POPA AND OTHERS v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
POPA AND OTHERS v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
DIRECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE Adrese nr. 19462/06, 48003/06 și 1457/07 Ioan POPA și alții împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 12 aprilie 2011 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse la 4 mai, 24 noiembrie și, respectiv, 21 decembrie 2006, având în vedere declarațiile prezentate de guvernul contestat cu privire la solicitarea Curții de a elimina cererile din lista cazurilor și răspunsurile reclamanților la declarațiile, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții sunt români, italiani și germani. Guvernul român (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl Razvan-Horatiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Guvernul italian și german nu au exercitat dreptul de a interveni (art. 36 § 1 din Convenție). Faptele cauzelor, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează: În cazul nr. 19462/06, reclamantul a introdus, în 2002, proceduri penale cu cereri civile împotriva unei terțe părți pentru furt, care au fost respinse printr-o decizie finală din 15 iunie 2007 a Curții Județenești de la București. În cazul nr. 48003/06, terți au interzis o procedură împotriva reclamantului în 1996, cerând anularea unui contract de construcție a unei clădiri, care a fost permisă prin decizia finală din 26 mai 2006 a Curții de Apel Targu-Mures. În cazul nr. 1457/07, Reclamantul a introdus, în 1994, proceduri împotriva Consiliului Local Constanta și a terților care solicită returnarea drepturilor de proprietate asupra bunurilor imobile, autorizate printr-o decizie finală din 26 iunie 2006 a Curții de Casație. Toate cererile se referă la durata procedurii interne, care variază între cinci ani și o lună și douăsprezece ani. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii în fața instanțelor interne. Reclamanții au formulat, de asemenea, alte plângeri în ceea ce privește aceleași seturi de proceduri, și anume în temeiul articolului 6 § 1 privind rezultatul și nejustificarea procedurii, lipsa de independență și imparțialitate a instanțelor (toate cererile), în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește presupusele încălcări ale drepturilor de proprietate asupra bunurilor imobile sau a presupuselor drepturi pecuniare (toate cererile) și în temeiul articolelor 14 din Convenția și 2 § 2 din Protocolul nr. 4 privind discriminarea bazată pe opinia și statutul politic și limitarea libertății reclamantului de a părăsi țara înainte de 1989 (denumită în continuare nr. 1457/07). A. Reclamații în temeiul articolului 6 § 1 privind durata procedurii Reclamanții se plâng în legătură cu durata procedurii în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Această dispoziție prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” 1. Declarațiile unilaterale ale Guvernului și pozițiile reclamanților Prin scrisorile din 12 iulie, 19 octombrie și, respectiv, 9 decembrie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă declarații unilaterale în vederea soluționării problemei formulate de cererile. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din Convenție. POPA c. România (n. 19462/06) cererea depusă de Ioan Popa. Prin scrisoarea din 12 iulie 2010, Guvernul a trimis o declarație unilaterală, cu condiția următoarea: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii. Guvernul este pregătit să plătească reclamantului doar ca satisfacție suma de 1 850 EUR, Valoarea pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții, suma respectivă este de a acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozită care ar putea fi aplicabilă. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la conturile personale ale reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine cererea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” RUGGIERO c. România (nr. 4803/06) cererea depusă la 24 noiembrie 2006 de Franco Ruggiero. Prin scrisoarea din 9 decembrie 2010, Guvernul a trimis o declarație unilaterală, cu condiția următoarea: „Guvernul declară, printr-o formă a acestei declarații unilaterale, recunoașterea unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii. Guvernul este dispus să plătească reclamantului doar ca satisfacție a sumei de 3 300 EUR, suma pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă este de a acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la conturile personale ale reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” RUTTER c. România (n. 1457/07) Cererea depusă de Maria Rodica Eugenia Rutter. Prin scrisoarea din 19 octombrie 2010, Guvernul a trimis o declarație unilaterală, cu condiția următoarea: „Guvernul declară, printr-o formă a acestei declarații unilaterale, recunoașterea unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii. Guvernul este dispus să plătească reclamantului doar ca satisfacție a sumei de 3.200 EUR, suma pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă este de a acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la conturile personale ale reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Reclamanții au exprimat opinia că sumele menționate în declarațiile guvernului sunt inacceptabil scăzute și, prin urmare, au refuzat sumele propuse de guvern. 2. Evaluarea Curții Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarațiile având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva României, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil ( Abramiuc c. România , nr. 374111/02, §§103-109, 24 februarie 2009). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarațiile guvernamentale, precum și sumele de compensare propuse – care sunt conforme cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererilor (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea plângerilor privind durata procedurii (art. 37 § 1 în amendă) În consecință, această parte a cererilor ar trebui să fie eliminată din listă. B. Alte plângeri referitoare la articolele 6 § 1 și 14 din Convenție, la art. 1 din Protocolul nr. 1 și la art. 2 § 2 din Protocolul nr. 4, reclamanții se plângeau de aspecte suplimentare legate de procedura de mai sus. Având în vedere toate materialele în posesia sa și, în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în aceste dispoziții, prin urmare, această parte a cererilor trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarațiilor guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind durata procedurii și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta, hotărăște în vederea eliminării cererilor din lista sa de cazuri în măsura în care acestea se referă la reclamația de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, declara restul cererilor inadmisibil. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct secretar