AFFAIRE FAURE CONTRE LA FRANCE

Rezoluția CM/ResDH(2010)49 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Faure împotriva Franței (Recherche n 1941/04, Hotărârea din 15 ianuarie 2009, definitivă la 15 aprilie 2009) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în această cauză privește încălcarea dreptului la libertate și la securitate al reclamantului care nu a fost arestat și deținut în conformitate cu căile legale [încălcarea articolului 5 alineatul (1) ] (a se vedea detaliile în După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție. Reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să elimine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după examinarea măsurilor luate de către statul pârât (a se vedea anexa), că a îndeplinit atribuțiile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză și DECIDE d . . . Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2010)49 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Faure împotriva Franței Rezumat introductiv al cauzei Acest caz se referă la încălcarea dreptului la libertate și la securitate al reclamantului care nu a fost arestat și deținut în conformitate cu căile legale (încălcarea articolului 5 alineatul (1)). Curtea Europeană a menționat că ordonanța de luare de corp a reclamantului, pusă în aplicare între 15/05/2003 și 29/10/2003, a fost în speță pronunțată de instanța de judecată a instanțelor de judecată, în timp ce, la momentul faptelor, Codul de procedură penală reținea posibilitatea de a acorda o ordonanță de luare a corpului numai instanțelor de judecată. În lipsa unei jurisprudențe relevante a Curții de Casație cu privire la această chestiune, Curtea Europeană a concluzionat că decizia instanței de Justiție să dea o ordonanță de luare a corpului împotriva reclamantului nu se bazează pe o lege care să poată fi calificată drept suficient de accesibilă și precisă pentru a evita orice pericol de arbitrare. Măsuri individuale Detenția în litigiu a reclamantului a luat sfârșit la 29/10/2003 și lamaie este în prezent încarcerată ca urmare a hotărârii de condamnare din 29/10/2003. Având în vedere particularitățile cauzei, Curtea Europeană a considerat că constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral suferit de solicitant. II. Măsuri generale În funcție de faptele din speță, Legea nr. 2004-204 din 09/03/2004 a creat o nouă procedură de Această modificare legislativă ar trebui să prevină alte încălcări similare. În plus, hotărârea a fost publicată pe site-ul Legifrance. și difuzat instanțelor naționale prin intermediul site-ului web al Serviciului pentru afaceri europene și internaționale. III. Concluziile Tribunalului de Primă Instanță Guvernul consideră că măsurile luate vor preveni alte încălcări similare și, prin urmare, Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție. [1] adoptat de Comitetul pentru Miniștri la 3 iunie 2010 în cadrul celei de-a 1086-a ședințe a delegaților miniștrilor

Résolution CM/ResDH(2010)49

[1]

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

Faure contre France

(Requête n

o

19421/04, arrêt du 15 janvier 2009, définitif le 15 avril 2009)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»)

;

Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif

;

Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne la violation du droit à la liberté et à la sûreté du requérant qui n’a pas été arrêté et détenu selon les voies légales (violation de l’article 5, paragraphe 1) (voir détails dans l’Annexe)

;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article

46, paragraphe

1, de la Convention

;

Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention

;

Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire

:

- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par

restitutio in integrum

; et

- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;

DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur

(voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et

DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2010)49

Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire

Faure contre France

Résumé introductif de l’affaire

Cette affaire concerne la violation du droit à la liberté et à la sûreté du requérant qui n’a pas été arrêté et détenu selon les voies légales (violation de l’article 5§1).

La Cour européenne a relevé que l’ordonnance de prise de corps du requérant, mise à exécution entre le 15/05/2003 et le 29/10/2003, avait été en l’espèce rendue par la cour d’assises de l’Aude, alors qu’à l’époque des faits le code de procédure pénale réservait la possibilité de décerner une ordonnance de prise de corps aux seules juridictions d’instruction. En l’absence de jurisprudence pertinente de la Cour de cassation sur cette question, la Cour européenne a conclu que la décision de la cour d’assises de décerner une ordonnance de prise de corps à l’encontre du requérant ne reposait pas sur une «

loi

» susceptible d’être qualifiée de suffisamment accessible et précise pour éviter tout danger d’arbitraire.

I.

Mesures individuelles

La détention litigieuse du requérant a pris fin le 29/10/2003 et l’intéressé est actuellement incarcéré suite à l’arrêt de condamnation du 29/10/2003. Compte tenu des particularités de l’affaire, la Cour européenne a estimé que le constat de violation constituait en soi une satisfaction équitable suffisante pour tout dommage moral subi par le requérant.

II.

Mesures générales

Postérieurement aux faits de l’espèce, la loi n

o

2004-204 du 09/03/2004 a créé une nouvelle procédure de «

défaut criminel

» (en remplacement de la contumace) dans le cadre de laquelle l’ordonnance de prise de corps a disparu, et la cour d’assises s’est vu octroyer le droit de décerner un mandat de dépôt qui permet dorénavant l’incarcération d’un accusé. Cette modification législative devrait donc prévenir d’autres violations semblables.

En outre, l’arrêt a été publié sur le site

Legifrance

et diffusé aux juridictions nationales via le site Internet du Service des affaires européennes et internationales.

III.

Conclusions de l’Etat défendeur

Le gouvernement estime que les mesures prises vont prévenir d’autres violations semblables et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1]

Adoptée par le Comité des

Ministres le 3 juin 2010 lors de la 1086e réunion des Délégués des Ministres