WEGIERKIEWICZ v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
WEGIERKIEWICZ v. POLAND (CtEDO, 2009)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 26979/07 de Jacek W GIERKIEWICZ împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 8 septembrie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 19 iunie 2007, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 25 mai 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Jacek Węgierkiewicz, este un național polonez născut în 1959 și locuiește în Kończyce Wielkie. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul a fost arestat la 25 iulie 2004 pentru acuzații de mai multe fraudă fiscală și aderarea unei bande criminale organizate și, prin decizia Curții de District Katowice din 27 iulie 2004, el a fost retras în custodie. În urma, deținerea anterioară a reclamantului a fost prelungită în mai multe ocazii de către Curtea de District Katowice (deciziile din 21 septembrie 2004, 23 decembrie 2004, 2 Martie 2005 si 6 iunie 2005) si de Curtea de Apel Katowice (deciziile din 6 iulie 2005, 3 octombrie 2005, 4 ianuarie 2006, 5 aprilie 2006, 12 iulie 2006, 27 septembrie 2006, 28 decembrie 2006, 24 ianuarie 2007, 25 iulie 2007 si 17 octombrie 2007). Pentru a justifica deciziile lor de prelungire a detenției reclamantului și refuzul acestora de a-l elibera, instanța a menționat complexitatea cauzei, numărul semnificativ de acuzați, existența unei suspiciuni rezonabile de faptul că reclamantul a comis infracțiunile în cauză și severitatea pedepsei anticipate. Aceste considerații au condus instanța să presupună că, dacă reclamantul ar fi eliberat, ar putea obstrucționa cursul corect al procedurii. Reclamantul a aplicat de o serie de ori, fără succes, să fie eliberat din detenție și să facă ca această măsură preventivă să se schimbe într-o măsură mai liniștită (deciziile Curții de Apel Katowice din 10 august 2005, 8 Februarie 2006, 27 aprilie 2006, 9 august 2006, 3 noiembrie 2006 și 24 ianuarie 2007, precum și hotărârile Curții Regionale Gliwice din 25 septembrie 2007 și 2 octombrie 2007). La 29 decembrie 2006, Procurorul Regional Bialsko Biała a depus o declarație de inculpare împotriva reclamantului la Curtea de district Wodzisław. La 18 iulie 2007, Curtea de District Wodzisław (I) a hotărât să transfere cazul reclamantului la Curtea Regională Gliwice. La 26 octombrie 2007, Curtea Regională Gliwice a decis să transfere cazul reclamantului la Curtea de District Wodzisław (Iiiski). Reclamantul a fost eliberat la 21 februarie 2008. În februarie 2009, Curtea de District Wodzisław (În Iski) a pronunțat hotărârea condamnării reclamantului în calitate de acuzat. El nu a apelat împotriva acestei hotărâri. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenția privind durata excesivă a detenției anterioare. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția de a încălca dreptul său de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil. Reclamantul s-a plâns, fără alte specificații, că drepturile sale private au fost limitate și că corespondența sa a fost censurată de către autoritățile închisoare. Reclamantul s-a plâns că perioada de detenție anterioară a fost excesivă și s-a bazat pe art. 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 25 mai 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea faptului că detenția anterioară a reclamantului nu a fost compatibilă cu o cerință de „tempă rațională” cu sensul articolului 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că acestea oferă reclamantului să plătească suma de 6 500 PLN. Suma menționată mai sus, care este de acoperire a oricărei prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera cu respect ca declarația de mai sus să fie acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. (...)” Într-o scrisoare din 16 iunie 2009, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte a unei cereri din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să atace un caz sau o parte din acest caz din lista sa în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special de Tahsin Acar (a se vedea Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia , [GC] , nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare care implică presupusa aderare la o bandă criminală organizată (a se vedea Sandowycz c. Polonia , nr. 37274/06, § 43, 27 ianuarie 2009) – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Plaga în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la o încălcare a dreptului său de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil. Curtea observă că reclamantul a avut posibilitatea de a depune o plângere în temeiul legii din 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil în ceea ce privește durata procedurii judiciare cu instanța internă competentă și nu a prezentat nicio informație privind dacă el a profitat de acest remediu. Prin urmare, această parte a cererii este inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recourslor interne. Plaga în temeiul articolului 8 din Convenție Reclamantul se plânge că drepturile sale private au fost restricționate și că corespondența sa a fost censurată de către autoritățile închisoare. Curtea consideră că materialul în posesia sa nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a acestei dispoziții ale Convenției. Prin urmare, această parte a cererii este manifestament nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție; restul cererii inadmisibil. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului