Szyjka împotriva Poloniei

Cea decizia nr. 13824/08, de către Paweł SZYJKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 13 octombrie 2009 ca cameră compusă din: Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 7 martie 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 29 iunie 2009, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Paweł Szyjka, este un național polonez care s-a născut în 1978 și trăiește în Będzin.

Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 noiembrie 2005, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor că a comis o serie de infracțiuni penale împotriva proprietăților în timp ce a acționat într-un grup criminal organizat. În aceeași zi, Curtea de District Katowice (Sād Rejonowy ) a ordonat detenția sa împotriva rezidenților. Curtea a justificat prealabilul reclamantului Detenția judiciară în legătură cu dovezile puternice împotriva lui și cu probabilitatea ca o penalitate severă să fie impusă acestuia.

Autoritățile au subliniat că, din motivele de mai sus, legea aplicabilă a permis o presupunere că există un risc că reclamantul ar obstrucționa cursul corect al procedurii. Detenția anterioară a reclamantului a fost prelungită ulterior prin hotărârile Curții regionale Katowice ( Sād okręgowy ) din 1 februarie, 4 mai și 2 august 2006. Curtea a repetat motivele inițial furnizate. În plus, a remarcat că cazul era de natură complexă și a implicat un număr mare de suspecți care acționează într-un grup criminal organizat. Între timp, reclamantul a mărturisit infracțiunile pe care le-a fost acuzat, a invocat vinovat și a cerut instanței de judecată să-l condamne în temeiul articolului 387 din Codul de Procedință Penală („Codul”) (șa numită „renunțare voluntară la sentință” - dobrowolne poddanie siękarze La 24 august 2006, a fost depusă Curtea Regională Katowice un proiect de pronunțare împotriva reclamantului și a altor unsprezece suspecți.

Detenția reclamantului a fost prelungită ulterior de Curtea Regională Katowice la 30 august 2006. La 27 noiembrie 2006, Curtea Regională Katowice s-a constatat că nu este competentă să se ocupe de acest caz și a renunțat la Curtea de District Katowice. La 18 decembrie 2006, măsura preventivă a fost extinsă în continuare. La 14 martie și 15 mai 2007, avocatul reclamantului a solicitat instanței să accelereze procedura și să listeze prima audiere. La 1 aprilie 2007, Curtea de District Katowice a fost împărțită în două noi instanțe: Curtea de District Katowice-Wschód și Curtea de District Katowice-Zachód. Cazul reclamantului a fost alocat Curtea de District Katowice-Zachód care, la 25 mai 2007, s-a constatat că nu este competentă să se ocupe de acest caz și l-a adresat Curții de District Katowice-Wschód.

La 31 mai 2007, avocatul reclamantului a solicitat instanței să fixeze data primei audieri. La 1 iunie 2007, Curtea de District Katowice-Zachód a prelungit detenția reclamantului. La 30 iulie 2007, Curtea de District Katowice-Wschód s-a considerat competentă să se ocupe de acest caz și l-a renunțat la Curtea Regională Katowice. În ultimă decizie, Curtea de Apel Katowice ( Sād Apelacyjny ) a subliniat necesitatea de a accelera procedura și de a programa prima audiere. La 19 noiembrie 2007, Curtea regională Katowice a constatat că nu are competență să se ocupe de acest caz și l-a trimis înapoi la Katowice. Tribunalul de District Wschód. Detenția reclamantului a fost extinsă în continuare de Curtea de Apel Katowice la 20 februarie 2008. Prima audiere a avut loc la 17 aprilie 2008. În acea zi, reclamantul, după ce a cerut din nou declararea vinovat, a fost eliberat.

La 2 iulie 2008, Curtea de District Katowice-Wschód a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la doi ani și două luni de închisoare. Legea și practicile interne relevante Legea și practicile interne relevante privind impunerea deținutului în reținere ( assesztowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea sa, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” (ś rodki zapobiegawcze ) sunt prezentate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02, §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04, §§ 22-23, 4 august 2006. COMPLAINTĂ Reclamantul se plâng în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a detenției anterioare.

HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în legătură cu durata detenției anterioare. El se bazează pe art. 5 § 3 din Convenția care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele dispoziții: art. 5 § 3 „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (c) din prezentul articol are ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 29 iunie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. În plus, au solicitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește prin prezenta exprimarea – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că încălcarea rezonabilității lungii detenției preliminare ale reclamantului în sensul art. 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 6000 PLN (sex mii de zloți polonezi), pe care ei consideră că este rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de incumprire plus trei puncte procentuale. (...) Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca fiind „un alt motiv” care să justifice apariția din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție… ” Reclamantul nu și-a exprimat opinia cu privire la declarația guvernului.

Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 alineatul (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata deținerii anterioare (a se vedea Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe).

Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă.

Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 13824/08 by Paweł SZYJKA against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 13 October 2009 as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judges, and Lawrence Early, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 7 March 2008, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 29 June 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Paweł Szyjka, is a Polish national who was born in 1978 and lives in Będzin.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 22 November 2005 the applicant was arrested on suspicion of having committed a series of criminal offences against property while acting in an organised criminal group. On the same day the Katowice District Court ( Sąd Rejonowy ) ordered his detention on remand. The court justified the applicant’s pre ‑ trial detention with reference to the strong evidence against him and the likelihood that a severe penalty would be imposed on him. The authorities emphasised that for the above reasons the applicable law allowed for a presumption that there was a risk that the applicant would obstruct the proper course of proceedings.

The applicant’s pre-trial detention was subsequently extended by decisions of the Katowice Regional Court ( Sąd okręgowy ) of 1 February, 4 May and 2 August 2006. The court repeated the reasons which had initially been given. In addition, it noted that the case was of a complex nature and involved a large bigger number of suspects acting in an organised criminal group. Meanwhile, the applicant had confessed to the offences with which he had been charged, had pleaded guilty and asked the trial court to convict him under Article 387 of the Code of Criminal Procedure (‘the Code’) (the so ‑ called “voluntary surrender to sentence” - dobrowolne poddanie się karze ). On 24 August 2006 a bill of indictment against the applicant and eleven other suspects was lodged with the Katowice Regional Court.

The applicant’s detention was next extended by the Katowice Regional Court on 30 August 2006. On 27 November 2006 the Katowice Regional Court found itself not competent to deal with the case and referred it to the Katowice District Court. On 18 December 2006 the preventive measure was further extended. On 14 March and 15 May 2007 the applicant’s lawyer asked the court to accelerate the proceedings and to list the first hearing. On 1 April 2007 the Katowice District Court was divided into two new courts: the Katowice-Wschód District Court and the Katowice-Zachód District Court. The applicant’s case was allocated to the Katowice-Zachód District Court which, on 25 May 2007, found itself not competent to deal with the case and referred it to the Katowice-Wschód District Court.

On 31 May 2007 the applicant’s lawyer requested the court to fix the date of the first hearing. On 1 June 2007 the Katowice-Zachód District Court prolonged the applicant’s detention. On 30 July 2007 the Katowice-Wschód District Court found itself not competent to deal with the case and referred it to the Katowice Regional Court. The applicant’s detention was subsequently prolonged by decisions of 4 September and 7 November 2007. In the latter decision the Katowice Court of Appeal ( Sąd Apelacyjny ) stressed the necessity to accelerate the proceedings and to schedule the first hearing. On 19 November 2007 the Katowice Regional Court found that it had no competence to deal with the case and referred it back to the Katowice ‑ Wschód District Court.

The applicant’s detention was further extended by the Katowice Court of Appeal on 20 February 2008. The first hearing took place on 17 April 2008. On that date the applicant, after having again pleaded guilty, was released. On 2 July 2008 the Katowice-Wschód District Court convicted the applicant as charged and sentenced him to two years and two months’ imprisonment. B. Relevant domestic law and practice The relevant domestic law and practice concerning the imposition of detention on remand ( aresztowanie tymczasowe ), the grounds for its extension, release from detention and rules governing other, so-called “preventive measures” (ś rodki zapobiegawcze ) are presented in the Court’s judgments in the cases of Gołek v. Poland , no. 31330/02, §§ 27-33, 25 April 2006 and Celejewski v. Poland , no. 17584/04, §§ 22-23, 4 August 2006. COMPLAINT The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention about the unreasonable length of his pre-trial detention.

THE LAW The applicant complained about the length of his pre-trial detention. He relied on Article 5 § 3 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows: Article 5 § 3 “Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph 1 (c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.” By letter dated 29 June 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows: “...the Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – its acknowledgement of the violation of reasonableness of the length of the applicant’s pre-trial detention within the meaning of Article 5 § 3 of the Convention. In these circumstances, and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay the applicant the amount of PLN 6,000 (six thousand Polish zlotys), which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points. (...) The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention…

” The applicant did not express his view on the Government’s declaration. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part thereof out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03). The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints under Article 5 § 3 of the Convention about the length of pre-trial detention (see Kauczor v. Poland , no. 45219/06, 3 February 2009 with further references).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President