CASE OF LÖFFELMANN v. AUSTRIA

Reclamantul s-a născut în 1976 și trăiește în Maissau. La botezul său la 9 iulie 1994, el a devenit membru al Martorilor lui Iehova în Austria, în care a asumat funcția de predicator sau „ pionier regulat” (Prediger, allgemeiner Pionier) și, din 27 noiembrie 1996, un diacon sau „servitor ministerial” (Diakon, Dienstamtgehilfe). În această funcție, el a asistat lucrările clericale a bătrânilor Martorilor lui Iehova. La 17 noiembrie 1994, Autoritatea Militară Austriecă Inferioară (Militärkommando) a constatat că reclamantul era în stare să efectueze serviciul militar. La 3 iulie 1995, reclamantul și-a început serviciul militar; totuși, la 1 august 1995, el a fost concediat după un aviz de experți medicali militari care l-a considerat nepotrivit serviciului. 10. La 28 septembrie 1995, Autoritatea Militară Austriaca Inferioară a emis un ordin de conscriere (Stelliungsbescheid) în ceea ce privește reclamantul, care a ordonat să facă o altă examinare în ceea ce privește capacitatea sa de a efectua serviciu militar în temeiul articolului 24 alineatul (8) din Legea privind serviciile militare (Wehrgesetz), în vigoare la momentul respectiv. În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia ar trebui să fie exceptat de la serviciul militar în temeiul articolului 24 alineatul (3) din Legea privind serviciile militare, acesta a remarcat că reclamantul nu este membru al unei societăți religioase recunoscute. 11. Reclamantul a apelat împotriva acestui ordin, susținând în special că ar trebui eliberat din serviciul militar deoarece a exercitat o funcție în cadrul Martorilor lui Iehova, echivalent cu cea a membrilor unei societăți religioase recunoscute care au fost scutite de serviciu militar în temeiul articolului 24 alineatul (3) din Legea privind serviciul militar. În 16 noiembrie 1995, Ministrul Federal al Apărării (Bundesminister für Landesverteidigung) a respins apelul reclamantului și a confirmat decizia autorității mai mici. 13. La 8 ianuarie 1996, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof), solicitându-i să abroge expresia „societăți religioase recunoscute” în art. 24 alin. (3) din Legea Serviciilor Militare. 14. La 1 decembrie 1997, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea reclamantului pentru lipsa unor perspective de succes. La 26 martie 1998, Curtea de Administrație (Verwaltungs-gerichtshof) a respins plângerea reclamantului. Acesta a remarcat faptul că reclamantul s-a plâns numai în legătură cu art. 24 alineatul (3) din Legea privind serviciile militare, coroborat cu Legea din 1998 privind statutul juridic al Comunităților religioase înregistrate (Bundesgesetz über die Rechtspersönlichkeit von religiösen Bekenntnisgemeinschaften – în continuare numită „Legea din 1998”), care a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1998. Cu toate acestea, Curtea de Administrație a trebuit să limiteze examinarea legalității ordinului de redactare la situația juridică în momentul în care a fost eliberată ordonanța. Referindu-se la jurisprudența citată de Curtea Constituțională, aceasta nu a constatat nici o preocupare în ceea ce privește legalitatea ordinului de redactare și, prin urmare, nici o indicație privind instituirea procedurilor de revizuire a constituționalității (Gesetzesprüfungsverfahren), astfel cum a propus reclamantul. 16. La 14 mai 1998, Autoritatea Militară Austriecă a eliberat o altă ordonanță de conscriere pentru examinarea aptitudinii reclamantului pentru efectuarea serviciului militar. 17. La 19 mai 1998, reclamantul a depus o plângere în fața Curții Constituționale. El a susținut în special că, în temeiul Legii din 1998, Martorii lui Iehova au primit statutul de „comunitate religioasă înregistrată”. Cu toate acestea, perioada de zece ani pentru o cerere de recunoaștere de succes în temeiul Legii de recunoaștere (Anerkenungsgesetz), nou introdusă prin art. 11 din Legea din 1998, nu a avut justificarea obiectivă. În plus, aceasta a exclus orice recunoaștere pentru următorii zece ani. Întrucât art. 24 alineatul (3) din Legea privind serviciile militare se referă la „societăți religioase recunoscute” și la scutirea restricționată a serviciului militar la membrii societăților religioase recunoscute, reclamantul a cerut din nou Curtea Constituțională să revoce această limitare și, de asemenea, să revoce perioada de zece ani prevăzută la art. 11 din Legea 1998. 18. La 8 iunie 1998, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea pentru lipsa unor perspective de succes și a susținut, de asemenea, că dispoziția Legii din 1998 nu era direct aplicabilă cazului în cauză. 19. Ulterior, reclamantul a depus o cerere de recunoaștere ca obiector de conștiință (Zivildiensterklärung), care a fost acordată. 20. Între 1 februarie 1999 și 31 ianuarie 2000 și-a efectuat serviciul civil într-o instituție socială. 21. La 1 februarie 2000, reclamantul s-a alăturat „Ordinului Religios al Martorilor lui Iehova” (Orden der Sondervollzeitdiener der Zeugen Jehovas), unde locuia și lucra ca predicator (Bethelmitarbeiter). 22. În februarie 2001 a lăsat ordinul și a continuat să lucreze ca predicator și diacon. 23. art. 9a § 3 din Constituția Federală citește după cum urmează: „Toată cetățeanul austriac este responsabil pentru serviciul militar. Objectorii conștienți care refuză să efectueze serviciu militar obligatoriu și care sunt dispensați de această cerință trebuie să efectueze serviciu alternativ. Detaliile sunt reglementate de legea obișnuită”. 24. Secțiunea 24 alineatul (3) din Legea privind serviciile militare, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, se citește după cum urmează: „O scutire de la obligația de a îndeplini serviciul militar se aplică următoarelor membri ai societăților religioase recunoscute: 1. preoți, 2. persoane implicate în bunăstare spirituală sau în predare clericală după absolvirea în studii teologice, 3. membrii unei ordine religioase care au făcut un jurământ solemn, și 4. studenți ai teologiei care se pregătesc să asume o funcție clericală.” 25. Secțiunea 24(8) din Legea privind serviciile militare prevedea, printre altele, că persoanele ale căror aptitudine pentru serviciu militar, după ce au fost inițial stabilite, au devenit dubibile să facă o altă examinare. Cu toate acestea, cea mai recentă decizie privind fitnessul pentru îndeplinirea serviciului militar a rămas valabilă până la încheierea finală a proaspătului examen. 26. Secțiunea 1 din Act prevede că toate credințele religioase care nu au fost încă recunoscute în ordinea juridică pot fi recunoscute ca o societate religiosă dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în Act, și anume că predarea, serviciile și organizația internă, precum și numele pe care le aleg, nu conțin nimic ilegal sau moral ofensiv și că constituirea și existența unei comunități de cultură (Cultusgemeinde) care îndeplinesc criteriile legale sunt asigurate. 27. Secțiunea 2 prevede că, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de mai sus, recunoașterea este acordată de Ministrul Afacerilor Religioase (Cultusminister). Recunoașterea are efectul că o societate religioasă obține personalitate juridică în temeiul dreptului public (juristische Persoană öffentlichen Rechts) și beneficiază de toate drepturile care sunt acordate în conformitate cu ordinea juridică a acestor societăți. reglementează înființarea comunităților de închinare, a aderarea la ele, delimitarea teritoriului lor și a organismelor și statutelor lor. Secțiunile 10-12 se referă la numirea miniștrilor religioși (Seilsorger) societăților religioase, calificările acestor persoane trebuie să aibă și la modul în care numirea lor trebuie comunicată autorităților. Secțiunea 15 prevede că autoritățile publice responsabile pentru chestiuni religioase au obligația de a monitoriza dacă societățile religioase respectă dispozițiile Legii. 28. Personalitatea juridică a Bisericii Catolice Romane este, pe de o parte, considerată istoric recunoscută și, pe de altă parte, recunoscută în mod explicit într-un tratat internațional, Concordat dintre Sfânta Sede și Republica Austria, Gazettea Federală II, nr. 2/1934 (Konkordat zwischen dem Heiligen Stuhle und der Republik Österreich, BGBl. II Nr. 2/1934). 29. Următoarele sunt exemple de legi speciale care recunosc societățile religioase: (a) Legea privind statutul juridic extern al Societății Religioase Israelite, Gazette Oficiale a Imperiului Austriac, nr. 57/1890 (Gesetz über die äußeren Rechtsverhältnisse der Israelitischen Religionsgesellschaft, RGBl. Nr. 57/1890); (b) Legea din 15 iulie 1912 privind recunoașterea seguitorilor Islamului [în conformitate cu ritul Hanafi] ca societate religioasă, Gazettea Oficială a Imperiului Austriac nr. 159/1912 (Gesetz vom 15. Juli 1912, Betreffend die Anerkennung der Anhänger des Islam [nach hanefitischen Ritus] als Religionsgesellschaft, RGBl. Nr. 159/1912); (c) Legea federală privind statutul juridic extern al Bisericii Evanghelice, Gazetteul Legii Federale nr. 182/1961 (Bundesgesetz vom 6. Juli 1961 über die äußeren Rechtsverhältnisse der Evangelyschen Kirche, BGBl. Nr. 182/1961); (d) Legea federală privind statutul juridic extern al Bisericii Grece Ortodoxe în Austria, Gazettea Legii Federale nr. 229/1967 (Bundesgesetz über die äußeren Rechtsverhältnisse der Griechisch-Orientalischen Kirche în Österreich, BGBl. Nr. 182/1961); (e) Actul federal privind statutul juridic extern al Bisericilor Ortodoxe Orientale în Austria, Gazettel Federal nr. 20/2003 (Bundesgesetz über äußere Rechtsverhältnisse der Orientalisch-Orthodoxen Kirchen în Österreich, BGBl. Nr. 20/2003). 30. Între 1877 și 1982, miniștrii competenți au recunoscut încă șase societăți religioase. 31. Legea Comunităților Religioase a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1998. În conformitate cu art. 2 alin. (3) din Act, Ministrul Federal al Educației și Culturii trebuie să se pronunțe într-o decizie scrisă oficială (Bescheid) privind achiziționarea personalității juridice de către comunitatea religioasă. În aceeași decizie, ministrul trebuie să dizolve orice asociere a căror scop era să difuzeze învățăturile religioase ale comunității religioase vizate (pct. 2 alin. (4)). Comunitatea religioasa are dreptul să se numească o „comunitate religioasă înregistrată public”. 32. Secțiunea 4 specifică conținutul necesar al statutelor comunității religioase. Printre altele, trebuie să precizeze numele comunității, care trebuie să fie clar distins de numele oricărei comunități sau societăți religioase existente. Acestea trebuie să stabilească în continuare principiile principale ale credinței comunității religioase, obiectivele și sarcinile care derivă de la aceasta, drepturile și sarcinile aderenților comunității, inclusiv condițiile de încheiere a aderării (se specifică în continuare faptul că nu se poate impune nicio taxă pentru părăsirea comunității religioase), modul în care organismele sale sunt desemnate, care reprezintă comunitatea religioasă externă și modul în care se ridică resursele financiare ale comunității. În sfârșit, statutele trebuie să conțină dispoziții privind lichidarea comunității religioase, asigurându-se că activele dobândite nu sunt utilizate în scopuri contrar scopurilor religioase. 33. În conformitate cu secțiunea 5, ministrul federal trebuie să refuze să acorde personalitate juridică unei comunități religioase în cazul în care, având în vedere învățămintele sau practicile sale, acest lucru este necesar într-o societate democratică în interesul siguranței publice, pentru protecția ordinului public, a sănătății sau a moralității, sau pentru protecția drepturilor și a libertății altor persoane; acest lucru este în special în cazul în care activitățile sale implică incitarea la comiterea infracțiunilor, obstrucționarea dezvoltării psihologice a adolescenților sau subminarea integrității mentale a oamenilor, sau în cazul în care statutul nu respectă secțiunea 4. 34. În secțiunea 7, comunitatea religioasă trebuie să informeze, fără întârziere, Ministrul Federal al Educației și Afacerilor Culturale cu privire la numele și adresa persoanelor care aparțin organismelor sale oficiale și la orice schimbare a statutelor sale. Ministrul trebuie să refuze să accepte notificarea dacă numirea organismelor oficiale contravine statutului sau dacă modificarea statutului ar constitui un motiv pentru refuzul de înregistrare în temeiul secțiunii 5. 35. Secțiunea 9 precizează motivele pentru încheierea personalității juridice ale unei comunități. Personalitatea juridică încetează să existe în cazul în care comunitatea religioasă se dizolvă sau în cazul în care recunoașterea personalității sale juridice este revocată. Motivele de revocare a personalității juridice sunt stabilite în subsecțiunea (2): de exemplu, dacă motivele de acordare a personalității juridice nu mai susțin sau dacă de mai mult de un an nu au fost desemnate organisme care reprezintă comunitatea religioasă externă. 36. Legea reglementează doar acordarea personalității juridice. Odată ce personalitatea juridică a fost acordată unei comunități religioase, aceasta poate să desfășoare activitățile menționate în statutele sale. În Austria nu există legi specifice care reglementează achiziționarea de bunuri de către societăți sau comunități religioase, înființarea de locuri de cultură sau de adunare, sau publicarea de material religios. Cu toate acestea, dispozițiile care conțin referințe explicite la societățile religioase sunt răspândite pe diferite instrumente legale (a se vedea mai jos). 37. De la intrarea în vigoare a Legii Comunităților Religioase la 10 ianuarie 1998, asociațiile religioase nerecunoscute pot fi acordate personalitate juridică la aplicare. O cerere anterioară de recunoaștere în temeiul Legii de recunoaștere trebuie tratată ca o cerere în temeiul Legii Comunităților Religioase în temeiul articolului 11 alineatul (2). 38. Secțiunea 11 alineatul (1) din Legea Comunităților Religioase stabilește criterii suplimentare pentru aplicarea de succes în temeiul Legii de recunoaștere, cum ar fi existența asociației religioase timp de cel puțin douăzeci de ani în Austria și timp de cel puțin zece ani ca comunitate religioasă înregistrată; un număr minim de doi aderenți pe mii de membri ai populației austriece (în acest moment, aceasta înseamnă aproximativ 16 000 de persoane); utilizarea veniturilor și a altor active în scopuri religioase, inclusiv activități de caritate; o atitudine pozitivă față de societate și de stat; și nici o interferență ilegală în ceea ce privește relația comunității cu societățile recunoscute sau alte societăți religioase. 39. În diverse legi austriece se face trimitere specifică societăților religioase recunoscute. Următoarea listă, care nu este exhaustivă, stabilește principalele cazuri. În art. 8 din Legea Federală de Supraveghere a Școlii (Bundes-Schulaufsichtsgesetz), reprezentanții societăților religioase recunoscute pot sta (fără dreptul de vot) la consiliile regionale de educație. În temeiul Legii privind școlile private (Privatschulgesetz), societățile religioase recunoscute, precum entitățile teritoriale publice, sunt presupuse să dețină calificările necesare pentru a funcționa școlile private, în timp ce alte persoane trebuie să demonstreze că sunt calificate. În temeiul articolului 24 alineatul (3) din Legea privind serviciile militare, preoții ordonați, persoanele implicate în bunăstare spirituală sau în învățătură religiosă după ce au absolvit studiile teologice, membrii unei ordine religioase care au făcut un jurământ solemn și studenții de teologie care se pregătesc să asume o funcție pastorală și care aparțin unei societăți religioase recunoscute sunt scutiți de serviciu militar și, în temeiul articolului 13 din Legea privind serviciile civile, sunt, de asemenea, scutiți de serviciul civil alternativ. În temeiul secțiunilor 192 și 195 din Codul Civil (ABGB), miniștrii societăților religioase recunoscute sunt scutiți de obligația de a depune o cerere care urmează să fie numită tutore, și în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Legea privind judecătorii Assize și judecători laici din 1990 (Geschworenen- und Schöffengesetz) acestea sunt scutite de a acționa ca membri ai unui juriu al unei instanțe de așesare sau de a judecă judecători lacți ai unei instanțe penale. Secțiunea 18 alineatul (1) alineatul (5) din Legea privind impozitul pe venit prevede că contribuțiile la societățile religioase recunoscute sunt deducibile de la impozitul pe venit până la o sumă de 100 de euro (EUR) pe an. Secțiunea 2 din Legea privind impozitul pe teren (Grundssteuergesetz) prevede că bunurile imobiliare deținute de societăți religioase recunoscute și utilizate în scopuri religioase sunt scutite de impozitul pe imobiliar. În temeiul articolului 8 alineatul (3) litera (a) din Legea privind moștenirea și cadourile din 1955 (Erbschafts- und Schenkungsteuergesetz), care era încă în vigoare la momentul respectiv, donațiile către instituțiile interne ale bisericilor sau societăților religioase recunoscute au fost supuse unei rate fiscale reduse de 2,5%.