URBANIEC v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
URBANIEC v. POLAND (CtEDO, 2009)
Cea decizia nr. 4064/04 de către Jan URBANIEC împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 5 mai 2009 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 15 ianuarie 2004, având în vedere decizia de a acorda prioritate cererii de mai sus în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Jan Urbaniec, este un național polonez care s-a născut în 1923 și trăiește în Sosnowiec. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 martie 1941, reclamantul a fost deportat în Austria (atunci al treilea Reich german) unde a efectuat o muncă forțată în diferite ferme până la 20 septembrie 1944. La 21 septembrie 1944, poliția germană l-a transportat într-un lagăr de muncă situat în Schattensdorf. El a fost internat acolo și a efectuat o muncă forțată până la 8 mai 1945. Într-o dată neespecificată, reclamantul a solicitat o compensație la Fundația Poloneză-Germană de Reconciliere („Fondația”) din cauza muncii sale forțate în timpul războiului. La 6 septembrie 2001, Comisia de Verificare a Fundației a constatat că reclamantul a fost eligibil pentru compensare, persecuția sa a căzut în cadrul celor 4 categoria care includea persoane care au fost deportate și supuse forței de muncă în agricultură. Prin urmare, i-a acordat o anumită sumă de compensare. La 24 decembrie 2001, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. El a contestat faptul că Comisia de Verificare nu a luat în considerare internul și munca forțată în tabăra de muncă Schattensdorf. La 3 februarie 2003, Comisia de Verificare a Appelului a modificat decizia Comisiei de Verificare și a susținut că persecuția reclamantului a scăzut sub categoria de eligibilitate mai mare, care includea persoane care au fost deportate și supuse forței de muncă în industrie. În consecință, reclamantul a primit o cantitate mai mare de compensare. Reclamantul a depus un nou recurs împotriva deciziei Comisiei de verificare a apelului, susținând că condițiile de stagiare în tabăra de muncă au fost similare cu cele care prevalează în tabăra de concentrare. La 7 octombrie 2003, Comisia de verificare a apelului și-a susținut decizia anterioară și a informat reclamantul că nu ar putea fi acordată cererea de a-și considera stagiarul în tabăra de forță de muncă ca fiind relevantă din categoria 1 de eligibilitate. Acesta a subliniat faptul că, în conformitate cu reglementările aplicabile, persoanele care intră sub această categorie erau doar deținute din tabere de concentrare, tabere penale sau alte tabere comparabile. În plus, această tabără a trebuit să fie plasată pe lista taberelor de concentrare, astfel cum este definită în Legea Federală de Indemnizare sau pe lista „alte tabere de persecuție” care au fost acceptate de Consiliul Fundației Germane. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost cazul la tabăra reclamantului. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu a putut apela împotriva deciziilor Fundației la instanțe. Reclamantul, invocând art. 14 din Convenție, a susținut că deciziile nefavorabile ale Fundației în cazul său au fost motivate de răzbunarea gestionării Fundației pentru articolele sale critice de presă cu privire la acestea. Prin scrisoarea din 1 iulie 2008, reclamantul a fost informat că Guvernul nu și-a prezentat observațiile și a fost solicitat să prezinte observații împreună cu orice reclamație pentru satisfacție în răspuns până la 22 iulie 2008. Prin scrisoarea din 28 octombrie 2008, trimisă prin post înregistrat, reclamantul a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor sale s-a expirat la 22 iulie 2008 și că nu s-a solicitat prelungirea termenului. Reclamantul a atras atenția asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca o procedură din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu a intenționat să urmeze cererea. Avizul de primire a fost remis Curții indicând că scrisoarea a fost colectată la 3 noiembrie 2008. Cu toate acestea, nu s-a primit niciun răspuns. O scrisoare similară a fost trimisă reclamantului prin postul înregistrat la 13 februarie 2009. Totuși, aceaceasta a fost returnată Curții deoarece nu a fost colectată. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Registrul adjunct Președintele