CtEDO 02.11.2010 Auto

WINIARSKI v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
02.11.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
WINIARSKI v. POLAND (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 20715/09 de către Aleksander WINIARSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la noiembrie 2010 în calitate de Cameră compusă de: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, David Thór Björgvinsson, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, Vincent Anthony de Gaetano, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 20 martie 2009, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 23 iulie 2010, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Aleksander Winiarski, este un național polonez care s-a născut în 1980 și trăiește în Zabrze. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 august 2005, reclamantul a fost arestat în bănuință de La 23 august 2005, Curtea de District Katowice l-a retras în custodie având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis infracțiuni de trafic de droguri. La 14 noiembrie 2005, Curtea Regională Katowice a prelungit detenția reclamantului până la 15 ianuarie 2006. riscul că reclamantul ar putea intra în ascunzătoare sau manipularea probelor, având în vedere faptul că el a fost membru al unei bande criminale și că nu toate persoanele implicate în traficul de droguri au fost încă identificate. La 3 ianuarie 2006, Curtea Regională a prelungit detenția reclamantului până la 31 martie 2006, se bazează pe motive similare. La 27 martie 2006, detenția reclamantului a fost prelungită până la 30 iunie 2006. Curtea Regională a invocat pericolul social semnificativ al infracțiunilor pe care le-a fost acuzată reclamantul. La 19 iunie 2006, Curtea Regională a prelungit detenția reclamantului până la 23 august 2006. La 17 august 2006, Curtea de Apel Katowice a prelungit detenția reclamantului până la 23 noiembrie 2006. pedeapsa preconizată ar putea să-l inducă să obstrucționeze procedurile. În plus, riscul de obstrucționare a anchetei a decurs din faptul că reclamantul a fost acuzat de comisioane de infracțiuni în calitate de membru al unei bande criminale. Curtea de Apel a constatat că ancheta a fost deosebit de complexă în sensul articolului 263 4 din Codul de Procedură Penală. La 22 noiembrie 2006, Curtea de Apel a prelungit detenția reclamantului până la 30 decembrie 2006 , în plus față de motivele pe care le-a invocat anterior , a considerat că detenția reclamantului a fost justificată în temeiul articolului 258 §§ 2 din Codul de Procedință Penală, deoarece această dispoziție a stabilit o presupunere în sensul că probabilitatea impunerii unei sancțiuni severe asupra reclamantului ar putea să-l induce să obstrucționeze procedurile. Curtea a subliniat în continuare complexitatea specifică a cazului, care a avut în vedere 43 de suspecți de 21 de persoane care au fost reținuți în reținere. La o dată neespecificată, în decembrie 2006, acuzația a depus un proiect de inculpare la Curtea Regională Katowice. Reclamantul a fost acuzat de o serie de infracțiuni de trafic de droguri și a acționat într-un grup criminal organizat. La 28 decembrie 2006, Curtea Regională Katowice a prelungit detenția reclamantului până la 30 iunie 2007. În baza motivelor invocate anterior, Tribunalul a considerat că detenția în reținere era singura măsură care ar putea asigura conducerea corectă a procedurii, în special riscul de manipulare a probelor, deoarece acuzații erau membri ai aceleiași bande criminale. La 11 iunie 2007, Curtea Regională a prelungit detenția reclamantului până la 22 august 2007. În 2007, tribunalul de judecată a organizat douăsprezece audieri. La 8 august 2007, Curtea de Apel Katowice a prelungit detenția reclamantului până la 31 decembrie 2007. Acesta s-a bazat pe aceleași motive invocate în deciziile anterioare. Aceeași instanță a prelungit detenția reclamantului la 19 decembrie 2007 (până la 30 aprilie 2008), 23 aprilie 2008 (până la 30 iunie 2008) și la 25 iunie 2008 (până în octombrie 2008). În decizia din 23 aprilie 2008, Curtea de Apel a cerut instanței de judecată să desfășoare procedura cât mai repede posibil având în vedere durata deținerii reclamantului. La 22 octombrie 2008, Curtea Regională Katowice a pronunțat hotărâre. Reclamantul a fost considerat vinovat și condamnat la patru ani și patru luni de închisoare și la o amendă. La 17 decembrie 2009, Curtea de Apel a achitat reclamantul acuzației de a acționa într-un grup criminal organizat și a redus condamnarea la trei ani și opt luni de închisoare. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 și al articolului 6 §§ § 1 și al articolului 3 litera (c) din Convenție cu privire la durata excesivă a detenției sale în reținere. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata excesivă a detenției în reținere în reținere. Această plângere trebuie examinată în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Toată persoana arestată sau deținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (c) din prezentul articol are ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 23 iulie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește, prin urmare, să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că încălcarea raționalității lungii deținerii anterioare a reclamantului în sensul articolului 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 4000 PLN (4 mii de zloți polonezi), pe care ei consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la rata egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi a fost acceptată de Curte ca „un alt motiv” care justifică supunerea în afara cazului din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. ...” Într-o scrisoare din 23 august 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului este inacceptabil de scăzută. El solicită Curții să continue examinarea cererii. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile de încălcare a articolului § 3 din Convenție în ceea ce privește lungimea necorespunzătoare a detenției pre judecătorești (a se vedea Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din lista. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă