- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 martie 2009
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Partly struck out of the list
- Partly inadmissible
Popa Valentin Iustin împotriva României
Traducere în română Auto
DECIZIA nr. 26104/06 de Valentin Iustin POPA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 17 martie 2009 ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, secretarul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 29 mai 2006, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Valentin Iustin Popa, este un național român care s-a născut în 1951 și trăiește în Oradea. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
La 25 iunie 1999, A.D.P. a interzis o acțiune împotriva reclamantului care urmărește să pună deoparte o tranzacție presupusă simulată cu privire la vânzarea unui bun imobiliar. În hotărârea din 6 aprilie 2004, Curtea de District Oradea a constatat în favoarea A.D.P. pe baza dovezilor adăugate în acest caz, în special documente și mărturii martorilor. ) la 19 ianuarie 2005, iar la 13 decembrie 2005, de aceeași instanță de recurs care a acționat ca instanță de ultima instanță (juridice de recurs COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. În temeiul aceluiași articol, el s-a plâns că procedura civilă atacată a fost nedreaptă, în primul rând deoarece instanța de district nu a examinat dovezile în mod corect și în al doilea rând, deoarece aceeași instanță de recurs a examinat cazul atât ca jurisdicție de apel, cât și ca instanță de ultima instanță.
În sfârșit, reclamantul s-a plâns că rezultatul procedurii ar fi constituit o ingerință în drepturile sale de proprietate. HOTĂRÂREA DIRECȚIEI DIRECȚIEI PRINCIPALĂ DECIZIE La 1 octombrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație unilaterală din partea Guvernului, făcută în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Guvernul a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Le Gouvernement classé - au moyen de la préparation declaration unilatérale – qu'il reconnait la dure excessive de la procédure intérieure par la partie requisante. Le Gouvernement classé prêt à verser à la partie requisante, au titre de satisfacție equitable, la somme de 1 200 EUR, montant qu'il considére comme raisonnable auvu de la jurisprudență de la Cour.
Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral, asi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requisante, dans les trois moi suivant la date de la notification de la décision de la Cour réndue conformé à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l'Homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à comter de l'expiration de acesta et jusqu'au règlement Effectif de la somme en question, un inclus simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement invită respectarea la Cour à dire que la poursuite de l'examen de la requête n'est plus justifie et à la rayon du rôle en vertu de l'article § 1 c) de la Convention.” 11. Într-o scrisoare din 13 noiembrie 2008, reclamantul solicită Curții să respingă declarația guvernului și reiterează că a formulat alte plângeri care nu au fost abordate prin declarație și a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului este inacceptabil scăzută. 12. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.
13. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 14. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar c. Turcia ([GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); WAZA Spółka z o.o.
c. Polonia ((dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007); Gergely c. România (nr. 57885/00, § 22, CEDH 2007) ... (extracte) și Lazàr c. România (dec.), nr. 30159/03, 25 noiembrie 2008). 15. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva României, practică sa privind plângerile privind încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 .V; Temesan c. România , nr. 36293/02, 10 iunie 2008; și Dekany c. România , nr. 22011/03, 1 aprilie 2008). 16. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, faptul că guvernul nu a abordat celelalte plângeri formulate de reclamant nu este suficient pentru a invalida declarația unilaterală, ținând seama, în special, de faptul că aceste plângeri sunt inadmisibile în circumstanțele cazului (a se vedea punctele 18-21 mai jos).
17. Având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. În temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plângut de modul în care instanța de district a examinat dovezile, precum și de faptul că aceeași instanță de recurs a examinat cazul atât ca jurisdicție de apel, cât și ca instanță de ultima instanță.
19. Cu toate acestea, Curtea reiterează că admisibilitatea și evaluarea elementelor de probă sunt în principal aspecte de reglementare de drept național și de instanțe naționale și, prin urmare, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de drept presupuse de către o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care ar fi putut încălca drepturile și libertățile protejate de convenție (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). În plus, s-a constatat deja că faptul că aceeași instanță internă a examinat atât apelul, cât și apelul asupra punctelor de drept nu au contrazis cerințele Convenției (Parroise Gréco-catholique Ticvaniul Mare c. România (dec.), nr. 2534/02, § 104, 4 octombrie 2006) și nu a observat niciun motiv să se depărteze de acest precedent.
20. Prin urmare, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
21. În cele din urmă, în ceea ce privește presupusa încălcare a drepturilor de proprietate ale reclamantului, Curtea constată că faptul că statul, prin intermediul sistemului său judiciar, a furnizat un forum pentru determinarea drepturilor și obligațiilor reclamantului nu își angajează automat responsabilitatea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Breierova și alții c. Republica Cehă (dec.), nr. 57321/00, 8 octombrie 2002). În timp ce statul ar putea fi considerat responsabil pentru pierderile cauzate de astfel de hotărâri, dacă hotărârile instanței ar constitui o interferență arbitrară și disproporționată cu posesiunile, acest lucru nu este cazul în acest caz (a se vedea punctele 18-20 de mai sus).
cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (lungățimea procedurilor) și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată anterior, în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenția; Declara restul cererii inadmisibil. Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele grefierului
THIRD SECTION
DECISION Application no. 26104/06 by Valentin Iustin POPA against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 17 March 2009 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 29 May 2006, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant, Mr Valentin Iustin Popa, is a Romanian national who was born in 1951 and lives in Oradea. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan-Horațiu Radu, of the Ministry of Foreign Affairs. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 25 June 1999 A.D.P. brought an action against the applicant seeking to set aside an allegedly simulated transaction concerning the sale of an immovable property.
In a judgment of 6 April 2004, the Oradea District Court found in favour of A.D.P. based on the evidence adduced in the case, in particular documents and witness testimonies.
That judgment was upheld by the Oradea Court of Appeal acting as an appellate jurisdiction ( jurisdicție de apel ) on 19 January 2005, and again on 13 December 2005 by the same court of appeal acting as a court of last resort ( jurisdicție de recurs ). COMPLAINTS
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings.
Under the same Article, he complained that the civil proceedings brought against him had been unfair, firstly because the district court had not examined the evidence correctly and secondly because the same court of appeal examined the case both as an appellate jurisdiction and as a court of last resort.
Lastly, the applicant complained that the outcome of the proceedings had constituted an interference with his property rights. THE LAW A. Length of the proceedings
The applicant's first complaint relates to the length of the proceedings.
On 1 October 2008 the Court received the following unilateral declaration from the Government, made with a view to resolving the issue raised by this part of the application. The Government further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “Le Gouvernement déclare - au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu'il reconnait la durée excessive de la procédure interne engagée par la partie requérante. Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la partie requérante, au titre de satisfaction équitable, la somme de 1 200 EUR, montant qu'il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral, ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des droit de l'Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l'examen de la requête n'est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention.”
In a letter of 13 November 2008, the applicant asked the Court to reject the Government's declaration. He reiterated that he had raised other complaints that had not been addressed by the declaration and expressed the view that the sum mentioned in the Government's declaration was unacceptably low.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also reiterates that in certain circumstances it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular Tahsin Acar v. Turkey ([GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); Meriakri v. Moldova ((striking out), no. 53487/99, 1 March 2005); WAZA Spółka z o.o. v. Poland ((dec.) no. 11602/02, 26 June 2007); Gergely v. Romania (no. 57885/00, § 22, ECHR 2007 ‑ ... (extracts)); and Lazàr v. Romania ((dec.), no. 30159/03, 25 November 2008).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of the right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ .V; Temesan v. Romania , no. 36293/02, 10 June 2008; and Dekany v. Romania , no. 22011/03, 1 April 2008).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Furthermore, the fact that the Government did not address the other complaints raised by the applicant is not sufficient to invalidate the unilateral declaration, bearing in mind, in particular, that those complaints are inadmissible in the circumstances of the case (see paragraphs 18-21 below).
In light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list. B. Remaining complaints
Under Article 6 § 1 of the Convention, the applicant complained about the way the district court had examined the evidence as well as about the fact that the same court of appeal had examined the case both as an appellate jurisdiction and as a court of last resort.
The Court reiterates, however, that admissibility and assessment of evidence are primarily matters for regulation by national law and the national courts, and therefore it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention (see García Ruiz v. Spain [GC], no. 30544/96, § 28, ECHR 1999 ‑ I). Moreover, it has already found that the fact that the same domestic court examined both the appeal and the appeal on points of law did not contradict the Convention requirements ( Parroise Gréco-catholique Ticvaniul Mare v. Romania (dec.), no. 2534/02, § 104, 4 October 2006) and sees no reasons to depart from this precedent.
Therefore, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
Lastly, as to the alleged violation of the applicant's property rights, the Court notes that the fact that the State, through its judicial system, provided a forum for the determination of the applicant's rights and obligations does not automatically engage its responsibility under Article 1 of Protocol No. 1 (see Breierova and Others v. the Czech Republic (dec.), no. 57321/00, 8 October 2002). While the State could be held responsible for losses caused by such determinations if the court decisions amounted to an arbitrary and disproportionate interference with possessions, this is not the case here (see paragraphs 18-20 above). It follows that this complaint is incompatible ratione personae with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected in accordance with Article 35 § 4. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government's declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention (length of proceedings) and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible. Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President