Wegierkiewicz împotriva Poloniei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 26979/07 de Jacek W GIERKIEWICZ împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 8 septembrie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 19 iunie 2007, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 25 mai 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Jacek Węgierkiewicz, este un național polonez născut în 1959 și locuiește în Kończyce Wielkie.

Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul a fost arestat la 25 iulie 2004 pentru acuzații de mai multe fraudă fiscală și aderarea unei bande criminale organizate și, prin decizia Curții de District Katowice din 27 iulie 2004, el a fost retras în custodie.

În urma, deținerea anterioară a reclamantului a fost prelungită în mai multe ocazii de către Curtea de District Katowice (deciziile din 21 septembrie 2004, 23 decembrie 2004, 2 Martie 2005 si 6 iunie 2005) si de Curtea de Apel Katowice (deciziile din 6 iulie 2005, 3 octombrie 2005, 4 ianuarie 2006, 5 aprilie 2006, 12 iulie 2006, 27 septembrie 2006, 28 decembrie 2006, 24 ianuarie 2007, 25 iulie 2007 si 17 octombrie 2007). Pentru a justifica deciziile lor de prelungire a detenției reclamantului și refuzul acestora de a-l elibera, instanța a menționat complexitatea cauzei, numărul semnificativ de acuzați, existența unei suspiciuni rezonabile de faptul că reclamantul a comis infracțiunile în cauză și severitatea pedepsei anticipate.

Aceste considerații au condus instanța să presupună că, dacă reclamantul ar fi eliberat, ar putea obstrucționa cursul corect al procedurii. Reclamantul a aplicat de o serie de ori, fără succes, să fie eliberat din detenție și să facă ca această măsură preventivă să se schimbe într-o măsură mai liniștită (deciziile Curții de Apel Katowice din 10 august 2005, 8 Februarie 2006, 27 aprilie 2006, 9 august 2006, 3 noiembrie 2006 și 24 ianuarie 2007, precum și hotărârile Curții Regionale Gliwice din 25 septembrie 2007 și 2 octombrie 2007). La 29 decembrie 2006, Procurorul Regional Bialsko Biała a depus o declarație de inculpare împotriva reclamantului la Curtea de district Wodzisław. La 18 iulie 2007, Curtea de District Wodzisław (I) a hotărât să transfere cazul reclamantului la Curtea Regională Gliwice.

La 26 octombrie 2007, Curtea Regională Gliwice a decis să transfere cazul reclamantului la Curtea de District Wodzisław (Iiiski). Reclamantul a fost eliberat la 21 februarie 2008. În februarie 2009, Curtea de District Wodzisław (În Iski) a pronunțat hotărârea condamnării reclamantului în calitate de acuzat. El nu a apelat împotriva acestei hotărâri. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenția privind durata excesivă a detenției anterioare. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția de a încălca dreptul său de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil. Reclamantul s-a plâns, fără alte specificații, că drepturile sale private au fost limitate și că corespondența sa a fost censurată de către autoritățile închisoare.

Reclamantul s-a plâns că perioada de detenție anterioară a fost excesivă și s-a bazat pe art. 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 25 mai 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție.

Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea faptului că detenția anterioară a reclamantului nu a fost compatibilă cu o cerință de „tempă rațională” cu sensul articolului 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că acestea oferă reclamantului să plătească suma de 6 500 PLN. Suma menționată mai sus, care este de acoperire a oricărei prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului.

În cazul în care nu se plătește această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera cu respect ca declarația de mai sus să fie acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. (...)” Într-o scrisoare din 16 iunie 2009, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută.

Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte a unei cereri din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să atace un caz sau o parte din acest caz din lista sa în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special de Tahsin Acar (a se vedea Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia , [GC] , nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03).

Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare care implică presupusa aderare la o bandă criminală organizată (a se vedea Sandowycz c. Polonia , nr. 37274/06, § 43, 27 ianuarie 2009) – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă.

Plaga în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la o încălcare a dreptului său de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil. Curtea observă că reclamantul a avut posibilitatea de a depune o plângere în temeiul legii din 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil în ceea ce privește durata procedurii judiciare cu instanța internă competentă și nu a prezentat nicio informație privind dacă el a profitat de acest remediu. Prin urmare, această parte a cererii este inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recourslor interne. Plaga în temeiul articolului 8 din Convenție Reclamantul se plânge că drepturile sale private au fost restricționate și că corespondența sa a fost censurată de către autoritățile închisoare.

Curtea consideră că materialul în posesia sa nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a acestei dispoziții ale Convenției. Prin urmare, această parte a cererii este manifestament nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție; restul cererii inadmisibil.

Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 26979/07 by Jacek WĘGIERKIEWICZ against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 8 September 2009 as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judges and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 19 June 2007, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 25 May 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Jacek Węgierkiewicz, is a Polish national who was born in 1959 and lives in Kończyce Wielkie.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. The applicant was arrested on 25 July 2004 on charges of several counts of tax fraud and membership of an organised criminal gang and, by a decision of the Katowice District Court of 27 July 2004, he was remanded in custody.

Subsequently, the applicant’s pre-trial detention was prolonged on several occasions by the Katowice District Court (decisions of 21 September 2004, 23 December 2004, 2 March 2005 and 6 June 2005) and by the Katowice Court of Appeal (decisions of 6 July 2005, 3 October 2005, 4 January 2006, 5 April 2006, 12 July 2006, 27 September 2006, 28 December 2006, 24 January 2007, 25 July 2007 and 17 October 2007). To justify their decisions prolonging the applicant’s detention and their refusals to release him, the courts referred to the complexity of the case, the significant number of accused, the existence of a reasonable suspicion that the applicant had committed the offences concerned and the severity of the anticipated sentence.

These considerations led the courts to assume that the applicant, if released, might obstruct the proper course of the proceedings. The applicant applied a number of times, unsuccessfully, to be released from detention and to have that preventive measure changed to a more lenient one (decisions of the Katowice Court of Appeal of 10 August 2005, 8 February 2006, 27 April 2006, 9 August 2006, 3 November 2006 and 24 January 2007, and decisions of the Gliwice Regional Court of 25 September 2007 and 2 October 2007). On 29 December 2006 the Bielsko Biała Regional Prosecutor filed a bill of indictment against the applicant with the Wodzisław Śląski District Court. On 18 July 2007 the Wodzisław Śląski District Court decided to transfer the applicant’s case to the Gliwice Regional Court.

On 26 October 2007 the Gliwice Regional Court decided to transfer the applicant’s case back to the Wodzisław Śląski District Court. The applicant was released on 21 February 2008. In February 2009 the Wodzisław Śląski District Court gave judgment convicting the applicant as charged. He did not appeal against that judgment. COMPLAINTS The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention of the excessive length of his pre-trial detention. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention of a violation of his right to have his case heard within a reasonable time. The applicant complained, without further specification, that his private rights had been restricted and his correspondence had been censored by the prison authorities.

THE LAW A. Length of pre-trial detention The applicant complained that the length of his pre-trial detention had been excessive. He relied on Article 5 § 3 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows: “Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph 1 (c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.” By a letter dated 25 May 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows: “(...) the Government hereby wish to express – by way of unilateral declaration – its acknowledgement of the fact that the applicant’s pre-trial detention was not compatible with a “reasonable time” requirement with the meaning of Article 5 § 3 of the Convention. In these circumstances and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the amount of PLN 6,500. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, will be free from any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention for the Protection of Human Rights.

In the event of failure to pay this sum within the three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The Government would respectfully suggest that the above declaration be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. (...)” In a letter dated 16 June 2009 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part of an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case or part thereof out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases involving alleged membership of an organised criminal gang (see Sandowycz v. Poland , no. 37274/06, § 43, 27 January 2009) – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list.

B. Complaint under Article 6 § 1 of the Convention The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention of a violation of his right to have his case heard within a reasonable time. The Court observes that the applicant had the possibility of lodging a complaint under the 2004 Act on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time in respect of the length of judicial proceedings with the competent domestic courts and has not submitted any information as to whether he has availed himself of that remedy. This part of the application is therefore inadmissible under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies. C. Complaint under Article 8 of the Convention The applicant complained that his private rights had been restricted and his correspondence had been censored by the prison authorities.

The Court considers that the material in its possession does not disclose any appearance of a violation of this provision of the Convention. Accordingly, this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected pursuant to Article 35 § 4. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible.

Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President