SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 17119/06 prezentate de Frederic PECKELS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 7 aprilie 2009 într-o cameră compusă din Rait Maruste, președinte, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 aprilie 2006, având în vedere declarația din 9 ianuarie 2009, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă parțial cererea de rol, după ce a intenționat, pronunță următoarea decizie în fața reclamantului, dl Frederic Peckels, este un cetățean francez, născut în 1962 și reședința la Charenton-le-Pont. Este reprezentat în fața Curții de către Olivier Colman, reprezentant al Asociației franceze contra Abusului Psychiatric la Mons en Baroeul. Guvernul francez ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: printr-un decret din 19 martie 2003, primarul Charenton-le-Pont a fost internat temporar de către reclamant la mai multe spitale Esquirol din Saint Maurice pentru motivul că tulburările sale de comportament constituiau un pericol pentru el însuși și pentru siguranța terților. Prin decretul din 21 martie 2003, prefectul Val-de-Marne: la spitalizarea din oficiu a reclamantului începând cu 19 martie 2003. Măsura a fost reînnoită prin decrete din 18 iulie 2003, 29 decembrie 2003 și 16 ianuarie 2004. Printr-o ordonanță din 15 septembrie 2004, judecătorul libertăților și detenției a dispus o dublă expertiză psihiatrică a reclamantului încredințată DC și L.A. la sonda din 26 octombrie 2004, cauza a fost retrimisă la cererea Consiliului reclamantului. La 9 noiembrie 2004, cauza a fost remenționată. Consiliul reclamantului a ridicat un incident de procedură, a menținut cererea de ieșire definitivă și a solicitat numirea unor noi experți care să invoce că operațiunile de experiență nu au fost contradictorii. Prefectul Val-de-Marne nu a fost nici prezent, nici reprezentat și nu a transmis nicio observație magistratului. La 30 noiembrie 2004, judecătorul pentru libertăți și detenție a ordonat două noi competențe încredințate D.R.C. și B. L. Acuzarea a fost retrimisă la 8 februarie 2005. La 8 februarie 2005, instanța pentru libertate și detenție a emis o hotărâre la 15 martie 2005. Deliberarea a fost prelungită succesiv la 19 aprilie, 17 mai și 7 mai. În iunie 2005. Din cauza instanței care a avut cunoștință de cauză, dezbaterile au fost redeschise în instanță la 12 octombrie 2005. Prin ordonanța din 25 octombrie 2005, judecătorul libertăților și detenției, având în vedere concluziile divergente, a dispus două noi competențe încredințate D-urilor. B. L. și M.-C. C. Deoarece expertul din urmă nu este disponibil, competența a fost încredințată DF. L a fost revocată la tribunalul din 7 decembrie 2005. În urma cererii Consiliului reclamantului, cauza a fost retrimisă la 14 decembrie 2005. În decembrie 2005, judecătorul pentru libertăți și deținerea Tribunalului de Mare Instanță din Creteil a respins cererea reclamantului care intenționa să pună în liberă circulație a măsurii în cauză din oficiu. Reclamantul nu a recurs la această ordonanță. La 16 octombrie 2006, prefectul a abrogat internarea din oficiu a reclamantului. GRIFS Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge de timpul acordat de judecătorul libertăților și detenției pentru a se pronunța asupra cererii sale. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plângea de refuzul prefectului de a-și retrage cererile de ieșire și se plânge și de faptul că ieșirile care i-au fost acordate erau condiționate de a fi însoțite de mai mulți membri ai familiei și consideră că această obligație constituie o ingerință disproporționată în viața sa privată și de familie. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei căi de atac eficiente pentru a obține anumite ieșiri la sol, chiar dacă, în opinia sa, aceste ieșiri ar fi fost solicitate de medici. Reclamantul se plânge de durata examinării cererii sale de ieșire imediată, formulată la 28 iulie 2004 și examinată la 16 decembrie 2005, adică după aproape 17 luni. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât aceasta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. În urma comunicării acestui litigiu, guvernul, printr-o scrisoare din 9 ianuarie 2009, la care se atașa o declarație, a invitat Curtea să șteargă cauza rolului în măsura în care se referă la acesta, în temeiul articolului 37 din convenție. Declarația se citește astfel: Anne-Françoise TISSIER, agent al guvernului francez, declară că guvernul francez oferă domnului Frederic PECKELS, cu titlu gratuit, suma de 7 200 (șapte mii două sute) euro pentru cererea înregistrată la nr. 17119/06. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data la care hotărârea de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție în contul bancar indicat de solicitant. Plata va face obiectul unei soluționări definitive a cauzei. Guvernul recunoaște că, în speță, a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție ca urmare a nerespectării termenului scurt pentru examinarea cererii de Curtea constată că părțile nu au reușit să audieze cu privire la termenii unui regulament confidențial al cauzei. Curtea amintește că, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din convenție, negocierile desfășurate în cadrul unor regulamente amiabile sunt confidențiale. 