A DOUA SECȚIUNE CAUZA VELOCCI c. ITALIA (solicitarea nr. 1717/03) HOTĂRÂREA (Satisfacție echitabilă și soluționare amiabilă) STRASBURG 21 aprilie 2009 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În lacte Velocci c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsorimia, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuvat de secțiune, După ce a deliberat în camera de consiliu la 31 martie 2009, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea ui este o hotărâre (n 1717/03) îndreptat împotriva Republicii Italiene, dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dnii Pietro și Clelia Velocci, au sesizat Curtea la 3 ianuarie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( B. Forte și F. Di Stefano, avocați în Sora. Guvernul italian ( mai mult decât) este reprezentat de agentul său, E. Spatafora, și de co-agentul său, dl Crisafolli. Reclamanții se plângeau că au fost privați de terenul lor într-un mod incompatibil cu Convenția. Prin hotărârea din 18 martie 2008 ( Curtea a hotărât că privarea bunurilor în cauză nu este compatibilă cu principiul legalității și a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 (Volocci c. Italia, nr 1717/03, 18 martie 2008). Pe baza articolului 41 din convenție, reclamanții au solicitat o satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale. Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat o cerere și a invitat guvernul și reclamantul să îi prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 62 și punctul 4 din dispozitiv). Reclamanții și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. ÎN FAȚĂ, reclamanții s-au născut în 1925 și, respectiv, 1947 și au locuit în Monte S. Giovanni Campano. Ei aveau un teren ocupat de urgență de municipalitatea Monte S. Giovanni Campano la 25 octombrie 1976. 10. La 27 iulie 1988, ei au sesizat instanța din Frosinone cu o acțiune în despăgubire pentru despăgubirea pentru exproprierea indirectă a terenului lor. 11. Prin hotărârea din 8 martie 2002, instanța a acordat dreptul la cererea reclamanților și a obligat administrația să plătească o indemnizație calculată în temeiul Legii nr. 662 din 1996. Subsemnatul, Ersiliagrazia Spatafora, agent guvernamental, declară că guvernul italian propune să plătească domnului Pietro Velocci și domnului Clelia Velocci, titlu grațios, suma de 30.000 EUR în vederea unei soluționări a cauzei, având ca origine cererea menționată anterior în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice taxă aplicabilă și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. În plus, Tribunalul a primit următoarea declarație, semnată de reclamantă Noi subsemnatii, Bruno Forte și Franco Di Stefano, Avocats, să remarcăm că guvernul italian este pregătit să plătească reclamanților domnul Pietro Velocci și M. Clelia Velocci, cu titlu gratuit, suma de 30.000 de euro în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice taxă aplicabilă și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. După consultarea clienților noștri, vă informăm că acceptă această propunere și renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele inițiale ale acestei cereri. Ei declară cauza soluționată definitiv. În plus, clienții mei sunt dispuși să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție 14. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Decide să șteargă cazul din rolul Acceptă angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 21 aprilie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Modulul președinției
DEUXIÈME SECTION
VELOCCI c. ITALIE
(Requête n
o
1717/03)
ARRÊT
(Satisfaction équitable et Règlement amiable)
21 avril 2009
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Velocci c. Italie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
juges,
et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 31 mars 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
1717/03) dirigée contre la République italienne et dont deux ressortissants de cet Etat, MM.
Pietro et Clelia Velocci («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 3
janvier 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
es
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
F.
Crisafulli.
3.
Les requérants se plaignaient d’avoir été privés de leur terrain de manière incompatible avec la Convention.
4.
Par un arrêt du 18 mars 2008 («
l’arrêt au principal
»), la Cour a jugé que la privation des biens des requérants n’était pas compatible avec le principe de légalité et avait enfreint l’article 1 du Protocole n
o
1 (
Velocci c.
Italie
, n
o
1717/03, 18 mars 2008).
5.
En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, les requérants réclamaient une satisfaction équitable au titre des préjudices matériel et moral.
6.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et le requérant à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 62 et point 4 du dispositif).
7.
Les requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
8.
Les requérants sont nés respectivement en 1925 et 1947 et résident à Monte S. Giovanni Campano.
9.
Ils étaient propriétaires d’un terrain qui fut occupé d’urgence par la municipalité de Monte S. Giovanni Campano le 25 octobre 1976.
10.
Le 27 juillet 1988, ils saisirent le tribunal de Frosinone d’une action en dommages intérêts pour l’expropriation indirecte de leur terrain.
11.
Par un jugement du 8 mars 2002, le tribunal fit droit à la demande des requérants et condamna l’administration à payer une indemnité calculée aux termes de la loi n
o
662 de 1996.
12.
La Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je soussignée, Ersiliagrazia Spatafora, Agent du Gouvernement, déclare que le gouvernement italien offre de verser à M. Pietro Velocci et à M
me
Clelia Velocci,
à
titre gracieux, la somme de 30.000 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme.
Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera exempte de toute taxe éventuellement applicable et payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention
»
13.
La Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la partie requérante
:
«
Nous soussignés, Bruno Forte et Franco Di Stefano, Avocats, notons que le gouvernement italien est prêt à verser aux requérants M. Pietro Velocci et M
me
Clelia Velocci, à titre gracieux, la somme de 30.000 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l’homme.
Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera exempte de toute taxe éventuellement applicable et payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l’arrêt de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Ayant consulté nos clients, nous vous informons qu’ils acceptent cette proposition et renoncent par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Ils déclarent l’affaire définitivement réglée.
En outre, mes clients s’engagent à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention
».
14.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
15.
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle.
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 avril 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière de section
Présidente