Meshcheryakov împotriva Rusiei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 6642/03 de către Oleg Gennadyevich MESHCHERYAKOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 7 mai 2009 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președintele, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen Registrarul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 27 ianuarie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului. Prin deliberare, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Oleg Gennadyevich Meshcheryakov, este un național rus care s-a născut în 1963 și a trăit până la arestarea sa în orașul Petrovsk din regiunea Saratov.

Guvernul contestat a fost reprezentat de dl P. Laptev și dna V. Milinchuk, fostele reprezentante ale Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Potrivit reclamantului, la 27 aprilie 2002, el a fost arestat și adus la o secție de poliție unde a fost interogat timp de câteva ore cu privire la implicarea suspectată într-un furt. Întrerogarea a fost însoțită de bătăi severe. La 29 aprilie 2002, reclamantul a fost dus la Curtea de district Perelyub, care, pe baza declarațiilor scrise a ofițerilor de poliție, l-a considerat vinovat de comportament dezordonat și l-a condamnat la arestarea administrativă de cinci zile.

La 4 mai 2002, un investigator al departamentului de poliție din districtul Perelyub a autorizat detenția reclamantului până la 7 mai 2002. Detenția a fost prelungită ulterior în mai multe ocazii. La 15 octombrie 2002, Curtea Regională Saratov, în ultima instanță, a constatat că reclamantul a fost vinovat de furt agravat și l-a condamnat la opt ani de închisoare. Plângerile reclamantului la biroul procurorului din districtul Perelyub cu privire la arestarea sa ilegală la 27 aprilie 2002, deținurea sa ulterioară de două zile și bătăile de la secția de poliție au fost respinse ca fiind vădit nefondate.

Cea mai recentă decizie a fost emisă la 21 februarie 2005. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în conformitate cu articolele 2, 3, 5, 7 și 17 din Convenție că ofițerii de poliție l-au tratat rău în câteva zile după arestarea sa la 27 Aprilie 2002, că a fost prins ilegal la 27 aprilie 2002, că a fost ulterior reținut ilegal până la condamnarea sa la 19 august 2002, și că instanța internă a aplicat în mod incorect legislația internă și a bazat condamnarea sa pe dovezi false și pe declarații false de către martori. La 19 noiembrie 2007, cererea a fost comunicată guvernului contestat. La 11 februarie 2008, observațiile guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii au fost primite. Trei zile mai târziu, Curtea a invitat reclamantul să își prezinte observațiile scrise în răspuns până la 17 aprilie 2008. La 6 martie 2008, versiunea engleză a observațiilor guvernamentale a fost transmisă reclamantului.

Termenul de depunere a observațiilor reclamantului nu a fost afectat. La 14 martie 2008, Curtea a primit o scrisoare din partea reclamantului, prin care aceasta din urmă a informat Curtea că adresa sa s-a schimbat. Cinci zile mai târziu, Curtea a trimis o scrisoare reclamantului, informându-i că noua sa adresă a fost remarcată, înscrisă, de asemenea, exemplare ale scrisorilor sale de 19 de ani. Noiembrie 2007, 14 februarie și 6 martie 2007 cu atașamente relevante, invitând reclamantul să prezinte observații scrise și cereri de satisfacție doar până la 17 aprilie 2008. În același timp, Curtea a ordonat reclamantului să trimită un răspuns scris dacă are nevoie de o prelungire a termenului respectiv.

Întrucât observațiile reclamantului cu privire la admisibilitatea și fondurile nu au fost primite până la 17 aprilie 2008, reclamantul nu a solicitat o prelungire a termenului pentru prezentarea observațiilor sale, la 17 iunie 2008, el a fost informat prin corespondență înregistrată că neaprobarea observațiilor sale ar putea duce la grevarea cererii. După cum rezultă din recunoașterea primirii care a revenit la Curte, scrisoarea din 17 iunie 2008 a atins reclamantul la 2 iulie 2008. Reclamantul nu a răspuns. Curtea reamintește art. 37 din Convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1.

În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii, dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia.” Curtea remarcă că reclamantul a fost solicitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei, iar ulterior a primit un aviz cu privire la aceasta. Reclamantul a fost informat, de asemenea, cu privire la o consecință a neaprovizionării acestei observații. Nu s-a primit niciun răspuns până în prezent. Curtea declară că reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea.

În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolele sale, nu o impune să continue examinarea cazului. În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și că acesta ar trebui eliminat din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista cazurilor sale.

FIRST SECTION

DECISION Application no. 6642/03 by Oleg Gennadyevich MESHCHERYAKOV against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 7 May 2009 as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judges, and Søren Nielsen , Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 27 January 2003, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Oleg Gennadyevich Meshcheryakov, is a Russian national who was born in 1963 and lived until his arrest in the town of Petrovsk in the Saratov Region.

The respondent Government were represented by Mr P. Laptev and Mrs V. Milinchuk, former Representatives of the Russian Federation at the European Court of Human Rights The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. According to the applicant, on 27 April 2002 he was arrested and brought to a police station where he was interrogated for several hours about his suspected involvement in a theft. The interrogation was allegedly accompanied by severe beatings. On 29 April 2002 the applicant was taken to the Perelyub District Court, which, on the basis of police officers’ written statements, found him guilty of disorderly behaviour and sentenced him to five days’ administrative arrest.

On 4 May 2002 an investigator of the Perelyub District police department authorised the applicant’s detention until 7 May 2002. The detention was subsequently extended on a number of occasions. On 15 October 2002 the Saratov Regional Court, in the final instance, found the applicant guilty of aggravated theft and sentenced him to eight years’ imprisonment. The applicant’s complaints to the Perelyub District prosecutor’s office about his unlawful arrest on 27 April 2002, his subsequent unacknowledged two-day detention and the beatings in the police station were dismissed as being manifestly ill-founded.

The most recent decision was issued on 21 February 2005. COMPLAINTS The applicant complained under Articles 2, 3, 5, 7 and 17 of the Convention that the police officers had ill-treated him during several days following his arrest on 27 April 2002, that he had been unlawfully apprehended on 27 April 2002, that he had been subsequently unlawfully detained until his conviction on 19 August 2002, and that the domestic courts had incorrectly applied the domestic law and had based his conviction on forged evidence and untrue statements by witnesses. THE LAW On 19 November 2007 the application was communicated to the respondent Government. On 11 February 2008 the Government’s observations on the admissibility and merits of the application were received.

Three days later the Court invited the applicant to submit his written observations in reply by 17 April 2008. On 6 March 2008 the English version of the Government’s observations was forwarded to the applicant. The time-limit for the submission of the applicant’s observations remained unaffected. On 14 March 2008 the Court received a letter from the applicant, by which the latter informed the Court that his address had changed. Five days later the Court sent a letter to the applicant, informing him that his new address had been noted. It also enclosed copies of its letters of 19 November 2007, 14 February and 6 March 2007 with relevant attachments, inviting the applicant to submit written observations and claims for just satisfaction by 17 April 2008. At the same time the Court instructed the applicant to sent a written response if he needed any extension of that time-limit.

As the applicant’s observations on the admissibility and merits had not been received by 17 April 2008 and the applicant did not apply for an extension of the time-limit for submitting his observations, on 17 June 2008 he was advised by registered mail that the failure to submit his observations might result in the strike-out of the application. As it follows from the acknowledgement of receipt which returned to the Court, the letter of 17 June 2008 reached the applicant on 2 July 2008. The applicant did not reply. The Court recalls Article 37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows: “1.

The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that (a) the applicant does not intend to pursue his application; ... However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” The Court notes that the applicant was requested to submit written observations on the admissibility and merits of the case. He subsequently received a reminder thereof. The applicant was also informed about a consequence of his failure to submit the observations. No response has been received to date. The Court infers therefrom that the applicant does not intend to pursue his application.

Furthermore, the Court considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the case. In these circumstances it considers that Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of its list of cases. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President