CASE OF CIOVICĂ v. ROMANIA

La originea cauzei se afl ă cererea nr. 3076/02 îndreptat ă împotriva României prin care un resortisant al acestui stat, doamna Elena Ciovic ă („reclamanta” ) , a sesizat Curtea la 19 decembrie 2001 în temeiul art. 34 din Conven ț ia pentru ap ă rarea drepturilor omului ș i a libert ăț ilor fundamentale („conven ț ia” ) .

Reclamanta, care a beneficiat de asisten ță judicia r ă , este reprezentat de M. Danciu, avocat ă în Bucure ș ti. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul R ă zvan-Hor a ț iu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

La 9 septembrie 2005, pre ș edintele Sec ț iei a treia a hot ă rât s ă comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 3 din conven ț ie, acesta a hot ă rât, de asemenea, c ă admisibilitatea ș i fondul cauzei vor fi examinate împreun ă . În fapt I. Circumstan ț ele cauzei

Reclamanta s-a n ă scut în 1930 ș i locuie ș te în Bra ș o v. A. Originea cauzei

În 1976, în urma decesului unchiul ui s ă u, N.I., reclamanta, N.E. ș i alte patru persoane a u dobândit calitatea de mo ș tenitori ai defunctului. La 19 august 1977, un notar a întocmit un certificat de succesiune în acest sens. Din masa succesoral ă f ă cea parte un teren de 2110,64 m ² , localizat în Poiana Bra ș ov. La 9 octombrie 1980, cu un an înainte de decesul s ă u, N.E. a întocmit un testament în favoarea lui S.C. ș i S.V. privind toate bunurile sale. Totu ș i, dup ă decesul lui N.E., printr-un certificat de vacan ță succesoral ă emis la 6 octombrie 1982, statul a intrat în posesia terenului citat anterior.

În 1992, prin dou ă cereri distincte, reclamanta, pe de o parte, ș i S.C. ș i S.V., pe de alt ă parte, au solicitat, în temeiul Legii nr. 18/1991, legea fondului funciar, restituirea terenului de 2110,64 m ² localizat în Poiana Bra ș ov. Prin ordinul prefectului din 19 octombrie 1992, reclamantei i s-a atribuit terenul solicitat (art. 1 din ordinul prefectului coroborat cu art. 1 din anexa nr. 1), în timp ce lui S.C. ș i lui S.V. li s-a respins cererea (art. 3 din ordinul prefectului).

La 8 decembrie 1992, reclamanta ș i-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciar ă . B. Procedura în anulare a ordinului prefectului din 19 octombrie 1992

La 7 mai 1993, S.C. ș i S.V. au sesizat Tribunalul Bra ș ov cu o ac ț iune privind anularea art. 3 din ordinul prefectului men ț ionat anterior ș i emiterea unui alt ordin prin care s ă li se atribuie terenul de 2110,64 m ² . În plus, ace ș tia au solicitat radierea dreptului de proprietate al reclamantei din registrul funciar ș i înscrierea dreptului lor de proprietate asupra terenului în litigiu. În sprijinul preten ț iilor lor, ace ș tia pretindeau c ă terenul în cauz ă i-a revenit lui N.E. în calitate de so ț ie mo ș tenitoare a lui N.I. ș i c ă ace ș tia erau mo ș tenitorii testamentari ai lui N.E. în conformitate cu certificatul succesoral din 15 decembrie 1981. Pe de alt ă parte, ace ș tia invocau faptul c ă certificatul de vacan ță succesoral ă din 6 octombrie 1982, emis dup ă deces ul lui N. E., ș i care reprezenta temeiul titlului de proprietate al statului, nu era valabil.

La 7 iunie 1993, instan ț a a amânat judecarea la cererea reprezentantului prefecturii, care dorea s ă inclu d ă la dosar documentele preg ă titorii ale ordinului contestat al prefectului.

La 21 iunie 1993, avocatul lui S.C. ș i al lui S.V. a solicitat amânarea judec ă rii deoarece documentele pr eg ă titoare ale ordinului prefectului se aflau în posesia Prim ă riei Municipiului Bra ș ov, care trebuia, prin urmare, citat ă s ă compa r ă în cadrul procedurii. Instan ț a a admis aceast ă cerere. De asemenea, instan ț a a constatat c ă procedura de citare a reclamantei era ilega l ă .

Prin decizia din 6 septembrie 1993, tribunalul ș i-a declinat competen ț a în favoarea C ur ț ii de Apel Bra ș ov în temeiul art. 3 C. proc. civ. ș i art. 5 alin. (8) din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea mai multor legi, printre care se num ă r ă ș i Codul de procedur ă civi l ă , care indicau faptul c ă cur ț ile de apel judec ă în prim ă instan ță , printre altele, ac ț iuni în contencios administrativ introduse împotriva actelor prefec tului.

La 11 octombrie 1993, curtea de apel a amânat judecarea datorit ă neci t ă rii reclamantei ș i a prim ă riei .

La 15 noiembrie 1993, reclamanta a depus un memoriu în ap ă rare. La cererea avocatului lui S.C. ș i S.V., precum ș i a prefecturii ș i prim ă riei, instan ț a a amânat judecarea pentru ca prim ă ria s ă prezinte documentele pr eg ă titoare ale ordinului contestat al prefectul ui.

La 27 decembrie 1993, curtea de apel a amânat judecarea din cauza acelora ș i motive.

La 11 ianuarie 1994, reclamanta a solicitat citarea statului în cadrul procedurii. Dup ă ascultarea p ă r ț ilor, curtea de apel a r ă mas în deliber ă ri.

La 25 ianuarie 1994, curtea de apel a decis s ă reia judecarea pentru a examina cererea reclamantei privind citarea statului în cadrul procedur ii.

La 7 februarie 1994, p ă r ț ile au prezentat observa ț ii orale privind citarea statului în spe ță . Reclamanta a afirmat c ă statul era reprezentat în mod valabil de prim ă rie, care a fost deja citat ă în cauz ă . Reprezentantul prim ă riei a declarat c ă statul trebuia reprezentat de Ministerul Finan ț elor. Instan ț a a r ă mas în deliber ă ri.

La 17 februarie 1994, curtea de apel a decis s ă reia judecarea pentru ca S.C. ș i S.V. s ă prezinte probe care s ă ateste calitatea lor de mo ș tenitori ai lui N.I. ș i N. E.

La 14 martie 1994, la cererea reclamantei, curtea de apel a decis s ă citeze Direc ț ia Gener al ă a Finan ț elor Publice Bra ș ov, ca reprezentant al statului, precum ș i pe N.N., un ver i ș or al reclamantei. Reclamanta pretinde c ă , la aceea ș i dat ă , reclaman ț ii au formulat o cerere suplimentar ă privind, în special, anularea certificatului de vacan ță succesoral ă al statului. Cu toate acestea, procesul-verbal al ș edi n ț ei nu include nicio men ț iune în acest sens ș i nu reiese nici din dosar c ă reclamanta a solicitat o rectificare a respectivului proces-verbal.

La 4 aprilie 1994, la cererea lui S.C. ș i S.V., curtea de apel a amânat judecarea pentru ca N.N. s ă prezinte probe privind starea sa civil ă . Reclamanta nu a contestat aceast ă decizie . De asemenea, curtea a solicitat p ă r ț ilor s ă depu n ă concluzii privind competen ț a sa ration e materiae de a examina cauza.

Între 3 mai 1994 ș i 13 noiembrie 1995, curtea de apel a amânat de zece ori judecarea, la cererea reclaman ț ilor, care au ini ț iat, între timp, o procedur ă de anulare a certificatului de vacan ță succesoral ă .

La 13 noiembrie 1995, la cererea reprezentantului reclamantei, curtea de apel a suspendat cauza pân ă la examinarea definitiv ă a procedurii privind anularea certificatului de vacan ță succesoral ă .

La 27 aprilie 1998, curtea de apel a reluat examinarea cauzei.

La 18 mai ș i 1 iunie 1998, curtea de apel a amânat din nou judecarea pe motiv c ă decizia adoptat ă în cadrul procedurii privind anularea certificatului de vacan ță succesoral ă n u era înc ă definitiv ă .

La 22 iunie 1998, reclamanta, reprezentat ă de so ț ul ș i avocata sa, a solicitat suspendarea judec ă rii din cauza procedurii de revizuire pe care a ini ț iat-o împotriva hot ă râri i definitive pron un ț at ă în cauza privind anularea certificatului de vacan ță succesoral ă . Curtea de apel a respins aceast ă cerere, considerând c ă procedura de revizuire era o procedur ă extraordinar ă ș i s-a trecut la deliber ă ri. A fost întocmit un proces-verbal al ș edin ț ei. Reclamanta pretinde c ă avocatul s ă u nu era prezent, iar curtea de apel a refuzat ascultarea concluziilor orale ale so ț ului s ă u. Nu reiese din dosar c ă reclamanta a solicitat o rectificare a procesului-verbal al ș edi n ț ei în acest sens.

La 23 iunie 1998, reclamanta a depus concluzii scrise la grefa cur ț ii de apel. Cu titlu principal, aceasta a invocat faptul c ă , între timp, a descoperit un certificat de succesiune redactat de un notar la 19 august 1977. Certificatul constata dreptul reclamantei ș i al p ă rintel ui s ă u, G.A. – decedat de atunci – la o cot ă de 1/8 din masa succesoral ă a lui N.I.

Prin hot ă rârea din 29 iunie 1998, Curtea de Apel Bra ș ov a admis cererile lui S.C. ș i S.V. Aceasta a constatat c ă hot ă rârea definit iv ă din 19 mai 1998 (a se vedea infra, pct. 45) a anulat certificatul de vacan ță succesoral ă ș i a confirmat dreptul la restituirea terenului în favoarea acestora din urm ă , ca mo ș tenitori testamentari ai lui N.E. În consecin ță , aceasta a anulat art. 3 din ordinul prefectului din 19 octombrie 1992 ș i a dispus prefectului emiterea unui nou ordin prin care s ă se atribuie proprietatea terenului în litigiu lui S.C. ș i S.V.

La 27 iulie 1998, reclamanta a formulat recurs împotriva acestei hot ă râri la Curtea Suprem ă de Justi ț ie. Cu titlu principal, aceasta a sus ț inut c ă , având în vedere c ă terenul în litigiu îi apar ț inuse lui N.I., so ț ul lui N.E., ș i c ă ea era singura mo ș tenitoare a primului, ei trebuia s ă i se restituie terenul. În plus, aceasta a pretins c ă , în spe ță , Curtea de Apel Bra ș ov nu era competent ă pentru a examina cauza, ț inând seama de faptul c ă Legea nr. 18/1991 prevedea c ă orice contesta ț ie care viza actele comisiei jude ț ene trebuia examinat ă d e jude c ă torie.

La prima ș edin ță de judecat ă în fa ț a Cur ț ii Supreme de Justi ț ie din 15 februarie 1999, reclamanta a solicitat amânarea cauzei. Aceasta a invocat faptul c ă a introdus o contesta ț ie în anulare împotriva hot ă rârii definitive pronu n ț ate în cadrul procedurii privind anularea certificatului de vacan ță succesoral ă . Curtea Suprem ă de Justi ț ie a admis aceast ă cerere de amânar e.

La 3 iunie 1999, Curtea Suprem ă a amânat din nou termenul de judecat ă , de aceast ă dat ă din cauza nelegalit ăț ii procedurii de citare a statului.

La 9 decembrie 1999, cauza a fost din nou amânat ă , ca urmare a cit ă rii nelegale a prefecturii, p rim ă riei ș i statului.

La 13 aprilie 2000, Curtea Suprem ă de Justi ț ie a stabilit o nou ă amânare a cauzei pentru ca p ă r ț ile s ă poa t ă analiza documentele prezentate la dosar de c ă tre reclamant ă .

La 19 octombrie 2000, cauza a fost amânat ă din cauza cit ă rii nelegale a prim ă riei ș i statulu i.

La 1 februarie 2001, cauza a fost amânat ă din cauza cit ă rii nelegale a prim ă riei, statului ș i a mo ș tenitoarei lui N.N. ș i din cauza absen ț ei avocatei reclamantei din motive medic ale.

Prin hot ă rârea din 21 iunie 2001, Curtea Suprem ă de Justi ț ie a confirmat decizia cur ț ii de apel. În ceea ce prive ș te competen ț a cur ț ii de apel de a examina cauza, aceasta a invocat faptul c ă actul contestat era un ordin al prefectului ș i c ă competen ț a instan ț elor s-a modificat d up ă introducerea ac ț iunii, astfel încât curtea de apel trebuia s ă solu ț ioneze cauza în prim ă inst an ță . În plus, Legea nr. 169/1997 din 27 octombrie 1997, care a modificat din nou compet en ț a instan ț elor de a examina cauzele privind contestarea unui ordin al prefectului, nu este aplicabi l ă în spe ță , având în vedere prezen ț a unei dispozi ț ii tranzitorii care preciza c ă procedurile în curs urmeaz ă a fi solu ț ionate de instan ț ele deja sesizate. În ceea ce prive ș te fondul cauzei, Curtea Suprem ă de Justi ț ie a considerat c ă reclamanta nu avea dreptul de a solicita restituirea terenului în litigiu deoarece nu a acceptat succesiunea lui N.I. în termenul stabilit de lege ș i c ă , prin urmare, aceasta nu a devenit mo ș tenitoarea sa. Nu s-a f ă cut nicio referire la certificatul de succesiune din 19 august 1977 invocat de reclamant ă . C. Procedura privind anularea certificatului de vacan ță succesoral ă ș i constatarea dreptului lui S.C. ș i S.V. la restituirea terenului în litigiu

La 26 aprilie 1994, S.C. ș i S.V. au sesizat Judec ă toria Bra ș ov cu o ac ț iune care viza, pe de o parte, anularea certificatului de vacan ță succesor al ă emis în favoarea statului ș i rectificarea, în conse cin ță , a titlului de proprietate al acestuia din urm ă în cartea funciar ă ș i, pe de alt ă parte, constatarea calit ăț ii de mo ș tenitori a lui N.E. ș i a faptului c ă terenul de 2110,64 m ² localizat în Poiana Bra ș ov f ă cea parte din masa succesoral ă a acesteia din urm ă .

Reclamanta a depus întimpinare ș i o cerere reconven ț iona l ă vizând anularea testamentului din 9 octombrie 1980. Aceasta invoca faptul c ă N.E. prezenta tulbur ă ri mintale ș i, prin urmare, nu era responsabil ă de actele sale atunci când ș i-a redactat testamentul în favoarea lui S.C. ș i S.V.

Prin hot ă rârea din 27 decembrie 1994, Judec ă toria Bra ș ov a anulat certificatul de vacan ță succesoral ă ș i a dispus rectificarea titlului de proprietate al statului în cartea funciar ă . În acest scop, instan ț a a re ț inut c ă terenul în litigiu a apar ț inut ini ț ial so ț ilor N.I. ș i N.E., ș i c ă , d up ă decesul lui N.I., terenul i-a revenit lui N.E., din cauz ă c ă fra ț ii lui N.I. nu au acceptat , cel p u ț in tacit, succesiunea. De asemenea, instan ț a a recunoscut faptul c ă , prin testamentul din 9 octombrie 1980, N.E. a l ă sat toate bunurile sale lui S.C. ș i S.V. ș i c ă terenul de 2110,64 m ² localizat în Poiana Bra ș ov f ă cea parte din masa succesoral ă . Totu ș i, ț inând seama de faptul c ă , la momentul respectiv, transmiterea propriet ăț ii terenurilor agricole prin acte juridice era interz is ă , terenul în litigiu a intrat în patrimoniul statului (art. 30 din Legea nr. 58/1974 coroborat cu art. 44 din Legea nr. 59/1974). Prin urmare, în spe ță , nu exist ă vacan ță succesor al ă . Prin aceea ș i hot ă râre, instan ț a a respins cererea reconven ț iona l ă a reclamantei vizând anularea testamentului din 9 octombrie 1980. În acest scop, ea s-a bazat pe depozi ț iile mai multor martori ș i pe faptul c ă o cerere în anulare a unui contract de vânzare-cump ă rar e încheiat de N.E., cerere bazat ă la rândul s ă u pe iresponsabilitatea acesteia din urm ă , a fost deja respins ă în 1982.

Reclamanta a introdus apel.

Prin hot ă rârea din 8 noiembrie 1995, Tribunalul Bra ș ov a anulat hot ă rârea judec ă toriei. Pentru a decide astfel, tribunalul a stabilit c ă statul trebuia reprezentat în spe ță de Primarul Bra ș ovului ș i nu de Direc ț ia General ă a Finan ț elor Publice Bra ș o v.

Dup ă reexaminare, la 22 aprilie 1997, Judec ă toria Bra ș ov a pronun ț at o nou ă hot ă râre cu aceea ș i motivare ca ș i ho t ă rârea din 27 decembrie 1994.

Reclamanta a introdus din nou apel.

Prin hot ă rârea din 22 ianuarie 1998, Judec ă toria Bra ș ov a admis par ț ial apelul reclamantei ș i a respins ac ț iunea lui S.C ș i S.V. în m ă sura în care privea anularea certificatului de vacan ță succesoral ă ș i constatarea dreptului acestora la restituirea terenului localizat în Poiana Bra ș ov. Aceasta s-a limitat la constatarea validit ăț ii certificatului de m o ș tenitor emis în baza testamentului din 9 octombrie 1980, pre cum ș i a certificatului de vacan ță succesoral ă din 6 octombrie 1982. Instan ț a a eviden ț iat c ă N.E. a men ț ionat în testamentul din 9 octombrie 1980 c ă statul devenea proprietarul terenului în litigiu dup ă moartea sa, în temeiul Legii nr. 58/1974.

S.C. ș i S.V. au introdus recurs.

Prin hot ă rârea din 19 mai 1998, Curtea de Apel Bra ș ov a anulat hot ă rârea citat ă anterior ș i a confirmat hot ă rârea pronun ț at ă în prim ă inst an ță . Pentru a ajunge la aceast ă concluzie, curtea de apel a considerat c ă coexiste n ț a unui certificat de succesiune testamentar ă ș i a unui certificat de vacan ță succesoral ă era contrar ă art. 680 C. civ., care prevedea ca bunurile succesorale s ă devin ă proprietatea statului doar în absen ț a unor mo ș tenitori legali sau testamentari. În prezentul caz, S.C. ș i S.V. aveau într-adev ă r calitatea de succesori ai l ui N.E.

Reclamanta a solicitat revizuirea hot ă rârii din 19 mai 1998 a Cur ț ii de Apel Bra ș o v, invocând faptul c ă , între timp, aceasta a descoperit la un membru al familiei, un certificat succesoral din 19 august 1977, care men ț iona faptul c ă reclamanta a acceptat succesiunea lui N.I., devenind astfel mo ș tenitoarea acestuia. Aceasta a subliniat faptul c ă nu ș tia de existen ț a respectivului certificat succesoral deoarece, la momentul respectiv, î ș i trata o afec ț iune grav ă , ceea ce a f ă cut-o s ă petrea c ă mai multe luni în spital. Aceasta a prezentat probe în acest sens. Prin hot ă rârea din 8 octombrie 1998, Curtea de Apel Bra ș ov a respins cererea de revizuire, constatând c ă reclamanta ș tia de existen ț a certificatului citat anterior, deoarece dispozi ț iile legale în materie de succesiune impuneau citarea eventualilor succesori.

Ulterior, Curtea de Apel Bra ș ov a respins contesta ț ia în anulare introdus ă împotriva hot ă rârii din 19 mai 1998. D. Atribuirea terenului localizat în Poiana Bra ș ov lui S.C. ș i S.V.

Prin ordinul din 16 iulie 2001, Prefectura Jude ț ului Bra ș ov a rectificat ordinul din 19 octombrie 1992, conform hot ă rârii din 29 iunie 1998 a Cur ț ii de Apel Bra ș ov. Aceasta a anulat primul rând din anexa nr. 3 la ordinul men ț ionat anterior ș i a atribuit terenul în litigiu lui S.C. ș i S.V.

Totu ș i, prin ordinul din 29 decembrie 2001, prefectul a rectificat ordinul din 16 iulie 2001 ș i, în locul primului rând din anexa nr. 3, a anulat primul rând din anexa nr. 1.

S.C. ș i S.V . ș i-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciar ă . II. Dreptul intern relevant A. Dispozi ț iile privind procedura de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilo r

Dispozi ț iile relevante din Legea fondului funciar nr. 18/1991, publicat ă în Monitorul Oficial din 20 februarie 1991, sunt formulate dup ă cum urmeaz ă : Art. 37 „Terenurile agricole f ă r ă constr uc ț ii, instala ț ii, amenaj ă ri de interes public, intrate în proprietatea statului ș i aflate în administrarea prim ă riilor la data prezentei legi, se vor restitui fo ș tilor proprietari sau mo ș tenitoril or acestora, [f ă r ă a se putea dep ăș i suprafa ț a de] 10 ha de familie [...] Restituirea terenurilor se face, la cerere, în condi ț iile art. 10 din prezenta lege, prin decizia prefecturii, la propunerea prim ă riei [...]” B. Dispozi ț iile privind anularea unui titlu de proprietate

Dispozi ț iile relevante din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea ș i completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicat ă în Monitorul Oficial din 4 noiembrie 1997, sunt formulate dup ă cum urmeaz ă : Art. III „(1) Sunt lovite de nulitate absolut ă , potrivit dispozi ț iilor legisla ț iei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, urm ă toarele acte emise cu înc ă lcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndrept ăț ite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri [...] (2) Nulitatea poate fi invocat ă de primar, prefect, procuror ș i de alte persoane care justifica un interes legitim, iar solu ț ionarea cererilor este de competenta instan ț elor judec ă tore ș ti de drept comun, care au plenitudine de jurisd ic ț ie [...] C. Dispozi ț iile referitoare la contenciosul administrativ

Legea nr. 29/1990, legea contenciosului administrativ, este formulat ă d up ă cum urmea z ă în p ă r ț ile sale relevante: Art. 1 „Orice perso an ă fizi c ă sau juridic ă , dac ă se consider ă v ă t ă mat ă în drepturile sale, recunoscute de lege, printr- un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorit ăț i administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instan ț ei judec ă tore ș ti competente, pentru anularea actului, recunoa ș terea dreptului pretins ș i repararea pagubei ce i-a fost cauzat ă . Se consider ă refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege ș i faptul de a nu se r ă spunde peti ț ionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dac ă prin lege nu se prevede un alt termen.” Art. 6 „1. Judecarea ac ț iunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competen ț a tribunalului jude ț ean sau al municipiului Bucure ș ti în a c ă rui raza teritorial ă î ș i are domiciliul reclamantul. 2. Tribunalul judeca, de urgen ță , a c ț iunile în ș edin ță publi c ă [...] ” Art. 11 „Instan ț a, […] poate, dup ă caz, s ă anuleze, în total sau în parte, actul administrativ, s ă oblige autoritatea administra tiv ă s ă emit ă un act administrativ ori s ă elibereze un certificat, o adeverin ță sau orice alt înscris [... ] Art. 16 „Dac ă , în urma admiterii ac ț iunii, autoritatea administrativ ă este obligat ă s ă înlocu iasc ă sau s ă modifice actul administrativ, s ă elibereze un certificat, o adeverin ță sau orice alt înscris, executarea hot ă rârii definitive se va face în termenul prev ă zut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data r ă mânerii definitive a hot ă rârii. ”

Primul ș i al doilea alineat al art. 6 din legea citat ă anterior au fost modificate de Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedur ă civi l ă , a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 ș i a Legii nr. 94/1992 privind organizarea ș i fun c ț ionarea Cur ț ii de Conturi. Dup ă aceste modific ă ri, art. 6 primul ș i al doilea alineat se cite ș te dup ă cum urmeaz ă : „1. Judecarea ac ț iunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competen ț a instan ț ei sau a cur ț ii de apel în a c ă ror raza teritorial ă î ș i are domiciliul reclamantul, potrivit competen ț ei materiale prev ă zute de art. 2 ș i 3 din Codul de procedura civil ă . 2. Instan ț a judec ă de urgen ță ac ț iunile în ș edin ță publi c ă [...] ”

La momentul faptelor, art. 3 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat de Legea nr. 59/1993 citat ă anterior, era formulat dup ă cum urmeaz ă : „Cur ț ile de apel judec ă : 1. în prima instan ță , procesele ș i cererile în materie de contencios administrativ privind actele de competen ț a [...] prefecturilor [...]” D. Dispozi ț iile relevante din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozi ț iilo r privitoare la c ă r ț ile funciare Art. 17 „Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dac ă între cel care d ă ș i cel care prime ș te dreptul este acord de voin ță asupra constituirii sau str ă mut ă rii, în temeiul unei cauze ar ă tate, iar constituirea sau str ă mutarea a fost înscris ă în cartea funciar ă .” În drep t A. Cu privire la calitatea de victim ă a reclamantei

Guvernul invoc ă abse n ț a calit ăț ii de victim ă a reclamantei, în sensul art. 34 din conv en ț ie. Acesta reaminte ș te c ă , pentru ca un reclamant s ă se poat ă pretinde victim ă , în sensul acestui articol, este necesar nu doar s ă aib ă aceast ă calitate la momentul introducerii cererii, dar ș i în cursul procedurii în fa ț a Cur ț ii. De asemenea, Guvernul invoc ă ș i cauza Stoicescu împotriva României [(revizuire) nr. 31551/96, hot ă rârea din 21 septembrie 2004).

Guvernul remarc ă faptul c ă , prin hot ă rârea definit iv ă din 19 mai 1998, Curtea de Apel Bra ș ov a anulat certificatul de vacan ță succesoral ă al statu lui ș i a constatat c ă terenul în litigiu f ă cea parte din patrimoniul lui N.E., ai c ă rei mo ș tenitori erau S.C. ș i S.V. Pe de alt ă part e, curtea de apel a constatat c ă reclamanta nu era mo ș tenitoarea lui N.I., a c ă rui singur ă mo ș tenitoare era N.E. Prin urmare, Guvernul consider ă c ă , începând cu 19 mai 1998, reclamanta ș i-a pierdut calitatea de mo ș tenitoare a unchiului s ă u, precum ș i dreptul de a primi bunuri. Prin urmare, în aceste condi ț ii, reclamanta nu se pretinde victim ă , în sensul art. 34 din conv en ț ie, a unei înc ă lc ă ri a drepturilor sale .

Reclamanta consider ă c ă avea calitatea de victim ă la momentul introducerii prezentei cereri. În acest sens, ea face trimitere, în primul rând, la certificatul succesoral din 19 august 1977, neanulat, care men ț iona calitatea sa de mo ș tenitoare a lui N.I. În plus, aceasta subliniaz ă c ă art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar, prevede în favoarea mo ș tenitorilor care nu î ș i puteau dovedi calitatea din cauz ă c ă terenurile nu f ă ceau parte din circuitul civil, o restabilire a pierderii dreptului de acceptare a succesiunii – ș tiind, pe de alt ă parte, c ă cererea de restituire a terenului formulat ă pe baza acestei legi se consider ă ca presupunând acceptarea succesi unii.

De asemenea, reclamanta invoc ă faptul c ă , prin hot ă rârea din 21 iunie 2001, Curtea Suprem ă de Justi ț ie a anulat doar art. 3 din ordinul prefectului în litigiu. Prin urmare, art. 1 din acest ordin r ă mânea în continuare în vigoare ș i a fost anulat prin ordinul prefectului din 16 iulie 2001, modificat la 29 decembrie 2001, prin atribuirea terenului în litigiu lui S.C. ș i S.V.

Curtea reaminte ș te c ă , în conformitate cu jurispruden ț a sa constant ă , art. 34 din conv en ț ie desemneaz ă prin „victim ă ” persoana direct afectat ă de ac ț iunea sau omisiunea în cauz ă , existen ț a unei înc ă lc ă ri a cerin ț elor conven ț iei fiind în ț eleas ă chiar în absen ț a prejudiciului ș i c ă , pentru ca un reclamant s ă se poat ă pretinde victima unei înc ă lc ă ri, trebuie nu doar s ă aib ă calitatea de victim ă la momentul introducerii cererii, ci ș i ca aceast ă s ă exist e în cursul procedurii în fa ț a Cur ț ii [ Preikhzas împotriva Germaniei , nr. 3420/87, decizia Comisiei din 13 noiembrie 1978, Decizii ș i Rapoarte 16, p. 5, Stoicescu, citat ă anterior].

În spe ță , Curtea ia act de faptul c ă reclamantei, în calitate de mo ș tenitoare a unchiului s ă u, N.I., i s-a atribuit dreptul de proprietate al unui teren prin ordinul prefectului din 19 octombrie 1992, conform Legii nr. 18/1991, legea fondului funciar. Dou ă luni mai târziu, aceasta ș i-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciar ă . Cu toate acestea, acest ordin a fost anulat definitiv prin hot ă rârea Cur ț ii Supreme de Justi ț ie din 21 iunie 2001.

Curtea constat ă c ă reclamanta invoca în fa ț a instan ț elor certificatul succesoral din 19 august 1977, document care nu fusese niciodat ă anulat de instan ță (a se vedea, în acela ș i sens, Urbanovici împotriva Români ei , nr. 24466/03, pct. 34-35, 23 septembrie 2008). Din acest motiv, prezenta cauz ă difer ă în mod considerabil de cauza Stoicescu , în care doar titlul care îi d ă dea reclamantului dreptul s ă solicite restituirea bunului în litigiu, ș i anume un certificat succesoral, a fost anulat (a se vedea Stoicesc u , citat anterior, pct. 57-58).

Prin urmare, Curtea consider ă c ă reclamanta se poate declara victima înc ă lc ă rilor pretinse ș i c ă excep ț ia Guvernului trebuie respins ă . II. Cu privire la pretinsa înc ă lcare a art. 6 § 1 din conven ț ie

Reclamanta pretinde c ă durata procedurii care s-a încheiat cu hot ă rârea Cur ț ii Supreme de Justi ț ie din 21 iunie 2001 a înc ă lcat principiul „termenului rezonabil”, astfel cum este pre v ă zut de art. 6 § 1 din conven ț ie. De asemenea, aceasta denun ță caracterul inechitabil al acestei proceduri ș i, în special, faptul c ă Tribunalul Bra ș ov ș i-a declinat în mod nelegal compet en ț a în favoarea Cur ț ii de Apel Bra ș ov, ceea ce a privat-o de o cale de atac în cadrul procedurii, precum ș i trimiterea Cur ț ii Supreme de Justi ț ie la Legea nr. 169/1997, intrat ă în vigoare în cursul procedurii. Citând art. 6 § 3 din conven ț ie, reclamanta pretinde c ă refuz ul C ur ț ii de Apel Bra ș ov de a asculta concluziile orale ale mandatarului s ă u în cadrul aceleia ș i proceduri reprez int ă o înc ă lcare a dreptului s ă u la un proces echitabil. Partea releva nt ă a articolului invocat este redactat ă d up ă cum urmeaz ă : „1. Orice persoan ă are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale [...] de c ă tre o instan ță indepen dent ă ș i impar ț ial ă , instituit ă de lege, care va hot ă rî [...] asupra înc ă lc ă rii drepturilor ș i obliga ț iilor sale cu caracter civil [...] ” 3. Orice acuzat are, în special, dreptul [...] c) se apere el însu ș i sau s ă fie asistat de un ap ă r ă tor ales de el ș i, dac ă nu dispune de mijloacele necesare pentru a pl ă ti un ap ă r ă tor, s ă poat ă fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justi ț iei o cer;” 1. Cu privire la durata procedurii privind anularea ordinului prefectului din 19 octombrie 1 992 A. Cu privire la admisibilitate

Curtea constat ă c ă acest cap ă t de cerere nu este în mod v ă dit nefondat în sensul art. 35 § 3 din conven ț ie. De asemenea, Curtea subliniaz ă c ă acesta nu prezint ă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar s ă fie declarat admisibil. B. Cu privire la fond a) Perioada care trebuie luat ă în considerare

Perioada care trebuie luat ă în considerare începe cu 20 iunie 1994, data de la care recunoa ș terea dreptului de recurs individual produce efecte în România. Totu ș i, pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenelor scurse începând cu aceast ă dat ă , trebuie s ă se ț in ă seama de stadiul în care se afla cauza la momentul respectiv. Perioada în cauz ă s-a încheiat la 21 iunie 2001. Prin urmare, aceasta a durat ș apte ani, cu dou ă grade de jurisdic ț ie. b) Cu privire la caracterul rezonabil al duratei procedurii

Reclamanta consider ă c ă procedura început ă la 7 mai 1993 a avut o durat ă exces iv ă , ca urmare, în special, a faptului c ă , în ciuda conexit ăț ii sale evidente cu cauza principal ă , Curtea de Apel Bra ș ov a refuzat s ă examineze ac ț iunea ini ț iat ă la 14 martie 1994 de c ă tre p ă r ț ile adverse ș i care viza anularea certificatului de vacan ță succesoral ă , astfel încât ace ș tia din urm ă au trebuit s ă ini ț ieze o procedur ă difer it ă care a durat mai mult de patru ani. De asemenea, aceasta denu n ță lipsa de interes a autorit ăț ilor locale care au prezentat documentele solicitate de instan ță abia dup ă mai multe amân ă ri ale procedurii, citarea nelegal ă în repetate rânduri a autorit ăț ilor publice sau a p ă r ț ilor la procedur ă , faptul c ă inst an ț ele nu au efectuat nicio cercetare judec ă toreasc ă în timpul vacan ț elor judec ă tore ș ti ș i întârzierea în motivarea diferitelor decizii pronun ț ate în spe ță . De asemenea, reclamanta consider ă c ă termenele acordate de Curtea Suprem ă de Justi ț ie erau excesiv de lungi, variind între patru ș i ș apte luni.

Reclamanta pretinde c ă nici ea, nici reprezentan ț ii s ă i nu au împiedicat desf ăș urarea procedurii. În realitate, o singur ă dat ă , avocatul s ă u a generat prelungirea procedurii, în cadrul ș edi n ț ei din 21 iunie 2001, când era bolnav ă .

Guvernul consider ă c ă , în spe ță , este vorba de o cauz ă compl ex ă deoarece mai multe elemente de fapt ș i de drept au trebuit examinate de instan ț e, precum calitatea de m o ș tenitor i a reclamantei ș i a lui S.C. ș i S.V., necesitatea prezent ă rii altor persoane interesate în cauz ă , reprezentarea statului ca pârât, succesiunea legilor în timp.

De asemenea, Guvernul remarc ă faptul c ă nu au existat perioade lungi de inactivitate din partea instan ț elor interne. Acesta subliniaz ă faptul c ă deciziile au fost pronun ț ate în termenele legale ș i c ă transmiterea dosarelor de la o instan ță la alta s-a realizat f ă r ă întârziere . Datele audierilor în fa ț a Cur ț ii de Apel Bra ș ov au fost stabilite la intervale care, de obicei, nu dep ăș eau treizeci de zile, cu excep ț ia vacan ț elor judec ă tor e ș ti, cuprinse anual între 1 iulie ș i 31 august. În ceea ce prive ș te termenele în fa ț a Cur ț ii Supreme de Justi ț ie, Guvernul subliniaz ă volumul considerabil de activitate al acestei instan ț e pentru num ă rul mic de jude c ă tori pe care îl presu pune.

În plus, Guvernul invoc ă faptul c ă reclamanta îns ăș i a solicitat în repetate rânduri amânarea procedurii ș i nu s-a mai opus cererilor de acela ș i tip formulate de p ă r ț ile adverse. Dup ă p ă rerea sa, suspendarea desf ăș ur ă rii procedurii, la cererea reclamantei, este un alt element important care trebuie luat în considerare în examinarea caracterului excesiv al duratei procedurii. Conform Guvernului, era vorba de o suspendare bazat ă pe existen ț a unei proceduri paralele determin ant ă pentru rezultatul procedurii princip ale.

Curtea reaminte ș te c ă , în general, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciaz ă în func ț ie de circumstan ț ele cauzei ș i având în vedere criteriile consacrate de jurisprude n ț a sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantei ș i cel al autorit ăț ilor competente, precum ș i miza litigiului pentru persoanele în cauz ă [a se vedea, printre multe altele, Frydlender împotriva Fran ț ei (GC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000- VII] .

Curtea apreciaz ă c ă nici complexitatea cauzei, nici comportamentul reclamantei nu expli c ă durata procedurii. Din contr ă , aceasta se întemeiaz ă pe dou ă elemente: în primul rând, conseci n ț ele suspend ă rii procedurii pân ă la examinarea definiti v ă , într-o procedur ă distin ct ă , a chestiunii valabil it ăț ii certificatului de vacan ță succesoral ă ș i a calit ăț ii de mo ș tenitori a lui S.C. ș i S.V.; ș i, în al doilea rând, stabilirea audierilor în fa ț a Cur ț ii Supreme de Justi ț ie la intervale de mai multe luni.

În ceea ce prive ș te suspendarea procedurii, Curtea reaminte ș te c ă , dac ă art. 6 din conv en ț ie prevede celeritatea procedurilor judiciare, acesta consacr ă ș i principiul, mai general, al unei bune administr ă ri a justi ț iei ( Boddaert împotriva Belgiei, hot ă rârea din 12 octombrie 1992, seria A nr. 235-D, pct. 39). De asemenea, Curtea subliniaz ă c ă nu este de competen ț a sa s ă stabileasc ă dac ă a existat o leg ă tur ă sufici ent ă între cele dou ă proceduri ș i dac ă , prin urmare, procedura în litigiu a fost suspendat ă în mod corect sau nu, deoarece, în primul rând, autorit ăț ile na ț ionale, în special instan ț ele, trebuie s ă interpreteze ș i s ă aplice dreptul intern, cu excep ț ia cazului în care ace ș tia din urm ă ac ț ioneaz ă în mod arbitrar (a se vedea Kiurkchian împotriva Bulgariei , nr. 44626/98, pct. 68, 24 martie 2005). Curtea nu mai poate nici sus ț ine c ă un sistem de drept care permite condi ț ionarea examin ă rii unei proceduri de rezultatul unei altei proceduri privind acelea ș i fapte sau fapte conexe, contravine, în sine, cerin ț elor art. 6 din conv en ț ie (a se vedea Djangozov împotriva Bulgarie i , nr. 45950/99, pct. 38, 8 iulie 2004, ș i Todorov împotriva Bulgarie i , nr. 39832/98, pct. 48, 18 ianuarie 2005).

Conform Cur ț ii, pentru a se pronun ț a cu privire la caracterul rezonabil al suspend ă rii unei proceduri pentru a a ș tepta rezultatul alteia, trebuie s ă ț inem seama de miza cauzei pentru persoana interesa t ă . Astfel, dac ă suspendarea procedurii are un impact negativ în defavoarea reclamantului, de sf ăș urarea cauzei al c ă rei rezultat este a ș teptat trebuie supraveghea t ă îndeaproape de c ă tre instan ț a care a decis suspendarea (a se vedea Boddaert , citat ă anterior , pct. 38, Pedersen ș i Pedersen împotriva Danemarcei , nr. 68693/01, pct. 46, 14 octombrie 2004, ș i Tibbling împotriva Suediei , nr. 59129/00, pct. 32, 11 octombrie 2005).

În spe ță , Curtea ia act de faptul c ă , având în vedere procesele-verbale ale ș edin ț elor, necontestate de reclamant ă în fa ț a instan ț elor interne, suspendarea procedurii a fost stabilit ă în repetate rânduri de Curtea de Apel Bra ș ov începând cu 3 mai 1994, fie la cererea lui S.C. ș i S.V., fie la cererea reclamantei. Suspendarea a fost prelungit ă pân ă la 22 iunie 1998, adic ă p u ț in peste patru ani. Astfel, în exercitarea puterii sale discre ț ionare, curtea de apel ș i-a asumat, f ă r ă îndoi al ă , riscul de amânare a procedurii. De ș i reclamanta nu s-a opus (a se vedea supra, pct. 22, ș i pentru o situa ț ie similar ă , Pedersen ș i Pedersen, cita t ă anterior, pct. 41), Curtea ia act de faptul c ă , în cadrul celei de-a doua proceduri, termenele considerabile trebuie imputate autorit ăț ilor, ț inând seama de faptul c ă , dup ă prima hot ă râre din 27 decembrie 1994, Jude c ă toria Bra ș ov a trebuit s ă reexamineze cauza, din cauza anul ă rii primei sale hot ă râri de c ă tre instan ț a superioar ă ca urmare a cit ă rii nelegale a statului (a se vedea supra, pct. 38-41).

Dup ă reluarea examin ă rii, procedura principa l ă a fost prelungit ă de patru ori cu aproximativ doi ani (între 3 iunie 1999 ș i 13 aprilie 2000 ș i între 19 octombrie ș i 21 iunie 2001) din cauza cit ă rii nelegale a p ă r ț ilor în procedur ă (a se vedea, în acela ș i sens, Djangozo v , cita t ă anterior, pct. 39, ș i Todorov, cita t ă anterior, pct. 49).

În plus, Curtea ia act de faptul c ă Curtea Suprem ă de Justi ț ie a organizat ș edin ț ele de judecat ă la intervale de timp foarte lungi, cuprinse între patru ș i ș apte luni, c ă s-a pronun ț at d up ă aproximativ trei ani de la sesizarea sa ș i c ă Guvernul nu a oferit nicio explica ț ie cu privire la aceast ă întârziere, care este în mod v ă dit excesiv ă .

De asemenea, Curtea respinge argumentul Guvernului privind suprasolicitarea conisderab il ă a instan ț ei supreme, care nu avea un num ă r suficient de judec ă tori. Chiar presupunând c ă , în spe ță , explica ț ia o constituie lipsa efectiv ă de judec ă tori a acestei instan ț e, Curtea reaminte ș ete c ă art. 6 din conven ț ie oblig ă statele semnatare s ă organizeze sistemul judiciar astfel încât s ă le permit ă s ă r ă spund ă cerin ț elor acestei dispozi ț ii (a se vedea, printre altele, Süßmann împotriva Germaniei , hotarârea din 16 septembrie 1996, Culegere , 1996-IV, p. 1174, pct. 55).

Dup ă ce a examinat toate datele ce i-au fost prezentate ș i pe baza jurispruden ț ei în materie, Curtea consider ă c ă , în spe ță , durata procedurii este excesiv ă ș i nu r ă spunde cerin ț ei de „termen rezonabil”. Prin urmare, a fost înc ă lcat art. 6 § 1 în ceea ce prive ș te acest cap ă t de cerere. 2. Cu privire la caracterul echitabil al procedurii privind anularea ordinului prefectului din 19 octombrie 1992

Reclamanta consider ă c ă Tribunalul Bra ș ov a înc ă lcat dispozi ț iile legale în materie de compet en ță , având ca rezultat faptul c ă a fost privat ă de o cale de atac. Ț inând seama de faptul c ă , prin decizia din 6 septembrie 1993, instan ț a citat ă anterior ș i-a declinat competen ț a în favoarea Cur ț ii de Apel Bra ș ov, aceasta nu a putut introduce decât un unic recurs împotriva deciziei acestei ultime instan ț e, în timp ce, f ă r ă aceas t ă declinare de competen ță , aceasta ar fi putut introduce întâi un apel în fa ț a Cur ț ii de Apel, înaintea unui eventual recurs în fa ț a Cur ț ii Supreme de Justi ț ie. De asemenea, aceasta denun ță trimiterea f ă cut ă de Curtea Suprem ă de Just i ț ie la Legea nr. 169 din 7 octombrie 1997, care a modificat Legea nr. 18/1991, în timp ce aceast ă n ou ă lege a intrat în vigoare abia la 4 noiembrie 1997, adic ă în cursul procedurii. Citând art. 6 § 3 din conven ț ie, reclamanta consider ă c ă refuzul Cur ț ii de Apel Bra ș ov de a asculta concluziile orale ale mandatarului s ă u în cadr ul ș edin ț ei din 22 iunie 1998 reprezint ă ș i o înc ă lcare a dreptului s ă u la un proces echitabil.

Curtea ia act de faptul c ă reclamanta a ridicat problema privind competen ț a ratione materiae a instan ț elor în fa ț a Cur ț ii Supreme de Justi ț ie, care l-a respins în mod motivat în hot ă rârea sa din 21 iunie 2001. Curtea reaminte ș te c ă sarcina sa nu este de a se substitui inst an ț elor interne. Interpretarea legisl a ț iei interne revine în primul rând autorit ăț ilor na ț ionale, în special tribunalelor ș i cur ț ilor de apel, (a se vedea, printre multe altele, Tejedo r Garica împotriva Spaniei , hot ă rârea din 16 decembrie 1997, Culegere de hot ă râri ș i decizii 1997-VIII, p. 2796, pct. 31, Edificaciones March Gallego S.A. împotriva Spaniei, hot ă rârea din 19 februarie 1998, Culegere 1998-I, p. 290, pct. 33, ș i Pérez de Rada Cavanilles împotriva Spaniei , hot ă rârea din 28 octombrie 1998, Culegere 1998-VIII, p. 3255, pct. 43). Rolul Cur ț ii se limiteaz ă la verificarea compatibil it ăț ii cu conven ț ia a efectelor unei asemenea interpre t ă ri. Acest lucru este deosebit de adev ă rat în ceea ce prive ș te interpretarea de c ă tre inst an ț e a normelor de natur ă procedu ral ă (a se vedea, mutatis mutandis, Tejedor García cita t ă anterior, pct. 31). Ț inând seama de toate documentele prezentate la dosar, Curtea consider ă c ă legis la ț ia referitoare la c ă ile de atac, care vizeaz ă asigurarea unei bune administr ă ri a justi ț iei ș i respectarea, în special, a principiului securit ăț ii juridice, nu a fost interpretat ă în mod arbitrar în prezenta spe ță . Reiese c ă acest cap ă t de cerere este în mod v ă dit nefondat ș i trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 ș i 4 din conven ț ie.

În ceea ce prive ș te trimiterea f ă cut ă de Curtea Suprem ă de Justi ț ie la Legea nr. 169/1997, Curtea ia act de faptul c ă instan ț a suprem ă a f ă cut trimitere doar la dispozi ț iil e procedurale ale acestei legi. Aceasta ia act de faptul c ă solu ț ia adoptat ă în spe ță de Curtea Suprem ă se inspir ă dintr-un principiu general recunoscut conform c ă ruia, cu excep ț ia unei dispo zi ț ii exprese contrare, legile de procedur ă se aplic ă imediat procedurilor în curs (a se vedea Brualla Gómez de la Torre , citat ă anterior, pct. 35). Reiese c ă ș i acest cap ă t de cerere este în mod v ă dit nefondat ș i trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 ș i 4 din conven ț ie.

În ceea ce prive ș te pretinsa imposibilitate a so ț ului reclamantei de a formula concluzii orale în fa ț a Cur ț ii de Apel Bra ș ov în cadrul ș edi n ț ei din 22 iunie 1998, Curtea eviden ț iaz ă c ă reclamanta nu a invocat acest mijloc în recursul introdus împotriva hot ă rârii Cur ț ii de Apel Bra ș ov din 29 iunie 1998 ș i c ă , prin urmare, aceasta nu a epuizat c ă ile de atac interne pe care le avea la dispozi ț ie. Rezult ă c ă acest cap ă t de cerere trebuie respins pentru neepuizarea c ă ilo r de atac interne, în conformitate cu art. 35 § 1 ș i 4 din conven ț ie. III. Cu privire la pretinsa înc ă lcare a art. 13 din conven ț ie

Reclamanta se plânge de respingerea recursului introdus împotriva hot ă rârii Cur ț ii de Apel Bra ș ov din 29 iunie 1998. Aceasta invoc ă art. 13 din conven ț ie, formulat dup ă cum urmea z ă : „Orice perso an ă , ale c ă rei drepturi ș i libert ăț i recunoscute de [...] conven ț ie au fost înc ă lcate, are dreptul s ă se adreseze efectiv unei instan ț e na ț ionale, chiar ș i atunci când înc ă lcarea s-ar datora unor persoane care au ac ț ionat în exercitarea atribu ț iilor lor oficiale.”

Curtea reaminte ș te c ă „efici en ț a” unui „recurs” în sensul art. 13 nu depinde de certitudinea unei solu ț ii favorabile pentru reclamant [ Kud ł a împotriva Poloniei (GC), nr. 30210/96, pct. 157, CEDO 2000-XI]. Aceasta constat ă c ă reclamanta a beneficiat de posibilitatea fo rmul ă rii unui recurs împotriva hot ă rârii Cur ț ii de Apel Bra ș ov din 29 iunie 1998 în fa ț a Cur ț ii Supreme de Justi ț ie.

Rezult ă c ă acest cap ă t de cerere este în mod v ă dit nefondat ș i trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 ș i 4 din conven ț ie. IV. Cu privire la pretinsa înc ă lcare a art. 1 din Protocolul nr. 1

Reclamanta denun ță o înc ă lcare a dreptului s ă u la respectarea bunurilor ca urmare a anu l ă rii de c ă tre instan ță a ordinului prefectului din 19 octombrie 1992 prin care i s-a atribuit un teren. Aceasta invoc ă art. 1 din Protocolul nr. 1 la conven ț ie, redactat dup ă cum urmeaz ă : „Orice perso an ă fizi c ă sau juridic ă are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauz ă de utilitate public ă ș i în condi ț iile prev ă zute de lege ș i de principiile generale ale dreptului interna ț iona l. Dispoz i ț iile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consider ă necesare pentru a reglementa folosin ț a bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribu ț ii, sau a amenzilor.”

Reclamanta consider ă c ă anularea de c ă tre instan ță a ordinului prefectului prin care i se atribuia un teren, la nou ă ani de la emiterea sa, reprezint ă o înc ă lcare a dreptului s ă u de proprietate. Aceasta in voc ă faptul c ă noul ordin al prefectului emis la 16 iulie 2001 – care a fost ulterior modificat la 29 decembrie 2001 – a înc ă lcat în plus dreptul de proprietate în sensul c ă acest ultim ordin a anulat art. 1 din hot ă rârea din 19 octombrie 1992, în timp ce inst an ț ele au dispus anularea art. 3.

Guvernul consider ă c ă reclamanta nu avea „un bun” în sensul art. 1 din Protocolului nr. 1. În primul rând, acesta subliniaz ă c ă reclamanta nu poate pretinde c ă hot ă rârea din 21 iunie 2001 a Cur ț ii Supreme de Justi ț ie reprezint ă o ingerin ță în dreptul s ă u de proprietate, având în vedere c ă , prin hot ă rârea definit iv ă din 19 mai 1998, Curtea de Apel Bra ș ov a constatat c ă bunul în litigiu f ă cea parte din masa succesoral ă a lui N.E., ai c ă rui singuri mo ș tenitori erau S.C. ș i S.V. În al doilea rând, Guvernul eviden ț iaz ă faptul c ă ordinul prefectului din 19 octombrie 1992 nu îi conferea reclamantei un drept necondi ț ionat ș i irevocabil, ci un drept supus controlului instan ț elor interne. În aceast ă privin ță , el face trimitere la cauza Manoilescu ș i Dobrescu împotriva României [(dec.), nr. 60861/00, CEDO 2005-VI]. Pe de alt ă part e, acesta eviden ț iaz ă c ă reclamanta ș tia, din 1993, c ă dreptul s ă u era contestat în fa ț a instan ț elor interne de ter ț i.

Curtea reaminte ș te c ă , în conformitate cu jurispruden ț a sa constant ă , legisla ț ia conform c ă reia o persoan ă particular ă este uneori obligat ă s ă cedeze alteia un bun care îi apar ț ine intr ă exclusiv sub inciden ț a dreptului privat ș i nu a conven ț iei, cu excep ț ia cazului în care aplicarea sa angajeaz ă r ă spunderea statului într-un mod sau altul ș i, în special, dac ă aceasta a fost arbitrar ă ș i inechitabil ă [ H. împotriva Regatului Unit , nr. 10000/82, Decizia Comisiei din 4 iulie 1983, Decizii ș i rapoarte (DR) 33, Uthke împotriva Poloniei (dec.), nr. 48684/99, 28 septembrie 2000, ș i S.Ö., A.K., Ar.K. împotriva Turciei (dec.), nr. 31138/96, 14 septembrie 1999].

În primul rând, Curtea ia act de faptul c ă ac ț iunea în anulare a ordinului prefectului din 19 octombrie 1992, care îi opunea pe ter ț i reclamantei, apare mai degrab ă ca un litigiu de drept succesoral între persoane particulare care, astfel, nu angajeaz ă în sine r ă spundere a statului în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, a contrario , To ș cu ță ș i al ț ii împotriva României , nr. 36900/03, pct. 38, 25 noiembrie 2008, cauz ă în care Curtea a constatat c ă anularea titlurilor de proprietate ale reclaman ț ilor a fost justificat ă exclusiv de fapte imputabile autorit ăț ilor). Curtea reaminte ș te c ă a stabilit deja caracterul echitabil al procedurii în litigiu (supra, pct., 81-84).

Curtea consider ă c ă , în primul rând, cur ț ile de apel ș i tribunalele trebuie s ă se pronun ț e cu privire la conformitatea titlului reclamantei sau a celui al ter ț ilor viza ț i de dispozi ț iile Legii nr. 18/1991, precum ș i cu privire la validitatea diferitelor certificate privind succesiunea, emise în spe ță . În aceast ă priv in ță , ea nu eviden ț iaz ă niciun caracter arbitrar în procedura urmat ă ș i nu identific ă niciun motiv pentru a contesta, în spe ță , aprecierea instan ț elor na ț ionale, care trebuie s ă interpreteze în primul rând propria competen ță ș i s ă aplice dreptul intern .

În sfâr ș it, Curtea consider ă c ă nu trebuie examinat separat cap ă tul de cerere al reclamantei referitor la validitatea ordinului prefectului din 16 iulie 2001 prin care terenul în litigiu i-a fost atribuit lui S.C. ș i S.V. ș i pe care reclamanta nu l-a contestat, de altfel, în fa ț a inst an ț elor interne.

Rezult ă c ă acest cap ă t de cerere este în mod v ă dit nefondat ș i trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 ș i 4 din conven ț ie. V. Cu privire la aplicarea art. 41 din conven ț ie

Art. 41 din conven ț ie prevede: „În cazul în care Curtea declar ă c ă a avut loc o înc ă lcare a conven ț iei sau a protocoalelor sale ș i dac ă drept ul intern al înaltei p ă r ț i contractante nu permite decât o înl ă turare incomplet ă a consecin ț elor acestei înc ă lc ă ri, Curtea acord ă p ă r ț ii lezate, dac ă este cazul, o repara ț ie echitabil ă .” A. Prejudiciu

Reclamanta solicit ă 586 000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, care include urm ă toarele: 6 753 EUR reprezentând împrumuturi pe care so ț ul s ă u ș i fiica sa le-au contractat de la institu ț ii de credit; 422 128 EUR reprezentând valoarea venal ă a terenului în litigiu; ș i, 157 119 EUR reprezentând dobânzi de 5% pe an, aferente valorii terenului pentru perioada 1993-2005. Reclamanta nu trimite expertize sau alte documente care s ă ates te valoarea venal ă a terenului. Pe de alt ă parte, aceasta solicit ă 110 000 EUR pentru suferin ț ele ș i nepl ă cerile provocate de pierderea terenului ș i anii de pr ocedur ă inte rn ă .

În primul rând, Guvernul consider ă c ă nu s-a stabilit nicio leg ă tur ă de cauzalitate între suma împrumutat ă de membrii familiei reclamantei ș i pretinsele înc ă lc ă ri ale conven ț iei. În aceast ă priv in ță , el subliniaz ă c ă suma în cauz ă (6 753 EUR) dep ăș e ș te cu mult cheltuielile de judecat ă pe care reclamanta pretinde c ă le-a efectuat în cursul procedurii interne (632 EUR). În ceea ce prive ș te valoarea venal ă a terenului în litigiu, Guvernul consider ă c ă nu poate fi stabili t ă pe baza pre ț urilor generale de pe pia ț a imobiliar ă ș i c ă o expertiz ă tehni c ă se impune în spe ță . În ceea ce prive ș te dobânzile solicitate de reclamant ă , el subliniaz ă c ă aceasta din urm ă a solicitat o indemniza ț ie corespunz ă toare valorii venale a terenului în litigiu, ceea ce face acordarea de dobânzi redundant ă . În plus, reclamanta nu invoc ă existe n ț a vreunei piedici în ceea ce prive ș te utilizarea terenului în litigiu pân ă la anularea titlului s ă u de proprietate, în 2 001.

Curtea nu observ ă nicio leg ă tur ă de cauzalitate între înc ă lcarea constatat ă ș i prejudiciul material pretins ș i respinge aceast ă cerere. În schimb, aceasta consider ă c ă reclamanta a suferit în mod evident un prejudiciu moral. Pronun ț ându-se în echitate, aceasta îi acord ă reclamantei 2 400 EUR cu acest titlu. B. Cheltuieli de judecat ă

De asemenea, reclamanta solicit ă 505 EUR pentru cheltuielile suportate în fa ț a inst an ț elor interne ș i 127 EUR pentru cele suportate în fa ț a Cur ț ii.

Guvernul ia act de faptul c ă niciuna dintre cererile reclamantei nu este înso ț it ă d e probe. În plus, reclamanta solicit ă rambursarea cheltuielilor cu trimiterea scrisorilor, care nu au nicio leg ă tur ă cu procedura în anulare a ordinului prefectului, precum scrisorile adresate Ministerului Jus ti ț iei ș i Parchetului General de pe lâng ă Curtea Supre m ă de Justi ț ie. De asemenea, Guvernul evide n ț iaz ă faptul c ă reclamanta solicit ă rambursarea onorariilor avoca ț ilor care au reprezentat-o în cursul procedurii vizând anularea certificatului de vacan ță succesor al ă , în timp ce obiectul prezentei cereri îl reprezint ă procedura în anulare a ordinului prefectul ui.

În conformitate cu jurispruden ț a Cur ț ii, un reclamant nu poate ob ț ine rambursare a cheltuielilor sale de judecat ă decât în m ă sura în care se stabile ș te caracterul real, necesar ș i rezonabil al acestora. În spe ță ș i ț inând seama de elementele pe care le de ț ine ș i criteriile men ț ionate anterior, precum ș i de faptul c ă reclamanta a beneficiat de asisten ță judicia r ă pentru procedura în fa ț a sa, Curtea consider ă c ă este rezonabil s ă se acorde reclamantei suma de 500 EUR, pentru cheltuielile de judecat ă din procedura na ț ional ă . C. Dobânzi moratorii

Curtea consider ă necesar ca rata dobânzilor moratorii s ă se întemeieze pe rata dobânzii facili t ăț ii de împrumut marginal practicat ă de Banca Central ă European ă , majorat ă cu trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, 1. Decla r ă cererea admisibil ă în ceea ce prive ș te cap ă tul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din conven ț ie referitor la durata procedurii privind anularea ordinului prefectului din 19 octombrie 1992, ș i inadmisibil ă pentru celelalte capete de cerere ; 2. H ot ă r ăș te c ă a fost înc ă lcat art. 6 § 1 din conven ț ie în ceea ce prive ș te durata procedurii respective privind anularea ordinului prefectului din 19 octombrie 1992; 3. Hot ă r ăș te: a) c ă statul pârât trebuie s ă pl ă teasc ă reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hot ă rârea devine definitiv ă , în conformitate cu art. 44 § 2 din conven ț ie, 2 400 EUR (dou ă mii patru sute euro), pentru prejudiciul moral, ș i 500 EUR (cinci sute euro), pentru cheltuieli de judecat ă , care trebuie converti ț i în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabil ă la data pl ăț ii, la care se adaug ă orice sum ă ce poate fi datorat ă cu titlu de impozit; b) c ă , de la expirarea termenului men ț ionat ș i pân ă la efectuarea pl ăț ii, aceast ă sum ă trebuie majorat ă cu o dobând ă simp l ă , la o rat ă ega l ă cu rata dobânzii facilit ăț ii de împrumut marginal practicat ă de Banca Central ă European ă , aplicabil ă pe parcursul acestei perioade ș i majorat ă cu trei puncte procentual e; 4. Respinge cererea de acordare a unei repara ț ii echitabile pentru celelalte capete de cerere. Redacta t ă în limba francez ă , apoi comunicat ă în scris, la 31 martie 2009, în temeiul art. 77 § 2 ș i 3 din regulame nt. Santiago Que sada Grefie r Josep Casadeval l Pre ș edinte