MESHCHERYAKOV v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
MESHCHERYAKOV v. RUSSIA (CtEDO, 2009)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 6642/03 de către Oleg Gennadyevich MESHCHERYAKOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 7 mai 2009 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președintele, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen Registrarul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 27 ianuarie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului. Prin deliberare, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Oleg Gennadyevich Meshcheryakov, este un național rus care s-a născut în 1963 și a trăit până la arestarea sa în orașul Petrovsk din regiunea Saratov. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl P. Laptev și dna V. Milinchuk, fostele reprezentante ale Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Potrivit reclamantului, la 27 aprilie 2002, el a fost arestat și adus la o secție de poliție unde a fost interogat timp de câteva ore cu privire la implicarea suspectată într-un furt. Întrerogarea a fost însoțită de bătăi severe. La 29 aprilie 2002, reclamantul a fost dus la Curtea de district Perelyub, care, pe baza declarațiilor scrise a ofițerilor de poliție, l-a considerat vinovat de comportament dezordonat și l-a condamnat la arestarea administrativă de cinci zile. La 4 mai 2002, un investigator al departamentului de poliție din districtul Perelyub a autorizat detenția reclamantului până la 7 mai 2002. Detenția a fost prelungită ulterior în mai multe ocazii. La 15 octombrie 2002, Curtea Regională Saratov, în ultima instanță, a constatat că reclamantul a fost vinovat de furt agravat și l-a condamnat la opt ani de închisoare. Plângerile reclamantului la biroul procurorului din districtul Perelyub cu privire la arestarea sa ilegală la 27 aprilie 2002, deținurea sa ulterioară de două zile și bătăile de la secția de poliție au fost respinse ca fiind vădit nefondate. Cea mai recentă decizie a fost emisă la 21 februarie 2005. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în conformitate cu articolele 2, 3, 5, 7 și 17 din Convenție că ofițerii de poliție l-au tratat rău în câteva zile după arestarea sa la 27 Aprilie 2002, că a fost prins ilegal la 27 aprilie 2002, că a fost ulterior reținut ilegal până la condamnarea sa la 19 august 2002, și că instanța internă a aplicat în mod incorect legislația internă și a bazat condamnarea sa pe dovezi false și pe declarații false de către martori. La 19 noiembrie 2007, cererea a fost comunicată guvernului contestat. La 11 februarie 2008, observațiile guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii au fost primite. Trei zile mai târziu, Curtea a invitat reclamantul să își prezinte observațiile scrise în răspuns până la 17 aprilie 2008. La 6 martie 2008, versiunea engleză a observațiilor guvernamentale a fost transmisă reclamantului. Termenul de depunere a observațiilor reclamantului nu a fost afectat. La 14 martie 2008, Curtea a primit o scrisoare din partea reclamantului, prin care aceasta din urmă a informat Curtea că adresa sa s-a schimbat. Cinci zile mai târziu, Curtea a trimis o scrisoare reclamantului, informându-i că noua sa adresă a fost remarcată, înscrisă, de asemenea, exemplare ale scrisorilor sale de 19 de ani. Noiembrie 2007, 14 februarie și 6 martie 2007 cu atașamente relevante, invitând reclamantul să prezinte observații scrise și cereri de satisfacție doar până la 17 aprilie 2008. În același timp, Curtea a ordonat reclamantului să trimită un răspuns scris dacă are nevoie de o prelungire a termenului respectiv. Întrucât observațiile reclamantului cu privire la admisibilitatea și fondurile nu au fost primite până la 17 aprilie 2008, reclamantul nu a solicitat o prelungire a termenului pentru prezentarea observațiilor sale, la 17 iunie 2008, el a fost informat prin corespondență înregistrată că neaprobarea observațiilor sale ar putea duce la grevarea cererii. După cum rezultă din recunoașterea primirii care a revenit la Curte, scrisoarea din 17 iunie 2008 a atins reclamantul la 2 iulie 2008. Reclamantul nu a răspuns. Curtea reamintește art. 37 din Convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii, dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia.” Curtea remarcă că reclamantul a fost solicitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei, iar ulterior a primit un aviz cu privire la aceasta. Reclamantul a fost informat, de asemenea, cu privire la o consecință a neaprovizionării acestei observații. Nu s-a primit niciun răspuns până în prezent. Curtea declară că reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea. În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolele sale, nu o impune să continue examinarea cazului. În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și că acesta ar trebui eliminat din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista cazurilor sale.