Kotlarski împotriva Poloniei

Cea decizia nr. 25044/07 de către Damian KOTLARSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 7 aprilie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 22 mai 2007, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 25 noiembrie 2008 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Damian Kotlarski, este un național polonez născut în 1973 și trăiește în Pruszków.

Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołīsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Primul set de proceduri penale împotriva reclamantului Reclamantul a fost arestat la 7 iulie 2001 pentru acuzații de trafic de droguri, jaf, incitare la incendiu și a aderarea unei bande criminale organizate. Prin decizia Curții de district din Varșovia din 11 iulie 2001 a fost reținut în reținere.

Apoi, detenția anterioară a reclamantului a fost prelungită în mai multe ocazii de către Curtea Regională de Varșovia (deciziile din 1 octombrie 2001, 27 Decembrie 2001, 3 aprilie 2002, 24 februarie 2003, 20 iunie 2005, 26 septembrie 2005, 30 ianuarie 2006, 24 aprilie 2006, 18 august 2006 și 27 noiembrie 2006) și de Curtea de Apel din Varșovia (decizii din 2 iulie 2002, 22 octombrie 2002, 4 iulie 2003, 30 decembrie 2003, 26 martie 2004, 6 iulie 2004, 14 septembrie 2004 și 23 noiembrie 2004). Instanțele au justificat decizia lor de prelungire a detenției reclamantului în retragere și refuzul lor de a-l elibera prin complexitatea cauzei, numărul semnificativ de acuzați, existența unei suspiciuni rezonabile de faptul că reclamantul a comis infracțiunile în cauză și severitatea condamnării anticipate.

Aceste considerații au condus instanțele să presupună că, în cazul în care reclamantul ar fi eliberat, ar putea obstrucționa cursul corect al procedurii. Reclamantul a solicitat, fără succes, să fie eliberat din detenție și să facă ca această măsură preventivă să se schimbe într-o măsură mai liniștită (deciziile Curții de Apel din 1 februarie 2002 și 9 august 2002). La 4 februarie 2005, Curtea Regională de Varșovia a condamnat reclamantul la 10 ani de închisoare. La 22 septembrie 2006, Curtea de Apel din Varșovia a anulat hotărârea de primă instanță și a trimis cazul în judecată. Procedura este în prezent în așteptare în fața instanței de primă instanță.

2. Al doilea set de proceduri penale împotriva reclamantului La 17 noiembrie 2004, procurorul de apel din Varșovia a adus un alt proiect de lege de acuzare împotriva reclamantului pentru acuzarea traficului de droguri, mai multe conturi de jaf, traficul de arme și aderarea unei bande criminale organizate și a solicitat să fie reținut. La 18 noiembrie 2004, Curtea de District din Varșovia a emis un mandat de arestare împotriva reclamantului, care era deja reținut în cursul celuilalt set de proceduri.

Apoi, deținerea anterioară a reclamantului a fost prelungită în mai multe ocazii de către Curtea Regională din Varșovia (deciziile de la 7 Februarie 2005, 27 iunie 2005, 26 octombrie 2005 și 20 martie 2006) și de Curtea de Apel din Varșovia (decizii din 14 noiembrie 2006, 23 februarie 2007, 27 iulie 2007 și 11 decembrie 2007). Instanțele au justificat decizia lor de prelungire a detenției reclamantului în retragere și refuzul lor de a-l elibera prin complexitatea cauzei, numărul semnificativ de acuzați, existența unei suspiciuni rezonabile de faptul că reclamantul a comis infracțiunile în cauză și severitatea condamnării anticipate. Aceste considerații au condus instanțele să presupună că, în cazul în care reclamantul ar fi eliberat, ar putea obstrucționa cursul corect al procedurii.

Reclamantul a solicitat, fără succes, să fie eliberat din detenție și să facă ca această măsură preventivă să se schimbe într-o măsură mai liniștită (deciziile Curții de Apel din 29 iulie 2005, 28 decembrie 2006, 23 martie 2007 și 21 august 2007). La 4 aprilie 2008, reclamantul a fost eliberat pe cauțiune, iar tribunalul l-a interzis să părăsească țara și l-a pus sub supravegherea poliției. Procedura penală este în prezent în așteptare în fața instanței de primă instanță. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 5 § 3 din Convenția privind lungimea excesivă a detenției anterioare. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 2 că continuarea sa detenție a constituit în practică privarea de libertate și a încălcat dreptul la presunție de nevinovăție.

Lungimea LEI de detenție anterioară. Reclamantul s-a plâns că durata de detenție anterioară a fost excesivă. El se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (c) din prezentul articol are ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 7 noiembrie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea faptului că detenția anterioară a reclamantului nu a fost compatibilă cu o cerință de „tempă rațională” cu sensul articolului 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele particulare ale cazului, Guvernul declară că acestea oferă reclamantului să plătească suma de 2.000 EUR. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului.

În cazul în care nu se plătește această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera cu respect ca declarația de mai sus să fie acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. (...)” Într-o scrisoare din 15 decembrie 2008, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului era inacceptabil de scăzută.

Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte a unei cereri din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să atace un caz sau o parte din acest caz din lista sa în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special de Tahsin Acar (a se vedea Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia , [GC] , nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03).

Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare care implică presupusa aderare la o bandă criminală organizată (a se vedea Sandowycz c. Polonia , nr. 37274/06, § 43, 27 ianuarie 2009) – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus, în special având în vedere cazul clar și extins Legea cu privire la acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile acestuia, nu solicită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § în amendă În consecință, aceaceasta ar trebui eliminată din listă.

2 că continuarea sa detenție constituie în practică privarea de libertate și a încălcat dreptul său la presunție de nevinovăție. Curtea consideră că materialul în posesia sa nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a acestei dispoziții ale Convenției. Prin urmare, această parte a cererii este întemeiat în mod evident bolnav în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibile.

Președintele Registrului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 25044/07 by Damian KOTLARSKI against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 7 April 2009 as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judges and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 22 May 2007, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 25 November 2008 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Damian Kotlarski, is a Polish national who was born in 1973 and lives in Pruszków.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 1. The first set of criminal proceedings against the applicant The applicant was arrested on 7 July 2001 on charges of drug trafficking, robbery, incitement to arson and membership of an organised criminal gang. By a decision of the Warsaw District Court of 11 July 2001 he was detained on remand.

Subsequently, the applicant’s pre-trial detention was prolonged on several occasions by the Warsaw Regional Court (decisions of 1 October 2001, 27 December 2001, 3 April 2002, 24 February 2003, 20 June 2005, 26 September 2005, 30 January 2006, 24 April 2006, 18 August 2006 and 27 November 2006) and by the Warsaw Court of Appeal (decisions of 2 July 2002, 22 October 2002, 4 July 2003, 30 December 2003, 26 March 2004, 6July 2004, 14 September 2004 and 23November 2004). The courts justified their decisions prolonging the applicant’s detention on remand and their refusals to release him by the complexity of the case, the significant number of accused, the existence of a reasonable suspicion that the applicant had committed the offences concerned and the severity of the anticipated sentence.

These considerations led the courts to assume that the applicant, if released, might obstruct the proper course of the proceedings. The applicant unsuccessfully applied to be released from detention and to have that preventive measure changed to a more lenient one (decisions of the Warsaw Court of Appeal of 1 February 2002 and 9 August 2002). On 4 February 2005 the Warsaw Regional Court sentenced the applicant to 10 years’ imprisonment. On 22 September 2006 the Warsaw Court of Appeal quashed the first-instance judgment and remitted the case to the lower court. The proceedings are currently pending before the first ‑ instance court. 2. The second set of criminal proceedings against the applicant On 17 November 2004 the Warsaw Appellate Prosecutor brought another bill of indictment against the applicant on charges of drug trafficking, several counts of robbery, arms trafficking and membership of an organised criminal gang and requested that he be detained.

On 18 November 2004 the Warsaw District Court issued an arrest warrant against the applicant, who had already been detained in the course of the other set of proceedings. Subsequently, the applicant’s pre-trial detention was prolonged on several occasions by the Warsaw Regional Court (decisions of 7 February 2005, 27 June 2005, 26 October 2005 and 20 March 2006) and by the Warsaw Court of Appeal (decisions of 14 November 2006, 23 February 2007, 27 July 2007 and 11 December 2007). The courts justified their decisions prolonging the applicant’s detention on remand and their refusals to release him by the complexity of the case, the significant number of accused, the existence of a reasonable suspicion that the applicant had committed the offences concerned and the severity of the anticipated sentence.

These considerations led the courts to assume that the applicant, if released, might obstruct the proper course of the proceedings. The applicant unsuccessfully applied to be released from detention and to have that preventive measure changed to a more lenient one (decisions of the Warsaw Court of Appeal of 29 July 2005, 28 December 2006, 23 March 2007 and 21 August 2007). On 4 April 2008 the applicant was released on bail and the court prohibited him from leaving the country and placed him under police supervision. The criminal proceedings are currently pending before the first ‑ instance court. COMPLAINTS The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention of the excessive length of his pre-trial detention.

The applicant complained under Article 6 § 2 that his continued detention had constituted in practice deprivation of liberty and had infringed his right to presumption of innocence. THE LAW A. Length of pre-trial detention The applicant complained that the length of his pre-trial detention had been excessive. He relied on Article 5 § 3 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows: “Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph 1 (c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.” By letter dated 7 November 2008 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “(...) the Government hereby wish to express – by way of unilateral declaration – its acknowledgement of the fact that the applicant’s pre-trial detention was not compatible with a “reasonable time” requirement with the meaning of Article 5 § 3 of the Convention. In these circumstances and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the amount of EUR 2,000. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, will be free from any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention for the Protection of Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The Government would respectfully suggest that the above declaration be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

(...)” In a letter of 15 December 2008 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part of an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case or part thereof out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases involving alleged membership of an organised criminal gang (see Sandowycz v. Poland , no. 37274/06, § 43, 27 January 2009) – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case ‑ law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list.

B. Complaint under Article 6 § 2 of the Convention The applicant complained under Article 6 § 2 that his continued detention constituted in practice deprivation of liberty and infringed his right to presumption of innocence. The Court considers that the material in its possession does not disclose any appearance of a violation of this provision of the Convention.

Accordingly, this part of the application is manifestly ill ‑ founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected pursuant to Article 35 § 4. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible. Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President