CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 1232/08 de către Henryk SZYMCZYK împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 13 octombrie 2009 ca cameră compusă din: Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 17 decembrie 2007, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 29 mai 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Henryk Szymczyk, este un național polonez care s-a născut în 1948 și locuiește în Katowice. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Č. Szatko, un avocat care practică în Katowice. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală împotriva reclamantului și detenția sa retrasă La 9 septembrie 2003, reclamantul a fost acuzat de corupție. La 10 septembrie, el a fost arestat și la 11 septembrie 2003 Curtea de District Katowice ( Sād Rejonowy ) a ordonat detenția sa la reținere. Curtea regională Katowice ( Sād Okręgowy ) a respins recursul interlocutor al reclamantului împotriva ordinii de detenție la 15 octombrie 2003. Detenția anterioară a reclamantului a fost prelungită ulterior prin hotărâri ale Curții de District Katowice și ale Curții de Apel Katowice (Sād Apelacyjny Tribunalul a justificat detenția reclamantului prin existența unor dovezi puternice împotriva acestuia și prin severitatea pedepsei anticipate, care a provocat o teamă că reclamantul, dacă ar fi eliberat, ar obstrucționa cursul corect al procedurii. Instanțele au subliniat, de asemenea, că cazul a fost de natură complexă și că, eventual, a implicat un proces mai mare și mai mare. Numărul de infractori. Au remarcat, de asemenea, că este necesar să efectueze anchete suplimentare ng activitie În mai multe cazuri, reclamantul a solicitat eliberarea sa și a apelat împotriva hotărârilor de prelungire a detenției. La 27 august 2007, Curtea de Apel Katowice a prelungit detenția anterioară a reclamantului. În același timp, subliniind faptul că reclamantul a petrecut aproape patru ani în detenție preliminară, a decis că reclamantul ar putea fi eliberat sub supravegherea poliției, o interdicție privind părăsirea țării și plata cauțiunii în valoare de 100.000 de zloți polonezi (PLN) (aproximativ 26 000 de euro). La 24 octombrie 2007, instanța a fixat suma cauțiunii pentru eliberarea reclamantului la 200.000 PLN (aproximativ 55.000 EUR). La 6 decembrie 2007, Curtea Regională de Katowice a solicitat Curtea Supremă (Sād Najwyższy ) să depună recursul la o altă instanță. La 7 februarie 2008, Curtea Supremă a respins cererea. La 27 august 2008, Curtea de Apel Katowice a refuzat să prelungească în continuare detenția reclamantului. Reclamantul a fost eliberat la 29 august 2008. Se pare că procedurile sunt încă pendente. Acțiunea din cadrul Legii 2004 La 18 ianuarie 2008, reclamantul a depus o plângere cu privire la încălcarea dreptului de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil. El a invocat Legea din 17 Iunie 2004 privind plângerile privind o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sÜdowym bez nieuzasadnionej zwłoki La 28 februarie 2008, Curtea de Apel Katowice a respins plângerea reclamantului. Curtea a remarcat că întârzierile procedurii au rezultat din modificările legislației procedurale penale și că nu există întârzieri pentru care tribunalele pot fi considerate responsabile. Legea și practicile interne relevante privind impunerea deținutului în reținere în timpul procedurii judiciare de reținere aresztowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea sa , eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte așa-numite „ măsuri preventive” ( środki zapobiegawcze ) sunt prezentate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02, §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04, §§ 22-23, 4 august 2006. Remediile pentru lungimea excesivă a procedurii Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Legii 2004, sunt descrise în hotărârile Curții în cazul Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 12-23, ECHR 2005 V și Ratajczyk c. Polonia (dec.), nr. 11215/02, ECHR 2005-VIII, și hotărârea sa în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 6144/00, §§ 34-46, ECHR 2005-V. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în substanță în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata necorespunzătoare a detenției sale anterioare. În plus, el se plângea de durata necorespunzătoare a procedurii. DREPTUL reclamantului se plângea de durata detenției anterioare. El se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: art. 5 § 3 „Toată lumea arestat sau reținut în conformitate cu dispozițiile alineatului (3) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții de a apărea pentru proces.” El se plâng în continuare cu privire la durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În determinarea de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ... " Prin scrisoarea din 29 mai 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor formulate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește prin urmare să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că detenția anterioară a reclamantului nu a fost compatibilă cu o cerință de „tempă rațională” cu sensul articolului 3 din Convenție și recunoașterea acesteia a duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care reclamanții au fost implicați [reclamantul a fost]. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului 21,000 PLN, pe care ei le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de incumprire plus trei puncte procentuale. (...) Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Într-o scrisoare din 23 iunie 2009 avocatul reclamantului a exprimat opinia că declarația constituie o dovadă a recunoașterii Guvernului a unei încălcări a drepturilor convenției solicitante și că suma menționată în declarația era inacceptabil scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 alineatul (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata deținerii anterioare (a se vedea Kauczor c. Polonia , nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe și a abordat, de asemenea, în numeroase cazuri, plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Având în vedere că procedura în cauză este încă în suspensie în fața instanțelor interne, hotărârea Curții nu aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere pentru a obține recurs pentru orice întârziere în cadrul procedurii care poate avea loc după data prezentei decizii. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 5 § 3 și 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să excludă aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza
Application no. 1232/08
by Henryk SZYMCZYK
against Poland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 13
October 2009 as a Chamber composed of:
Nicolas Bratza,
President,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi,
judges,
and Lawrence Early,
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 17 December 2007,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 29 May 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Henryk Szymczyk, is a Polish national who was born in 1948 and lives in Katowice. He was represented before the Court by Mr
Ł. Szatko, a lawyer practising in Katowice. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
1.