2 din regulament prevede, de asemenea, că nu pot fi menționate sau invocate în procedura contencioasă nicio comunicare verbală sau scrisă sau nicio ofertă sau contencioasă. Prin urmare, Curtea va începe de la declarația făcută la 9 ianuarie 2009 de către guvern în afara cadrului negocierilor în vederea ajungerii la o soluționare amiabilă. Curtea reamintește doar în temeiul articolului 37 din Convenție, aceasta poate decide în orice moment să șteargă o cerere din rol atunci când circumstanțele permit să conducă la una dintre concluziile expuse la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din această dispoziție. pentru orice alt motiv de care Curtea constată existența, nu mai este justificat să se continue examinarea în justiție a instanței La art. 37 alin. (1) în fine, totuși, Curtea continuă examinarea instanței în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale impun acest lucru. Curtea amintește că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cauză a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. Cu toate acestea, acestea vor fi circumstanțele speciale ale cauzei care vor permite să se stabilească dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru ca Curtea să constate că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr. 33, CEDO 2005 IX și Darque și alte 23 de Franța (dec.) (radiație), 1 iulie 2008). Curtea constată că cauza comunicată guvernului în prezenta cauză se referea la durata de examinare a cererii de ieșire imediată din spitalizarea reclamantului. Curtea a avut deja posibilitatea de a concluziona că cerința de a nu respecta o scurtă perioadă de timp a fost îndeplinită în sensul articolului 5 alineatul (4) (a se vedea, de exemplu, S.U. Franța, n 23054/03, 10 octombrie 2006 Treboux c. Franța, n 7217/05, 3 octombrie 2006 Van Glabeke c. Franța, n 38287/02, CEDH2006 ... Gaultier Franța, n 41522/98, 28 martie 2006 Mathieu Franța, n 68673/01, 27 octombrie 2005 L. R. c. Franța, n 33395/96, 27 iunie 2002, § 38, unde se referă la termene variind de la douăzeci și patru de zile și până la mai mult de zece luni). În declarația sa, guvernul recunoaște că a existat în speță o încălcare a art. 5 alin. (4) din Convenție și propune plata a 7 200 (șapte mii două sute) de euro reclamantului cu titlu de reparație. Curtea concluzionează, având în vedere declarația și suma propusă, că nu se mai justifică continuarea examinării acestui aspect. În plus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale nu necesită pe deplin să o examineze [art. 37 alineatul (1) în fine] Reclamantul se plânge, de asemenea, de refuzul prefectului de a-și retrage cererile și se plânge de faptul că ieșirile care i-au fost acordate erau condiționate de a fi însoțite de infirmieri și consideră că această obligație constituie o ingerință disproporționată în viața sa privată și de familie și că, respectiv, art. 8 din Convenție. Curtea ia notă de faptul că, în speță, reclamantul nu a formulat nicio acțiune în anulare în fața instanței administrative pentru a contesta deciziile prefectului prin care respinge cererile de retragere sau modalitățile acestora, atunci când i s-au acordat astfel de măsuri. Prin urmare, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție, acest aspect trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa unei căi de atac eficiente pentru a obține anumite ieșiri la locul de muncă, chiar dacă, în opinia sa, aceste ieșiri ar fi fost solicitate de medici. Având în vedere cele de mai sus, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în l'aul, ia act de termenii declarației guvernului decise de a anula cererea de participare, atâta timp cât se referă la chestiunea examinării în termen scurt a cererii de retragere imediată formulate de solicitant; Declar inadmisibilă surplusul cererii. Claudia Westerdiek Rait Maruste Prezident
de la requête n
o
17119/06
présentée par Frédéric PECKELS
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 7 avril 2009 en une chambre composée de
:
Rait Maruste,
président,
Jean-Paul Costa,
Karel Jungwiert,
Renate Jaeger,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
juges
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 14 avril 2006,
Vu la déclaration du 9 janvier 2009 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer en partie la requête du rôle,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Frédéric Peckels, est un ressortissant français, né en
1962 et résidant à Charenton-le-Pont. Il est représenté devant la Cour par Olivier
Colman, représentant de l’Association Française contre l’Abus Psychiatrique à Mons en Baroeul. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
E.
Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Par un arrêté du 19 mars 2003, le maire de Charenton-le-Pont ordonna l’hospitalisation provisoire du requérant à l’hôpital Esquirol de Saint
‑
Maurice au motif que ses troubles du comportement représentaient un danger pour lui-même et pour la sécurité des tiers.
Par un arrêté du 21 mars 2003, le préfet du Val-de-Marne prononça l’hospitalisation d’office du requérant à compter du 19 mars 2003. La mesure fut reconduite par des arrêtés du 18 juillet 2003, du 29
décembre
2003 et du 16
janvier
2004.
Par une requête du 28 juillet 2004, le requérant sollicita la mainlevée de l’hospitalisation ordonnée en mars 2003.
Par une ordonnance du 15 septembre 2004, le juge des libertés et de la détention ordonna une double expertise psychiatrique du requérant confiée aux D
rs
A l’audience du 26 octobre 2004, l’affaire fut renvoyée à la demande du conseil du requérant. Le 9 novembre 2004, l’affaire fut à nouveau évoquée. Le conseil du requérant souleva un incident de procédure, maintint la demande de sortie définitive et sollicita la désignation de nouveaux experts invoquant que les opérations d’expertise n’avaient pas été contradictoires. Le préfet du Val-de-Marne n’était ni présent ni représenté et n’a fait parvenir aucune observation au magistrat.
Le 30 novembre 2004, le juge des libertés et de la détention ordonna deux
nouvelles expertises confiées aux D
rs
F.R. C. et B. L. L’affaire fut renvoyée au 8 février 2005.
L’affaire fut entendue le 8 février 2005 et mise en délibéré au 15
mars
2005.Le délibéré fut prorogé successivement aux 19
avril, 17
mai et 7
juin 2005. En raison de l’indisponibilité du magistrat qui avait eu connaissance de l’affaire, les débats furent rouverts à l’audience du 12
octobre
2005.
Par une ordonnance du 25 octobre 2005, le juge des libertés et de la détention, au vu de conclusions divergentes, ordonna deux nouvelles expertises confiées aux D
rs
r
décembre
2005, le préfet, qui n’était pas représenté, ne fit pas parvenir d’observations.
Par une ordonnance du 16
décembre 2005, le juge des libertés et de la détention du tribunal de grande instance de Créteil rejeta la demande du requérant tendant à la mainlevée de la mesure d’hospitalisation d’office.
Le requérant n’interjeta pas appel de cette ordonnance.
Le 16 octobre 2006, le préfet abrogea l’hospitalisation d’office du requérant.
Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint du temps mis par le juge des libertés et de la détention pour statuer sur sa demande.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint des refus opposés par le préfet à ses demandes de sortie. Il se plaint également du fait que les sorties à l’essai qui lui furent accordées, l’aient été sous condition d’être accompagné d’infirmiers. Il estime que cette obligation constitue une ingérence disproportionnée dans sa vie privée et familiale.
Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence de recours efficace pour obtenir certaines sorties à l’essai alors même que, selon lui, ces sorties auraient été sollicitées par les médecins.
1.
Le requérant se plaint de la durée de l’examen de sa demande de sortie immédiate, formée le 28 juillet 2004 et examinée le 16 décembre 2005, soit presque 17 mois plus tard. Il invoque l’article 5 § 4 de la Convention qui dispose
:
«
Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d’introduire un recours devant un tribunal, afin qu’il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale.
»
A la suite de la communication de ce grief, le Gouvernement, par une lettre du 9 janvier 2009 à laquelle était jointe une déclaration, a invité la Cour à rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle porte sur ledit grief, en vertu de l’article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
Je soussignée, M
me
Anne-Françoise TISSIER, agent du Gouvernement français, déclare que le gouvernement français offre de verser à M. Frédéric PECKELS, à titre gracieux, la somme de 7 200 (sept mille deux cents) Euros au titre de la requête enregistrée sous le n
o
17119/06.
Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur le compte bancaire indiqué par le requérant. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.
Le Gouvernement reconnaît qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 5 § 4 de la Convention du fait du non-respect de l’exigence de bref délai pour l’examen de la demande de mainlevée de l’hospitalisation d’office du requérant.
»
Le requérant s’oppose à la radiation du rôle et sollicite le versement d’un certain nombre de sommes au titre de l’article 41 de la Convention.
La Cour observe d’emblée que les parties ne sont pas parvenues à s’entendre sur les termes d’un règlement amiable de l’affaire. Elle rappelle qu’en vertu de l’article 38 § 2 de la Convention, les négociations menées dans le cadre de règlements amiables sont confidentielles. L’article
62
§
2 du règlement dispose en outre à cet égard qu’aucune communication orale ou écrite, ni aucune offre ou concession intervenues dans le cadre des ces négociations ne peuvent être mentionnées ou invoquées dans la procédure contentieuse.
La Cour partira donc de la déclaration faite le 9 janvier 2009 par le Gouvernement en dehors du cadre des négociations menées en vue de parvenir à un règlement amiable.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 37 de la Convention, elle peut à tout moment de la procédure décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conduire à l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cette disposition. L’article
37
§
1
c) permet en particulier à la Cour de rayer une requête du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
L’article 37 § 1
in fine
dispose
:
«
Toutefois, la Cour poursuit l’examen de la requête si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles l’exige.
»
La Cour rappelle que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une affaire du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive. Ce seront toutefois les circonstances particulières de la cause qui permettront de déterminer si la déclaration unilatérale offre une base suffisante pour que la Cour conclue que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de l’affaire (
Tahsin
Acar
c.
Turquie
[GC], n
o
26307/95, §
2004
‑
III
;
Van
Houten
c.
Pays-Bas
(radiation), n
o
25149/03, §
2005
‑
IX et
Darque et 23
autres
c.
France
(déc.) (radiation), 1
er
juillet 2008).
La Cour note que le grief communiqué au Gouvernement dans la présente affaire portait sur la durée de l’examen de la demande de sortie immédiate d’hospitalisation du requérant. Elle a déjà eu l’occasion de conclure au non-respect de l’exigence de «
bref délai
» au sens de l’article 5 § 4 (voir, par exemple,
S.U.
c.
France
, n
o
23054/03, 10 octobre 2006
;
Treboux c. France
, n
o
7217/05, 3
octobre
2006
;
Van Glabeke c. France
, n
o
‑
...
;
Gaultier
c.
France
, n
o
41522/98, 28 mars 2006
;
Mathieu
c.
France
, n
o
68673/01, 27 octobre 2005
;
L. R. c. France
, n
o
33395/96, 27
juin
2002, §
38, où il s’agissait de délais allant de vingt
‑
quatre jours et jusqu’à plus de dix
mois).
Dans sa déclaration, le Gouvernement reconnaît qu’il y a eu en l’espèce violation de l’article 5 § 4 de la Convention et propose de payer 7
200
(sept
mille deux cents) euros au requérant à titre de réparation.
La Cour en conclut, eu égard à la déclaration et au montant proposé, qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de ce grief. Elle est en outre convaincue que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de celui-ci (article
37 § 1
in fine
).
2.
Le requérant se plaint en outre des refus opposés par le préfet à ses demandes de sortie. Il se plaint également du fait que les sorties à l’essai qui lui furent accordées, l’aient été sous condition d’être accompagné d’infirmiers. Il estime que cette obligation constitue une ingérence disproportionnée dans sa vie privée et familiale et invoque l’article 8 de la Convention.
La Cour note qu’en l’espèce le requérant n’a formé aucun recours en annulation devant le juge administratif afin de contester les décisions du préfet rejetant ses demandes de sorties à l’essai ou leurs modalités, lorsque de telles mesures lui furent accordées.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
3.
Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence de recours efficace pour obtenir certaines sorties à l’essai alors même que, selon lui, ces sorties auraient été sollicitées par les médecins.
Eu égard à ce qui précède, ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration
du Gouvernement
;
Décide
de rayer la requête du rôle pour autant qu’elle porte sur la question de l’examen à bref délai de la demande de sortie immédiate formulée par le requérant ;
Déclare
irrecevable
le surplus de la requête.
Claudia Westerdiek
Rait Maruste
Greffière
Président