Yavuz și alții împotriva Turciei

La originea cauzei se află treisprezece cereri (nr. os 9923/05, 13021/05, 13186/05, 13809/05, 13810/05, 14622/05, 14650/05, 14662/05 14698/05, 14704/05, 14707/05, 14837/05 și 26912/05) îndreptate împotriva Republicii Turcia și prin care paisprezece cetățeni ai acestui Stat, dl Bekir Yavuz, Ahmet Uysal, Osman Toksöz, Recep Toksöz, Cevdet Toksöz, Șükrü Toksöz, Mustafa Toksöz, Hanifi Toksöz, Sadin Toksöz, Hazime Uysal, Abdulvehap Toksöz și Mustafa Çimen, precum și dna mes İslim Kendirci și Elif Toksöz („ reclamanții "), au sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („ Convenția "). Datele de naștere ale reclamanților, precum și datele de introducere a cererilor figurează în anexa 2.

Reclamanții sunt reprezentați de dl e M. Birlik, avocat în Șanlıurfa. Guvernul turc („ Guvernul ") este reprezentat de agentul său.

La 24 septembrie 2007, Curtea a decis să comunice cererile Guvernului. Astfel cum permite art. 29 § 3 din Convenție, aceasta a decis în plus că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzelor. ÎN FAPT I.

În 1999, Ministerul Energiei și Resurselor Naturale („ administrația ") a expropriat terenurile lor pentru construcția unui baraj hidroelectric.

O comisie de experți a administrației a stabilit valoarea terenurilor și au fost achitate reclamanților indemnizații de expropriere.

În dezacord cu cuantumul indemnizațiilor în cauză, reclamanții au sesizat tribunalul de mare instanță din Birecik („ tribunalul ") cu o acțiune în majorarea indemnizației de expropriere.

Tribunalul a admis cererile lor și Curtea de casație a confirmat sentințele.

Întrucât administrația nu și-a plătit indemnizațiile, reclamanții au sesizat biroul de executare și recuperare a creanțelor („ biroul de executare ") pentru a obține satisfacție. La diferite date, biroul de executare a notificat administrației somații de plată în care se preciza că reclamanții cereau aplicarea creanțelor lor a celei mai ridicate rate a dobânzii moratorii prevăzute la articolul 46 din Constituție.

Contestând metoda de calcul al cuantumului indemnizațiilor în litigiu, precum și rata dobânzii moratorii aplicată, administrația a sesizat judecătorul de executare și a cerut anularea somațiilor de plată.

În urma hotărârilor pronunțate de Curtea de casație care confirmau deciziile judecătorului de executare, care, între timp, respinsese cererea de anulare a somațiilor de plată, administrația a procedat la plata parțială a indemnizațiilor în litigiu în 2002 și 2003.

În 2005, ținând seama de plățile efectuate anterior și la cererea reprezentantului reclamanților, biroul de executare a recalculat cuantumul indemnizațiilor în cauză și a notificat administrației somații de plată referitoare la sumele rămase datorate.

La diferite date, administrația a procedat la plata indemnizațiilor rămase datorate.

Detalii privind desfășurarea procedurilor în dreptul intern, precum și datele plăților se găsesc în tabelul din anexa 1. Sumele sunt exprimate în lire turcești (TRL), lire turcești noi (TRY [1] ) și euro (EUR). II.

Constituie jurisprudență constantă a Curții de casație turce că, atunci când este vorba de o indemnizație complementară de expropriere, articolul 46 in fine din Constituție se aplică începând din momentul în care există o sentință definitivă care stabilește cuantumul de alocat. Astfel, la momentul plății sale, o indemnizație complementară de expropriere este majorată cu dobândă moratorie la rata legală începând cu data transferului proprietății către Stat și la rata maximă aplicată creanțelor Statului prevăzută la articolul 46 in fine începând cu ziua în care deciziile judecătorești care le sunt aferente au dobândit autoritate de lucru judecat (a se vedea, printre altele, hotărârea din 12 aprilie 2006, E. 2006/12-135 – K. 2006/150, pronunțată de camerele civile reunite ale Curții de casație).

În perioada relevantă, ratele prevăzute la art. 46 in fine din Constituție (legea nr. o 6183 privind creanțele publice) erau mai ridicate decât ratele dobânzilor moratorii legale [2] . ÎN DREPT I.

Reclamanții se plâng de o atingere adusă dreptului lor la respectarea bunurilor lor și susțin că valoarea indemnizațiilor complementare de expropriere care le-au fost alocate de instanțele interne a scăzut din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata foarte ridicată a inflației din Turcia. Aceștia invocă în acest sens art. 1 din Protocolul nr. o 1, formulat astfel : „ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții ori a amenzilor. "

Guvernul invită Curtea să declare acest capăt de cerere inadmisibil pentru neepuizarea căilor de recurs interne, întrucât reclamanții nu au cerut aplicarea creanței lor a celei mai ridicate rate a dobânzii prevăzute la art. 46 in fine din Constituție. În opinia sa, dacă ar fi făcut acest lucru, reclamanții ar fi obținut o indemnizație mai ridicată și nu ar fi avut pierderi.

Curtea nu consideră necesar să examineze excepția ridicată de Guvern în ceea ce privește aceste cereri, în măsura în care acest capăt de cerere este în orice caz inadmisibil pentru motivele indicate mai jos .

Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale bine stabilite, pentru a aprecia prejudiciul material suferit, trebuie să se ia în considerare diferența dintre sumele efectiv plătite reclamanților și cele pe care le-ar fi primit dacă creanța lor ar fi fost ajustată, ținând seama de eroziunea monetară pe perioada întârzierii ( Ak kuș c. Turciei , 9 iulie 1997, § 30, Culegere de hotărâri și decizii 1997 ‑ IV).

Având în vedere acest mod de calcul, Curtea nu identifică nicio pierdere de valoare a indemnizațiilor complementare primite, iar cuantumurile acestora corespund unei compensații integrale, ba chiar superioare, a prejudiciului material suferit. Perioada de timp scursă între deciziile interne definitive și plata indemnizațiilor complementare nu poate fi, prin urmare, considerată drept un decalaj care vizează diminuarea acestor indemnizații prin efectul inflației, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. o 1.

Rezultă că acest capăt de cerere este vădit nefondat în măsura în care privește cererile susmenționate și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 2. Cererea nr. o 9923/05

În ceea ce privește această cerere, Curtea constată că ratele dobânzilor moratorii la care face trimitere art. 46 in fine din Constituție erau mai ridicate în raport cu rata legală aplicată indemnizației în litigiu (§18 de mai sus). Cu toate acestea, aceasta observă că, potrivit jurisprudenței constante a Curții de casație (paragraful 17 de mai sus), aceste rate nu puteau fi aplicate creanței reclamantului decât începând cu ziua în care decizia de a-i acorda o indemnizație complementară de expropriere a devenit definitivă. De altfel, contrar afirmațiilor Guvernului, reiese din analiza elementelor dosarului că reclamantul a formulat o astfel de cerere la introducerea acțiunii sale în executare silită în fața biroului de executare (§9 de mai sus). Deși cuantumul indemnizației sale complementare a fost calculat ținând seama de rata prevăzută la articolul 46 in fine din Constituție, Curtea observă că, la momentul plății creanței sale, reclamantul înregistra încă o pierdere materială potrivit modului de calcul adoptat în hotărârea sa Akkuș citată anterior (paragraful 23 de mai sus).

În consecință, excepția ridicată de Guvern nu poate fi reținută în ceea ce privește prezenta cerere.

Curtea consideră, în lumina criteriilor degajate din jurisprudența sa (a se vedea, în special, Akkuș , citată anterior, și Aka c. Turciei , 23 septembrie 1998, §§ 50-51, Culegere 1998 ‑ VI) și ținând seama de ansamblul elementelor de care dispune, că această cerere trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Aceasta constată într-adevăr că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. B. Cu privire la fond

Curtea a tratat în mod repetat cauze care ridicau probleme similare celor din prezenta cauză și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. o 1 (a se vedea Akkuș , citată anterior, §§ 30-31, și Aka , citată anterior, §§ 50 ‑ 51).

În prezenta cauză, aceasta constată că, în observațiile sale, Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să poată conduce la o concluzie diferită. Aceasta constată că întârzierea în plata indemnizației complementare acordate de instanțele interne nu este imputabilă decât administrației expropriante, care a făcut astfel ca reclamantul să suporte un prejudiciu distinct care se adaugă exproprierii bunului său. Curtea consideră că persoana în cauză a fost nevoită să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a rupt justul echilibru ce trebuie să existe între cerințele interesului general și apărarea dreptului la respectarea bunurilor. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. o 1. III.

Guvernul ridică excepția nerespectării termenului de șase luni. Acesta susține că, după o primă plată efectuată de administrație, reclamanții au rămas inactivi mai mulți ani și nu au efectuat niciun demers pentru a recupera restul indemnizațiilor lor.

Reclamanții contestă argumentele Guvernului.

Curtea reamintește că executarea unei decizii pronunțate împotriva sa revine administrației (a se vedea, mutatis mutandis , Hornsby c. Greciei , 19 martie 1997, §§ 40-45, Culegere 1997-II) și că, atunci când capătul de cerere privește o situație continuă împotriva căreia nu există niciun recurs, termenul de șase luni curge de la sfârșitul acestei situații. Atât timp cât aceasta perdurează, regula celor șase luni nu se aplică ( Hornsby , citată anterior, § 35, și Marikanos c. Greciei (dec.), nr. o 49282/99, 29 martie 2001).

În prezenta cauză, Curtea constată că la momentul introducerii prezentelor cereri (a se vedea anexele 1 și 2), totalitatea indemnizațiilor complementare de expropriere nu fusese plătită reclamanților, iar aceștia din urmă nu dispuneau de niciun mijloc pentru a constrânge administrația să o facă (paragraful 15 de mai sus). Este vorba deci de o neexecutare care perdura la această ultimă dată. Prin urmare, este oportun să se respingă excepția de tardivitate ridicată de Guvern.

Curtea constată că această parte a cererilor nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De altfel, aceasta nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este oportun să se declare admisibilă. B. Cu privire la fond

Curtea a tratat în mod repetat cauze care ridicau probleme similare celor din prezenta cauză și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea, printre altele, Bourdov c. Rusiei , nr. o 59498/00, § 37, CEDO 2002 ‑ III, M. Kaplan c. Turciei , nr. o 29016/04, § 18, 9 decembrie 2008, și Mehmet Ali Kaplan și alții c. Turciei , nr. os 3224/05, 4884/05, 9504/05, 9545/05, 9568/05, 9600/05, 9658/05, 9695/05, 9720/05 și 13516/05, § 27, 16 decembrie 2008).

În prezenta cauză, Curtea constată că, după ce a procedat la o plată parțială a indemnizațiilor în litigiu în 2002 și 2003, administrația nu a achitat sumele rămase datorate unora dintre reclamanți decât în 2007 și 2008. Aceasta constată de altfel că anumiți alți reclamanți tot nu obținuseră restul indemnizației lor la momentul adoptării prezentei hotărâri (a se vedea anexa 1).

În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că, abținându-se pe o perioadă lungă să ia măsurile necesare pentru a se conforma deciziilor judecătorești definitive pronunțate în prezenta cauză, autoritățile au privat parțial dispozițiile articolului 6 § 1 din Convenție de efectul lor util. Aceasta nu identifică niciun element sau argument care să impună o îndepărtare de precedentele similare.

Aceste elemente sunt suficiente pentru ca Curtea să concluzioneze că art. 6 § 1 din Convenție a fost încălcat în prezenta cauză. IV.

Reclamanții solicită în total 75 800 EUR cu titlu de prejudiciu material. De asemenea, aceștia susțin că trebuie despăgubiți pentru un prejudiciu moral pe care îl evaluează la 27 000 EUR.

Guvernul contestă aceste pretenții.

În ceea ce privește cererea nr. o 9923/05, având în vedere constatarea la care a ajuns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. o 1 (paragraful 30 de mai sus), Curtea acordă reclamantului Bekir Yavuz 4 000 EUR pentru daune materiale.

În ceea ce privește celelalte cereri, Curtea nu identifică nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins, și respinge această cerere.

În ceea ce privește prejudiciul moral, în ceea ce privește unele dintre procedurile urmate în dreptul intern și care sunt aferente parcelelor menționate în anexa 1, Curtea admite că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert din cauza incertitudinii cu privire la data plății indemnizației rămase datorate. Ținând seama de faptul că persoanele în cauză primiseră deja o mare parte din indemnizația lor în 2002 și 2003 (peste 90 %, a se vedea anexa 1) și pronunțându-se în echitate, aceasta decide să le acorde sumele indicate mai jos : – 2 000 EUR lui Bekir Yavuz (cererea nr. o 9923/05) ; – 4 500 EUR lui Ahmet Uysal (cererile nr. os 13186/05 și 14622/05, parcela nr. o 331) ; – 4 000 EUR împreună lui Osman Toksöz și Recep Toksöz (cererea nr. o 14662/05, parcela nr. o 79) ; – 2 000 EUR lui Abdulvehap Toksöz (cererea nr. o 14704/05, parcela nr. o 155).

Curtea consideră oportun să calculeze rata dobânzilor moratorii pe baza ratei dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamanții solicită 10 000 EUR cu titlu de onorarii de avocat fără a justifica această cerere cu documente. În consecință, Curtea consideră că nu este necesar să le acorde o sumă cu acest titlu. B. Cererile nr. os 13021/05, 13186/05, 13809/05, 13810/05, 14622/05, 14650/05, 14662/05, 14698/05, 14704/05, 14707/05, 14837/05 și 26912/05

Curtea constată că reclamanții nu au formulat nicio cerere de satisfacție echitabilă (în ceea ce privește unele dintre procedurile urmate în dreptul intern și care sunt aferente parcelelor menționate în anexa 1), deși, în scrisorile adresate consilierului lor la 17 septembrie 2008, le-a fost atrasă atenția asupra articolului 60 din regulamentul Curții. Aceasta consideră, în consecință, că nu este oportun să le acorde nicio sumă în temeiul articolului 41 din Convenție. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Decide să conexeze cererile ; 2. Declară cererea nr. o 9923/05 admisibilă ; 3. Declară celelalte cereri admisibile în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe articolul 6 § 1 din Convenție și inadmisibile pentru rest ; 4. Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. o 1 în cererea nr. o 9923/05 ; 5. Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în celelalte cereri ; 6. Hotărăște a) că Statul pârât trebuie să verse reclamanților ale căror nume sunt enumerate mai jos, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va fi devenit definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, de convertit în lire turcești la cursul aplicabil la data plății : i. 4 000 EUR (patru mii euro) pentru daune materiale și 2 000 EUR (două mii euro) pentru daune morale, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, lui Bekir Yavuz (cererea nr. o 9923/05) ; ii. 4 500 EUR (patru mii cinci sute euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale lui Ahmet Uysal (cererile nr. os 13186/05 și 14622/05) ; iii. 4 000 EUR (patru mii euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale lui Osman Toksöz și Recep Toksöz împreună (cererea nr. o 14662/05) ; iv. 2 000 EUR (două mii euro), plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale lui Abdulvehap Toksöz (cererea nr. o 14704/05) ; b) că, începând cu expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale ; 7. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 5 mai 2009, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. Françoise Elens-Passos Ireneu Cabral Barreto Grefieră adjunctă Președinte Anexa 1 1 2 3 4 5 Nr. os cererilor și nr. os parcelelor Datele la care sentințele de primă instanță au devenit definitive și sumele alocate Cuantumurile și datele primei plăți ; echivalent în euro Sumele rămase datorate potrivit documentelor oficiale întocmite de biroul de executare Cuantumurile și datele plății indemnizațiilor rămase datorate 9923/05 103 25.10.2000 114 539 095 729 TRL 377 444 000 000 TRL (29.11.2002) 247 743 EUR 23 442 434 557 TRL 73 196,64 YTL 31.5.2007 13021/05 326 332 6.11.2000 28 000 000 000 TRL 83 028 000 000 TRL (27.11.2002) 54 498 EUR 2 047 000 000 TRL + 3 684 600 000 TRL 19 304,60 YTL 24.3.2008 562 13.12.2000 8 347 521 000 TRL 24 237 000 000 TRL (27.11.2002) 15 908 EUR 1 723 622 629 TRL 5 805,32 YTL 24.3.2008 13186/05 328 25.10.2000 7 170 746 554 TRL 23 581 000 000 TRL (27.11.2002) 15 319 EUR 1 516 924 953 TRL 5 109,14 YTL 24.3.2008 13809/05 571 18.12.2000 5 610 016 000 TRL 16 264 000000 TRL (27.11.2002) 10 565 EUR 1 182 429 146 TRL 3 982,54 YTL 24.3.2008 13810/05 443 6.11.2000 24 000 000 000 TRL 71 167 000 0000 TRL (27.11.2002) 46 233 EUR 4 912 800 000 TRL 16 546,80 YTL 24.3.2008 14662/05 79 17.4.2000 9 683 099 000 TRL 27 282 000 000 TRL (5.11.2002) 16 668 EUR 4 584 217 828 TRL 14 788,24 YTL 31.5.2007 358 6.11.2000 42 224 669 000 TRL 125 142 000 000 TRL (23.11.2002) 79 725 EUR 8 709 909 604 TRL 29 335,85 YTL 24.3.2008 488 6.11.2000 5 000 000 000 TRL 14 876 500 000 TRL (27.11.2002) 9 664 EUR 1 023 500 000 TRL 3 447,25 YTL 24.3.2008 461 6.11.2000 19 440 052 000 TRL 57 592 790 000 TRL (27.11.2002) 37 415 EUR 4 032 174 484 TRL 13 580,75 YTL 24.3.2008 14650/05 Fără nr. o de parcelă 3.5.2001 12 687 571 000 TRL 30 434 000 000 TRL (14.7.2003) 19 561 EUR 8 009 244 190 TRL 14622/05 331 17.4.2000 15 023 447 000 TRL 42 987 000 000 TRL (5.11.2002) 26 264 EUR 7 054 846 071 TRL 22 758,24 YTL 31.5.2007 Fără nr. o de parcelă 13.12.2000 1 169 000 000 TRL 2 698 000 000 TRL (27.11.2002) 1 752 EUR 703 954 400 TRL 2 370,70 YTL 24.3.2008 14698/05 212 25.10.2000 16 900 294 000 TRL 51 005 608 000 TRL (27.11.2002) 33 135 EUR 3 413 337 683 TRL 10 657,81 YTL 31.5.2007 14704/05 155 3.5.2001 4 525 276 000 TRL 16 670 000 000 TRL (19.6.2003) 10 093 EUR 345 037 760 TRL 26 140,40 YTL 24.3.2008 Fără nr. o de parcelă 13.12.2000 14 255 339 000 TRL 33 721 866 000 TRL (27.11.2002) 21 907 EUR 7 761 170 236 TRL 14707/05 581 13.12.2000 13 789 323 714 TRL 40 081 000 000 TRL (27.11.2002) 26 038 EUR 2 803 481 042 TRL 9 442,40 YTL 24.3.2008 14837/05 572 13.12.2000 32 277 532 011 TRL 93 924 000 000 TRL (27.11.2002) 61 018 EUR 7 088 266 131 TRL 23 874,00 YTL 24.3.2008 26912/05 228 229 25.10.2000 5 235 075 840 TRL 5 817 000 000 TRL (5.4.2002) 13 796 EUR 690 200 000 TRL 348 649 372 TRL 2 150,44 YTL 24. 3.2008 420 439 440 441 06.11.2000 31 000 000 000 TRL 91 922 000 000 TRL (27.11.2002) 59 717 EUR 1 535 250 000 TRL 3 070 500 000 TRL 716 450 000 TRL 1 023 500 000 TRL 23 228,49 YTL 24.3.2008 Anexa 2 Nr. os cererilor Reclamanți Datele introducerii 9923/05 Bekir YAVUZ (1935) 1 er februarie 2005 13021/05 13186/05 Ahmet UYSAL (1935) 11 martie 2005 17 martie 2005 13809/05 14837/05 Osman TOKSÖZ (1949) Recep TOKSÖZ (1945) Elif TOKSÖZ (...) Cevdet TOKSÖZ (1963) Șükrü TOKSÖZ (1952) Mustafa TOKSÖZ (1954) Hanifi TOKSÖZ (1982) Sadin TOKSÖZ (1959). 11 martie 2005 13810/05 Hazime UYSAL (1941) 11 martie 2005 14662/05 Osman TOKSÖZ (1949) Recep TOKSÖZ (1945) 11 martie 2005 14650/05 Osman TOKSÖZ (1949) 11 martie 2005 14622/05 Ahmet UYSAL (1935) 11 martie 2005 14698/05 Recep TOKSÖZ (1945) 11 martie 2005 14704/05 Abdulvehap TOKSÖZ (1968) 11 martie 2005 14707/05 Mustafa Çimen (1965) 11 martie 2005 26912/05 İslim KENDİRCİ (1928) 6 iulie 2005 [1] . La 1 er ianuarie 2005, lira turcească (TRY), care înlocuiește vechea liră turcească (TRL), a intrat în vigoare. 1 TRY valorează un milion TRL. [2] . a) Rata lunară a dobânzii moratorii aplicabile creanțelor publice potrivit legii nr. o 6183 și adaptată periodic prin hotărâre a Consiliului de Miniștri („ HCM ") : 2.12.2000 ‑ 28.3.2001 : 5 %, HCM nr. 2000/1555 ; 29.3.2001-30.1.2002 : 10 %, HCM nr. o 2001/2175 ; 1.2.2002-11.11.2003 : 7 %, HCM nr. 2002/3550 ; 12.11.2003-2.3.2005 : 4 %, HCM nr. 2003/6345 ; 3.3.2005-21.4.2006 : 3 %, HCM nr. 2005/8551 și 2,5 % începând cu această ultimă dată, HCM nr. o 2006/10302. b) Rata anuală a dobânzii moratorii legale prevăzute de legea nr. o 3095 : 1.1.2000 ‑ 30.6.2002 : 60 % ; 1.7.2002-30.6.2003 : 55 % ; 1.7.2003-31.12.2003 : 50 % ; 1.1.2004-30.6.2004 : 43 % ; 1.7.2004-30.4.2005 : 38 % ; 1.5.2005-30.6.2005 : 12 % ; 1.7.2005-31.12.2005 : 12 % ; 1.1.2006-31.12.2006 : 9 % ; 1.1.2007-31.12.2007 : 9 %.