Criminal proceedings against the applicant and his detention on remand
On 9 September 2003 the applicant was charged with bribery.
On 10 September he was arrested and on 11 September 2003 the Katowice District Court (
Sąd Rejonowy
) ordered his detention on remand.
The Katowice Regional Court (
Sąd Okręgowy
) dismissed the applicant’s interlocutory appeal against the detention order on 15
October
2003.
The applicant’s pre-trial detention was subsequently extended by decisions of the Katowice District Court and the Katowice Court of Appeal (
Sąd Apelacyjny
).
The courts justified the applicant’s detention by the existence of strong evidence against him and by the severity of the anticipated sentence, which gave rise to a fear that the applicant, if released, would obstruct the proper course of the proceedings. The courts also stressed that the case was of a complex nature and that it possibly involved a larger
bigger
number of offenders. They further noted that it was necessary to carry out
perform
further inquiries
ng activitie
.
On several occasions the applicant unsuccessfully requested his release and appealed against the decisions extending his detention.
On 27 August 2007 the Katowice Court of Appeal extended the applicant’s pre-trial detention. At the same time, stressing that the applicant had spent nearly four years in pre-trial detention, it decided that the applicant could be released under police supervision, a prohibition on his leaving the country and on payment of bail in the amount of 100,000 Polish zlotys (PLN) (approximately 26,000 euros (EUR)). On 24 October 2007 the court fixed the amount of bail for the applicant’s release at PLN 200,000 (approximately EUR 55,000). It further held that releasing the applicant from detention was justified by the advanced stage of the proceedings, as the prosecution had already collected the necessary evidence against the applicant and terminated the investigation.
The applicant did not pay the bail.
On 6 December 2007 a bill of indictment against the applicant and nineteen other suspects was filed with the Katowice Regional Court.
On 17 December 2007 the Katowice Regional Court requested the Supreme Court (
Sąd Najwyższy
) to refer the case to another court. On 7
February 2008 the Supreme Court rejected the request.
On 27 August 2008 the Katowice Court of Appeal refused to further extend the applicant’s detention. The applicant was released on 29 August 2008.
It appears that the proceedings are still pending.
2.
Proceedings under the 2004 Act
On 18 January 2008 the applicant lodged a complaint about a breach of the right to have his case heard within a reasonable time. He relied on the Law of 17
June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time (
Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki
).
On 28 February 2008 the Katowice Court of Appeal dismissed the applicant’s complaint. The court noted that the delays in the proceedings resulted from changes in criminal procedural law and that there were no delays for which the courts could be held responsible.
B.
Relevant domestic law and practice
1.
Preventive measures, including pre-trial detention
The relevant domestic law and practice concerning the imposition of detention on remand
during judicial proceedingson remand
(
aresztowanie tymczasowe
), the grounds for its extension
prolongation
, release from detention and rules governing other
,
, so-called “preventive measures” (
środki zapobiegawcze
) are presented in the Court’s judgments in the cases of
Gołek v.
Poland
, no.
31330/02, §§ 27-33, 25
April 2006 and
Celejewski v. Poland
, no.
17584/04, §§
22-23, 4
August 2006.
2.
Remedies for the excessive length of proceedings
The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are described in the Court’s decisions in the cases of
Charzyński v.
Poland
(dec.), no.
15212/03, §§
‑
V and
Ratajczyk v.
Poland
(dec.), no.
11215/02, ECHR 2005-VIII, and its judgment in the case of
Krasuski v.
Poland
, no.
61444/00, §§
The applicant complained in substance under Article 5 § 3 of the Convention about the unreasonable length of his pre-trial detention.
He further complained about the unreasonable length of the proceedings.
The applicant complained about the length of his pre-trial detention. He relied on Article 5 §
3 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
Article 5 § 3
“Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph
1
(c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”
He further complained about the length of the proceedings. He relied on Article 6 §
1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
Article 6 § 1
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
By a letter dated 29 May 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“...the Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – its acknowledgement of the fact that the applicant’s pre-trial detention was not compatible with a “reasonable time” requirement with [in] the meaning of Article
5
§
3 of the Convention and its acknowledgement of the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicants were [the applicant was] involved.
In these circumstances, and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the amount of PLN 21,000, which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points. (...)
The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. ...”
In a letter of 23 June 2009 the applicant’s lawyer expressed the view that the declaration was a proof of the Government’s acknowledgement of a violation of the applicant’s Convention rights and that the sum mentioned in the declaration was unacceptably low.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part thereof out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints under Article 5 § 3 of the Convention about the length of pre-trial detention (see
Kauczor v. Poland
, no. 45219/06, 3
February
2009 with further references). It has also addressed, in numerous case, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v.
France
[GC], no.
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no.
‑
....;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005; and
Wende and Kukówka v.
Poland
, no.
56026/00, 10 May 2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
Since the proceedings concerned are still pending before the domestic courts, the Court’s strike-out decision is without prejudice to use by the applicant of other remedies to obtain redress for any delay in the proceedings which may occur after the date of this decision.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 5 § 3 and 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Registrar
President