SECȚIUNEA A DOUA CAUZA MEMET SATET ATALAY c. TURCIA (solicitarea nr. 3816/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 31 martie 2009 DEFINITIVF 14/09/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Memet Siret Atalay c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (inclusiv secțiunea), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Iș Memet Siret Atalay a sesizat Curtea la 11 decembrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 14 septembrie 2007, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului.
După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, în același timp, să se examineze admisibilitatea și fondul cauzei. La 14 ianuarie 2000, reclamantul, în dezacord cu suma plătită de către administrație, a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate pe lângă instanța judecătorească din Gebze ( Prin hotărârea din 13 iulie 2000, tribunalul a acordat reclamantului câștig de cauză și i-a octoyat o sumă de 15 083 500 000 de lire turcești (TRL), împreună cu dobânda moratoriu la rata legală care urmează să fie calculată de la data cedării bunurilor către conducere. La 20 februarie 2001, Curtea de Casație a confirmat decizia de primă instanță. Ulterior, la cererea reclamantului, oficiul de executare a datoriilor competente notatifia către administrație a unui ordin de plată.
10. La 9 iunie 2008, administrația a plătit reclamantului o sumă de 65 513 500 000 TRL. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 11. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile din cauza întârzierii în plata unei despăgubiri suplimentare de expropriere acordate printr-o hotărâre. În acest sens, acesta a declarat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 12. Invocând art. 35 alineatul (1) din Convenție, guvernul invocă mai întâi neobosirea căilor de atac interne. În acest sens, acesta afirmă că reclamantul ar fi trebuit să exercite acțiunea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiunilor. De asemenea, susține că reclamantul nu a sesizat Curtea în termen de șase luni, care ar fi trebuit să fie calculată începând cu data de 20. În februarie 2001, data hotărârii Curții de Casație.
13. Curtea a ajuns deja la concluzia că acțiunea prevăzută la art. 105 din Codul obligațiunilor era inexistentă (Akac. Turcia, 23 septembrie 1998, § 37, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 VI). Prin urmare, excepția de la acest titlu trebuie respinsă. În ceea ce privește observația termenului de șase luni, această excepție ar trebui respinsă din motivele expuse în cauza Tiryakiouilu c. Turcia (n 45436/99, § 19, 24 mai 200514). Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. 15. În ceea ce privește fondul, Curtea a abordat în repetate rânduri cauzele care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș c. Turcia, 9 iulie 1997, § 30-31, Rec.
1997 IV, și Aka, citată anterior, § 50 51). Curtea a examinat circumstanțele din speță și consideră că nu s-a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea efectuării plății despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct dacă a adăugat la exproprierea bunurilor sale. Curtea consideră că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 17. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II.
PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 ȘI 13 DIN CONVENȚIA 18. De asemenea, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii și Õ art. 6 din Convenție și se plânge că nu a dispus de o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție pentru a obliga administrația să plătească suma pe care o datorează. Guvernul contestă aceste teze 19. Curtea declară că aceste obiecțiuni sunt admisibile, niciunul dintre motivele prevăzute la art. 35 alineatul (3) din Convenția de la Lisabona fiind ridicat. 20. Cu toate acestea, având în vedere constatarea încălcării la care a ajuns în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1 (punctul 17 de mai sus), Curtea consideră că a examinat problema juridică principală formulată de prezenta cerere.
Având în vedere toate faptele cauzei și argumentele părților, aceasta consideră că … 21-22, 4 martie 2008). III. PRIVIND LEGĂTURA DE LEGĂTURĂ CU ARTICOLUL 41 DIN CONVENȚIA 21. Reclamantul solicită 110 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material. 22. Guvernul contestă această sumă. 23. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată anterior, §§ 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă o sumă de 3 500 EUR reclamantului pentru prejudiciul material, sumă care este însoțită de dobânzi cu o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale. 24. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 000 EUR în ceea ce privește cheltuielile de judecată și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții.
25. Guvernul contestă această pretenție. 26. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea constată că reclamantul nu și-a ventilat pretențiile în măsura în care acesta nu furnizează un număr de cont al activității efectuate de avocatul său. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se aloce o sumă în temeiul taxei pe valoarea adăugată.
PE CES, CURTEA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 3 500 EUR (trei mii cinci sute EUR) trebuie convertită în moneda națională a guvernului pârât la rata aplicabilă la data decontării, pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 31 martie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
AFFAIRE MEMET SİRET ATALAY c. TURQUIE (Requête n o 3816/03) ARRÊT STRASBOURG 31 mars 2009 DÉFINITIF 14/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Memet Siret Atalay c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 mars 2009, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 3816/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Memet Siret Atalay (« le requérant »), a saisi la Cour le 11 décembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M e C. Tınarlıoğlu, avocat à Kocaeli. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 14 septembre 2007, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire. EN FAIT
4.Le requérant est né en 1934 et réside à Ankara.
5.Le 27 octobre 1999, la marie de Dilovası (« l’administration ») procéda à l’expropriation d’un terrain appartenant au requérant.
6.Le 14 janvier 2000, le requérant, en désaccord avec le montant versé par l’administration, introduisit une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Gebze (« le tribunal »).
7.Par un jugement du 13 juillet 2000, le tribunal donna gain de cause au requérant et lui octroya un montant de 15 083 500 000 livres turques (TRL), assorti des intérêts moratoires au taux légal à calculer à partir de la date de cession du bien à la direction.
8.Le 20 février 2001, la Cour de cassation confirma la décision de première instance.
9.Par la suite, à la demande du requérant, l’office de l’exécution des dettes compétent notifia à l’administration une injonction de payer.
10.Le 9 juin 2008, l’administration versa au requérant une somme de 65 513 500 000 TRL. EN DROIT I.
o 1
11.Le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de ses biens en raison du retard dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation allouée par une décision de justice. Il allègue à cet égard une violation de l’article 1 du Protocole n o 1.
12.Invoquant l’article 35 § 1 de la Convention, le Gouvernement excipe d’abord du non-épuisement des voies de recours internes. A ce titre, il affirme que le requérant aurait dû exercer le recours offert par l’article 105 du code des obligations. Il soutient par ailleurs que le requérant n’a pas saisi la Cour dans le délai de six mois qui serait à calculer à partir du 20 février 2001, date de l’arrêt de la Cour de cassation.
13.La Cour a déjà conclu que le recours prévu par l’article 105 du code des obligations était ineffectif ( Aka c. Turquie , 23 septembre 1998, §§ 34 ‑ 37, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ VI). L’exception formulée à ce titre doit donc être rejetée. Quant à l’inobservation du délai de six mois, il convient de rejeter cette exception pour les motifs exposés dans l’affaire Tiryakioğlu c. Turquie , (n o 45436/99, § 19, 24 mai 2005).
14.La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
15.Quant au fond, la Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir, Akkuș c. Turquie , 9 juillet 1997, §§ 30-31, Recueil 1997 ‑ IV, et Aka , précité, §§ 50 ‑ 51).
16.La Cour a examiné les circonstances de l’espèce et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de ses biens. La Cour considère que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
17.Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1. II.
18. Le requérant se plaint également de la durée excessive de la procédure et invoque l’article 6 de la Convention. Il se plaint par ailleurs de ne pas avoir disposé d’un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention pour forcer l’administration à payer le montant dont elle est redevable. Le Gouvernement conteste ces thèses.
19.La Cour déclare ces griefs recevables, aucun des motifs inscrits à l’article 35 § 3 de la Convention n’ayant été relevé.
20.Cependant, eu égard au constat de violation auquel elle est parvenue pour l’article 1 du Protocole n o 1 (paragraphe 17 ci-dessus), la Cour estime avoir examiné la question juridique principale posée par la présente requête. Compte tenu de l’ensemble des faits de la cause et des arguments des parties, elle considère qu’il ne s’impose pas de statuer séparément sur le fond des griefs tirés de l’article 6 de la Convention combiné avec l’article 13 ( Andiçi c. Turquie , n o 27796/03, §§ 21-22, 4 mars 2008). III.
21. Le requérant réclame 110 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel.
22.Le Gouvernement conteste ce montant.
23.Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt Akkuș (précité, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde un montant de 3 500 EUR au requérant au titre du dommage matériel, somme qui est assortie d’intérêts moratoires d’un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, majoré de trois points de pourcentage.
24.Le requérant demande également 3 000 EUR au titre des honoraires d’avocat et des frais et dépens engagés devant la Cour.
25.Le Gouvernement conteste cette prétention.
26.Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, la Cour constate que le requérant n’a pas ventilé ses prétentions dans la mesure où il ne fournit pas de décompte du travail effectué par son avocat. Dès lors, la Cour considère qu’il n’y a pas lieu de lui allouer une somme au titre des honoraires d’avocat. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément les griefs tirés des articles 6 et 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 3 500 EUR (trois mille cinq cents euros), à convertir en monnaie nationale du gouvernement défendeur au taux applicable à la date du règlement, pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 31 mars 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente