Rezoluția CM/ResDH(2009)47 [1] Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva Franței (Recherche n 16846/02, Hotărârea din 26 septembrie 2006, definitivă la 26 decembrie 2006) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "Convenția" și "Curtea," având în vedere hotărârea Curții transmisă Comitetului după încheierea acesteia. Reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în această cauză se referă la o încălcare a dreptului de acces al reclamantului la o instanță, din cauza faptului că i se cere să facă apel la momentul oportun la condamnarea sa penală, având în vedere, în special, situația sa medicală (încălcarea articolului 6 alineatul (1)) (a se vedea detaliile din anexă) ; După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenție; după examinarea informațiilor transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție Reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să elimine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după examinarea măsurilor luate de către statul pârât (a se vedea anexa), că a îndeplinit sarcinile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză și DECIDE d Recapitulare introductivă a cauzei la care se face referire la art. 6 alineatul (1) se referă la o încălcare a dreptului de acces al reclamantului la o instanță [încălcare a articolului 6 alineatul (1) ] în 2001, la cererea reclamantului împotriva condamnării sale de către o instanță judecătorească la 18 ani de condamnare penală a fost declarată inadmisibilă de Curtea de Casație, deoarece a fost interjectat după expirarea termenului de recurs (10 zile de la pronunțarea hotărârii, pentru pârât, în temeiul articolelor 380-1 și următoarele din Codul de procedură penală). Or, în circumstanțele speciale ale acestei specii și ținând cont de importanța cererii pentru solicitant, această decizie a Curții de Casație a fost excesiv de riguroasă. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea Europeană a luat în considerare în special faptul că, în cele 10 zile de care dispunea reclamantul pentru a interjecta apelul, acesta fusese spitalizat 7 zile într-o instituție psihiatrică și că existau îndoieli cu privire la luciditatea sa atât în timpul spitalizării sale, cât și înainte și după aceea (a se vedea punctele 20-25 din hotărâre). Reclamantul a dispus de posibilitatea de a solicita reexaminarea cazului său în conformitate cu articolele L 626-1 din Codul de procedură penală. Încălcarea în această cauză rezultă din modul în care legea a fost aplicată de Curtea de Casație, în circumstanțele foarte speciale ale speței (Curtea Europeană însăși a remarcat că condițiile în care încălcarea a avut loc nu au avut loc au fost Pentru a se asigura că: pe viitor, legea este aplicată în conformitate cu Convenția, astfel cum a fost interpretată în prezenta cauză, autoritățile franceze au difuzat hotărârea în primul rând primului președinte al Curții de Casație și procurorului general în apropierea acestei instanțe (de exemplu, procurorului general în apropierea Curții de Apel din Bourges). Un rezumat al hotărârii a fost publicat, de asemenea, în Buletinul de informare al Curții de Casație nr. 648 din 15/10/2006, precum și în Pe de altă parte, se reamintește faptul că, în ceea ce privește o chestiune apropiată (referința la un recurs în cassație formulat în afara termenului limită, de asemenea în circumstanțe foarte speciale, a se vedea cauza Tricard, Rezoluția CM/ResDH(2007)52, adoptată în cadrul celei de a 992-a reuniuni, aprilie 2007, autoritățile franceze au indicat că camera criminală a Curții de Casație admite acum că termenul de recurs poate fi prelungit. cu condiția ca printr-un eveniment de forță majoră sau printr-un obstacol invincibil și independent de voința sa, reclamantul să fi intrat în domeniul de aplicare a legii. III. Concluziile statului pârât Guvernul consideră că mai multe măsuri individuale nu impun ca măsurile generale luate să prevină alte încălcări similare și, prin urmare, Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 2 aprilie 2009 în cadrul celei de-a 1051-a reuniuni a delegaților miniștrilor
Résolution CM/ResDH(2009)47
[1]
Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme
Labergère contre France
(Requête n
o
16846/02, arrêt du 26 septembre 2006, définitif le 26 décembre 2006)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des Droits de l’Homme (ci-après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»)
;
Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif
;
Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne une violation du droit d’accès du requérant à un tribunal, en raison de l’impossibilité pour lui de faire appel en temps utile de sa condamnation pénale, vu notamment sa situation médicale (violation de l’article 6, paragraphe 1) (voir détails dans l’Annexe) ;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article 46 paragraphe 1 de la convention ;
Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention
;
Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire
:
- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par
restitutio in integrum
; et
- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;
DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur
(voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et
DECIDE d’en clore l’examen.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2009)47
Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire
Labergère contre France
Résumé introductif de l’affaire
L’affaire concerne une violation du droit d’accès du requérant à un tribunal (violation de l’article 6, paragraphe
1). En 2001, l’appel du requérant à l’encontre de sa condamnation par une cour d’assises à 18
ans de réclusion criminelle a été déclaré irrecevable par la Cour de cassation, car interjeté après l’échéance du délai d’appel (10 jours à compter du prononcé de l’arrêt, pour l’accusé, en vertu des articles 380-1 et suivants du code de procédure pénale).
Or, dans les circonstances particulières de cette espèce et vu l’importance de l’appel pour le requérant, cette décision de la Cour de cassation était excessivement rigoureuse. Pour parvenir à cette conclusion, la Cour européenne a en particulier pris en compte que, sur les 10 jours dont le requérant disposait pour interjeter appel, il avait été hospitalisé 7 jours en établissement psychiatrique, et que des doutes existaient quant à sa lucidité aussi bien pendant son hospitalisation, qu’avant et après celle-ci (voir paragraphes 20 à 25 de l’arrêt).
I.
Mesures individuelles
Le requérant a disposé de la possibilité de demander le réexamen de son affaire en application des articles L
626-1 ss. du code de procédure pénale. D’après les informations disponibles, il n’en a pas fait usage.
Il n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable devant la Cour européenne.
II.
Mesures générales
La violation dans cette affaire résulte de la manière dont la loi a été appliquée par la Cour de cassation, dans les circonstances très particulières de l’espèce (la Cour européenne elle-même a noté que les conditions dans lesquelles la violation a eu lieu n’étaient «
pas ordinaires
» - paragraphe 23).
Afin d’assurer qu’à l’avenir, la loi soit appliquée conformément à la Convention telle qu’interprétée dans la présente affaire, les autorités françaises ont diffusé l’arrêt avant tout au Premier Président de la Cour de cassation et au Procureur Général près cette cour (ainsi qu’au Procureur Général près la Cour d’appel de Bourges). Un résumé de l’arrêt a également été publié dans le Bulletin d’information de la Cour de cassation n
o
648 du 15/10/2006, ainsi que dans «
La Cour européenne des droits de l’Homme – 2006 - Arrêts concernant la France et leurs commentaires
», publication de l’Observatoire de Droit Européen (disponible sur le site Internet de la Cour de cassation).
Par ailleurs, il est rappelé que sur une question proche (recevabilité d’un pourvoi en cassation formé hors délai, également dans des circonstances très particulières, voir l’affaire Tricard, Résolution CM/ResDH(2007)52, adoptée lors de la 992e réunion, avril 2007), les autorités françaises ont indiqué que la chambre criminelle de la Cour de cassation admettait désormais que le délai de pourvoi puisse être prorogé «
à condition que par un événement de force majeure ou par un obstacle invincible et indépendant de sa volonté, le demandeur se soit trouvé dans l’impossibilité de s’y conformer ».
III.
Conclusions de l’Etat défendeur
Le gouvernement estime qu’aucune autre mesure individuelle ne s’impose
,
que les mesures générales prises vont prévenir d’autres violations semblables
,
et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.
[1]
Adoptée par le Comité des
Ministres le 2 avril 2009 lors de la 1051e réunion des Délégués des Ministres