A l’origine de l’affaire se trouvent treize requêtes (n os 9923/05, 13021/05, 13186/05, 13809/05, 13810/05, 14622/05, 14650/05, 14662/05 14698/05, 14704/05, 14707/05, 14837/05 et 26912/05) dirigées contre la République de Turquie et dont quatorze ressortissants de cet État, MM. Bekir Yavuz, Ahmet Uysal, Osman Toksöz, Recep Toksöz, Cevdet Toksöz, Șükrü Toksöz, Mustafa Toksöz, Hanifi Toksöz, Sadin Toksöz, Hazime Uysal, Abdulvehap Toksöz et Mustafa Çimen ainsi que M mes İslim Kendirci et Elif Toksöz (« les requérants »), ont saisi la Cour en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »). Les dates de naissance des requérants ainsi que les dates d’introduction des requêtes figurent en annexe 2.

Les requérants sont représentés par M e M. Birlik, avocat à Șanlıurfa. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.

Le 24 septembre 2007, la Cour a décidé de communiquer les requêtes au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond des affaires. EN FAIT I.

En 1999, le ministère de l’Énergie et des Ressources naturelles (« l’administration ») expropria leurs terrains pour la construction d’un barrage hydro-électrique.

Une commission d’experts de l’administration fixa la valeur des terrains et des indemnités d’expropriation furent versées aux requérants.

En désaccord avec le montant des indemnités en cause, les requérants saisirent le tribunal de grande instance de Birecik (« le tribunal ») d’une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.

Le tribunal fit droit à leurs demandes et la Cour de cassation confirma les jugements.

Faute par l’administration de payer leurs indemnités, les requérants saisirent le bureau de l’exécution et de recouvrement des créances (« le bureau de l’exécution ») en vue d’obtenir satisfaction. A différentes dates, le bureau de l’exécution notifia à l’administration des injonctions de payer dans lesquelles il était précisé que les requérants demandaient l’application à leurs créances du taux d’intérêt moratoire le plus élevé prévu par l’article 46 de la Constitution.

Contestant la méthode de calcul du montant des indemnités litigieuses ainsi que le taux d’intérêt moratoire appliqué, l’administration saisit le juge de l’exécution et demanda l’annulation des injonctions de payer.

A la suite des arrêts rendus par la Cour de cassation confirmant les décisions du juge de l’exécution, qui, dans l’intervalle, avait rejeté la demande d’annulation des injonctions de payer, l’administration procéda au paiement partiel des indemnités litigieuses en 2002 et 2003.

En 2005, tenant compte des paiements effectués antérieurement et à la demande du représentant des requérants, le bureau de l’exécution recalcula le montant des indemnités en question et notifia à l’administration des injonctions de payer relatives aux montants restant dus.

A différentes dates, l’administration procéda au paiement des indemnités restant dues.

Des détails concernant le déroulement des procédures en droit interne ainsi que les dates des paiements se trouvent dans le tableau en annexe 1. Les montants y sont exprimés en livres turques (TRL), nouvelles livres turques (TRY [1] ) et euros (EUR). II.

L’article 46 de la constitution (modifié par la loi n o 4709 du 3 octobre 2001) prévoit, en sa partie pertinente : « (...) les indemnités d’expropriation restant dues, quelle qu’en soit la cause, seront majorées d’intérêts au taux le plus élevé applicable aux créances publiques. »

Il est de la jurisprudence constante de la Cour de cassation turque que, lorsqu’il s’agit d’une indemnité complémentaire d’expropriation, l’article 46 in fine de la Constitution s’applique à partir du moment où il y a un jugement définitif fixant le montant à allouer. Ainsi, au moment de son paiement, une indemnité complémentaire d’expropriation est majorée d’intérêt moratoire au taux légal à partir de la date de transfert de propriété à l’État et au taux maximum appliqué aux créances de l’État prévu par l’article 46 in fine à partir du jour où les décisions de justice qui y sont relatives ont acquis force de chose jugée (voir, parmi d’autres, arrêt du 12 avril 2006, E. 2006/12-135 – K. 2006/150, rendu par les chambres civiles réunies de la Cour de cassation).

Pendant la période pertinente, les taux prévus par l’article 46 in fine de la constitution (loi n o 6183 relative aux créances publiques) étaient plus élevés que les taux d’intérêt moratoires légaux [2] . EN DROIT I.

Les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens et soutiennent que la valeur des indemnités complémentaires d’expropriation qui leur ont été allouées par les juridictions internes a diminué en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. »

Le Gouvernement invite la Cour à déclarer ce grief irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes, faute pour les requérants d’avoir demandé l’application à leur créance du taux d’intérêt le plus élevé prévu par l’article 46 in fine de la Constitution. Selon lui, s’ils l’avaient fait, les requérants auraient obtenu une indemnité plus élevée et n’auraient pas eu de perte.

La Cour n’estime pas nécessaire d’examiner l’exception soulevée par le Gouvernement en ce qui concerne ces requêtes dans la mesure où ce grief est en tout état de cause irrecevable pour les motifs indiqués ci ‑ dessous.

La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence bien établie, pour apprécier le préjudice matériel subi, il faut prendre en considération la différence entre les montants effectivement versés aux requérants et ceux qu’ils auraient perçus si leur créance avait été ajustée, en tenant compte de l’érosion monétaire pendant la période de retard ( Ak kuș c. Turquie , 9 juillet 1997, § 30, Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ IV).

Au vu de ce mode de calcul, la Cour ne décèle aucune perte de valeur des indemnités complémentaires perçues et leurs montants correspondent à une compensation intégrale, voire même supérieure, du préjudice matériel subi. Le laps de temps qui s’est écoulé entre les décisions internes définitives et le versement des indemnités complémentaires ne saurait dès lors être considéré comme un décalage visant à diminuer ces indemnités par l’effet de l’inflation, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé pour autant qu’il concerne les requêtes susvisées et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 2. Requête n o 9923/05

En ce qui concerne cette requête, la Cour relève que les taux d’intérêt moratoires auxquels fait allusion l’article 46 in fine de la Constitution étaient plus élevés par rapport au taux légal appliqué à l’indemnité litigieuse (paragraphe 18 ci-dessus). Cependant, elle observe que, selon la jurisprudence constante de la Cour de cassation (paragraphe 17 ci-dessus), ces taux ne pouvaient être appliqués à la créance du requérant qu’à partir du jour où la décision de lui allouer une indemnité complémentaire d’expropriation est devenue définitive. Par ailleurs, contrairement aux affirmations du Gouvernement, il ressort de l’analyse des éléments du dossier que le requérant a formulé une telle demande lors de l’introduction de son action en exécution forcée devant le bureau de l’exécution (paragraphe 9 ci-dessus). Bien que le montant de son indemnité complémentaire ait été calculé en tenant compte du taux prévu par l’article 46 in fine de la Constitution, la Cour observe qu’au moment de paiement de sa créance, le requérant accusait toujours une perte matérielle selon le mode de calcul adopté dans son arrêt Akkuș précité (paragraphe 23 ci-dessus).

Par conséquent, l’exception soulevée par le Gouvernement ne peut être retenue en ce qui concerne la présente requête.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment, Akkuș , précité, et Aka c. Turquie , 23 septembre 1998, §§ 50-51, Recueil 1998 ‑ VI) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que cette requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Akkuș , précité, §§ 30-31, et Aka , précité, §§ 50 ‑ 51).

En l’espèce, elle note que, dans ses observations, le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes n’est imputable qu’à l’administration expropriante, qui a ainsi fait subir au requérant un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de son bien. La Cour considère que l’intéressé a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens. Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1. III.

Le Gouvernement excipe du non-respect du délai de six mois. Il soutient qu’après un premier paiement effectué par l’administration, les requérants sont restés inactifs pendant plusieurs années et n’ont effectué aucune démarche afin de récupérer le restant de leurs indemnités.

Les requérants contestent les arguments du Gouvernement.

La Cour rappelle que l’exécution d’une décision rendue à son encontre incombe à l’administration (voir, mutatis mutandis , Hornsby c. Grèce , 19 mars 1997, §§ 40-45, Recueil 1997-II) et que, lorsque le grief porte sur une situation continue contre laquelle il n’existe aucun recours, le délai de six mois court à partir de la fin de cette situation. Tant que celle-ci perdure, la règle de six mois ne trouve pas à s’appliquer ( Hornsby , précité, § 35, et Marikanos c. Grèce (déc.), n o 49282/99, 29 mars 2001).

En l’espèce, la Cour relève qu’au moment de l’introduction des présentes requêtes (voir annexes 1 et 2), la totalité des indemnités complémentaires d’expropriation n’avait pas été payée aux requérants et ces derniers ne disposaient d’aucun moyen pour y contraindre l’administration (paragraphe 15 ci-dessus). Il s’agit donc d’une inexécution qui perdurait à cette dernière date. Partant, il convient de rejeter l’exception de tardiveté soulevée par le Gouvernement.

La Cour constate que cette partie des requêtes n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir, parmi d’autres, Bourdov c. Russie , n o 59498/00, § 37, CEDH 2002 ‑ III, M. Kaplan c. Turquie , n o 29016/04, § 18, 9 décembre 2008, et Mehmet Ali Kaplan et autres c. Turquie , n os 3224/05, 4884/05, 9504/05, 9545/05, 9568/05, 9600/05, 9658/05, 9695/05, 9720/05 et 13516/05, § 27, 16 décembre 2008).

En l’espèce, la Cour relève qu’après avoir procédé à un paiement partiel des indemnités litigieuses en 2002 et 2003, l’administration n’a versé les montants restants dus à certains des requérants qu’en 2007 et 2008. Elle constate par ailleurs que certains autres requérants n’avaient toujours pas obtenu le restant de leur indemnité au moment de l’adoption du présent arrêt (voir annexe 1).

Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu’en s’abstenant pendant une longue période de prendre les mesures nécessaires pour se conformer aux décisions judiciaires définitives rendues en l’espèce, les autorités ont partiellement privé les dispositions de l’article 6 § 1 de la Convention de leur effet utile. Elle ne relève aucun élément ou argument qui nécessiterait de se départir des précédents similaires.

Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que l’article 6 § 1 de la Convention a été méconnu en l’espèce. IV.

Les requérants réclament au total 75 800 EUR à titre de préjudice matériel. Ils affirment en outre devoir être dédommagés pour un préjudice moral qu’ils évaluent à 27 000 EUR.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

Pour ce qui est de la requête n o 9923/05, eu égard au constat auquel elle est parvenue sous l’article 1 du Protocole n o 1 (paragraphe 30 ci ‑ dessus), la Cour alloue au requérant Bekir Yavuz 4 000 EUR pour dommage matériel.

Concernant les autres requêtes, la Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué, et rejette cette demande.

Quant au dommage moral, en ce qui concerne certaines des procédures suivies en droit interne et qui sont relatives aux parcelles mentionnées dans l’annexe 1, la Cour admet que les requérants ont subi un préjudice moral certain du fait de l’incertitude quant à la date du paiement de l’indemnité restant due. Tenant compte du fait que les intéressés avaient déjà perçu une grande partie de leur indemnité en 2002 et 2003 (plus de 90 %, voir annexe 1) et statuant en équité, elle décide de leur octroyer les montants indiqués ci-dessous : – 2 000 EUR à Bekir Yavuz (requête n o 9923/05) ; – 4 500 EUR à Ahmet Uysal (requêtes n os 13186/05 et 14622/05, parcelle n o 331) ; – 4 000 EUR conjointement à Osman Toksöz et Recep Toksöz (requête n o 14662/05, parcelle n o 79) ; – 2 000 EUR à Abdulvehap Toksöz (requête n o 14704/05, parcelle n o 155).

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

En ce qui concerne les frais et dépens, les requérants réclament 10 000 EUR au titre d’honoraires d’avocat sans justifier cette demande avec des documents. Par conséquent, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de leur accorder une somme à ce titre. B. Requêtes n os 13021/05, 13186/05, 13809/05, 13810/05, 14622/05, 14650/05, 14662/05, 14698/05, 14704/05, 14707/05, 14837/05 et 26912/05

La Cour note que les requérants n’ont formulé aucune demande de satisfaction équitable (en ce qui concerne certaines des procédures suivies en droit interne et qui sont relatives aux parcelles mentionnées dans l’annexe 1) bien que, dans les lettres adressées à leur conseil le 17 septembre 2008, leur attention fût attirée sur l’article 60 du règlement de la Cour. Elle estime par conséquent qu’il n’y a pas lieu de leur octroyer de somme au titre de l’article 41 de la Convention. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de joindre les requêtes ; 2. Déclare la requête n o 9923/05 recevable ; 3. Déclare les autres requêtes recevables quant au grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention et irrecevables pour le surplus ; 4. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 dans la requête n o 9923/05 ; 5. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention dans les autres requêtes ; 6. Dit a) que l’État défendeur doit verser aux requérants dont les noms sont repris ci-dessous, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement : i. 4 000 EUR (quatre mille euros) pour dommage matériel et 2 000 EUR (deux mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à Bekir Yavuz (requête n o 9923/05) ; ii. 4 500 EUR (quatre mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral à Ahmet Uysal (requêtes n os 13186/05 et 14622/05) ; iii. 4 000 EUR (quatre mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral à Osman Toksöz et Recep Toksöz conjointement (requête n o 14662/05) ; iv. 2 000 EUR (deux mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral à Abdulvehap Toksöz (requête n o 14704/05) ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 7. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 mai 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Ireneu Cabral Barreto Greffière adjointe Président Annexe 1 1 2 3 4 5 N os des requêtes et n os des parcelles Dates à laquelle les jugements de première instance sont devenus définitifs et sommes allouées Montants et dates du premier paiement ; équivalent en euros Montants restant dus selon les documents officiels établis par le bureau de l’exécution Montants et dates de paiement des indemnités restant dues 9923/05 103 25.10.2000 114 539 095 729 TRL 377 444 000 000 TRL (29.11.2002) 247 743 EUR 23 442 434 557 TRL 73 196,64 YTL 31.5.2007 13021/05 326 332 6.11.2000 28 000 000 000 TRL 83 028 000 000 TRL (27.11.2002) 54 498 EUR 2 047 000 000 TRL + 3 684 600 000 TRL 19 304,60 YTL 24.3.2008 562 13.12.2000 8 347 521 000 TRL 24 237 000 000 TRL (27.11.2002) 15 908 EUR 1 723 622 629 TRL 5 805,32 YTL 24.3.2008 13186/05 328 25.10.2000 7 170 746 554 TRL 23 581 000 000 TRL (27.11.2002) 15 319 EUR 1 516 924 953 TRL 5 109,14 YTL 24.3.2008 13809/05 571 18.12.2000 5 610 016 000 TRL 16 264 000000 TRL (27.11.2002) 10 565 EUR 1 182 429 146 TRL 3 982,54 YTL 24.3.2008 13810/05 443 6.11.2000 24 000 000 000 TRL 71 167 000 0000 TRL (27.11.2002) 46 233 EUR 4 912 800 000 TRL 16 546,80 YTL 24.3.2008 14662/05 79 17.4.2000 9 683 099 000 TRL 27 282 000 000 TRL (5.11.2002) 16 668 EUR 4 584 217 828 TRL 14 788,24 YTL 31.5.2007 358 6.11.2000 42 224 669 000 TRL 125 142 000 000 TRL (23.11.2002) 79 725 EUR 8 709 909 604 TRL 29 335,85 YTL 24.3.2008 488 6.11.2000 5 000 000 000 TRL 14 876 500 000 TRL (27.11.2002) 9 664 EUR 1 023 500 000 TRL 3 447,25 YTL 24.3.2008 461 6.11.2000 19 440 052 000 TRL 57 592 790 000 TRL (27.11.2002) 37 415 EUR 4 032 174 484 TRL 13 580,75 YTL 24.3.2008 14650/05 Pas de n o de parcelle 3.5.2001 12 687 571 000 TRL 30 434 000 000 TRL (14.7.2003) 19 561 EUR 8 009 244 190 TRL 14622/05 331 17.4.2000 15 023 447 000 TRL 42 987 000 000 TRL (5.11.2002) 26 264 EUR 7 054 846 071 TRL 22 758,24 YTL 31.5.2007 Pas de n o de parcelle 13.12.2000 1 169 000 000 TRL 2 698 000 000 TRL (27.11.2002) 1 752 EUR 703 954 400 TRL 2 370,70 YTL 24.3.2008 14698/05 212 25.10.2000 16 900 294 000 TRL 51 005 608 000 TRL (27.11.2002) 33 135 EUR 3 413 337 683 TRL 10 657,81 YTL 31.5.2007 14704/05 155 3.5.2001 4 525 276 000 TRL 16 670 000 000 TRL (19.6.2003) 10 093 EUR 345 037 760 TRL 26 140,40 YTL 24.3.2008 Pas de n o de parcelle 13.12.2000 14 255 339 000 TRL 33 721 866 000 TRL (27.11.2002) 21 907 EUR 7 761 170 236 TRL 14707/05 581 13.12.2000 13 789 323 714 TRL 40 081 000 000 TRL (27.11.2002) 26 038 EUR 2 803 481 042 TRL 9 442,40 YTL 24.3.2008 14837/05 572 13.12.2000 32 277 532 011 TRL 93 924 000 000 TRL (27.11.2002) 61 018 EUR 7 088 266 131 TRL 23 874,00 YTL 24.3.2008 26912/05 228 229 25.10.2000 5 235 075 840 TRL 5 817 000 000 TRL (5.4.2002) 13 796 EUR 690 200 000 TRL 348 649 372 TRL 2 150,44 YTL 24. 3.2008 420 439 440 441 06.11.2000 31 000 000 000 TRL 91 922 000 000 TRL (27.11.2002) 59 717 EUR 1 535 250 000 TRL 3 070 500 000 TRL 716 450 000 TRL 1 023 500 000 TRL 23 228,49 YTL 24.3.2008 Annexe 2 N os de requêtes Requérants Dates d’introduction 9923/05 Bekir YAVUZ (1935) 1 er février 2005 13021/05 13186/05 Ahmet UYSAL (1935) 11 mars 2005 17 mars 2005 13809/05 14837/05 Osman TOKSÖZ (1949) Recep TOKSÖZ (1945) Elif TOKSÖZ (...) Cevdet TOKSÖZ (1963) Șükrü TOKSÖZ (1952) Mustafa TOKSÖZ (1954) Hanifi TOKSÖZ (1982) Sadin TOKSÖZ (1959). 11 mars 2005 13810/05 Hazime UYSAL (1941) 11 mars 2005 14662/05 Osman TOKSÖZ (1949) Recep TOKSÖZ (1945) 11 mars 2005 14650/05 Osman TOKSÖZ (1949) 11 mars 2005 14622/05 Ahmet UYSAL (1935) 11 mars 2005 14698/05 Recep TOKSÖZ (1945) 11 mars 2005 14704/05 Abdulvehap TOKSÖZ (1968) 11 mars 2005 14707/05 Mustafa Çimen (1965) 11 mars 2005 26912/05 İslim KENDİRCİ (1928) 6 juillet 2005 [1] . Le 1 er janvier 2005, la livre turque (TRY), qui remplace l’ancienne livre turque (TRL), est entrée en vigueur. 1 TRY vaut un million TRL. [2] . a) Le taux mensuel d’intérêt moratoire applicable aux créances publiques selon la loi n o 6183 et adapté périodiquement par arrêté du Conseil des ministres (« ACM ») : 2.12.2000 ‑ 28.3.2001 : 5 %, ACM n° 2000/1555 ; 29.3.2001-30.1.2002 : 10 %, ACM n o 2001/2175 ; 1.2.2002-11.11.2003 : 7 %, ACM n° 2002/3550 ; 12.11.2003-2.3.2005 : 4 %, ACM n° 2003/6345 ; 3.3.2005-21.4.2006 : 3 %, ACM n° 2005/8551 et 2,5 % depuis cette dernière date, ACM n o 2006/10302. b) Le taux annuel d’intérêt moratoire légal prévu par la loi n o 3095 : 1.1.2000 ‑ 30.6.2002 : 60 % ; 1.7.2002-30.6.2003 : 55 % ; 1.7.2003-31.12.2003 : 50 % ; 1.1.2004-30.6.2004 : 43 % ; 1.7.2004-30.4.2005 : 38 % ; 1.5.2005-30.6.2005 : 12 % ; 1.7.2005-31.12.2005 : 12 % ; 1.1.2006-31.12.2006 : 9 % ; 1.1.2007-31.12.2007 : 9 %.