după ce au fost inițial stabilite, au devenit dubibile să facă o altă examinare.

Cu toate acestea, cea mai recentă decizie privind fitnessul pentru îndeplinirea serviciului militar a rămas valabilă până la încheierea finală a proaspătului examen. 26. Secțiunea 1 din Act prevede că toate credințele religioase care nu au fost încă recunoscute în ordinea juridică pot fi recunoscute ca o societate religiosă dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în Act, și anume că predarea, serviciile și organizația internă, precum și numele pe care le aleg, nu conțin nimic ilegal sau moral ofensiv și că constituirea și existența unei comunități de cultură (Cultusgemeinde) care îndeplinesc criteriile legale sunt asigurate. 27. Secțiunea 2 prevede că, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de mai sus, recunoașterea este acordată de Ministrul Afacerilor Religioase (Cultusminister).

Recunoașterea are efectul că o societate religioasă obține personalitate juridică în temeiul dreptului public (juristische Persoană öffentlichen Rechts) și beneficiază de toate drepturile care sunt acordate în conformitate cu ordinea juridică a acestor societăți. reglementează înființarea comunităților de închinare, a aderarea la ele, delimitarea teritoriului lor și a organismelor și statutelor lor. Secțiunile 10-12 se referă la numirea miniștrilor religioși (Seilsorger) societăților religioase, calificările acestor persoane trebuie să aibă și la modul în care numirea lor trebuie comunicată autorităților. Secțiunea 15 prevede că autoritățile publice responsabile pentru chestiuni religioase au obligația de a monitoriza dacă societățile religioase respectă dispozițiile Legii.

28. Personalitatea juridică a Bisericii Catolice Romane este, pe de o parte, considerată istoric recunoscută și, pe de altă parte, recunoscută în mod explicit într-un tratat internațional, Concordat dintre Sfânta Sede și Republica Austria, Gazettea Federală II, nr. 2/1934 (Konkordat zwischen dem Heiligen Stuhle und der Republik Österreich, BGBl. II Nr. 2/1934). 29. Următoarele sunt exemple de legi speciale care recunosc societățile religioase: (a) Legea privind statutul juridic extern al Societății Religioase Israelite, Gazette Oficiale a Imperiului Austriac, nr. 57/1890 (Gesetz über die äußeren Rechtsverhältnisse der Israelitischen Religionsgesellschaft, RGBl.

Nr. 57/1890); (b) Legea din 15 iulie 1912 privind recunoașterea seguitorilor Islamului [în conformitate cu ritul Hanafi] ca societate religioasă, Gazettea Oficială a Imperiului Austriac nr. 159/1912 (Gesetz vom 15. Juli 1912, Betreffend die Anerkennung der Anhänger des Islam [nach hanefitischen Ritus] als Religionsgesellschaft, RGBl. Nr. 159/1912); (c) Legea federală privind statutul juridic extern al Bisericii Evanghelice, Gazetteul Legii Federale nr. 182/1961 (Bundesgesetz vom 6. Juli 1961 über die äußeren Rechtsverhältnisse der Evangelyschen Kirche, BGBl. Nr. 182/1961); (d) Legea federală privind statutul juridic extern al Bisericii Grece Ortodoxe în Austria, Gazettea Legii Federale nr. 229/1967 (Bundesgesetz über die äußeren Rechtsverhältnisse der Griechisch-Orientalischen Kirche în Österreich, BGBl.

Nr. 182/1961); (e) Actul federal privind statutul juridic extern al Bisericilor Ortodoxe Orientale în Austria, Gazettel Federal nr. 20/2003 (Bundesgesetz über äußere Rechtsverhältnisse der Orientalisch-Orthodoxen Kirchen în Österreich, BGBl. Nr. 20/2003). 30. Între 1877 și 1982, miniștrii competenți au recunoscut încă șase societăți religioase. 31. Legea Comunităților Religioase a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1998. În conformitate cu art. 2 alin. (3) din Act, Ministrul Federal al Educației și Culturii trebuie să se pronunțe într-o decizie scrisă oficială (Bescheid) privind achiziționarea personalității juridice de către comunitatea religioasă. În aceeași decizie, ministrul trebuie să dizolve orice asociere a căror scop era să difuzeze învățăturile religioase ale comunității religioase vizate (pct. 2 alin. (4)). Comunitatea religioasa are dreptul să se numească o „comunitate religioasă înregistrată public”.

32. Secțiunea 4 specifică conținutul necesar al statutelor comunității religioase. Printre altele, trebuie să precizeze numele comunității, care trebuie să fie clar distins de numele oricărei comunități sau societăți religioase existente. Acestea trebuie să stabilească în continuare principiile principale ale credinței comunității religioase, obiectivele și sarcinile care derivă de la aceasta, drepturile și sarcinile aderenților comunității, inclusiv condițiile de încheiere a aderării (se specifică în continuare faptul că nu se poate impune nicio taxă pentru părăsirea comunității religioase), modul în care organismele sale sunt desemnate, care reprezintă comunitatea religioasă externă și modul în care se ridică resursele financiare ale comunității.

În sfârșit, statutele trebuie să conțină dispoziții privind lichidarea comunității religioase, asigurându-se că activele dobândite nu sunt utilizate în scopuri contrar scopurilor religioase.

33. În conformitate cu secțiunea 5, ministrul federal trebuie să refuze să acorde personalitate juridică unei comunități religioase în cazul în care, având în vedere învățămintele sau practicile sale, acest lucru este necesar într-o societate democratică în interesul siguranței publice, pentru protecția ordinului public, a sănătății sau a moralității, sau pentru protecția drepturilor și a libertății altor persoane; acest lucru este în special în cazul în care activitățile sale implică incitarea la comiterea infracțiunilor, obstrucționarea dezvoltării psihologice a adolescenților sau subminarea integrității mentale a oamenilor, sau în cazul în care statutul nu respectă secțiunea 4. 34. În secțiunea 7, comunitatea religioasă trebuie să informeze, fără întârziere, Ministrul Federal al Educației și Afacerilor Culturale cu privire la numele și adresa persoanelor care aparțin organismelor sale oficiale și la orice schimbare a statutelor sale.

Ministrul trebuie să refuze să accepte notificarea dacă numirea organismelor oficiale contravine statutului sau dacă modificarea statutului ar constitui un motiv pentru refuzul de înregistrare în temeiul secțiunii 5. 35. Secțiunea 9 precizează motivele pentru încheierea personalității juridice ale unei comunități. Personalitatea juridică încetează să existe în cazul în care comunitatea religioasă se dizolvă sau în cazul în care recunoașterea personalității sale juridice este revocată. Motivele de revocare a personalității juridice sunt stabilite în subsecțiunea (2): de exemplu, dacă motivele de acordare a personalității juridice nu mai susțin sau dacă de mai mult de un an nu au fost desemnate organisme care reprezintă comunitatea religioasă externă.

36. Legea reglementează doar acordarea personalității juridice. Odată ce personalitatea juridică a fost acordată unei comunități religioase, aceasta poate să desfășoare activitățile menționate în statutele sale. În Austria nu există legi specifice care reglementează achiziționarea de bunuri de către societăți sau comunități religioase, înființarea de locuri de cultură sau de adunare, sau publicarea de material religios. Cu toate acestea, dispozițiile care conțin referințe explicite la societățile religioase sunt răspândite pe diferite instrumente legale (a se vedea mai jos). 37. De la intrarea în vigoare a Legii Comunităților Religioase la 10 ianuarie 1998, asociațiile religioase nerecunoscute pot fi acordate personalitate juridică la aplicare.

O cerere anterioară de recunoaștere în temeiul Legii de recunoaștere trebuie tratată ca o cerere în temeiul Legii Comunităților Religioase în temeiul articolului 11 alineatul (2). 38. Secțiunea 11 alineatul (1) din Legea Comunităților Religioase stabilește criterii suplimentare pentru aplicarea de succes în temeiul Legii de recunoaștere, cum ar fi existența asociației religioase timp de cel puțin douăzeci de ani în Austria și timp de cel puțin zece ani ca comunitate religioasă înregistrată; un număr minim de doi aderenți pe mii de membri ai populației austriece (în acest moment, aceasta înseamnă aproximativ 16 000 de persoane); utilizarea veniturilor și a altor active în scopuri religioase, inclusiv activități de caritate; o atitudine pozitivă față de societate și de stat; și nici o interferență ilegală în ceea ce privește relația comunității cu societățile recunoscute sau alte societăți religioase.

39. În diverse legi austriece se face trimitere specifică societăților religioase recunoscute. Următoarea listă, care nu este exhaustivă, stabilește principalele cazuri. În art. 8 din Legea Federală de Supraveghere a Școlii (Bundes-Schulaufsichtsgesetz), reprezentanții societăților religioase recunoscute pot sta (fără dreptul de vot) la consiliile regionale de educație. În temeiul Legii privind școlile private (Privatschulgesetz), societățile religioase recunoscute, precum entitățile teritoriale publice, sunt presupuse să dețină calificările necesare pentru a funcționa școlile private, în timp ce alte persoane trebuie să demonstreze că sunt calificate.

În temeiul articolului 24 alineatul (3) din Legea privind serviciile militare, preoții ordonați, persoanele implicate în bunăstare spirituală sau în învățătură religiosă după ce au absolvit studiile teologice, membrii unei ordine religioase care au făcut un jurământ solemn și studenții de teologie care se pregătesc să asume o funcție pastorală și care aparțin unei societăți religioase recunoscute sunt scutiți de serviciu militar și, în temeiul articolului 13 din Legea privind serviciile civile, sunt, de asemenea, scutiți de serviciul civil alternativ.

În temeiul secțiunilor 192 și 195 din Codul Civil (ABGB), miniștrii societăților religioase recunoscute sunt scutiți de obligația de a depune o cerere care urmează să fie numită tutore, și în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Legea privind judecătorii Assize și judecători laici din 1990 (Geschworenen- und Schöffengesetz) acestea sunt scutite de a acționa ca membri ai unui juriu al unei instanțe de așesare sau de a judecă judecători lacți ai unei instanțe penale. Secțiunea 18 alineatul (1) alineatul (5) din Legea privind impozitul pe venit prevede că contribuțiile la societățile religioase recunoscute sunt deducibile de la impozitul pe venit până la o sumă de 100 de euro (EUR) pe an. Secțiunea 2 din Legea privind impozitul pe teren (Grundssteuergesetz) prevede că bunurile imobiliare deținute de societăți religioase recunoscute și utilizate în scopuri religioase sunt scutite de impozitul pe imobiliar.

În temeiul articolului 8 alineatul (3) litera (a) din Legea privind moștenirea și cadourile din 1955 (Erbschafts- und Schenkungsteuergesetz), care era încă în vigoare la momentul respectiv, donațiile către instituțiile interne ale bisericilor sau societăților religioase recunoscute au fost supuse unei rate fiscale reduse de 2,5%.

7. The applicant was born in 1976 and lives in Maissau. 8. Upon his baptism on 9 July 1994 he became a member of the Jehovah’s Witnesses in Austria, within which he assumed the function of a preacher or “regular pioneer” (Prediger, allgemeiner Pionier) and, since 27 November 1996, a deacon or “ministerial servant” (Diakon, Dienstamtgehilfe). In this function he assisted the clerical work of elders of the Jehovah’s Witnesses. 9. On 17 November 1994 the Lower Austrian Military Authority (Militärkommando) found that the applicant was fit to perform military service. On 3 July 1995 the applicant started his military service; however, on 1 August 1995 he was discharged following a military medical expert opinion that had found him unfit for service.

10. On 28 September 1995 the Lower Austrian Military Authority issued a conscription order (Stellungsbescheid) in respect of the applicant, ordering him to undergo another examination as to his ability to perform military service pursuant to section 24(8) of the Military Service Act (Wehrgesetz), as in force at the relevant time. As to the applicant’s argument that he should be exempted from military service under section 24(3) of the Military Service Act, it noted that the applicant was not a member of a recognised religious society. 11. The applicant appealed against that order, claiming in particular that he should be dispensed from military service since he performed a function within the Jehovah’s Witnesses which was equivalent to that of members of a recognised religious society who were exempted from military service under section 24(3) of the Military Service Act.

To restrict such a privilege to members of recognised religious societies was not objectively justified and was therefore in breach of the Federal Constitution. 12. On 16 November 1995 the Federal Minister for Defence (Bundesminister für Landesverteidigung) dismissed the applicant’s appeal and confirmed the lower authority’s decision. 13. On 8 January 1996 the applicant lodged a complaint with the Constitutional Court (Verfassungsgerichtshof), requesting it to repeal the wording “recognised religious societies” in section 24(3) of the Military Service Act. 14. On 1 December 1997 the Constitutional Court refused to deal with the applicant’s complaint for lack of prospects of success. It referred to an earlier decision by which it had found that the obligation to perform military or civilian service raised no concerns as regards compliance with Article 9 of the Convention.

15. On 26 March 1998 the Administrative Court (Verwaltungs-gerichtshof) dismissed the applicant’s complaint. It noted that the applicant had solely complained about section 24(3) of the Military Service Act in conjunction with the 1998 Act on the Legal Status of Registered Religious Communities (Bundesgesetz über die Rechtspersönlichkeit von religiösen Bekenntnisgemeinschaften – hereafter referred to as the “1998 Act”), which had entered into force on 10 January 1998. However, the Administrative Court had to limit its examination of the legality of the drafting order to the legal situation at the time when the order had been issued. Referring to the case-law quoted by the Constitutional Court, it found no concerns as regards the legality of the drafting order and therefore also no indication to institute proceedings to review constitutionality (Gesetzesprüfungsverfahren) as proposed by the applicant.

16. On 14 May 1998 the Lower Austrian Military Authority issued another conscription order for an examination of the applicant’s fitness to perform military service. 17. On 19 May 1998 the applicant lodged a complaint with the Constitutional Court against the order. He submitted in particular that by virtue of the 1998 Act, the Jehovah’s Witnesses had been granted the status of a “registered religious community”. However, the ten-year period for a successful application for recognition under the Recognition Act (Anerkennungsgesetz), newly introduced by section 11 of the 1998 Act, lacked objective justification. Furthermore, it precluded any recognition for the following ten years.

Since section 24(3) of the Military Service Act referred to “recognised religious societies” and restricted exemption from military service to members of recognised religious societies, the applicant again requested the Constitutional Court to revoke this limitation and also to revoke the ten-year period prescribed in section 11 of the 1998 Act. 18. On 8 June 1998 the Constitutional Court refused to deal with the complaint for lack of prospects of success. It further held that the provision of the 1998 Act referred to was not directly applicable to the case at issue. 19. Subsequently, the applicant filed a request for recognition as a conscientious objector (Zivildiensterklärung), which was granted.

20. Between 1 February 1999 and 31 January 2000 he performed his civilian service in a social institution. 21. On 1 February 2000 the applicant joined the “Religious Order of the Jehovah’s Witnesses” (Orden der Sondervollzeitdiener der Zeugen Jehovas), where he lived and worked as a preacher (Bethelmitarbeiter). 22. In February 2001 he left the order and continued to work as a preacher and deacon. 23. Article 9a § 3 of the Federal Constitution reads as follows: “Every male Austrian citizen is liable for military service. Conscientious objectors who refuse to perform compulsory military service and who are dispensed from this requirement must perform alternative service.

The details shall be regulated by ordinary law.” 24. Section 24(3) of the Military Service Act, as in force at the relevant time, read as follows: “An exemption from the obligation to perform military service shall apply to the following members of recognised religious societies: 1. ordained priests, 2. persons involved in spiritual welfare or in clerical teaching after graduating in theological studies, 3. members of a religious order who have made a solemn vow, and 4. students of theology who are preparing to assume a clerical function.” 25. Section 24(8) of the Military Service Act provided, inter alia, that persons whose fitness for military service, having initially been established, became questionable had to undergo another examination.

However, the latest decision on fitness for performance of military service remained valid until the final conclusion of the fresh examination. 26. Section 1 of the Act provides that all religious faiths which have not yet been recognised in the legal order may be recognised as a religious society if they fulfil the conditions set out in the Act, namely that their teaching, services and internal organisation, as well as the name they choose, do not contain anything unlawful or morally offensive and that the setting up and existence of at least one community of worship (Cultusgemeinde) satisfying the statutory criteria is ensured. 27. Section 2 provides that if the above conditions are met, recognition is granted by the Minister for Religious Affairs (Cultusminister).

Recognition has the effect that a religious society obtains legal personality under public law (juristische Person öffentlichen Rechts) and enjoys all rights which are granted under the legal order to such societies. Sections 4 et seq. regulate the setting up of communities of worship, membership of them, delimitation of their territory, and their bodies and statutes. Sections 10 to 12 deal with the nomination of religious ministers (Seelsorger) of religious societies, the qualifications such persons must have and how their nomination must be communicated to the authorities. Section 15 provides that the public authorities responsible for religious matters have a duty to monitor whether religious societies comply with the provisions of the Act.

28. The legal personality of the Roman Catholic Church is, on the one hand, regarded as historically recognised, and, on the other hand, explicitly recognised in an international treaty, the Concordat between the Holy See and the Republic of Austria, Federal Law Gazette II, No. 2/1934 (Konkordat zwischen dem Heiligen Stuhle und der Republik Österreich, BGBl. II Nr. 2/1934). 29. The following are examples of special laws recognising religious societies: (a) Act on the External Legal Status of the Israelite Religious Society, Official Gazette of the Austrian Empire, No. 57/1890 (Gesetz über die äußeren Rechtsverhältnisse der Israelitischen Religionsgesellschaft, RGBl.

Nr. 57/1890); (b) Act of 15 July 1912 on the recognition of followers of Islam [according to the Hanafi rite] as a religious society, Official Gazette of the Austrian Empire No. 159/1912 (Gesetz vom 15. Juli 1912, betreffend die Anerkennung der Anhänger des Islam [nach hanefitischen Ritus] als Religionsgesellschaft, RGBl. Nr. 159/1912); (c) Federal Act on the External Legal Status of the Evangelical Church, Federal Law Gazette No. 182/1961 (Bundesgesetz vom 6. Juli 1961 über die äußeren Rechtsverhältnisse der Evangelischen Kirche, BGBl. Nr. 182/1961); (d) Federal Act on the External Legal Status of the Greek Orthodox Church in Austria, Federal Law Gazette No. 229/1967 (Bundesgesetz über die äußeren Rechtsverhältnisse der Griechisch-Orientalischen Kirche in Österreich, BGBl.

Nr. 182/1961); (e) Federal Act on the External Legal Status of the Oriental Orthodox Churches in Austria, Federal Law Gazette No. 20/2003 (Bundesgesetz über äußere Rechtsverhältnisse der Orientalisch-Orthodoxen Kirchen in Österreich, BGBl. Nr. 20/2003). 30. Between 1877 and 1982 the competent ministers recognised a further six religious societies. 31. The Religious Communities Act entered into force on 10 January 1998. Pursuant to section 2(3) of the Act, the Federal Minister for Education and Culture has to rule in a formal written decision (Bescheid) on the acquisition of legal personality by the religious community. In the same decision the Minister has to dissolve any association whose purpose was to disseminate the religious teachings of the religious community concerned (section 2(4)). The religious community has the right to call itself a “publicly registered religious community”.

32. Section 4 specifies the necessary contents of the statutes of the religious community. Among other things, they must specify the community’s name, which must be clearly distinguishable from the name of any existing religious community or society. They must further set out the main principles of the religious community’s faith, the aims and duties deriving from it, the rights and duties of the community’s adherents, including the conditions for terminating membership (it is further specified that no fee for leaving the religious community may be charged), how its bodies are appointed, who represents the religious community externally and how the community’s financial resources are raised.

Lastly, the statutes must contain provisions on the liquidation of the religious community, ensuring that the assets acquired are not used for ends contrary to religious purposes.

33. Under section 5, the Federal Minister must refuse to grant legal personality to a religious community if, in view of its teachings or practice, this is necessary in a democratic society in the interests of public safety, for the protection of public order, health or morals, or for the protection of the rights and freedom of others; this is in particular the case if its activities involve incitement to commit criminal offences, obstruction of the psychological development of adolescents or undermining of people’s mental integrity, or if the statutes do not comply with section 4. 34. Under section 7, the religious community must inform the Federal Minister for Education and Cultural Affairs of the name and address of the persons belonging to its official bodies and of any change of its statutes without delay.

The Minister must refuse to accept the notification if the appointment of the official bodies contravened the statutes or if the change of the statutes would constitute a reason for refusal of registration under section 5. 35. Section 9 specifies the reasons for termination of a community’s legal personality. Legal personality ceases to exist if the religious community dissolves itself or if the acknowledgment of its legal personality is revoked. Reasons for revoking legal personality are set out in subsection (2): for example, if the reasons for granting legal personality no longer subsist or if for more than one year no bodies representing the religious community externally have been appointed.

36. The Act only regulates the granting of legal personality. Once legal personality has been granted to a religious community, it may pursue the activities referred to in its statutes. There are no specific laws in Austria regulating the acquisition of assets by religious societies or communities, the establishment of places of worship or assembly, or the publication of religious material. However, provisions which contain explicit references to religious societies are spread over various statutory instruments (see below). 37. Since the entry into force of the Religious Communities Act on 10 January 1998, non-recognised religious associations may be granted legal personality upon application.

A previous application for recognition under the Recognition Act is to be dealt with as an application under the Religious Communities Act pursuant to section 11(2). 38. Section 11(1) of the Religious Communities Act establishes additional criteria for a successful application under the Recognition Act, such as the existence of the religious association for at least twenty years in Austria and for at least ten years as a registered religious community; a minimum number of two adherents per thousand members of the Austrian population (at the moment, this means about 16,000 persons); the use of income and other assets for religious purposes, including charity activities; a positive attitude towards society and the State; and no illegal interference as regards the community’s relationship with recognised or other religious societies.

39. In various Austrian laws specific reference is made to recognised religious societies. The following list, which is not exhaustive, sets out the main instances. Under section 8 of the Federal School Supervision Act (Bundes-Schulaufsichtsgesetz), representatives of recognised religious societies may sit (without the right to vote) on regional education boards. Under the Private Schools Act (Privatschulgesetz), recognised religious societies, like public territorial entities, are presumed to possess the necessary qualifications to operate private schools, whereas other persons have to prove that they are qualified.

Under section 24(3) of the Military Service Act, ordained priests, persons involved in spiritual welfare or in religious teaching after graduating in theological studies, members of a religious order who have made a solemn vow and students of theology who are preparing to assume a pastoral function and who belong to a recognised religious society are exempt from military service and, under section 13 of the Civilian Service Act, are also exempt from alternative civilian service. Under sections 192 and 195 of the Civil Code (ABGB), ministers of recognised religious societies are exempt from the obligation to submit an application to be appointed as guardians, and under section 3(4) of the 1990 Act on Juries of Assizes and Lay Judges (Geschworenen- und Schöffengesetz) they are exempt from acting as members of a jury of an assize court or as lay judges of a criminal court.

Section 18(1)(5) of the Income Tax Act provides that contributions to recognised religious societies are deductible from income tax up to an amount of 100 Euros (EUR) per year. Section 2 of the Land Tax Act (Grundsteuergesetz) provides that real property owned by recognised religious societies and used for religious purposes is exempt from real-estate tax. Under section 8(3)(a) of the 1955 Inheritance and Gift Act (Erbschafts- und Schenkungsteuergesetz), which was still in force at the relevant time, donations to domestic institutions of recognised churches or religious societies were subject to a reduced tax rate of 2.5%.