AFFAIRE ABDULLAH YALÇIN c. TURQUIE

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL YALCEIN c. TURCIA (Cercetarea nr. 2723/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 aprilie 2009 DEFINIF 21/07/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Iș La 4 ianuarie 2007, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 22 ianuarie 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. În iunie 2000, a fost arestat și arestat în cadrul unei operații împotriva unei organizații armate ilegale, Hizbullah, la 19 iunie 2000, a fost pus în arest provizoriu; apoi s-a inițiat o acțiune publică împotriva sa pentru tentativa de răsturnare prin forța ordinii constituționale turce; de la începutul detenției sale provizorii, autoritățile judiciare au dispus în mod regulat menținerea în detenție provizorie a reclamantului și au respins opozițiile formulate de acesta. Ultimul loc, Tribunalul din Diyarbakýr a dispus din nou menținerea sa în detenție provizorie la sfârșitul la 7 august 2008. Din elementele din dosar reiese că reclamantul se va afla încă în detenție provizorie și că cauza ar rămâne în continuare pendinte în fața instanței respective la data adoptării prezentei hotărâri. Cu privire la violarea art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul susține că durata excesivă a detenției provizorii a încălcat deja art. 5 alin. (3) din Convenție. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. În iunie 2000, reclamantul se află deja în detenție provizorie și în ziua în care a fost adoptată prezenta hotărâre, cu o durată de peste opt ani și nouă luni în urmă. Aceasta reamintește că a examinat deja cazuri similare și a încheiat în repetate rânduri cu încălcarea articolului 5 alineatul (3) din convenție (a se vedea, printre altele, Decci c. Turcia, nr. 77845/01, §§ 34-41, 24 mai 2005 și În ceea ce privește art. 5 alineatul (3) din Convenție, având în vedere că nu s-a prezentat niciun fapt sau argument care să permită retragerea din aceste concluzii, Curtea concluzionează încălcarea articolului 5 alineatul (3) din Convenție cu privire la acest aspect. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE În observațiile sale suplimentare din 25 august 2008, reclamantul se plânge, de asemenea, de durata și condițiile de păstrare a sa la vedere, precum și de lipsa procedurii și de lipsa unui contact direct cu un avocat în cadrul procedurii preliminare. În acest sens, se invocă articolele 5 alineatul (2) și 3 alineatul (1) și 6 alineatul (3) litera (c) din convenție. În ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe durata și condițiile detenției, Curtea amintește că, în ipoteza lipsei unei căi de atac interne adecvate, termenul de șase luni începe să curgă de la actul incriminat în cerere (a se vedea, printre altele, Sakuk și alții c. Turcia, 26 noiembrie 1997, § 53, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1997 VII). În speță, custodia a încetat la 19 iunie 2000 prin plasarea reclamantului în detenție provizorie. Având în vedere data de la care aceste obiecțiuni au fost introduse în fața Curții, și anume la 25 august 2008, trebuie să se constate că această parte a cererii este tardivă și, prin urmare, trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 10. În ceea ce privește obiecțiunile formulate în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 litera (c), Curtea constată că procedura penală în litigiu este în prezent pendinte în fața instanțelor interne și, prin urmare, consideră că nu este în măsură să efectueze o examinare globală a procesului reclamantului și nu poate specula cu privire la ceea ce vor decide instanțele interne. Ca urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestor obiecțiuni pare prematură (Dikme c. Turcia, nr 20869/92, § 111, CEDH 2000 VIII). Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 1 și al articolului 4 din convenție. III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 11. Reclamantul solicită 17 000 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și 100 000 EUR pentru prejudicii morale. El nu solicită nici o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. 12. Guvernul solicită Curții să respingă aceste cereri. 13. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 7 000 EUR pentru prejudiciul moral, cu dobânzi cu o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale 14. În plus, întrucât cauza este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne după mai mult de opt ani și nouă luni, iar reclamantul aflat încă în detenție (a se vedea alineatul (4) de mai sus), în acest caz, Curtea consideră că: într-un mod adecvat de a pune capăt încălcării constatate este de a încheia procesul cât mai curând posibil, luând în considerare cerințele unei bune administrări a justiției sau de a elibera reclamantul în timpul procedurii, astfel cum se prevede la art. 5 3 din Convenție (Iaknahan c. Turcia , n 11339/03, § 49, 6 martie 2007). PRIN CES, CURȚIA, LA L 2 din Convenție, statul pârât trebuie să plătească reclamantului 7 000 EUR (șapte mii EUR) pentru daune morale, să transforme în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 21 aprilie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

ABDULLAH YALÇIN c. TURQUIE

(Requête n

o

2723/07)

ARRÊT

STRASBOURG

21 avril 2009

DÉFINITIF

21/07/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Abdullah Yalçın c. Turquie,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

juges,

et

de

Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 31 mars 2009,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

2723/07) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.

Abdullah Yalçın («

le requérant

»), a saisi la Cour le 4 janvier 2007 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant n’est pas représenté par un avocat. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent.

3.

Le 22 janvier 2008, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article

29

§

3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

4.

Le requérant est né en 1973 et détenu à la prison de Diyarbakır. Le

9

juin 2000, il fut arrêté et mis en garde à vue dans le cadre d’une opération menée contre une organisation illégale armée,

Hizbullah.

Le 19

juin 2000,

il fut placé en détention provisoire. Une action publique fut ensuite engagée à son encontre pour tentative de renversement par la force de l’ordre constitutionnel turc. Depuis le début de sa détention provisoire, les autorités judiciaires ordonnèrent régulièrement le maintien en détention provisoire du requérant et rejetèrent les oppositions formées par celui-ci. En

dernier lieu, la cour d’assises de Diyarbakır ordonna à nouveau son maintien en détention provisoire au terme de l’audience tenue le 7

août

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 5 § 3 DE LA CONVENTION QUANT À LA DURÉE DE DÉTENTION

5.

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant allègue que la durée excessive de sa détention provisoire a d’ores et déjà emporté violation de l’article 5 § 3 de la Convention. Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

6.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

7.

S’agissant du fond, la Cour constate que depuis le 9

juin 2000, le requérant se trouve en détention provisoire et qu’au jour de l’adoption du présent arrêt, une durée de plus de huit ans et neuf mois s’est déjà écoulée. Elle rappelle qu’elle a déjà examiné des cas similaires et conclu à maintes reprises à la violation de l’article 5 § 3 de la Convention (voir, parmi beaucoup d’autres,

Dereci c. Turquie

, n

o

77845/01, §§ 34-41, 24 mai 2005, et

Taciroğlu c. Turquie

, n

o

25324/02, §§ 18-24, 2 février 2006). Le Gouvernement n’ayant fourni aucun fait ni argument qui permettrait de se départir de ces conclusions, la Cour conclut à la violation de l’article 5

§

3 de la Convention quant à ce grief.

II.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

8.

Dans ses observations complémentaires du 25 août 2008, le requérant se plaint également de la durée et des conditions de sa garde à vue ainsi que de l’iniquité de la procédure et de l’absence d’assistance d’un avocat lors de l’instruction préliminaire. Il invoque à cet égard les articles 5 §§ 2 et 3 et 6

§§ 1 et 3 c) de la Convention.

9.

En ce qui concerne les griefs tirés de la durée et des conditions de la garde à vue, la Cour rappelle que dans l’hypothèse de l’absence de voie de recours interne adéquate, le délai de six mois commence à courir à partir de l’acte incriminé dans la requête (voir, notamment,

Sakık et autres c.

Turquie

, 26 novembre 1997, § 53,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

VII). En l’espèce, la garde à vue a pris fin le 19 juin 2000 par le placement du requérant en détention provisoire. Compte tenu de la date d’introduction de ces griefs devant la Cour, à savoir le 25 août 2008, il

convient de constater que cette partie de la requête est tardive et doit donc être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

10.

Quant aux griefs tirés de l’article 6 §§ 1 et 3 c), la Cour observe que la procédure pénale litigieuse est actuellement pendante devant les juridictions internes. Elle ne s’estime donc pas en mesure de procéder à un examen global du procès du requérant et ne peut spéculer sur ce que décideront les juridictions internes. Il s’ensuit qu’au stade actuel de la procédure devant les juridictions internes, la présentation de ces griefs apparaît prématurée (

Dikme c. Turquie

, n

o

20869/92, §

111, CEDH

2000

‑

VIII). Cette partie de la requête doit dès lors être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article

35

§§

1 et 4 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

11.

Le requérant réclame 17 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 100

000 EUR pour préjudice moral. Il ne sollicite aucune somme pour les frais et dépens.

12.

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter ces demandes.

13.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 7 000 EUR au titre du préjudice moral, assortie d’intérêts moratoires d’un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, majoré de trois points de pourcentage.

14.

De plus, l’affaire étant toujours pendante devant les juridictions internes après plus de huit ans et neuf mois et le requérant se trouvant toujours en détention (voir paragraphe 4 ci-dessus), en l’occurrence, la Cour estime qu’une manière appropriée de mettre un terme à la violation constatée est de terminer le procès le plus rapidement possible, en prenant en considération les exigences d’une bonne administration de la justice, ou de libérer le requérant pendant la procédure, tel que prévu par l’article 5

§

3 de la Convention (

Yakıșan c. Turquie

, n

o

11339/03, § 49, 6

mars 2007).

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de la durée de détention provisoire et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 5 § 3 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, l’État défendeur doit verser au requérant 7 000 EUR (sept mille euros) pour dommage moral, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

21 avril 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Françoise Elens-Passos

Françoise Tulkens

Greffière adjointe

Présidente