KARAOGLAN c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
KARAOGLAN c. TURQUIE (CtEDO, 2009)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTIALĂ Cerere nr. 27012/04 prezentată de Levent Șaban KARAOlán împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 7 aprilie 2009 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători și Sally Dolle; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 iulie 2004, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie în fața reclamantului, dl Levent Șaban Karao Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, se pot rezuma după cum urmează: la 27 septembrie 1994, o anchetă a fost deschisă de către conducerea Serviciului de Sănătate al Forțelor Aeriene în urma unor acuzații de falsificare a ordonanțelor efectuate de mai mulți opticieni. Instrucțiunea pregătitoare a fost inițiată de Parchetul Militar în apropierea Comandamentului General al Poliției, dar, la 21 februarie 1995, acesta din urmă s-a declarat incompetent și a transferat dosarul judiciar la Parchetul Ankara, printr-un act de acuzare din 21 martie 1995, procurorul Republicii a acuzat mai multe persoane de falsificare a documentelor publice, inclusiv pe reclamant. La 17 iulie 2002, Curtea de Casație din Ankara l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și patru luni pentru aceeași acuzație. La 3 martie 2004, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată. Pe baza elementelor din dosar, reclamantul a început să își execute pedeapsa cu închisoarea de libertate privată începând cu 30 iunie 2005. Cu toate acestea, executarea acestei pedepse a fost suspendată la 31 martie 2006 de Curtea din Ankara în cadrul unei proceduri de stabilire a legii celei mai favorabile reclamantului, procedură care a fost aplicată ca urmare a adoptării unui nou cod penal de către parlamentul turc la 26 septembrie 2004. Pe baza faptului că are cancer tiroidian, reclamantul susține în primul rând că executarea unei pedepse privative de libertate în astfel de condiții ar putea aduce atingere drepturilor sale garantate prin articolele 2 și 3 din convenție. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de lipsa de celeritate a procedurii penale inițiate împotriva sa. Invocând articolele 5 și 6, acesta contestă, de asemenea, presupusa apreciere eronată a probelor și a faptelor de către instanțele naționale. Invocând art. 6 din convenție, recurentul se plânge că cauza sa nu a fost audiată într-un termen rezonabil. În situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În continuare, reclamantul susține că faptul de a executa o pedeapsă privativă de libertate într-o închisoare poate aduce atingere drepturilor sale garantate prin articolele 2 și 3 din convenție, având în vedere faptul că are cancer tiroidian. Curtea constată, la citirea înscrisurilor din dosar, că reclamantul nu a invocat acest motiv în fața instanelor naionale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenie. Invocând articolele 5 și 6 din convenție, reclamantul contestă, în sfârșit, presupusa apreciere eronată a probelor și a faptelor de către instanțele interne. În lumina formulării sale, Curtea va examina acest motiv numai din perspectiva articolului 6 alineatul (1). În această privință, Curtea amintește că are doar sarcina de a face acest lucru, în conformitate cu art. 19 din convenție, să asigure respectarea angajamentelor care decurg din convenție pentru părțile contractante. În special, aceasta nu este competentă să examineze o cerere privind erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă sau să înlocuiască propria sa apreciere cu cea a instanțelor naționale, cu excepția cazului în care și în măsura în care aceste erori par a fi susceptibile să fi condus la o încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție (a se vedea, de exemplu, García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28-29, CEDO 1999 I). În cazul de față, reclamantul nu contestă decât aprecierea probelor și a faptelor de către instanțele interne, fără a aduce niciun element care să permită să se considere că procedura urmată nu ar fi fost echitabilă; cu toate acestea, nu se poate evidenția niciun element de arbitraritate sau de încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea motivelor reclamantului întemeiat pe celeritatea procedurii penale inițiate împotriva sa Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte