CtEDO 16.04.2009 Auto

CASE OF POPILIN v. UKRAINE

RESPONDENT
UKR
HOTĂRÂRE
16.04.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF POPILIN v. UKRAINE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

CAUZUL CU PREZENTA SECȚIUNE DE POPILIN v. UKRAINE (Declarația nr. 12470/04) Această versiune a fost rectificată la 1 decembrie 2009 în temeiul articolului 81 din Regulamentele Curții Strasbourg 16 aprilie 2009 FINAL 16/07/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Popilin v. Ucraina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Rait Maruste, Președintele, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători, Stanislav Shevchuk, judecător ad hoc, și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 24 martie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 12470/04) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Oleg Nikolayevich Popilin, la 15 martie 2004. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev. La 17 septembrie 2007, președintele celei de-a cincea secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1937 și trăiește în Toronto, Canada. La 8 august 2000, dl A. a instituit o procedură civilă în Curtea de district Dzerzhinsky de Kharkiv („curtea”) împotriva reclamantului și a afirmat că a fost umilit de acestea. El a solicitat compensație pentru prejudiciu moral. Într-o dată neespecificată, dl A. solicită instanței să își asigure cererea interzicând Biroul de Migrație al Departamentului Kharkiv al Ministerului Internului („Oficiul de Migrație”) de a emite reclamantul cu autorizația de a părăsi Ucraina să trăiască permanent în străinătate. La 18 iulie 2002, instanța a acordat cererea dlui A.. La 23 și 30 septembrie 2002, Curtea a anulat hotărârea din 18 iulie 2002 și a atașat apartamentul reclamantului. La 31 octombrie 2002, reclamantul s-a dus să trăiască permanent în Canada. La 13 decembrie 2002, el s-a întors în Ucraina. La 25 martie 2003, Curtea Regională de Apel Kharkiv („Curtea de Apel”), după apelul dlui A., a anulat hotărârile din 23 și 30 de ani. 10. La 21 aprilie 2003, reclamantul a depus o reclamație împotriva dlui A. care a solicitat compensarea pentru prejudiciu moral. 11. În mai 2003, reclamantul a renunțat la reședința sa permanentă în Canada pentru a-și restabili dreptul de a primi o pensie în Ucraina. 12. Într-o scrisoare din 2 octombrie 2003, Curtea a explicat șefului Oficiului pentru Migrație că, la 25 martie 2003, hotărârile din 23 și 30 septembrie 2002 au fost anulate, Oficiul pentru Migrație ar trebui să respecte hotărârea din 18 iulie 2002 13. La 21 iulie 2004, reclamantul a părăsit din nou Ucraina pentru Canada, unde locuiește acum. 14. Începând cu iulie 2004, el este reprezentat de reprezentantul său în fața instanțelor interne. 15. La 22 aprilie 2005, instanța a respins reclamația dlui A. și a permis parțial reclamația reclamantului. 16. La 16 decembrie 2005, Curtea de Apel a modificat hotărârea din 22 aprilie 2005 și a respins reclamația reclamantului. 17. La 23 februarie 2006, dl A. a interzis în cazarea în fața Curții Supreme. Procedurile de cassare sunt încă în așteptare. 18. Potrivit documentelor furnizate de Guvern, în cursul procedurii, aproximativ patruzeci și nouă de ședințe au fost enumerate de instanțe interne. Nouă audieri au fost suspendate pentru că judecătorul a fost implicat în alte proceduri, una pentru că a fost în vacanță și una pentru că judecătorul a fost bolnav. Cam douăzeci și patru de audieri au fost suspendate pentru că una sau mai multe părți ale procedurii sau reprezentanții lor nu au reușit să apară sau la cererea lor. Din documentele din caz nu se poate observa că instanța internă a luat măsuri pentru a asigura prezența părților în instanță. Nici o ședință nu a fost suspendată numai din cauza neaparerii reclamantului. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI 19. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Admisibilitatea 20. Curtea remarcă că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, menționând, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Acestea susțin că cazul a fost complex și că autoritățile judiciare au acționat cu o diligență corectă. Guvernul susține că părțile la procedură au contribuit la durata procedurii și că statul nu poate fi considerat responsabil pentru comportamentul lor. În special, au susținut că părțile nu au reușit să apară în instanță în numeroase ocazii. În plus, ei au afirmat că, prin solicitarea ca martorii să fie convocați și furnizate documente suplimentare, prin depunerea unor cereri diferite și prin apelarea împotriva hotărârii la tribunalele superiore, părțile au provocat, de asemenea, anumite întârzieri la procedură. 22. Reclamantul nu este de acord. 23. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 24. Curtea remarcă că procesul în cauză a fost instituit în august 2000 și este încă în așteptare în fața instanței de casă. Acțiunea a durat astfel opt ani și cinci luni la trei niveluri de competență. 25. Având în vedere că instanța a interzis Oficiul de Migrație să elibereze reclamantul cu autorizația de a părăsi Ucraina să trăiască în permanență în străinătate înainte de a fi luat în considerare cazul în fond, rezultatul procedurii a fost de o anumită importanță pentru solicitant. 26. În ceea ce privește problema complexității prezentului caz, Curtea observă că se referă la o litigiu simplă între persoanele private. 27. Curtea constată că reclamantul a contribuit, într-o anumită măsură, la durata procedurii. Cu toate acestea, nu poate fi considerat în primul rând responsabil pentru durata generală a procedurii în cazul instantaneu. 28. Curtea consideră că o serie de întârzieri (în special, examinarea îndelungată a cazului de către instanța de primă instanță, suspendarea audierilor din cauza implicarii judecătorului în alte proceduri și analiza îndelungată a recursului în casă) sunt atribuibile guvernului (a se vedea Golovko c. Ucraina , nr. 39161/02, §§ 61-65, 1 februarie 2007). 29. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea, de exemplu, Yakymenko c. Ucraina , nr. 19142/03 , § 39, 29 mai 2008; Pavlyulynets c. Ucraina , nr. 70767/01 , § 53, 6 septembrie 2005 și Golovko, citat mai sus 65). 30. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. 31. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 32. În formularul său de cerere, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4, că a fost împiedicat ilegal să părăsească Ucraina. După examinarea atentă a argumentelor reclamantului în funcție de tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. 34. Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DE CONVENȚIE 35. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 36. Reclamantul a solicitat 5,586 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material, ceea ce include costurile biletelor de avion pentru el și soția sa și alte cheltuieli de transport. Reclamantul a afirmat în continuare că a suferit prejudiciu moral; el a lăsat această chestiune la discreția Curții. 37. Guvernul a contestat afirmațiile reclamantului. 38. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, hotărârea pe bază echitabilă, acordă reclamantului 1.600 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costurile și cheltuielile 39. Reclamantul nu a formulat nicio cerere separată în ceea ce privește costurile și cheltuielile. Prin urmare, Curtea nu atribuie în temeiul acestui cap. 40. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod neînțeles plângerea cu privire la lungimea excesivă a procedurii admisibile și la restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1,600 EUR (1 mie șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi impugnabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; [1] litera (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 16 aprilie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Rait Maruste Registrar Președintele [1] Rectificat la 1 decembrie 2009: „a fi transformat în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare” a fost eliminată.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă