CASE OF CIOVICĂ v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF CIOVICĂ v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2009)

–Sec

ț

ia a treia

CAUZA CIOVIC

Ă

ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 3076/02)

Hot

ă

râr

e

Strasbourg

31 martie 2009

Definitiv

ă

14/09/2009

Aceast

ă

hot

ă

râre poate suferi modific

ă

ri de form

ă

.

În cauza Ciovic

ă

împotriva Români

ei,

Curtea Europea

n

ă

a Drepturilor Omului (S

ec

ț

ia a treia), reunit

ă

într-o camer

ă

compus

ă

din:

Josep Casadevall,

pre

ș

edinte

, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupan

č

i

č

, Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power,

jude

c

ă

tori,

ș

i Santiago Quesada,

grefier de

sec

ț

ie

,

d

up

ă

ce a deliberat în camera de consiliu, la 10 martie 2009,

pronu

n

ță

prezenta hot

ă

râre, adopta

t

ă

la aceea

ș

i dat

ă

:

Procedur

a

ă

cererea nr. 3076/02 îndreptat

ă

împotriva României prin care

un resortisant al acestui stat, doamna Elena Ciovic

ă

(„reclamanta”

)

,

a sesizat Curtea la 19

decembrie 2001 în temeiul art. 34 din Conven

ț

ia pentru ap

ă

rarea drepturilor omului

ș

i a

libert

ăț

ilor fundamentale („conven

ț

ia”

)

.

ță

judicia

r

ă

, este reprezentat de M. Danciu,

avocat

ă

în Bucure

ș

ti. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul

guvernamental, domnul R

ă

zvan-Hor

a

ț

iu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

ș

edintele Sec

ț

iei a treia a hot

ă

rât s

ă

comunice Guvernului

cererea. În conformitate cu art. 29 § 3 din conven

ț

ie, acesta a hot

ă

rât, de asemenea, c

ă

admisibilitatea

ș

i fondul cauzei vor fi examinate împreun

ă

.

În fapt

I. Circumstan

ț

ele cauzei

ă

scut în 1930

ș

i locuie

ș

te în

Bra

ș

o

v.

A. Originea cauzei

ui s

ă

u, N.I., reclamanta, N.E.

ș

i alte patru persoane a

u

dobândit calitatea de mo

ș

tenitori ai defunctului. La 19 august 1977, un notar a întocmit un

certificat de succesiune în acest sens. Din masa succesoral

ă

f

ă

cea parte un teren de 2110,64

m

²

, localizat în Poiana Bra

ș

ov. La 9 octombrie 1980, cu un an înainte de decesul s

ă

u, N.E. a

întocmit un testament în favoarea lui S.C.

ș

i S.V. privind toate bunurile sale. Totu

ș

i, dup

ă

decesul lui N.E., printr-un certificat de vacan

ță

succesoral

ă

emis la 6 octombrie 1982, statul a

intrat în posesia terenului citat anterior.

ă

cereri distincte, reclamanta, pe de o parte,

ș

i S.C.

ș

i S.V., pe de alt

ă

parte, au solicitat, în temeiul Legii nr. 18/1991, legea fondului funciar, restituirea terenului de

2110,64 m

²

localizat în Poiana Bra

ș

ov. Prin ordinul prefectului din 19 octombrie 1992,

reclamantei i s-a atribuit terenul solicitat (art. 1 din ordinul prefectului coroborat cu art. 1 din

anexa nr. 1), în timp ce lui S.C.

ș

i lui S.V. li s-a respins cererea (art. 3 din ordinul prefectului).

ș

i-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciar

ă

.

B. Procedura în anulare a ordinului prefectului din 19 octombrie 1992

ș

i S.V. au sesizat Tribunalul Bra

ș

ov cu o ac

ț

iune privind anularea

art. 3 din ordinul prefectului men

ț

ionat anterior

ș

i emiterea unui alt ordin prin care s

ă

li se

atribuie terenul de 2110,64 m

²

. În plus, ace

ș

tia au solicitat radierea dreptului de proprietate al

reclamantei din registrul funciar

ș

i înscrierea dreptului lor de proprietate asupra terenului în

litigiu. În sprijinul preten

ț

iilor lor, ace

ș

tia pretindeau c

ă

terenul în cauz

ă

i-a revenit lui N.E. în

calitate de so

ț

ie mo

ș

tenitoare a lui N.I.

ș

i c

ă

ace

ș

tia erau mo

ș

tenitorii testamentari ai lui N.E.

în conformitate cu certificatul succesoral din 15 decembrie 1981. Pe de alt

ă

parte, ace

ș

tia

invocau faptul c

ă

certificatul de vacan

ță

succesoral

ă

din 6 octombrie 1982, emis dup

ă

deces

ul

lui N.

E.,

ș

i care reprezenta temeiul titlului de proprietate al statului, nu era valabil.

ț

a a amânat judecarea la cererea reprezentantului prefecturii, care

dorea s

ă

inclu

d

ă

la dosar documentele preg

ă

titorii ale ordinului contestat al prefectului.

ș

i al lui S.V. a solicitat amânarea judec

ă

rii deoarece

documentele pr

eg

ă

titoare ale ordinului prefectului se aflau în posesia Prim

ă

riei Municipiului

Bra

ș

ov, care trebuia, prin urmare, citat

ă

s

ă

compa

r

ă

în cadrul procedurii. Instan

ț

a a admis

aceast

ă

cerere. De asemenea, instan

ț

a a constatat c

ă

procedura de citare a reclamantei era

ilega

l

ă

.

ș

i-a declinat competen

ț

a în favoarea

C

ur

ț

ii de Apel Bra

ș

ov în temeiul art. 3 C. proc. civ.

ș

i art. 5 alin. (8) din Legea nr. 59/1993

pentru modificarea mai multor legi, printre care se num

ă

r

ă ș

i Codul de procedur

ă

civi

l

ă

, care

indicau faptul c

ă

cur

ț

ile de apel judec

ă

în prim

ă

instan

ță

, printre altele, ac

ț

iuni în contencios

administrativ introduse împotriva actelor prefec

tului.

ă

neci

t

ă

rii reclamantei

ș

i a prim

ă

riei

.

ă

rare. La cererea

avocatului lui S.C.

ș

i S.V., precum

ș

i a prefecturii

ș

i prim

ă

riei, instan

ț

a a amânat judecarea

pentru ca prim

ă

ria s

ă

prezinte documentele pr

eg

ă

titoare ale ordinului contestat al prefectul

ui.

ș

i motive.

ă

ascultarea p

ă

r

ț

ilor, curtea de apel a r

ă

mas în deliber

ă

ri.

ă

reia judecarea pentru a examina cererea

reclamantei privind citarea statului în cadrul procedur

ii.

ă

r

ț

ile au prezentat observa

ț

ii orale privind citarea statului în

spe

ță

. Reclamanta a afirmat c

ă

statul era reprezentat în mod valabil de prim

ă

rie, care a fost

deja citat

ă

în cauz

ă

. Reprezentantul prim

ă

riei a declarat c

ă

statul trebuia reprezentat de

Ministerul Finan

ț

elor. Instan

ț

a a

r

ă

mas în deliber

ă

ri.

ă

reia judecarea pentru ca S.C.

ș

i S.V. s

ă

prezinte probe care s

ă

ateste calitatea lor de mo

ș

tenitori ai lui

N.I.

ș

i N.

E.

ă

citeze Direc

ț

ia

Gener

al

ă

a Finan

ț

elor Publice Bra

ș

ov, ca reprezentant al statului, precum

ș

i pe N.N., un

ver

i

ș

or al reclamantei. Reclamanta pretinde c

ă

, la aceea

ș

i dat

ă

, reclaman

ț

ii au formulat o

cerere suplimentar

ă

privind, în special, anularea certificatului de vacan

ță

succesoral

ă

al

statului. Cu toate acestea, procesul-verbal al

ș

edi

n

ț

ei nu include nicio men

ț

iune în acest sens

ș

i nu reiese nici din dosar c

ă

reclamanta a solicitat o rectificare a respectivului proces-verbal.

ș

i S.V., curtea de apel a amânat judecarea pentru

ca N.N. s

ă

prezinte probe privind starea sa civil

ă

. Reclamanta nu a contestat aceast

ă

decizie

.

De asemenea, curtea a solicitat p

ă

r

ț

ilor s

ă

depu

n

ă

concluzii privind competen

ț

a sa

ration

e

materiae

de a examina cauza.

ș

i 13 noiembrie 1995, curtea de apel a amânat de zece ori judecarea,

la cererea reclaman

ț

ilor, care au ini

ț

iat, între timp, o procedur

ă

de anulare a certificatului de

vacan

ță

succesoral

ă

.

suspendat cauza pân

ă

la examinarea definitiv

ă

a procedurii privind anularea certificatului de

vacan

ță

succesoral

ă

.

ș

i 1 iunie 1998, curtea de apel a amânat din nou judecarea pe motiv c

ă

decizia adoptat

ă

în cadrul procedurii privind anularea certificatului de vacan

ță

succesoral

ă

n

u

era înc

ă

definitiv

ă

.

ă

de so

ț

ul

ș

i avocata sa, a solicitat

suspendarea

judec

ă

rii din cauza procedurii de revizuire pe care a ini

ț

iat-o împotriva hot

ă

râri

i

definitive pron

un

ț

at

ă

în cauza privind anularea certificatului de vacan

ță

succesoral

ă

. Curtea de

apel a respins aceast

ă

cerere, considerând c

ă

procedura de revizuire era o procedur

ă

extraordinar

ă ș

i s-a trecut la deliber

ă

ri. A fost întocmit un proces-verbal al

ș

edin

ț

ei.

Reclamanta pretinde c

ă

avocatul s

ă

u nu era prezent, iar curtea de apel a refuzat ascultarea

concluziilor orale ale so

ț

ului s

ă

u. Nu reiese din dosar c

ă

reclamanta a solicitat o rectificare a

procesului-verbal al

ș

edi

n

ț

ei în acest sens.

ț

ii de apel. Cu titlu

principal, aceasta a invocat faptul c

ă

, între timp, a descoperit un certificat de succesiune

redactat de un notar la 19 august 1977. Certificatul constata dreptul reclamantei

ș

i al p

ă

rintel

ui

s

ă

u, G.A. – decedat de atunci – la o cot

ă

de 1/8 din masa succesoral

ă

a lui N.I.

ă

rârea din 29 iunie 1998, Curtea de Apel Bra

ș

ov a admis cererile lui S.C.

ș

i

S.V. Aceasta a constatat c

ă

hot

ă

rârea definit

iv

ă

din 19 mai 1998 (a se vedea infra, pct. 45) a

anulat certificatul de vacan

ță

succesoral

ă ș

i a confirmat dreptul la restituirea terenului în

favoarea acestora din urm

ă

, ca mo

ș

tenitori testamentari ai lui N.E. În consecin

ță

, aceasta a

anulat art. 3 din ordinul prefectului din 19 octombrie 1992

ș

i a dispus prefectului emiterea

unui nou ordin prin care s

ă

se atribuie proprietatea terenului în litigiu lui S.C.

ș

i S.V.

ă

râri la Curtea

Suprem

ă

de Justi

ț

ie. Cu titlu principal, aceasta a sus

ț

inut c

ă

, având în vedere c

ă

terenul în

litigiu îi apar

ț

inuse lui N.I., so

ț

ul lui N.E.,

ș

i c

ă

ea era singura mo

ș

tenitoare a primului, ei

trebuia s

ă

i se restituie terenul. În plus, aceasta a pretins c

ă

, în spe

ță

, Curtea de Apel Bra

ș

ov

nu era competent

ă

pentru a examina cauza,

ț

inând seama de faptul c

ă

Legea nr. 18/1991

prevedea c

ă

orice contesta

ț

ie care viza actele comisiei jude

ț

ene trebuia examinat

ă

d

e

jude

c

ă

torie.

ș

edin

ță

de judecat

ă

în fa

ț

a Cur

ț

ii Supreme de Justi

ț

ie din 15 februarie 1999,

reclamanta a solicitat amânarea cauzei. Aceasta a invocat faptul c

ă

a introdus o contesta

ț

ie în

anulare împotriva hot

ă

rârii definitive pronu

n

ț

ate în cadrul procedurii privind anularea

certificatului de vacan

ță

succesoral

ă

. Curtea Suprem

ă

de Justi

ț

ie a admis aceast

ă

cerere de

amânar

e.

ă

a amânat din nou termenul de judecat

ă

, de aceast

ă

dat

ă

din cauza nelegalit

ăț

ii procedurii de citare a statului.

ă

, ca urmare a cit

ă

rii nelegale a

prefecturii, p

rim

ă

riei

ș

i statului.

ă

de Justi

ț

ie a stabilit o nou

ă

amânare a cauzei

pentru ca p

ă

r

ț

ile s

ă

poa

t

ă

analiza documentele prezentate la dosar de c

ă

tre reclamant

ă

.

ă

din cauza cit

ă

rii nelegale a prim

ă

riei

ș

i

statulu

i.

ă

din cauza cit

ă

rii nelegale a prim

ă

riei, statului

ș

i a mo

ș

tenitoarei lui N.N.

ș

i din cauza absen

ț

ei avocatei reclamantei din motive medic

ale.

ă

rârea din 21 iunie 2001, Curtea Suprem

ă

de Justi

ț

ie a confirmat decizia cur

ț

ii

de apel. În ceea ce prive

ș

te competen

ț

a cur

ț

ii de apel de a examina cauza, aceasta a invocat

faptul c

ă

actul contestat era un ordin al prefectului

ș

i c

ă

competen

ț

a instan

ț

elor s-a modificat

d

up

ă

introducerea

ac

ț

iunii, astfel încât curtea de apel trebuia s

ă

solu

ț

ioneze cauza în prim

ă

inst

an

ță

. În plus, Legea nr. 169/1997 din 27 octombrie 1997, care a modificat din nou

compet

en

ț

a instan

ț

elor de a examina cauzele privind contestarea unui ordin al prefectului, nu

este aplicabi

l

ă

în spe

ță

, având în vedere prezen

ț

a unei dispozi

ț

ii tranzitorii care preciza c

ă

procedurile în curs urmeaz

ă

a fi solu

ț

ionate de instan

ț

ele deja sesizate. În ceea ce prive

ș

te

fondul cauzei, Curtea Suprem

ă

de Justi

ț

ie a considerat c

ă

reclamanta nu avea dreptul de a

solicita restituirea terenului în litigiu deoarece nu a acceptat succesiunea lui N.I. în termenul

stabilit de lege

ș

i c

ă

, prin urmare, aceasta nu a devenit mo

ș

tenitoarea sa. Nu s-a f

ă

cut nicio

referire la certificatul de succesiune din 19 august 1977 invocat de reclamant

ă

.

C. Procedura privind anularea certificatului de vacan

ță

succesoral

ă ș

i constatarea

dreptului lui S.C.

ș

i S.V. la restituirea terenului în litigiu

ș

i S.V. au sesizat Judec

ă

toria Bra

ș

ov cu o ac

ț

iune care viza, pe

de o parte, anularea certificatului de vacan

ță

succesor

al

ă

emis în favoarea statului

ș

i

rectificarea, în conse

cin

ță

, a titlului de proprietate al acestuia

din urm

ă

în cartea funciar

ă ș

i, pe

de alt

ă

parte, constatarea calit

ăț

ii de mo

ș

tenitori a lui N.E.

ș

i a faptului c

ă

terenul de 2110,64

m

²

localizat în Poiana Bra

ș

ov f

ă

cea parte din masa succesoral

ă

a acesteia din urm

ă

.

ș

i o cerere reconven

ț

iona

l

ă

vizând anularea

testamentului din 9 octombrie 1980. Aceasta invoca faptul c

ă

N.E. prezenta tulbur

ă

ri mintale

ș

i, prin urmare, nu era responsabil

ă

de actele sale atunci când

ș

i-a redactat testamentul în

favoarea lui S.C.

ș

i S.V.

ă

rârea din 27 decembrie 1994, Judec

ă

toria Bra

ș

ov a anulat certificatul de

vacan

ță

succesoral

ă ș

i a dispus rectificarea titlului de proprietate al statului în cartea funciar

ă

.

În acest scop, instan

ț

a a re

ț

inut c

ă

terenul în litigiu a apar

ț

inut ini

ț

ial so

ț

ilor N.I.

ș

i N.E.,

ș

i c

ă

,

d

up

ă

decesul lui N.I., terenul i-a revenit lui N.E., din cauz

ă

c

ă

fra

ț

ii lui N.I. nu au acceptat

, cel

p

u

ț

in tacit, succesiunea. De asemenea, instan

ț

a a recunoscut faptul c

ă

, prin testamentul din 9

octombrie 1980, N.E. a l

ă

sat toate bunurile sale lui S.C.

ș

i S.V.

ș

i c

ă

terenul de 2110,64 m

²

localizat în Poiana Bra

ș

ov f

ă

cea parte din masa succesoral

ă

. Totu

ș

i,

ț

inând seama de faptul c

ă

,

la momentul respectiv, transmiterea propriet

ăț

ii terenurilor agricole prin acte juridice era

interz

is

ă

, terenul în litigiu a intrat în patrimoniul statului (art. 30 din Legea nr. 58/1974

coroborat cu art. 44 din Legea nr. 59/1974). Prin urmare, în spe

ță

, nu exist

ă

vacan

ță

succesor

al

ă

.

Prin aceea

ș

i hot

ă

râre, instan

ț

a a respins cererea reconven

ț

iona

l

ă

a reclamantei vizând

anularea testamentului din 9 octombrie 1980. În acest scop, ea s-a bazat pe depozi

ț

iile mai

multor martori

ș

i pe faptul c

ă

o cerere în anulare a unui contract de vânzare-cump

ă

rar

e

încheiat de N.E., cerere bazat

ă

la rândul s

ă

u pe iresponsabilitatea acesteia din urm

ă

, a fost

deja respins

ă

în 1982.

ă

rârea din 8 noiembrie 1995, Tribunalul Bra

ș

ov a anulat hot

ă

rârea judec

ă

toriei.

Pentru a decide astfel, tribunalul a stabilit c

ă

statul trebuia reprezentat în spe

ță

de Primarul

Bra

ș

ovului

ș

i nu de Direc

ț

ia General

ă

a Finan

ț

elor Publice Bra

ș

o

v.

ă

reexaminare, la 22 aprilie 1997, Judec

ă

toria Bra

ș

ov a pronun

ț

at o nou

ă

hot

ă

râre

cu aceea

ș

i motivare ca

ș

i ho

t

ă

rârea din 27 decembrie 1994.

ă

rârea din 22 ianuarie 1998, Judec

ă

toria Bra

ș

ov a admis par

ț

ial apelul

reclamantei

ș

i a respins ac

ț

iunea lui S.C

ș

i S.V. în m

ă

sura în care privea anularea certificatului

de vacan

ță

succesoral

ă ș

i constatarea dreptului acestora la restituirea terenului localizat în

Poiana Bra

ș

ov. Aceasta s-a limitat la constatarea validit

ăț

ii certificatului de m

o

ș

tenitor emis în

baza testamentului din 9 octombrie 1980, pre

cum

ș

i a certificatului de vacan

ță

succesoral

ă

din

6 octombrie 1982. Instan

ț

a a eviden

ț

iat c

ă

N.E. a men

ț

ionat în testamentul din 9 octombrie

1980 c

ă

statul devenea proprietarul terenului în litigiu dup

ă

moartea sa, în temeiul Legii nr.

58/1974.

44. S.C.

ș

i S.V. au introdus recurs.

ă

rârea din 19 mai 1998, Curtea de Apel Bra

ș

ov a anulat hot

ă

rârea citat

ă

anterior

ș

i a confirmat hot

ă

rârea pronun

ț

at

ă

în prim

ă

inst

an

ță

. Pentru a ajunge la aceast

ă

concluzie, curtea de apel a considerat c

ă

coexiste

n

ț

a unui certificat de succesiune testamentar

ă

ș

i a unui certificat de vacan

ță

succesoral

ă

era contrar

ă

art. 680 C. civ., care prevedea ca

bunurile succesorale s

ă

devin

ă

proprietatea statului doar în absen

ț

a unor mo

ș

tenitori legali

sau

testamentari. În prezentul caz, S.C.

ș

i S.V. aveau într-adev

ă

r calitatea de succesori ai l

ui N.E.

ă

rârii din 19 mai 1998 a Cur

ț

ii de Apel Bra

ș

o

v,

invocând faptul c

ă

, între timp, aceasta a descoperit la un membru al familiei, un certificat

succesoral din 19 august 1977, care men

ț

iona faptul c

ă

reclamanta a acceptat succesiunea lui

N.I., devenind astfel mo

ș

tenitoarea acestuia. Aceasta a subliniat faptul c

ă

nu

ș

tia de existen

ț

a

respectivului certificat succesoral deoarece, la momentul respectiv, î

ș

i trata o afec

ț

iune grav

ă

,

ceea ce a f

ă

cut-o s

ă

petrea

c

ă

mai multe luni în spital. Aceasta a prezentat probe în acest sens.

Prin hot

ă

rârea din 8 octombrie 1998, Curtea de Apel Bra

ș

ov a respins cererea de revizuire,

constatând c

ă

reclamanta

ș

tia de existen

ț

a certificatului citat anterior, deoarece dispozi

ț

iile

legale în materie de succesiune impuneau citarea eventualilor succesori.

ș

ov a respins contesta

ț

ia în anulare introdus

ă

împotriva

hot

ă

rârii din 19 mai 1998.

D. Atribuirea terenului localizat în Poiana Bra

ș

ov lui S.C.

ș

i S.V.

ț

ului Bra

ș

ov a rectificat ordinul din 19

octombrie 1992, conform hot

ă

rârii din 29 iunie 1998 a Cur

ț

ii de Apel Bra

ș

ov. Aceasta a

anulat primul rând din anexa nr. 3 la ordinul men

ț

ionat anterior

ș

i a atribuit terenul în litigiu

lui S.C.

ș

i S.V.

ș

i, prin ordinul din 29 decembrie 2001, prefectul a rectificat ordinul din 16 iulie

2001

ș

i, în locul primului rând din anexa nr. 3, a anulat primul rând din anexa nr. 1.

50. S.C.

ș

i S.V

.

ș

i-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciar

ă

.

II. Dreptul intern relevant

A. Dispozi

ț

iile privind procedura de reconstituire sau de constituire a dreptului de

proprietate asupra terenurilo

r

ț

iile relevante din Legea fondului funciar nr. 18/1991, publicat

ă

în Monitorul

Oficial din 20 februarie 1991, sunt formulate dup

ă

cum urmeaz

ă

:

Art. 37

„Terenurile agricole f

ă

r

ă

constr

uc

ț

ii, instala

ț

ii, amenaj

ă

ri de interes public, intrate în proprietatea statului

ș

i

aflate în administrarea prim

ă

riilor la data prezentei legi, se vor restitui fo

ș

tilor proprietari sau mo

ș

tenitoril

or

acestora, [f

ă

r

ă

a se putea dep

ăș

i suprafa

ț

a de] 10 ha de familie [...]

Restituirea terenurilor se face, la cerere, în condi

ț

iile art. 10 din prezenta lege, prin decizia prefecturii, la

propunerea prim

ă

riei [...]”

B. Dispozi

ț

iile privind anularea unui titlu de proprietate

ț

iile relevante din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea

ș

i completarea Legii

fondului funciar nr. 18/1991, publicat

ă

în Monitorul Oficial din 4 noiembrie 1997, sunt

formulate dup

ă

cum urmeaz

ă

:

Art. III

„(1) Sunt lovite de nulitate absolut

ă

, potrivit dispozi

ț

iilor legisla

ț

iei civile aplicabile la data încheierii actului

juridic, urm

ă

toarele acte emise cu înc

ă

lcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu

erau îndrept

ăț

ite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri [...]

(2) Nulitatea poate fi invocat

ă

de primar, prefect, procuror

ș

i de alte persoane care justifica un interes legitim,

iar solu

ț

ionarea cererilor este de competenta instan

ț

elor judec

ă

tore

ș

ti de drept comun, care au plenitudine de

jurisd

ic

ț

ie [...]

C. Dispozi

ț

iile referitoare la contenciosul administrativ

ă

d

up

ă

cum

urmea

z

ă

în p

ă

r

ț

ile sale relevante:

Art. 1

„Orice perso

an

ă

fizi

c

ă

sau juridic

ă

, dac

ă

se consider

ă

v

ă

t

ă

mat

ă

în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-

un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorit

ăț

i administrative de a-i rezolva cererea referitoare

la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instan

ț

ei judec

ă

tore

ș

ti competente, pentru anularea actului,

recunoa

ș

terea dreptului pretins

ș

i repararea pagubei ce i-a fost cauzat

ă

.

Se consider

ă

refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege

ș

i faptul de a

nu se r

ă

spunde peti

ț

ionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dac

ă

prin lege nu se

prevede un alt termen.”

Art. 6

„1. Judecarea ac

ț

iunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competen

ț

a tribunalului jude

ț

ean

sau al municipiului Bucure

ș

ti în a c

ă

rui raza teritorial

ă

î

ș

i are domiciliul reclamantul.

ță

, a

c

ț

iunile în

ș

edin

ță

publi

c

ă

[...]

”

Art. 11

„Instan

ț

a, […] poate, dup

ă

caz, s

ă

anuleze, în total sau în parte, actul administrativ, s

ă

oblige autoritatea

administra

tiv

ă

s

ă

emit

ă

un act administrativ ori s

ă

elibereze un certificat, o adeverin

ță

sau orice alt înscris

[...

]

Art. 16

„Dac

ă

, în urma admiterii ac

ț

iunii, autoritatea administrativ

ă

este obligat

ă

s

ă

înlocu

iasc

ă

sau s

ă

modifice actul

administrativ, s

ă

elibereze un certificat, o adeverin

ță

sau orice alt înscris, executarea hot

ă

rârii definitive se va

face în termenul prev

ă

zut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data

r

ă

mânerii definitive a hot

ă

rârii.

”

ș

i al doilea alineat al art. 6 din legea citat

ă

anterior au fost modificate de Legea

nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedur

ă

civi

l

ă

, a Codului familiei, a Legii

contenciosului administrativ nr. 29/1990

ș

i a Legii nr. 94/1992 privind organizarea

ș

i

fun

c

ț

ionarea Cur

ț

ii de Conturi. Dup

ă

aceste modific

ă

ri, art. 6 primul

ș

i al doilea alineat se

cite

ș

te dup

ă

cum urmeaz

ă

:

„1. Judecarea ac

ț

iunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competen

ț

a instan

ț

ei sau a cur

ț

ii de

apel în a c

ă

ror raza teritorial

ă

î

ș

i are domiciliul reclamantul, potrivit competen

ț

ei materiale prev

ă

zute de art. 2

ș

i

3 din Codul de procedura civil

ă

.

ț

a judec

ă

de urgen

ță

ac

ț

iunile în

ș

edin

ță

publi

c

ă

[...]

”

59/1993 citat

ă

anterior, era formulat dup

ă

cum urmeaz

ă

:

„Cur

ț

ile de apel judec

ă

:

ță

, procesele

ș

i cererile în materie de contencios administrativ privind actele de competen

ț

a

[...] prefecturilor [...]”

D. Dispozi

ț

iile relevante din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozi

ț

iilo

r

privitoare la c

ă

r

ț

ile funciare

Art. 17

„Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dac

ă

între cel care d

ă ș

i cel care prime

ș

te dreptul

este acord de voin

ță

asupra constituirii sau str

ă

mut

ă

rii, în temeiul unei cauze ar

ă

tate, iar constituirea sau

str

ă

mutarea a fost înscris

ă

în cartea funciar

ă

.”

În drep

t

A. Cu privire la calitatea de victim

ă

a reclamantei

ă

abse

n

ț

a calit

ăț

ii de victim

ă

a reclamantei, în sensul art. 34 din

conv

en

ț

ie. Acesta reaminte

ș

te c

ă

, pentru ca un reclamant s

ă

se poat

ă

pretinde victim

ă

, în

sensul acestui articol, este necesar nu doar s

ă

aib

ă

aceast

ă

calitate la momentul introducerii

cererii, dar

ș

i în cursul procedurii în fa

ț

a Cur

ț

ii. De asemenea, Guvernul invoc

ă ș

i cauza

Stoicescu împotriva României

[(revizuire) nr. 31551/96, hot

ă

rârea din 21 septembrie 2004).

ă

faptul c

ă

, prin hot

ă

rârea definit

iv

ă

din 19 mai 1998, Curtea de Apel

Bra

ș

ov a anulat certificatul de vacan

ță

succesoral

ă

al statu

lui

ș

i a constatat c

ă

terenul în litigiu

f

ă

cea parte din patrimoniul lui N.E., ai c

ă

rei mo

ș

tenitori erau S.C.

ș

i S.V. Pe de alt

ă

part

e,

curtea de apel a constatat c

ă

reclamanta nu era mo

ș

tenitoarea lui N.I., a c

ă

rui singur

ă

mo

ș

tenitoare era N.E. Prin urmare, Guvernul consider

ă

c

ă

, începând cu 19 mai 1998,

reclamanta

ș

i-a pierdut calitatea de mo

ș

tenitoare a unchiului s

ă

u, precum

ș

i dreptul de a primi

bunuri. Prin urmare, în aceste condi

ț

ii, reclamanta nu se pretinde victim

ă

, în sensul art. 34 din

conv

en

ț

ie, a unei înc

ă

lc

ă

ri a drepturilor sale

.

ă

c

ă

avea calitatea de victim

ă

la momentul introducerii prezentei

cereri. În acest sens, ea face trimitere, în primul rând, la certificatul succesoral din 19 august

1977, neanulat, care men

ț

iona calitatea sa de mo

ș

tenitoare a lui N.I. În plus, aceasta subliniaz

ă

c

ă

art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar, prevede în favoarea

mo

ș

tenitorilor care nu î

ș

i puteau dovedi calitatea din cauz

ă

c

ă

terenurile nu f

ă

ceau parte din

circuitul civil, o restabilire a pierderii dreptului de acceptare a succesiunii –

ș

tiind, pe de alt

ă

parte, c

ă

cererea de restituire a terenului formulat

ă

pe baza acestei legi se consider

ă

ca

presupunând acceptarea succesi

unii.

ă

faptul c

ă

, prin hot

ă

rârea din 21 iunie 2001, Curtea

Suprem

ă

de Justi

ț

ie a anulat doar art. 3 din ordinul prefectului în litigiu. Prin urmare, art. 1

din acest ordin

r

ă

mânea în continuare în vigoare

ș

i a fost anulat prin ordinul prefectului din 16

iulie 2001, modificat la 29 decembrie 2001, prin atribuirea terenului în litigiu lui S.C.

ș

i S.V.

ș

te c

ă

, în conformitate cu jurispruden

ț

a sa constant

ă

, art. 34 din

conv

en

ț

ie desemneaz

ă

prin „victim

ă

” persoana direct afectat

ă

de ac

ț

iunea sau omisiunea în

cauz

ă

, existen

ț

a unei înc

ă

lc

ă

ri a cerin

ț

elor conven

ț

iei fiind în

ț

eleas

ă

chiar în absen

ț

a

prejudiciului

ș

i c

ă

, pentru ca un reclamant s

ă

se poat

ă

pretinde victima unei înc

ă

lc

ă

ri, trebuie

nu doar s

ă

aib

ă

calitatea de victim

ă

la momentul introducerii cererii, ci

ș

i ca aceast

ă

s

ă

exist

e

în cursul procedurii în fa

ț

a Cur

ț

ii [

Preikhzas împotriva Germaniei

, nr. 3420/87, decizia

Comisiei din 13 noiembrie 1978, Decizii

ș

i Rapoarte 16, p. 5,

Stoicescu,

citat

ă

anterior].

ță

, Curtea ia act de faptul c

ă

reclamantei, în calitate de mo

ș

tenitoare a unchiului

s

ă

u, N.I., i s-a atribuit dreptul de proprietate al unui teren prin ordinul prefectului din 19

octombrie 1992, conform Legii nr. 18/1991, legea fondului funciar. Dou

ă

luni mai târziu,

aceasta

ș

i-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciar

ă

. Cu toate acestea, acest ordin a fost

anulat definitiv prin hot

ă

rârea Cur

ț

ii Supreme de Justi

ț

ie din 21 iunie 2001.

ă

c

ă

reclamanta invoca în fa

ț

a instan

ț

elor certificatul succesoral din 19

august 1977, document care nu fusese niciodat

ă

anulat de instan

ță

(a se vedea, în acela

ș

i sens,

Urbanovici împotriva Români

ei

, nr. 24466/03, pct. 34-35, 23 septembrie 2008). Din acest

motiv, prezenta cauz

ă

difer

ă

în mod considerabil de cauza

Stoicescu

, în care doar titlul care îi

d

ă

dea reclamantului dreptul s

ă

solicite restituirea bunului în litigiu,

ș

i anume un certificat

succesoral, a fost anulat (a se vedea

Stoicesc

u

, citat anterior, pct. 57-58).

ă

c

ă

reclamanta se poate declara victima înc

ă

lc

ă

rilor

pretinse

ș

i c

ă

excep

ț

ia Guvernului trebuie respins

ă

.

II. Cu privire la pretinsa înc

ă

lcare a art. 6 § 1 din conven

ț

ie

ă

durata procedurii care s-a încheiat cu hot

ă

rârea Cur

ț

ii Supreme

de Justi

ț

ie din 21 iunie 2001 a înc

ă

lcat principiul „termenului rezonabil”, astfel cum este

pre

v

ă

zut de art. 6 § 1 din conven

ț

ie. De asemenea, aceasta denun

ță

caracterul inechitabil al

acestei proceduri

ș

i, în special, faptul c

ă

Tribunalul Bra

ș

ov

ș

i-a declinat în mod nelegal

compet

en

ț

a în favoarea Cur

ț

ii de Apel Bra

ș

ov, ceea ce a privat-o de o cale de atac în cadrul

procedurii, precum

ș

i trimiterea Cur

ț

ii Supreme de Justi

ț

ie la Legea nr. 169/1997, intrat

ă

în

vigoare în cursul procedurii. Citând art. 6 § 3 din conven

ț

ie, reclamanta pretinde c

ă

refuz

ul

C

ur

ț

ii de Apel Bra

ș

ov de a asculta concluziile orale ale mandatarului s

ă

u în cadrul aceleia

ș

i

proceduri reprez

int

ă

o înc

ă

lcare a dreptului s

ă

u la un proces echitabil.

Partea releva

nt

ă

a articolului invocat este redactat

ă

d

up

ă

cum urmeaz

ă

:

„1. Orice persoan

ă

are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale [...] de c

ă

tre o instan

ță

indepen

dent

ă

ș

i impar

ț

ial

ă

, instituit

ă

de lege, care va hot

ă

rî [...] asupra înc

ă

lc

ă

rii drepturilor

ș

i obliga

ț

iilor sale cu caracter civil

[...]

”

c) se apere el însu

ș

i sau s

ă

fie asistat de un ap

ă

r

ă

tor ales de el

ș

i, dac

ă

nu dispune de mijloacele necesare

pentru a pl

ă

ti un ap

ă

r

ă

tor, s

ă

poat

ă

fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justi

ț

iei

o cer;”

1

992

A. Cu privire la admisibilitate

ă

c

ă

acest cap

ă

t de cerere nu este în mod v

ă

dit nefondat în sensul art. 35

ț

ie. De asemenea, Curtea subliniaz

ă

c

ă

acesta nu prezint

ă

niciun alt motiv de

inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar s

ă

fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

a) Perioada care trebuie luat

ă

în considerare

ă

în considerare începe cu 20 iunie 1994, data de la care

recunoa

ș

terea dreptului de recurs individual produce efecte în România. Totu

ș

i, pentru a

aprecia caracterul rezonabil al termenelor scurse începând cu aceast

ă

dat

ă

, trebuie s

ă

se

ț

in

ă

seama de stadiul în care se afla cauza la momentul respectiv. Perioada în cauz

ă

s-a încheiat la

21 iunie 2001. Prin urmare, aceasta a durat

ș

apte ani, cu dou

ă

grade de jurisdic

ț

ie.

b) Cu privire la caracterul rezonabil al duratei procedurii

ă

c

ă

procedura început

ă

la 7 mai 1993 a avut o durat

ă

exces

iv

ă

, ca

urmare, în special, a faptului c

ă

, în ciuda conexit

ăț

ii sale evidente cu cauza principal

ă

, Curtea

de Apel Bra

ș

ov a refuzat s

ă

examineze ac

ț

iunea ini

ț

iat

ă

la 14 martie 1994 de c

ă

tre p

ă

r

ț

ile

adverse

ș

i care viza anularea certificatului de vacan

ță

succesoral

ă

, astfel încât ace

ș

tia din

urm

ă

au trebuit s

ă

ini

ț

ieze o procedur

ă

difer

it

ă

care a durat mai mult de patru ani. De

asemenea, aceasta denu

n

ță

lipsa de interes a autorit

ăț

ilor locale care au prezentat documentele

solicitate de instan

ță

abia dup

ă

mai multe amân

ă

ri ale procedurii, citarea nelegal

ă

în repetate

rânduri a autorit

ăț

ilor publice sau a p

ă

r

ț

ilor la procedur

ă

, faptul c

ă

inst

an

ț

ele nu au efectuat

nicio cercetare judec

ă

toreasc

ă

în timpul vacan

ț

elor judec

ă

tore

ș

ti

ș

i întârzierea în motivarea

diferitelor decizii pronun

ț

ate în spe

ță

. De asemenea, reclamanta consider

ă

c

ă

termenele

acordate de Curtea Suprem

ă

de Justi

ț

ie erau excesiv de lungi, variind între patru

ș

i

ș

apte luni.

ă

nici ea, nici reprezentan

ț

ii s

ă

i nu au împiedicat desf

ăș

urarea

procedurii. În realitate, o singur

ă

dat

ă

, avocatul s

ă

u a generat prelungirea procedurii, în cadrul

ș

edi

n

ț

ei din 21 iunie 2001, când era bolnav

ă

.

ă

c

ă

, în spe

ță

, este vorba de o cauz

ă

compl

ex

ă

deoarece mai multe

elemente de fapt

ș

i de drept au trebuit examinate de instan

ț

e, precum calitatea de m

o

ș

tenitor

i a

reclamantei

ș

i a lui S.C.

ș

i S.V., necesitatea prezent

ă

rii altor persoane interesate în cauz

ă

,

reprezentarea statului ca pârât, succesiunea legilor în timp.

ă

faptul c

ă

nu au existat perioade lungi de inactivitate

din partea instan

ț

elor interne. Acesta subliniaz

ă

faptul c

ă

deciziile au fost pronun

ț

ate în

termenele legale

ș

i c

ă

transmiterea dosarelor de la o instan

ță

la alta s-a realizat f

ă

r

ă

întârziere

.

Datele audierilor în fa

ț

a Cur

ț

ii de Apel Bra

ș

ov au fost stabilite la intervale care, de obicei, nu

dep

ăș

eau treizeci de zile, cu excep

ț

ia vacan

ț

elor judec

ă

tor

e

ș

ti, cuprinse anual între 1 iulie

ș

i

31 august. În ceea ce prive

ș

te termenele în fa

ț

a Cur

ț

ii Supreme de Justi

ț

ie, Guvernul

subliniaz

ă

volumul considerabil de activitate al acestei instan

ț

e pentru num

ă

rul mic de

jude

c

ă

tori pe care îl presu

pune.

ă

faptul c

ă

reclamanta îns

ăș

i a solicitat în repetate rânduri

amânarea procedurii

ș

i nu s-a mai opus cererilor de acela

ș

i tip formulate de p

ă

r

ț

ile adverse.

Dup

ă

p

ă

rerea sa, suspendarea desf

ăș

ur

ă

rii procedurii, la cererea reclamantei, este un alt

element important care trebuie luat în considerare în examinarea caracterului excesiv al

duratei procedurii. Conform Guvernului, era vorba de o suspendare bazat

ă

pe existen

ț

a unei

proceduri paralele determin

ant

ă

pentru rezultatul procedurii princip

ale.

ș

te c

ă

, în general, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se

apreciaz

ă

în func

ț

ie de circumstan

ț

ele cauzei

ș

i având în vedere criteriile consacrate de

jurisprude

n

ț

a sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantei

ș

i cel al

autorit

ăț

ilor competente, precum

ș

i miza litigiului pentru persoanele în cauz

ă

[a se vedea,

printre multe altele,

Frydlender împotriva Fran

ț

ei

(GC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-

VII]

.

ă

c

ă

nici complexitatea cauzei, nici comportamentul reclamantei nu

expli

c

ă

durata procedurii. Din contr

ă

, aceasta se întemeiaz

ă

pe dou

ă

elemente: în primul rând,

conseci

n

ț

ele suspend

ă

rii procedurii

pân

ă

la examinarea definiti

v

ă

, într-o procedur

ă

distin

ct

ă

, a

chestiunii valabil

it

ăț

ii certificatului de vacan

ță

succesoral

ă ș

i a calit

ăț

ii de mo

ș

tenitori a lui

S.C.

ș

i S.V.;

ș

i, în al doilea rând, stabilirea audierilor în fa

ț

a Cur

ț

ii Supreme de Justi

ț

ie la

intervale de mai multe luni.

ș

te suspendarea procedurii, Curtea reaminte

ș

te c

ă

, dac

ă

art. 6 din

conv

en

ț

ie prevede celeritatea procedurilor judiciare, acesta consacr

ă ș

i principiul, mai general,

al unei bune administr

ă

ri a justi

ț

iei (

Boddaert împotriva Belgiei,

hot

ă

rârea din 12 octombrie

1992, seria A nr. 235-D, pct. 39). De asemenea, Curtea subliniaz

ă

c

ă

nu este de competen

ț

a sa

s

ă

stabileasc

ă

dac

ă

a existat o leg

ă

tur

ă

sufici

ent

ă

între cele dou

ă

proceduri

ș

i dac

ă

, prin

urmare, procedura în litigiu a fost suspendat

ă

în mod corect sau nu, deoarece, în primul rând,

autorit

ăț

ile na

ț

ionale, în special instan

ț

ele, trebuie s

ă

interpreteze

ș

i s

ă

aplice dreptul intern, cu

excep

ț

ia cazului în care ace

ș

tia din urm

ă

ac

ț

ioneaz

ă

în mod arbitrar (a se vedea

Kiurkchian

împotriva Bulgariei

, nr. 44626/98, pct. 68, 24 martie 2005). Curtea nu mai poate nici sus

ț

ine

c

ă

un sistem de drept care permite condi

ț

ionarea examin

ă

rii unei proceduri de rezultatul unei

altei proceduri privind acelea

ș

i fapte sau fapte conexe, contravine, în sine, cerin

ț

elor art. 6 din

conv

en

ț

ie (a se vedea

Djangozov împotriva Bulgarie

i

, nr. 45950/99, pct. 38, 8 iulie 2004,

ș

i

Todorov împotriva Bulgarie

i

, nr. 39832/98, pct. 48, 18 ianuarie 2005).

ț

ii, pentru a se pronun

ț

a cu privire la caracterul rezonabil al suspend

ă

rii

unei proceduri pentru a a

ș

tepta rezultatul alteia, trebuie s

ă ț

inem seama de miza cauzei pentru

persoana interesa

t

ă

. Astfel, dac

ă

suspendarea procedurii are un impact negativ în defavoarea

reclamantului, de

sf

ăș

urarea cauzei al c

ă

rei rezultat este a

ș

teptat trebuie supraveghea

t

ă

îndeaproape de c

ă

tre instan

ț

a care a decis suspendarea (a se vedea

Boddaert

, citat

ă

anterior

,

pct. 38,

Pedersen

ș

i Pedersen împotriva Danemarcei

, nr. 68693/01, pct. 46, 14 octombrie

2004,

ș

i

Tibbling împotriva Suediei

, nr. 59129/00, pct. 32, 11 octombrie 2005).

ță

, Curtea ia act de faptul c

ă

, având în vedere procesele-verbale ale

ș

edin

ț

elor,

necontestate de reclamant

ă

în fa

ț

a instan

ț

elor interne, suspendarea procedurii a fost stabilit

ă

în

repetate rânduri de Curtea de Apel Bra

ș

ov începând cu 3 mai 1994, fie la cererea lui S.C.

ș

i

S.V., fie la cererea reclamantei. Suspendarea a fost prelungit

ă

pân

ă

la 22 iunie 1998, adic

ă

p

u

ț

in peste patru ani. Astfel, în exercitarea puterii sale discre

ț

ionare, curtea de apel

ș

i-a

asumat, f

ă

r

ă

îndoi

al

ă

, riscul de amânare a procedurii. De

ș

i reclamanta nu s-a opus (a se vedea

supra, pct. 22,

ș

i pentru o situa

ț

ie similar

ă

,

Pedersen

ș

i Pedersen,

cita

t

ă

anterior, pct. 41),

Curtea ia act de faptul c

ă

, în cadrul celei de-a doua proceduri, termenele considerabile trebuie

imputate autorit

ăț

ilor,

ț

inând seama de faptul c

ă

, dup

ă

prima hot

ă

râre din 27 decembrie 1994,

Jude

c

ă

toria Bra

ș

ov a trebuit s

ă

reexamineze cauza, din cauza anul

ă

rii primei sale hot

ă

râri de

c

ă

tre instan

ț

a superioar

ă

ca urmare a cit

ă

rii nelegale a statului (a se vedea supra, pct. 38-41).

ă

reluarea examin

ă

rii, procedura principa

l

ă

a fost prelungit

ă

de patru ori cu

aproximativ doi ani (între 3 iunie 1999

ș

i 13 aprilie 2000

ș

i între 19 octombrie

ș

i 21 iunie

2001) din cauza cit

ă

rii nelegale a p

ă

r

ț

ilor în procedur

ă

(a se vedea, în acela

ș

i sens,

Djangozo

v

,

cita

t

ă

anterior, pct. 39,

ș

i

Todorov,

cita

t

ă

anterior, pct. 49).

ă

Curtea Suprem

ă

de Justi

ț

ie a organizat

ș

edin

ț

ele de

judecat

ă

la intervale de timp foarte lungi, cuprinse între patru

ș

i

ș

apte luni, c

ă

s-a pronun

ț

at

d

up

ă

aproximativ trei ani de la sesizarea sa

ș

i c

ă

Guvernul nu a oferit nicio explica

ț

ie cu

privire la aceast

ă

întârziere, care este în mod v

ă

dit excesiv

ă

.

respinge argumentul Guvernului privind suprasolicitarea

conisderab

il

ă

a instan

ț

ei supreme, care nu avea un num

ă

r suficient de judec

ă

tori. Chiar

presupunând c

ă

, în spe

ță

, explica

ț

ia o constituie lipsa efectiv

ă

de judec

ă

tori a acestei instan

ț

e,

Curtea reaminte

ș

ete c

ă

art. 6 din conven

ț

ie oblig

ă

statele semnatare s

ă

organizeze sistemul

judiciar astfel încât s

ă

le permit

ă

s

ă

r

ă

spund

ă

cerin

ț

elor acestei dispozi

ț

ii (a se vedea, printre

altele,

Süßmann împotriva Germaniei

, hotarârea din 16 septembrie 1996,

Culegere

, 1996-IV,

p. 1174, pct. 55).

ă

ce a examinat toate datele ce i-au fost prezentate

ș

i pe baza jurispruden

ț

ei în

materie, Curtea consider

ă

c

ă

, în spe

ță

, durata procedurii este excesiv

ă ș

i nu r

ă

spunde cerin

ț

ei

de „termen rezonabil”.

Prin urmare, a fost înc

ă

lcat art. 6 § 1 în ceea ce prive

ș

te acest cap

ă

t de cerere.

din 19 octombrie 1992

ă

c

ă

Tribunalul Bra

ș

ov a înc

ă

lcat dispozi

ț

iile legale în materie de

compet

en

ță

, având ca rezultat faptul c

ă

a fost privat

ă

de o cale de atac.

Ț

inând seama de faptul

c

ă

, prin decizia din 6 septembrie 1993, instan

ț

a citat

ă

anterior

ș

i-a declinat competen

ț

a în

favoarea Cur

ț

ii de Apel Bra

ș

ov, aceasta nu a putut introduce decât un unic recurs împotriva

deciziei acestei ultime instan

ț

e, în timp ce, f

ă

r

ă

aceas

t

ă

declinare de competen

ță

, aceasta ar fi

putut introduce întâi un apel în fa

ț

a Cur

ț

ii de Apel, înaintea unui eventual recurs în fa

ț

a Cur

ț

ii

Supreme de Justi

ț

ie. De asemenea, aceasta denun

ță

trimiterea f

ă

cut

ă

de Curtea Suprem

ă

de

Just

i

ț

ie la Legea nr. 169 din 7 octombrie 1997, care a modificat Legea nr. 18/1991, în timp ce

aceast

ă

n

ou

ă

lege a intrat în vigoare abia la 4 noiembrie 1997, adic

ă

în cursul procedurii.

Citând art. 6 § 3 din conven

ț

ie, reclamanta consider

ă

c

ă

refuzul Cur

ț

ii de Apel Bra

ș

ov de a

asculta concluziile orale ale mandatarului s

ă

u în cadr

ul

ș

edin

ț

ei din 22 iunie 1998 reprezint

ă ș

i

o înc

ă

lcare a dreptului s

ă

u la un proces echitabil.

ă

reclamanta a ridicat problema privind competen

ț

a

ratione

materiae

a instan

ț

elor în fa

ț

a Cur

ț

ii Supreme de Justi

ț

ie, care l-a respins în mod motivat în

hot

ă

rârea sa din 21 iunie 2001. Curtea reaminte

ș

te c

ă

sarcina sa nu este de a se substitui

inst

an

ț

elor interne. Interpretarea legisl

a

ț

iei interne revine în primul rând autorit

ăț

ilor

na

ț

ionale, în special tribunalelor

ș

i cur

ț

ilor de apel, (a se vedea, printre multe altele,

Tejedo

r

Garica împotriva Spaniei

, hot

ă

rârea din 16 decembrie 1997,

Culegere de hot

ă

râri

ș

i decizii

1997-VIII, p. 2796, pct. 31,

Edificaciones March Gallego S.A. împotriva Spaniei,

hot

ă

rârea

din 19 februarie 1998,

Culegere

1998-I, p. 290, pct. 33,

ș

i

Pérez de Rada Cavanilles

împotriva Spaniei

, hot

ă

rârea din 28 octombrie 1998,

Culegere

1998-VIII, p. 3255, pct. 43).

Rolul Cur

ț

ii se limiteaz

ă

la verificarea compatibil

it

ăț

ii cu conven

ț

ia a efectelor unei asemenea

interpre

t

ă

ri. Acest lucru este deosebit de adev

ă

rat în ceea ce prive

ș

te interpretarea de c

ă

tre

inst

an

ț

e a normelor de natur

ă

procedu

ral

ă

(a se vedea,

mutatis mutandis, Tejedor García

cita

t

ă

anterior, pct. 31).

Ț

inând seama de toate documentele prezentate la dosar, Curtea consider

ă

c

ă

legis

la

ț

ia referitoare la c

ă

ile de atac, care vizeaz

ă

asigurarea unei bune administr

ă

ri a justi

ț

iei

ș

i respectarea, în special, a principiului securit

ăț

ii juridice, nu a fost interpretat

ă

în mod

arbitrar în prezenta spe

ță

. Reiese c

ă

acest cap

ă

t de cerere este în mod v

ă

dit nefondat

ș

i trebuie

respins în temeiul art. 35 §

3

ș

i 4 din conven

ț

ie.

ș

te trimiterea f

ă

cut

ă

de Curtea Suprem

ă

de Justi

ț

ie la Legea nr.

169/1997, Curtea ia act de faptul c

ă

instan

ț

a suprem

ă

a f

ă

cut trimitere doar la dispozi

ț

iil

e

procedurale ale acestei legi. Aceasta ia act de faptul c

ă

solu

ț

ia adoptat

ă

în spe

ță

de Curtea

Suprem

ă

se inspir

ă

dintr-un principiu general recunoscut conform c

ă

ruia, cu excep

ț

ia unei

dispo

zi

ț

ii exprese contrare, legile de procedur

ă

se aplic

ă

imediat procedurilor în curs (a se

vedea

Brualla Gómez de la Torre

, citat

ă

anterior, pct. 35). Reiese c

ă ș

i acest cap

ă

t de cerere

este în mod v

ă

dit nefondat

ș

i trebuie respins în temeiul art. 35 § 3

ș

i 4 din conven

ț

ie.

ș

te pretinsa imposibilitate a so

ț

ului reclamantei de a formula concluzii

orale în fa

ț

a Cur

ț

ii de Apel Bra

ș

ov în cadrul

ș

edi

n

ț

ei din 22 iunie 1998, Curtea eviden

ț

iaz

ă

c

ă

reclamanta nu a invocat acest mijloc în recursul introdus împotriva hot

ă

rârii Cur

ț

ii de Apel

Bra

ș

ov din 29 iunie 1998

ș

i c

ă

, prin urmare, aceasta nu a epuizat c

ă

ile de atac interne pe care

le avea la dispozi

ț

ie. Rezult

ă

c

ă

acest cap

ă

t de cerere trebuie respins pentru neepuizarea c

ă

ilo

r

de atac interne, în conformitate cu art. 35 § 1

ș

i 4 din conven

ț

ie.

III. Cu privire la pretinsa înc

ă

lcare a art. 13 din conven

ț

ie

ă

rârii Cur

ț

ii de

Apel Bra

ș

ov din 29 iunie 1998. Aceasta invoc

ă

art. 13 din conven

ț

ie, formulat dup

ă

cum

urmea

z

ă

:

„Orice perso

an

ă

, ale c

ă

rei drepturi

ș

i libert

ăț

i recunoscute de [...] conven

ț

ie au fost înc

ă

lcate, are dreptul s

ă

se

adreseze efectiv unei instan

ț

e na

ț

ionale, chiar

ș

i atunci când înc

ă

lcarea s-ar datora unor persoane care au ac

ț

ionat

în exercitarea atribu

ț

iilor lor oficiale.”

ș

te c

ă

„efici

en

ț

a” unui „recurs” în sensul art. 13 nu depinde de

certitudinea unei solu

ț

ii favorabile pentru reclamant [

Kud

ł

a împotriva Poloniei

(GC), nr.

30210/96, pct. 157, CEDO 2000-XI]. Aceasta constat

ă

c

ă

reclamanta a beneficiat de

posibilitatea fo

rmul

ă

rii unui recurs împotriva hot

ă

rârii Cur

ț

ii de Apel Bra

ș

ov din 29 iunie

1998 în fa

ț

a Cur

ț

ii Supreme de Justi

ț

ie.

ă

c

ă

acest cap

ă

t de cerere este în mod v

ă

dit nefondat

ș

i trebuie respins în temeiul

art. 35 § 3

ș

i 4 din conven

ț

ie.

IV. Cu privire la pretinsa înc

ă

lcare a art. 1 din Protocolul nr. 1

ță

o înc

ă

lcare a dreptului s

ă

u la respectarea bunurilor ca urmare a

anu

l

ă

rii de c

ă

tre instan

ță

a ordinului prefectului din 19 octombrie 1992 prin care i s-a atribuit

un teren. Aceasta invoc

ă

art. 1 din Protocolul nr. 1 la conven

ț

ie, redactat dup

ă

cum urmeaz

ă

:

„Orice perso

an

ă

fizi

c

ă

sau juridic

ă

are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de

proprietatea sa decât pentru cauz

ă

de utilitate public

ă ș

i în condi

ț

iile prev

ă

zute de lege

ș

i de principiile generale

ale dreptului interna

ț

iona

l.

Dispoz

i

ț

iile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consider

ă

necesare

pentru a reglementa folosin

ț

a bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a

altor contribu

ț

ii, sau a amenzilor.”

ă

c

ă

anularea de c

ă

tre instan

ță

a ordinului prefectului prin care i se

atribuia un teren, la nou

ă

ani de la emiterea sa, reprezint

ă

o înc

ă

lcare a dreptului s

ă

u de

proprietate. Aceasta in

voc

ă

faptul c

ă

noul ordin al prefectului emis la 16 iulie 2001 – care a

fost ulterior modificat la 29 decembrie 2001 – a înc

ă

lcat în plus dreptul de proprietate în

sensul c

ă

acest ultim ordin a anulat art. 1 din hot

ă

rârea din 19 octombrie 1992, în timp ce

inst

an

ț

ele au dispus anularea art. 3.

ă

c

ă

reclamanta nu avea „un bun” în sensul art. 1 din Protocolului nr.

ă

c

ă

reclamanta nu poate pretinde c

ă

hot

ă

rârea din 21 iunie

2001 a Cur

ț

ii Supreme de Justi

ț

ie reprezint

ă

o ingerin

ță

în dreptul

s

ă

u de proprietate, având în

vedere c

ă

, prin hot

ă

rârea definit

iv

ă

din 19 mai 1998, Curtea de Apel Bra

ș

ov a constatat c

ă

bunul în litigiu f

ă

cea parte din masa succesoral

ă

a lui N.E., ai c

ă

rui singuri mo

ș

tenitori erau

S.C.

ș

i S.V. În al doilea rând, Guvernul eviden

ț

iaz

ă

faptul c

ă

ordinul prefectului din 19

octombrie 1992 nu îi conferea reclamantei un drept necondi

ț

ionat

ș

i irevocabil, ci un drept

supus controlului instan

ț

elor interne. În aceast

ă

privin

ță

, el face trimitere la cauza

Manoilescu

ș

i Dobrescu împotriva României

[(dec.), nr. 60861/00, CEDO 2005-VI]. Pe de alt

ă

part

e,

acesta eviden

ț

iaz

ă

c

ă

reclamanta

ș

tia, din 1993, c

ă

dreptul s

ă

u era contestat în fa

ț

a instan

ț

elor

interne de ter

ț

i.

ș

te c

ă

, în conformitate cu jurispruden

ț

a sa constant

ă

, legisla

ț

ia conform

c

ă

reia o persoan

ă

particular

ă

este uneori obligat

ă

s

ă

cedeze alteia un bun care îi apar

ț

ine intr

ă

exclusiv sub inciden

ț

a dreptului privat

ș

i nu a conven

ț

iei, cu excep

ț

ia cazului în care aplicarea

sa angajeaz

ă

r

ă

spunderea statului într-un mod sau altul

ș

i, în special, dac

ă

aceasta a fost

arbitrar

ă ș

i inechitabil

ă

[

H. împotriva Regatului Unit

, nr. 10000/82, Decizia Comisiei din 4

iulie 1983, Decizii

ș

i rapoarte (DR) 33,

Uthke împotriva Poloniei

(dec.), nr. 48684/99, 28

septembrie 2000,

ș

i

S.Ö., A.K., Ar.K. împotriva Turciei

(dec.), nr. 31138/96, 14 septembrie

1999].

ă

ac

ț

iunea în anulare a ordinului prefectului din

19 octombrie 1992, care îi opunea pe ter

ț

i reclamantei, apare mai degrab

ă

ca un litigiu de

drept succesoral între persoane particulare care, astfel, nu angajeaz

ă

în sine r

ă

spundere

a

statului în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea,

a contrario

,

To

ș

cu

ță ș

i al

ț

ii împotriva

României

, nr. 36900/03, pct. 38, 25 noiembrie 2008, cauz

ă

în care Curtea a constatat c

ă

anularea titlurilor de proprietate ale reclaman

ț

ilor a fost justificat

ă

exclusiv de fapte

imputabile autorit

ăț

ilor). Curtea reaminte

ș

te c

ă

a stabilit deja caracterul echitabil al procedurii

în litigiu (supra, pct., 81-84).

ă

c

ă

, în primul rând, cur

ț

ile de apel

ș

i tribunalele trebuie s

ă

se pronun

ț

e

cu privire la conformitatea titlului reclamantei sau a celui al ter

ț

ilor viza

ț

i de dispozi

ț

iile Legii

nr. 18/1991, precum

ș

i cu privire la validitatea diferitelor certificate privind succesiunea,

emise în spe

ță

. În aceast

ă

priv

in

ță

, ea nu eviden

ț

iaz

ă

niciun caracter arbitrar în procedura

urmat

ă ș

i nu identific

ă

niciun motiv pentru a contesta, în spe

ță

, aprecierea instan

ț

elor

na

ț

ionale, care trebuie s

ă

interpreteze în primul rând propria competen

ță ș

i s

ă

aplice dreptul

intern

.

ș

it, Curtea consider

ă

c

ă

nu trebuie examinat separat cap

ă

tul de cerere al

reclamantei referitor la validitatea ordinului prefectului din 16 iulie 2001 prin care terenul în

litigiu i-a fost atribuit lui S.C.

ș

i S.V.

ș

i pe care reclamanta nu l-a contestat, de altfel, în fa

ț

a

inst

an

ț

elor interne.

ă

c

ă

acest cap

ă

t de cerere este în mod v

ă

dit nefondat

ș

i trebuie respins în temeiul

art. 35 § 3

ș

i 4 din conven

ț

ie.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din conven

ț

ie

ț

ie prevede:

„În cazul în care Curtea declar

ă

c

ă

a avut loc o înc

ă

lcare a conven

ț

iei sau a protocoalelor sale

ș

i dac

ă

drept

ul

intern al înaltei p

ă

r

ț

i contractante nu permite decât o înl

ă

turare incomplet

ă

a consecin

ț

elor acestei înc

ă

lc

ă

ri,

Curtea acord

ă

p

ă

r

ț

ii lezate, dac

ă

este cazul, o repara

ț

ie echitabil

ă

.”

A. Prejudiciu

ă

586 000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, care include

urm

ă

toarele: 6

753 EUR reprezentând împrumuturi pe care so

ț

ul s

ă

u

ș

i fiica sa le-au

contractat de la institu

ț

ii de credit; 422 128 EUR reprezentând valoarea venal

ă

a terenului în

litigiu;

ș

i, 157 119 EUR reprezentând dobânzi de 5% pe an, aferente valorii terenului pentru

perioada 1993-2005. Reclamanta nu trimite expertize sau alte documente care s

ă

ates

te

valoarea venal

ă

a terenului. Pe de alt

ă

parte, aceasta solicit

ă

110 000 EUR pentru suferin

ț

ele

ș

i nepl

ă

cerile provocate de pierderea terenului

ș

i anii de pr

ocedur

ă

inte

rn

ă

.

ă

c

ă

nu s-a stabilit nicio leg

ă

tur

ă

de cauzalitate între

suma împrumutat

ă

de membrii familiei reclamantei

ș

i pretinsele înc

ă

lc

ă

ri ale conven

ț

iei. În

aceast

ă

priv

in

ță

, el subliniaz

ă

c

ă

suma în cauz

ă

(6 753 EUR) dep

ăș

e

ș

te cu mult cheltuielile de

judecat

ă

pe care reclamanta pretinde c

ă

le-a efectuat în cursul procedurii interne (632 EUR).

În ceea ce prive

ș

te valoarea venal

ă

a terenului în litigiu, Guvernul consider

ă

c

ă

nu poate fi

stabili

t

ă

pe baza pre

ț

urilor generale de pe pia

ț

a imobiliar

ă ș

i c

ă

o expertiz

ă

tehni

c

ă

se impune

în spe

ță

. În ceea ce prive

ș

te dobânzile solicitate de reclamant

ă

, el subliniaz

ă

c

ă

aceasta din

urm

ă

a solicitat o indemniza

ț

ie corespunz

ă

toare valorii venale a terenului în litigiu, ceea ce

face acordarea de dobânzi redundant

ă

. În plus, reclamanta nu invoc

ă

existe

n

ț

a vreunei piedici

în ceea ce prive

ș

te utilizarea terenului în litigiu pân

ă

la anularea titlului s

ă

u de proprietate, în

2

001.

ă

nicio leg

ă

tur

ă

de cauzalitate între înc

ă

lcarea constatat

ă ș

i prejudiciul

material pretins

ș

i respinge aceast

ă

cerere. În schimb, aceasta consider

ă

c

ă

reclamanta a

suferit în mod evident un prejudiciu moral. Pronun

ț

ându-se în echitate, aceasta îi acord

ă

reclamantei 2 400 EUR cu acest titlu.

B. Cheltuieli de judecat

ă

ă

505 EUR pentru cheltuielile suportate în fa

ț

a

inst

an

ț

elor interne

ș

i 127 EUR pentru cele suportate în fa

ț

a Cur

ț

ii.

ă

niciuna dintre cererile reclamantei nu este înso

ț

it

ă

d

e

probe. În plus, reclamanta solicit

ă

rambursarea cheltuielilor cu trimiterea scrisorilor, care nu

au nicio leg

ă

tur

ă

cu procedura în anulare a ordinului prefectului, precum scrisorile adresate

Ministerului Jus

ti

ț

iei

ș

i Parchetului General de pe lâng

ă

Curtea Supre

m

ă

de Justi

ț

ie. De

asemenea, Guvernul evide

n

ț

iaz

ă

faptul c

ă

reclamanta solicit

ă

rambursarea onorariilor

avoca

ț

ilor care au reprezentat-o în cursul procedurii vizând anularea certificatului de vacan

ță

succesor

al

ă

, în timp ce obiectul prezentei cereri îl reprezint

ă

procedura în anulare a ordinului

prefectul

ui.

ț

a Cur

ț

ii, un reclamant nu poate ob

ț

ine rambursare

a

cheltuielilor sale de judecat

ă

decât în m

ă

sura în care se stabile

ș

te caracterul real, necesar

ș

i

rezonabil al acestora. În spe

ță ș

i

ț

inând seama de elementele pe care le de

ț

ine

ș

i criteriile

men

ț

ionate anterior, precum

ș

i de faptul c

ă

reclamanta a beneficiat de asisten

ță

judicia

r

ă

pentru procedura în fa

ț

a sa, Curtea consider

ă

c

ă

este rezonabil s

ă

se acorde reclamantei suma

de 500 EUR, pentru cheltuielile de judecat

ă

din procedura na

ț

ional

ă

.

C. Dobânzi moratorii

ă

necesar ca rata dobânzilor moratorii s

ă

se întemeieze pe rata

dobânzii facili

t

ăț

ii de împrumut marginal practicat

ă

de Banca Central

ă

European

ă

, majorat

ă

cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,

1.

Decla

r

ă

cererea admisibil

ă

în ceea ce prive

ș

te cap

ă

tul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1

din conven

ț

ie referitor la durata procedurii privind anularea ordinului prefectului din 19

octombrie 1992,

ș

i inadmisibil

ă

pentru celelalte capete de cerere

;

2.

H

ot

ă

r

ăș

te

c

ă

a fost înc

ă

lcat art. 6 § 1 din conven

ț

ie în ceea ce prive

ș

te durata procedurii

respective privind anularea ordinului prefectului din 19 octombrie 1992;

3.

Hot

ă

r

ăș

te:

a) c

ă

statul pârât trebuie s

ă

pl

ă

teasc

ă

reclamantei, în termen de trei luni de la data la care

hot

ă

rârea devine definitiv

ă

, în conformitate cu art. 44 § 2 din conven

ț

ie, 2 400 EUR (dou

ă

mii

patru sute euro), pentru prejudiciul moral,

ș

i 500 EUR (cinci sute euro), pentru cheltuieli de

judecat

ă

, care trebuie converti

ț

i în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabil

ă

la data

pl

ăț

ii, la care se adaug

ă

orice sum

ă

ce poate fi

datorat

ă

cu titlu de impozit;

b) c

ă

, de la expirarea termenului men

ț

ionat

ș

i pân

ă

la efectuarea pl

ăț

ii, aceast

ă

sum

ă

trebuie majorat

ă

cu o dobând

ă

simp

l

ă

, la o rat

ă

ega

l

ă

cu rata dobânzii facilit

ăț

ii de împrumut

marginal practicat

ă

de Banca Central

ă

European

ă

, aplicabil

ă

pe parcursul acestei perioade

ș

i

majorat

ă

cu trei puncte procentual

e;

4.

Respinge

cererea de acordare a unei repara

ț

ii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redacta

t

ă

în limba francez

ă

, apoi comunicat

ă

în scris, la 31 martie 2009, în temeiul art. 77

ș

i 3 din regulame

nt.

Santiago Que

sada

Grefie

r

Josep Casadeval

l

Pre

ș

edinte