SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KOLA c. GRECIA (solicitarea nr. 1483/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 aprilie 2009 DEFORF 02/07/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Kola c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Christos Rozakis, Anatoly Kovler, Khanlar hagiev, Dean Spielmann, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 martie 2009, se retrage la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La origine a cauzei se află o cerere (n 1483/07) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant albanez M. Eduart Kola ( La 25 decembrie 2006, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( S. Trekli, auditor pe lângă Consiliul Juridic de la . Informat cu privire la dreptul său de a lua parte la procedură [art. 36 alineatul (1) din Convenție și art. 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură], guvernul albanez nu a răspuns. În special, reclamantul a declarat că a depășit termenul rezonabil La 7 mai 2008, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca Camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 5 mai 2002, reclamantul a fost arestat la frontiera greco-albaneză de către vameși care au descoperit o cantitate de 1 923 kg de canabis în remorca frigorifică pe care aceasta o conducea. La 21 ianuarie 2003, reclamantul a fost condamnat la judecată de către instanța de judecată a lui Ioannina, care se afla la trei judecători, la o pedeapsă cu închisoarea pe viață. În acea zi, o avocată din baroul din Ioannina s-a prezentat în fața instanței și a solicitat amânarea procesului, pe motiv că avocatul reclamantului fusese numit de președintele Curții de Casație ca avocat din oficiu într-o altă cauză infracțională în fața aceleiași instanțe. La acea dată, același avocat a declarat că a reprezentat acum reclamantul, dar că ea a trebuit să pledeze o altă cauză în fața tribunalului de judecată Ioannina. Instanța de apel a reportat din nou la tribunal la 5 decembrie 2006, data la care a pronunțat hotărârea de primă instanță. La 10 martie 2007, reclamantul s-a ocupat de casare. La data stabilită inițial la 4 decembrie 2007, a fost amânată la 4 martie 2008, la cererea avocatului reclamantului. La data respectivă, Curtea de Casație a respins recursul. La 7 iulie 2008, aceasta a pronunțat hotărârea sa cu privire la VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 10. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). 11. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 5 mai 2002, cu arestarea reclamantului, și se încheie la 7 iulie 2008, cu hotărârea Curții de Casație și, prin urmare, a durat șase ani și aproximativ două luni pentru trei grade de jurisdicție. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de neconformare. Pe fond 13. Guvernul afirmă că această perioadă nu este nerațională, având în vedere gravitatea acuzațiilor, numărul de martori și elementele de probă. Toate amânările audierilor stabilite cu mult timp în urmă, au fost decise la cererea reclamantului, care ar fi trebuit să ia măsurile în avans. În plus, el reamintește că Curtea a luat în considerare în cauze Katte Klitsche de la Grange c. Italia (27 octombrie 1994, seria A n 293-B) și Lemoine c. France 26242/95, 1 aprilie 1999) că perioade de 8 ani și, respectiv, 7 ani și, respectiv, jumătate nu au fost excesive. 14. Reclamantul subliniază că nu este responsabil pentru reportările în fața instanței de apel. 15. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând seama de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Pelicularul și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDO 1999-II. 16. Curtea consideră că, la prima vedere, durata totală a procedurii în speță poate părea rezonabilă pentru trei grade de instanță. Cu toate acestea, aceasta subliniază că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În plus, în cazul în care instanța a acordat două amânări de judecată, chiar dacă au fost solicitate în numele reclamantului, aceasta a stabilit audierile la date foarte îndepărtate. : prima 12 luni și a doua zece luni mai târziu. Gravitatea persoanei acuzate nu poate, nici sancțiunea pronunțată în primă instanță, să justifice astfel de termene. Astfel, durata procedurii nu îndeplinește cerința termenului rezonabil din partea reclamantului, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. PRIVIND A DOUA VIOLARE A LEGISLAȚIEI 6 alin. (1) DIN CONVENȚIA 17. Reclamantul se plânge, de asemenea, de neaplicarea efectivă în Grecia a Deciziei 2004/757/JHA din 25 octombrie 2004 adoptată de Consiliul European și de stabilire a normelor minime privind elementele constitutive ale infracțiunilor și pedepsele în materie de trafic ilicit de stupefiante 18. Curtea reamintește că nu poate examina conformitatea dispozițiilor legale ale unui stat contractant cu tratate internaționale, altele decât Convenția. În consecință, Curtea consideră că această parte a cererii este incompatibilă cu dispozițiile Convenției și trebuie declarată inadmisibilă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul revendică pentru daune materiale suma de 140 000 EUR (EUR) Curtea consideră că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul material pretins și încălcarea constatată de Curte. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 3 500 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 22. Pe cheltuiala și cheltuielile de judecată, reclamantul solicită 10 000 EUR pentru procedurile în fața instanțelor naționale și 21 000 EUR pentru cheltuielile personale suportate în închisoare. 23. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacere echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 24. În ceea ce privește a doua parte a cererii, Curtea consideră, împreună cu Guvernul, că nu este vorba despre cheltuielile luate în considerare în temeiul articolului 41. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a considerat deja că lungimea unei proceduri ar putea duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și că trebuie, prin urmare, să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37).Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate; prin urmare, această parte a pretenției sale trebuie respinsă. Interese moratorii 25. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 500 EUR (trei mii cinci sute de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 2 aprilie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Modulul Președinte
PREMIÈRE SECTION
KOLA c. GRÈCE
(Requête n
o
1483/07)
ARRÊT
2 avril 2009
02/07/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Kola c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Nina Vajić,
présidente,
Christos Rozakis,
Anatoly Kovler,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
juges,
et de Søren Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 mars 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
1483/07) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant albanais M. Eduart Kola («
le requérant
»), a saisi la Cour le 25 décembre 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat, et M
me
3.
Le requérant alléguait en particulier un dépassement du «
délai raisonnable
» de la procédure, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention.
4.
Le 7 mai 2008, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 §
3 de la Convention, il a en outre été décidé que la Chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
5.
Le requérant est né en 1953 et est actuellement incarcéré à la maison d’arrêt de Corfou.
6.
Le 5 mai 2002, le requérant fut arrêté à la frontière gréco-albanaise par des douaniers qui ont découvert une quantité de 1 923 kilos de cannabis dans la remorque frigorifique que celui-ci conduisait.
7.
Renvoyé en jugement par le juge d’instruction, le requérant fut condamné, le 21 janvier 2003, par la cour d’appel criminelle de Ioannina, siégeant à trois juges, à une peine d’emprisonnement à perpétuité.
8.
Le requérant interjeta appel contre cet arrêt devant la cour d’appel criminelle de Ioannina, siégeant à cinq juges. L’audience fut fixée au 1
er
février 2005. Ce jour-là, une avocate du barreau de Ioannina se présenta devant la cour et demanda le report de l’audience, au motif que l’avocat du requérant avait été désigné par le président de la Cour de cassation comme avocat d’office dans une autre affaire criminelle devant cette même cour. La cour d’appel criminelle reporta l’audience au 7 février 2006. A cette date, la même avocate déclara qu’elle représentait désormais le requérant, mais qu’elle devait plaider une autre affaire devant la cour d’assises de Ioannina. La cour d’appel reporta à nouveau l’audience au 5 décembre 2006, date à laquelle elle confirma l’arrêt de première instance.
9.
Le 10 mars 2007, le requérant se pourvut en cassation. L’audience, initialement fixée au 4 décembre 2007, fut reportée au 4 mars 2008, à la demande de l’avocat du requérant. A cette date, la Cour de cassation rejeta le pourvoi. Elle rendit son arrêt le 7 juillet 2008.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
10.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
», tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...).
»
11.
La période à considérer a débuté le 5 mai 2002, avec l’arrestation du requérant, et s’est terminée le 7 juillet 2008, avec l’arrêt de la Cour de cassation. Elle a donc duré six ans et deux mois environ pour trois degrés de juridiction.
A.
Sur la recevabilité
12.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
13.
Le Gouvernement affirme que cette période n’est pas déraisonnable, compte tenu de la gravité des chefs d’accusation, du nombre de témoins et des éléments de preuve. Tous les reports des audiences fixées longtemps à l’avance, ont été décidés à la demande du requérant, qui aurait dû prendre ses dispositions à l’avance. De plus, il rappelle que la Cour a considéré dans les affaires
Katte Klitsche de la Grange c. Italie
(27 octobre 1994, série A n
o
293-B) et
Lemoine c. France
(n
o
26242/95, 1
er
avril 1999) que des périodes de 8 ans et 7 ans et demi respectivement n’étaient pas excessives.
14.
Le requérant souligne qu’il n’est pas responsable des reports devant la juridiction d’appel.
15.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes, ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Pélissier et Sassi c. France [GC], no 25444/94, § 67, CEDH 1999-II).
16.
La Cour estime qu’à première vue, la durée totale de la procédure en l’espèce peut paraître raisonnable pour trois degrés de juridiction. Toutefois, elle souligne qu’il s’agissait d’une procédure pénale et constate que la seule procédure d’appel a duré près de quatre ans. Elle note plus spécialement que l’audience devant la cour d’appel criminelle siégeant à cinq juges a été fixée deux ans environ après l’introduction de l’appel. De plus, si cette juridiction a consenti à deux reports d’audiences, certes sollicités au nom du requérant, elle a fixé les audiences à des dates très éloignées
: la première douze mois et la seconde dix mois plus tard. La gravité de l’infraction reprochée au requérant ne saurait, pas plus que la sanction prononcée en première instance, justifier de tels délais. Ainsi, la durée de procédure ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
17.
Le requérant se plaint aussi de la non-application effective en Grèce de la décision–cadre 2004/757/JHA adoptée le 25 octobre 2004 par le Conseil européen et fixant des règles minima concernant les éléments constitutifs des infractions et peines en matière de trafic illicite de stupéfiants.
18.
La Cour rappelle qu’elle ne peut pas examiner la conformité des dispositions légales d’un Etat contractant avec des traités internationaux autres que la Convention. Elle estime dès lors que cette partie de la requête est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention et doit être déclarée irrecevable en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
19.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
20.
Le requérant réclame pour dommage matériel la somme de 140 000 euros (EUR) «
pour tout ce qu’il a perdu et tout ce qu’il n’a pas gagné suite à son arrestation
». Il réclame aussi une somme pour dommage moral dont il laisse à la Cour le soin d’en déterminer le montant.
21.
Avec le Gouvernement, la Cour estime qu’il n’existe pas de lien de causalité entre le dommage matériel allégué et la violation constatée par la Cour. En revanche, elle considère que le requérant a subi un dommage moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 3 500 EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.
B.
Frais et dépens
22.
Pour frais et dépens, le requérant demande 10 000 EUR pour les procédures devant les juridictions nationales et 21 000 EUR pour frais personnels encourus en prison.
23.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c.
Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
24.
En ce qui concerne, la deuxième partie de la demande, la Cour considère, avec le Gouvernement, qu’il ne s’agit pas là des frais pris en compte dans le cadre de l’article 41. S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres,
Capuano c. Italie
, arrêt du 25
juin 1987, série A n
o
119-A, p. 15, §
37). Toutefois, dans le cas d’espèce, la Cour note que le requérant ne produit aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies. Il y a donc lieu de rejeter cette partie de sa prétention.
C.
Intérêts moratoires
25.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré du «
délai raisonnable
» de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 3
500 EUR (trois mille cinq cents euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 avril 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren Nielsen
Nina Vajić
Greffier
Présidente