CtEDO 17.03.2009 Auto

POPA VALENTIN IUSTIN v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
17.03.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
POPA VALENTIN IUSTIN v. ROMANIA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

DECIZIA nr. 26104/06 de Valentin Iustin POPA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 17 martie 2009 ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, secretarul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 29 mai 2006, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Valentin Iustin Popa, este un național român care s-a născut în 1951 și trăiește în Oradea. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 iunie 1999, A.D.P. a interzis o acțiune împotriva reclamantului care urmărește să pună deoparte o tranzacție presupusă simulată cu privire la vânzarea unui bun imobiliar. În hotărârea din 6 aprilie 2004, Curtea de District Oradea a constatat în favoarea A.D.P. pe baza dovezilor adăugate în acest caz, în special documente și mărturii martorilor. ) la 19 ianuarie 2005, iar la 13 decembrie 2005, de aceeași instanță de recurs care a acționat ca instanță de ultima instanță (juridice de recurs COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. În temeiul aceluiași articol, el s-a plâns că procedura civilă atacată a fost nedreaptă, în primul rând deoarece instanța de district nu a examinat dovezile în mod corect și în al doilea rând, deoarece aceeași instanță de recurs a examinat cazul atât ca jurisdicție de apel, cât și ca instanță de ultima instanță. În sfârșit, reclamantul s-a plâns că rezultatul procedurii ar fi constituit o ingerință în drepturile sale de proprietate. HOTĂRÂREA DIRECȚIEI DIRECȚIEI PRINCIPALĂ DECIZIE La 1 octombrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație unilaterală din partea Guvernului, făcută în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Guvernul a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Le Gouvernement classé - au moyen de la préparation declaration unilatérale – qu'il reconnait la dure excessive de la procédure intérieure par la partie requisante. Le Gouvernement classé prêt à verser à la partie requisante, au titre de satisfacție equitable, la somme de 1 200 EUR, montant qu'il considére comme raisonnable auvu de la jurisprudență de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral, asi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requisante, dans les trois moi suivant la date de la notification de la décision de la Cour réndue conformé à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l'Homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à comter de l'expiration de acesta et jusqu'au règlement Effectif de la somme en question, un inclus simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement invită respectarea la Cour à dire que la poursuite de l'examen de la requête n'est plus justifie et à la rayon du rôle en vertu de l'article § 1 c) de la Convention.” 11. Într-o scrisoare din 13 noiembrie 2008, reclamantul solicită Curții să respingă declarația guvernului și reiterează că a formulat alte plângeri care nu au fost abordate prin declarație și a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului este inacceptabil scăzută. 12. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 13. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 14. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar c. Turcia ([GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia ((dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007); Gergely c. România (nr. 57885/00, § 22, CEDH 2007) ... (extracte) și Lazàr c. România (dec.), nr. 30159/03, 25 noiembrie 2008). 15. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva României, practică sa privind plângerile privind încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 .V; Temesan c. România , nr. 36293/02, 10 iunie 2008; și Dekany c. România , nr. 22011/03, 1 aprilie 2008). 16. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, faptul că guvernul nu a abordat celelalte plângeri formulate de reclamant nu este suficient pentru a invalida declarația unilaterală, ținând seama, în special, de faptul că aceste plângeri sunt inadmisibile în circumstanțele cazului (a se vedea punctele 18-21 mai jos). 17. Având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. În temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plângut de modul în care instanța de district a examinat dovezile, precum și de faptul că aceeași instanță de recurs a examinat cazul atât ca jurisdicție de apel, cât și ca instanță de ultima instanță. 19. Cu toate acestea, Curtea reiterează că admisibilitatea și evaluarea elementelor de probă sunt în principal aspecte de reglementare de drept național și de instanțe naționale și, prin urmare, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de drept presupuse de către o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care ar fi putut încălca drepturile și libertățile protejate de convenție (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). În plus, s-a constatat deja că faptul că aceeași instanță internă a examinat atât apelul, cât și apelul asupra punctelor de drept nu au contrazis cerințele Convenției (Parroise Gréco-catholique Ticvaniul Mare c. România (dec.), nr. 2534/02, § 104, 4 octombrie 2006) și nu a observat niciun motiv să se depărteze de acest precedent. 20. Prin urmare, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 21. În cele din urmă, în ceea ce privește presupusa încălcare a drepturilor de proprietate ale reclamantului, Curtea constată că faptul că statul, prin intermediul sistemului său judiciar, a furnizat un forum pentru determinarea drepturilor și obligațiilor reclamantului nu își angajează automat responsabilitatea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Breierova și alții c. Republica Cehă (dec.), nr. 57321/00, 8 octombrie 2002). În timp ce statul ar putea fi considerat responsabil pentru pierderile cauzate de astfel de hotărâri, dacă hotărârile instanței ar constitui o interferență arbitrară și disproporționată cu posesiunile, acest lucru nu este cazul în acest caz (a se vedea punctele 18-20 de mai sus). cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (lungățimea procedurilor) și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată anterior, în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenția; Declara restul cererii inadmisibil. Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă