COSTACHE c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 3157/03 prezentată de Daniel COSTACHE împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 14 aprilie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Stanley Naismith; Grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea formulată mai sus la 22 septembrie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Daniel Costache, este un cetățean român, născut în 1967 și rezident la București. Guvernul român (atlânz) este reprezentat de agentul său, Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 februarie 1995, tribunalul de primă instanță din districtul 4 București a pronunțat divorțul reclamantului și al soției sale, C.C. Dreptul de custodie da.A.R., fiul lor născut la 7 august 1994, a fost atribuit mamei. Acțiunile reclamantului în vederea stabilirii unui drept de vizită La 19 aprilie 1995, reclamantul a introdus o acțiune la Tribunalul de Primă Instanță din București și a solicitat instanței să stabilească un program de vizită a fiului său. El a susținut în fața instanței că fosta sa soție nu i-ar permite să-l vadă. Printr-o decizie din 9 noiembrie 1995, Tribunalul de Primă Instanță din București a primit acțiunea și a obligat C.C. să permită reclamantului să-și vadă fiul în prima și a treia sâmbătă a lunii, între orele 10:00 și 13:00, la domiciliul C.C. printr-un proces-verbal de execuție din 24 aprilie 1996, un aprod al justiției, care a mers la adresa indicată de C.C. pentru vizitele reclamantului a constatat că a dat o adresă eronată. Reclamantul a introdus o a doua acțiune de stabilire a dreptului de vizită al fiului său. Prin hotărârea definitivă din 9 decembrie 1997, instanța de apel din București stabilește un program de vizită în fiecare primă și a treia sâmbătă a lunii, între orele 10:00 și 18:00 și pentru două săptămâni în timpul vacanțelor. În urma unei a treia cereri privind dreptul de vizită, printr-o decizie din 8 iunie 1998, Tribunalul de Primă Instanță din București a găzduit acțiunea reclamantului și a stabilit programul de vizită al reclamantului, în fiecare prim și al treilea sfârșit de săptămână, între orele 10:00 și 19:00 duminică și 30 de zile în timpul vacanțelor. La 3 noiembrie 1999, executorul de justiție a adresat C.C. o somație în temeiul ultimei decizii de acordare a unui drept de vizită reclamantului. Procesele privind executarea acestei decizii, pronunțate la 25 noiembrie 1999, 3 martie, 20 mai și 30 iunie 2000, subliniază dificultatea de a executa decizia din cauza imposibilității de a găsi reclamanta la adresa indicată. Prin hotărârea din 22 februarie 2001, tribunalul județ din București, la cererea C.C., a suspendat executarea deciziei din 8 iunie 1998 până la pronunțarea unei decizii definitive. Aceasta a solicitat instanței să schimbe programul de vizită stabilit în favoarea reclamantului prin decizia din 8 iunie 1998, și a solicitat doar vizita în prezența sa, motivând această cerere prin violență și agresiune sexuală pe care acesta din urmă le-ar fi desfășurat asupra copilului. Ea a produs o expertiză medico-legală și un certificat medico-legal. Printr-o decizie din 16 aprilie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din București a respins acțiunea C.C. Tribunalul de Primă Instanță a luat în considerare faptul că nu putea stabili cine a cauzat leziunile constatate de raportul de competență judiciară, dar a constatat totuși că, după acest incident și după ce a depus o plângere penală în această privință, C.C. a permis reclamantului să-și vadă copilul timp de mai multe zile, însă, potrivit instanței, această atitudine din partea C.C. nu poate fi justificată dacă ar fi avut convingerea că reclamantul și-a atacat copilul. Prin urmare, instanța de primă instanță a respins acțiunea C.C. Printr-o decizie definitivă din 5 februarie 2004, instanța de apel a Bucureștiului a menținut judecata pronunțată în primă instanță și a considerat că mama d'A.R. a avut un comportament ascuns și că a reieșit dintr-un raport întocmit de către conducerea protecției copilului pe care o.A.R. era mulțumit să-l vadă pe tatăl său și că relația lor se desfășura în mod normal. În plus, Curtea a constatat că, începând din 1999, C.C. nu permitea reclamantului să-și vadă fiul, în ciuda hotărârilor judecătorești în acest sens și, în plus, părăsise țara pentru a se stabili în Franța. Alte demersuri ale reclamantului Astfel cum reiese din documentele care se află la dosar, reclamantul a depus o plângere penală pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești împotriva C.C., finalizată printr-un refuz emis la 25 martie 2003. La 24 septembrie 2003, reclamantul a adresat o scrisoare Direcției Generale pentru Protecția Copilului din al patrulea district București, solicitându-i să găsească o soluție pentru a-și vedea copilul. Printre altele, printr-o scrisoare din 20 octombrie 2003, aceasta din urmă i-a răspuns că erau incapabili să găsească adresa C.C. și a copilului, în ciuda diferitelor demersuri în acest sens. Reclamantul este adresat în 1999 și 2000, prin mai multe scrisori, în serviciul populației din București, care i-a dat de fiecare dată fie adresa anterioară a C.C., fie lamaie că adresele pe care aceasta din urmă le-a comunicat nu au fost corecte. GRIEF Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge că dreptul său la respectarea vieții de familie a fost ignorat din cauza faptului că ar trebui să-și vadă fiul. ÎN Curtea amintește în primul rând că, la 23 aprilie 2008, a decis să comunice guvernului cauza reclamantului, astfel cum se menționează mai sus. la 29 aprilie 2008, grefa a adresat reclamantului o scrisoare pentru a solicita informații cu privire la plângerea sa împotriva măsurilor luate de procuror, în special în cazul în care a contestat în fața instanțelor nejudiciare în beneficiul C.C. la 25 martie 2003. Partea reclamantă a fost invitată să transmită răspunsul său înainte de 19 septembrie. 2008 Până în prezent, această cerere a rămas fără răspuns. La 29 septembrie 2008, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 15 octombrie 2008, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 26 noiembrie 2008. Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 5 februarie 2009, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost Aceasta a indicat că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, ea poate șterge o cerere din rol atunci când, ca în cazul de față, circumstanțele dau de gândit că un reclamant nu intenționează să-și mențină cererea. Aceasta arată că această scrisoare a fost primită de reclamantă la 10 februarie 2009 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a Protocoalelor sale n acionate să continue examinarea cererii. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Stanley Naismith Josep Casadevall Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

31725/03

présentée par Daniel COSTACHE

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 14 avril 2009 en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Luis López Guerra,

Ann Power,

juges,

et de Stanley Naismith,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 22 septembre 2003,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Daniel Costache, est un ressortissant roumain, né en 1967 et résidant à Bucarest. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 10 février 1995, le tribunal de première instance du quatrième arrondissement de Bucarest prononça le divorce du requérant et de son épouse, C.C. Le droit de garde d’A.R., leur fils né le 7 août 1994, fut attribué à la mère.

A.

Les actions du requérant en vue d’établir un droit de visite

Le 19 avril 1995, le requérant introduisit une action auprès du tribunal de première instance de Bucarest et demanda au tribunal d’établir un programme de visite de son fils. Il soutint devant le tribunal que son ex

‑

épouse ne lui permettait pas de le voir.

Par une décision du 9 novembre 1995, le tribunal de première instance de Bucarest accueillit l’action et obligea C.C. à permettre au requérant de voir son fils chaque premier et troisième samedi du mois, de 10 heures à 13

heures, au domicile de C.C. Par un procès-verbal d’exécution du 24

avril

1996, un huissier de justice, qui se rendit à l’adresse indiquée par C.C. pour les visites du requérant constata qu’elle avait donné une adresse erronée.

Le requérant introduisit une deuxième action tendant à établir un droit de visite de son fils. Par un arrêt définitif du 9 décembre 1997, la cour d’appel de Bucarest établit un programme de visite chaque premier et troisième samedi du mois, de 10 heures à 18 heures et pour deux semaines pendant les vacances.

A la suite d’une troisième demande concernant le droit de visite, par une décision du 8 juin 1998, le tribunal de première instance de Bucarest accueillit l’action du requérant et établit le programme de visite du requérant, chaque première et troisième fin de semaine, de 10 heures le samedi à 19 heures le dimanche et pour trente jours pendant les vacances.

Le 3 novembre 1999, l’huissier de justice adressa à C.C. une mise en demeure d’obtempérer à la dernière décision donnant au requérant un droit de visite. Les procès verbaux concernant l’exécution de cette décision, dressés les 25 novembre 1999, 3 mars, 20 mai et 30 juin 2000, soulignent la difficulté d’exécuter la décision en raison de l’impossibilité de trouver la requérante à l’adresse indiquée.

Par une décision avant dire droit du 22 février 2001, le tribunal départemental de Bucarest, sur demande de C.C., suspendit l’exécution de la décision du 8 juin 1998 jusqu’au prononcé d’une décision définitive.

B.

L’action de C.C. visant à restreindre les droits parentaux du requérant

En 2001,

C.C. introduisit une action visant à restreindre les droits parentaux du requérant. Elle demanda au tribunal de changer le programme de visite établi en faveur du requérant par la décision du 8 juin 1998, et d’ordonner la visite seulement en sa présence. Elle motiva cette demande par des violences et agressions de nature sexuelle que ce dernier aurait exercé sur l’enfant. Elle produisit une expertise médico-légale et un certificat médico-légal.

Par une décision du 16 avril 2002, le tribunal de première instance de Bucarest, rejeta l’action de C.C. Le tribunal de première instance considéra qu’il ne pouvait pas établir qui avait causé les lésions constatées par le rapport d’expertise médico-légale, mais constata toutefois qu’après cet incident et après avoir déposé une plainte pénale à cet égard, C.C. avait permis au requérant de voir son enfant pendant plusieurs jours. Or, d’après le tribunal, cette attitude de la part de C.C. ne saurait être justifiée si elle avait eu la conviction que le requérant avait agressé son enfant. Par conséquent, le tribunal de première instance rejeta l’action de C.C.

Par une décision définitive du 5 février 2004, la cour d’appel de Bucarest maintint le jugement rendu en première instance et considéra que la mère d’A.R. avait eu un comportement dissimulé et qu’il ressortait d’un rapport dressé par la direction de la protection de l’enfant qu’A.R. était content de voir son père et que leur relations se déroulaient normalement. De surcroît, la cour constata que depuis 1999, C.C. ne permettait pas au requérant de voir son fils, malgré des décisions de justice en ce sens et elle avait, par ailleurs, quitté le pays pour s’établir en France.

C.

Autres démarches du requérant

Tel qu’il ressort des documents se trouvant au dossier, le requérant a introduit une plainte pénale pour non respect des décisions de justice contre C.C., finalisée par un non-lieu rendu le 25 mars 2003.

Le 24 septembre 2003, le requérant adressa une lettre à la direction générale pour la protection de l’enfant du quatrième arrondissement de Bucarest lui demandant de trouver une solution afin de voir son enfant. Par une lettre du 20 octobre 2003, cette dernière lui répondit, entre autres, qu’ils étaient incapables de trouver l’adresse de C.C. et de l’enfant, malgré les différentes démarches en ce sens.

Le requérant s’est adressé en 1999 et en 2000, par plusieurs lettres, au service de la population de Bucarest, qui lui donna chaque fois soit l’ancienne adresse de C.C., soit l’informa que les adresses que cette dernière avait communiquées n’étaient pas correctes.

GRIEF

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint que son droit au respect de la vie familiale a été méconnu en raison de l’impossibilité de voir son fils.

EN DROIT

La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants.

La Cour rappelle d’abord que le 23 avril 2008 elle a décidé de communiquer au Gouvernement le grief du requérant tel qu’exposé ci

‑

dessus. Le 29 avril 2008, le greffe a adressé à la partie requérante une lettre pour lui demander des informations concernant sa plainte contre les mesures prises par le procureur, notamment s’il avait contesté devant les tribunaux le non-lieu rendu au bénéfice de C.C. le 25 mars 2003. La partie requérante a été invitée à faire parvenir sa réponse avant le 19

septembre

Le 29 septembre 2008, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 15 octobre 2008, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 26 novembre 2008.

Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 5 février 2009, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’aucune prorogation de ce délai n’avait été sollicitée. Elle a indiqué qu’aux termes de l’article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève que cette lettre a bien été reçue par la partie requérante le 10 février 2009 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse.

A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1

in fine

, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Stanley Naismith

Josep Casadevall

Greffier adjoint

Président