CtEDO 12.05.2009 AI

QURAISHI c. BELGIQUE

RESPONDENT
BEL
HOTĂRÂRE
12.05.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
QURAISHI c. BELGIQUE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

Cerere nr. 6130/08

prezentată de Said Bashir, Shahla și Said Amir QURAISHI

împotriva Belgiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), în ședință din 12 mai 2009 sub formă de cameră compusă din:

Ireneu Cabral Barreto,

președinte,

Françoise Tulkens,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

judecători,

și Françoise Elens-Passos,

grefieru adjunct de secție,

Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 4 februarie 2008,

Având în vedere decizia de a trata cu prioritate această cauză,

Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate în răspuns de reclamanți,

Având în vedere memoriul guvernului Republicii Eladice,

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

Reclamanții, d-nii Said Bashir Quraishi, Shahla Quraishi și Said Amir Quraishi, sunt cetățeni afgani, născuți respectiv în 1987, 1989 și 2006. Sunt reprezentați în fața Curții de către doamna E. Schouten, avocat la Bruxelles. Aceasta din urmă a făcut cunoscut la 17 septembrie 2008 că d-l și d-na Quraishi avuseseră între timp un alt copil.

Guvernul belgian („Guvernul") este reprezentat de agentul seu, d-l D. Flore.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Provenind din Afganistan, la o dată neprecizată, reclamanții au ajuns în Grecia, unde au fost înregistrați în dosarele administrative la 8 octombrie 2006, în cursul unui control în urma căruia amprentele lor au fost ridicate.

Ulterior, reclamanții au plecat din Grecia și au ajuns în Belgia. La 29 august 2007, reclamanții au depus o cerere de azil în fața Oficiului pentru Străini, bazată pe teama lor de a se întoarce în regiunea afgană Logar. În cursul examinării cererii lor, reclamanții au primit un document care acoperă șederea lor pe bază precară. Au fost audiați la 30 august 2007 și au declarat că nu depuseseră cereri de azil în alt țară. Reclamanta a declarat că fugise din Afganistan din cauza conflictelor familiale care o expuneau la pericol pentru viață, fiindcă refuzase o căsătorie aranjată și se căsătorisemarisem cu un bărbat neacceptat de familia sa.

În noiembrie 2007, avocata reclamanților a comunicat autorităților belgiene că aceștia proveneau din provincia Logar, care se afla pe lista regiunilor periculoase ale UNCHR.

La 28 noiembrie 2007, Oficiul pentru Străini a respins cererea reclamanților, cu motivul că aceștia nu ar fi expulzați din Belgia către Afganistan, ci către Grecia, țara competentă să examineze cererea lor conform Convenției Dublin. Această decizie era însoțită de un ordin de a părăsi teritoriul. De asemenea, Oficiul pentru Străini a ordonat plasarea reclamanților în centrul pentru ilegali Merksplas, cu motivul că aceștia presupuseseră să nu dorească voluntar execuția ordinului de a părăsi teritoriul.

Din dosar rezultă că autoritățile belgiene contactaseră autoritățile grecești cu privire la readmiterea reclamanților în Grecia. Într-o scrisoare datată la 4 noiembrie 2007, Ministerul Interior grec informase autoritățile belgiene că autoritățile grecești erau dispuse să preia cei trei reclamanți conform articolului 10 § 1 al Convenției Dublin, având în vedere că nu era probat că interesații au plecat din teritoriul Uniunii Europene din 8 octombrie 2006, data intrării lor ilegale în Grecia. În aceeași scrisoare, autoritățile grecești au furnizat un număr de laissez-passer și au precizat că interesații ar avea posibilitatea de a cere azilul o dată sositori acolo.

Împotriva deciziei Oficiului pentru Străini, reclamanții au introdus un recurs de anulare în fața Consilului de Contencios al Străinilor și au cerut suspendarea executării. Susțineau că un renvoi către Grecia i-ar expune riscului de a fi expulzați către Afganistan, țară considerată periculoasă de mai multe organisme, inclusiv UNHCR, ceea ce i-ar expune unei situații generale de violență. Reclamanții susțineau că autoritățile grecești nu ar examina cererea lor de azil.

Printr-o decizie din 30 noiembrie 2007, Consilul de Contencios al Străinilor a respins cererea de suspendare, cu motivul că Belgia nu era competentă să examineze o cerere de azil a reclamanților. De asemenea, aceștia nu ar fi renvoiați către Afganistan, ci către Grecia. În această privință, reclamanții nu documentaseră riscul unui prejudiciu irepațabil în caz de expulzare către Grecia, nici aserțiunea potrivit căreia autoritățile grecești nu ar trata cererea lor de azil.

La 18 decembrie 2007, o primă încercare de a îmbarcare reclamanți pentru Grecia a fost efectuată, dar aceștia au refuzat să se îmbarce.

În aceeași zi, reclamanții au introdus un recurs în extrema urgență în fața tribunalului de prim nivel din Bruxelles pentru a cere acestuia să pronunțe o interdicție a expulzării împotriva Statului belgian. Prin ordonanță din 18 decembrie 2007, tribunalul a interzis Statului să expulzeze reclamanții până la pronunțarea unei decizii

de către Consilul de Stat privind recursul pe care urma să-l introducă reclamanții

împotriva deciziei pronunțate la 30 noiembrie de Consilul de Contencios al Străinilor.

Consilul de Stat a respins recursul reclamanților la 22 ianuarie 2008.

Plecarea reclamanților către Grecia a fost stabilită pentru 5 februarie 2008, cu avionul. În urma refuzului de îmbarcare al reclamanților, plecarea a fost amânată.

La 4 februarie 2008, reclamanții au sesizat Curtea cu o cerere de aplicare a unei măsuri provizorii conform articolului 39 al regulamentului. Vice-președinta Secțiunii căreia i-a fost alocată cererea a respins această cerere.

La 29 februarie 2008, reclamanții au fost dați în libertate, la decizia directorului general al Oficiului pentru Străini.

La 9 aprilie 2008, Consilul de Contencios al Străinilor sesizat al recursului de anulare a considerat oportun ca cauza să fie încredințată examinării unei camere cu trei judecători. Din dosar rezultă că procedura este în curs.

Printr-o scrisoare din 28 aprilie 2008, avocata reclamanților a informat Curtea că Președintele tribunalului de prim nivel din Bruxelles, care judecă în extrema urgență, a interzis Statului belgian să expulzeze reclamanții către Grecia până la pronunțarea unei decizii de către consilul de contencios al străinilor asupra procedurii de anulare. La rândul suo, Guvernul a indicat în observații că autoritățile naționale s-au angajat să lase în libertate reclamanții atât timp cât recursul de anulare în fața Consilului de Contencios al Străinilor este în curs.

La 23 aprilie 2009, Guvernul a făcut cunoscut că reclamanții au introdus, la 4 august 2008, o nouă cerere de azil. Hotărârea grec privind readmiterea reclamanților expirând, noua cerere a fost transmisă corespunzător, la 22 decembrie 2008, autorităților belgiene competente pentru o examinare pe fond.

Dreptul și practica interne pe această temă, așa cum erau aplicabile până la 1 iunie 2007, sunt descrise în hotărârile Mubilanzila Mayeka și Kaniki Mitunga c. Belgia (nr. 13178/03, § 38, CEDH 2006-...) și Riad și Idiab c. Belgia (nr. 29787/03 și 29810/03, § 53, CEDH 2008-... (extrase)).

Consilul de Contencios al Străinilor a asumat, de la 1 iunie 2007, competențele Consilului de Stat în materie de contencios al străinilor, precum și competențele Comisiei permanente de recurs a refugiaților. Consilul este o jurisdicție administrativă, singura competentă să cunoască recursurile introduse împotriva deciziilor individuale luate în aplicarea legilor asupra accesului pe teritoriu, șederii, stabilirii și îndepărtării străinilor.

Potrivit articolului 3 al Convenției,

„Nicio persoană nu poate fi supusă torturii, nici pedeapsei sau tratamentelor inumane sau degradante."

art. 13 al Convenției prevede:

„Toată persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate are dreptul la un recurs efectiv în fața unui tribunal național, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale."

Guvernul pârât ridică o excepție de inadmisibilitate și susține că moțiunile reclamanților sunt premature, fiindcă procedura introdusă în fața Consilului de Contencios al Străinilor este încă în curs. De aceea, reclamanții sunt în libertate și nu vor fi expulzați în așteptarea deciziei Consilului de Contencios al Străinilor.

Pe fond, Guvernul observă că e clar că reclamanții nu cerseră niciodată azil în Grecia. Din acest motiv, nu se încadrează în categoria persoanelor care, după ce cerseseră azil în Grecia și se înfuseseră ulterior într-o altă țară europeană, se încadrează în categoria persoanelor cu privire la care UNHCR a identificat probleme. În cauza de față, reclamanții sunt liberi să ceară azilul o dată sositori în Grecia. De altfel, autoritățile grecești au furnizat formal garanția autoritățile belgiene că cererea de azil a reclamanților va fi examinată. De aceea, moțiunea acestora privind o presupusă imposibilitate de a obține în Grecia o examinare a cererii de azil este evident neîntemeiată.

Cu privire la temerile reclamanților în caz de întoarcere în Afganistan, Guvernul susține că autoritățile belgiene nu vor renvoii interesații către această țară. Reclamanții nu au în niciun caz dovedit o legătură între situația generală de violență pe care o invocă și situația lor personală. Pe această temă, Guvernul se referă în special la hotărârile H.L.R. c. Franța (29 aprilie 1997, Colecția hotărârilor și deciziilor 1997-III), Sultani c. Franța (nr. 45223/05, CEDH 2007-... (extrase)) și Thampibillai c. Țările de Jos (nr. 61350/00, 17 februarie 2004). De aceea, Guvernul exclude că întoarcerea reclamanților în Afganistan i-ar expune riscului de a suferi tratamente contrare articolului 3.

Quanto tratamentelor pe care reclamanții ar putea să le sufere în Grecia, Guvernul subliniază faptul că cererea de readmitere a reclamanților adresată autoritățile grecești era bazată pe art. 10 § 1 al regulamentului Dublin și nu pe art. 16 § 1 al aceluiași regulament. Autoritățile grecești au dat o garanție scrisă la 20 iunie 2008 că reclamanții nu ar fi deținuți. Guvernul se referă la argumentele invocate de Guvernul grec pentru restul.

Cât privește grievul bazat pe art. 13 al Convenției, Guvernul consideră că acesta este evident neîntemeat, dat fiind că reclamanții au putut introduce un recurs de suspendare în fața Consilului de Contencios al Străinilor, apoi în fața Consilului de Stat. De altfel, au introdus un recurs în extrema urgență în fața președintelui tribunalului de prim nivel din Bruxelles. Mai mult, reclamanții s-au prevăzut de două recururi tendind la eliberarea lor.

Reclamanții contestă teza Guvernului. Potrivit acestora, există epuizare a căilor de atac interne, fiindcă au cerut cu adevărat suspendarea executării expulzării Consilului de Contencios al Străinilor și apoi Consilului de Stat, dar cererea a fost respinsă. De aceea, ar fi inutil să aștepte deznodarea procedurii care este în curs pe fond în fața consilului de contencios al străinilor.

Reclamanții denunță apoi situația de pericol persistent în Afganistan și se referă în special la rapoartele Amnesty International și UNHCR publicate pe tema. În sfârșit, mențin teza lor conform căreia nu au nicio șansă de a obține de la autoritățile grecești examinarea cererii de azil în caz de întoarcere în Grecia. Observă în fine că condiția de viață în Grecia ar fi foarte dificilă.

Guvernul grec observă de la început că unu dintre scopurile Statului hellenic, conform decretului legislativ nr. 61/1999, este de a garanta facultatea de a depune o cerere de azil oricărui străin care declară, oral sau în scris, în fața oricărei autorități, la punctele de intrare pe teritoriul hellenic sau în interiorul acestuia, că solicită azil sau care cere să nu fie expulzat către o țară dată din motive de rasă, religie, naționalitate, statut social sau convingeri politice.

Ținând seama de principiul non-refoulement, autoritățile grecești nu renvoii un străin înainte de a constata motivele reale care l-au forțat să-și părăsească țara. De altfel, străinii sunt informați despre drepturile lor. Detenția străinilor intrați clandestin în țară este supusă posibilității de a introduce recururi pentru eliberare. Nu există îndepărtare a unui solicitant de azil dacă procedura de examinare a cererii nu s-a încheiat definitiv.

În fine, se desfășoară orice efort posibil pentru îmbunătățirea condițiilor detenției și reducerea duratei petrecute în detenție (care în niciun caz nu depășește trei luni).

După ce a schimbat politica, autoritățile grecești examinează acum pe fond toate cererile de azil primite în cadrul regulamentului Dublin, inclusiv pe acelea care privesc străini pentru care procedura de azil fusese întreruptă. Guvernul explică că a furnizat aceste indicații în special Comisiei Europene, precizând că în trecut, decizii de întrerupere a procedurii fusese luate de ministerul ordinii publice, fiindcă reclamanții în cauză se înfuseseră arbitrar din adresa rezeidenței declarate. Printr-o scrisoare din 8 iunie 2006, ministrul ordinii publice din acea perioadă comunicase Comisiei decizia sa de revocare a deciziilor de întrerupere a procedurii de azil în următorii termeni:

„În cazurile în care o audiență nu a avut loc, procedura va fi din nou demarată la sosirea reclamanților în țara noastră, dacă doresc. În cazurile în care s-a ținut o audiență, dar reclamanții au fost înregistrați ca dispăruți, cererile vor fi examinate pe fond și se va lua o decizie în prim grad. În cazurile în care o cerere este în curs, reclamanții vor putea să se prezinte, după sosirea lor în țara noastră, în fața comisiei consultative de azil, în scopuri obiective de examinare pe fond a cererii în curs"

Guvernul observă apoi că un decret prezidențial gata să fie promulgat va încorpora Directiva asupra procedurilor de azil în legislația greacă. Deja, Statul a procedat la o îmbunătățire a procedurii de azil.

Cu privire la prezenta cerere, Guvernul grec observă că reclamanții au fost arestați pentru intrare ilegală în țară la 8 octombrie 2006. O decizie de expulzare a fost luată împotriva lor și reclamanții au fost dați în libertate. Amprentele digitale au fost ridicate și datele au fost înregistrate în baza centrală de date Eurodac. La 13 noiembrie 2007, Grecia a acceptat cererea de readmitere formulată de autoritățile belgiene și a precizat că reclamanții ar putea, la transferul în țară, introduce o cerere de azil și fi supuși procedurii corespunzătoare reglementate de decretele prezidențiale 61/1999 și 220/2007.

Cu toate acestea, Curtea nu este chemată să se pronunțe asupra punctului dacă faptele aserționate de reclamanți dezvăluie aparența unei încălcări a acestei dispoziții. Într-adevăr, conform articolului 35 § 1 al Convenției, un reclamant trebuie să se prevaleze de recururile normal disponibile și suficiente în ordinea juridică internă pentru a obține repararea încălcărilor aserționate. Aceste recururi trebuie să existe la un grad suficient de certitudine, în practică și în teorie, altfel le lipsesc efectivitatea și accesibilitatea cerute. Nimic nu impune utilizarea remediilor care nu sunt nici adecvate, nici eficiente (Andronicou și Constantinou c. Cipru, 9 octombrie 1997, § 159, Colecția 1997-VI). Curtea trebuie să aplice regula epuizării ținând corespunzător seama de context: mecanismul de salvgardare a drepturilor omului pe care Părțile contractante s-au angajat să-l instaureze (Akdivar și alții c. Turcia, 16 septembrie 1996, § 69, Colecția 1996-IV).

Curtea reamintește că regula epuizării căilor de atac interne se bazează pe ipoteza, obiect al articolului 13 al Convenției, cu care prezintă strânse afinități, că ordinea internă oferă un recurs efectiv pentru încălcarea aserționată. Prin urmare, ea constituie un aspect important al principiului subsidiarității (Selmouni c. Franța [Marea Cameră], nr. 25803/94, § 74, CEDH 1999-V).

În cauza de față, Curtea constată că măsura de expulzare pronunțată împotriva reclamanților face în prezent obiectul unui recurs de anulare în fața Consilului de Contencios al Străinilor. Acest organ jurisdicțional este competent să cunoască recursurile introduse împotriva deciziilor individuale luate în aplicarea legilor asupra accesului pe teritoriu, șederii, stabilirii și îndepărtării străinilor. De aceea, reclamanții sunt obligați să aștepte deznodarea procedurii pe care au inițiat-o la nivel național. De altfel, Curtea nu a identificat nicio circumstanță susceptibilă de a arăta că reclamanții sunt scutiți de epuizarea căilor de atac interne. De aceea, această parte a cererii trebuie respinsă drept prematură în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

„Efectivitatea" unui „recurs" în sensul articolului 13 nu depinde de certitudinea unui rezultat favorabil reclamantului. De altfel, ansamblul recururilor oferite de dreptul intern poate îndeplini cerințele articolului 13, chiar dacă niciuna din ele nu le satisface pe toate integral în ea însăși (Chahal c. Regatul Unit, 15 noiembrie 1996, § 145, Colecția 1996-V; Čonka c. Belgia, nr. 51564/99, § 75, CEDH 2002-I). Ținând seama de natura irevocabilă a daunelor susceptibile de a fi cauzate în caz de realizare a riscului de tortură sau de maltratare și de importanța pe care o acordă articolului 3, noțiunea de recurs efectiv în sensul articolului 13 necesită, pe de o parte, o examinare independentă și riguroasă a oricărui grief pe baza căruia există motive serioase de a crede în existența unui risc real de tratamente contrare articolului 3 și, pe de altă parte, posibilitatea de a suspenda executarea măsurii litigioase (Jabari c. Turcia, nr. 40035/98, § 50, CEDH 2000-VIII). Dacă, în principiu, art. 13 se opune executării măsurilor contrare Convenției și ale căror consecințe sunt potențial irevocabile înainte chiar de deznodarea examinării de către autoritățile naționale a compatibilității lor cu Convenția, cu toate acestea Statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la modul de conformare cu obligațiile impuse de art. 13 (Čonka c. Belgia, citat anterior, § 79).

Curtea tocmai a concluzionat că, pentru satisfacerea condiției de epuizare a căilor de atac, reclamanții trebuie să aștepte deznodarea recursului în curs în fața consilului de contencios al străinilor.

Ea constată că în cadrul acestei aceleași proceduri, reclamanții au putut cere suspendarea măsurii de expulzare, și s-au lovit de refuz motivat corespunzător, după examinarea aserțiunilor lor. În aceste condiții, Curtea consideră că reclamanți s-au bucurat de un recurs efectiv în sensul articolului 13 al Convenției. De altfel, Curtea observă că reclamanții sunt în libertate și că Partidurile au indicat că aceștia nu vor fi expulzați atât timp cât recursul de anulare în fața consilului de contencios al străinilor este în curs.

La lumina acestor elemente, Curtea consideră că această parte a cererii este evident neîntemeiată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Conform articolului 5 al Convenției, prevede:

„1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nicio persoană nu poate fi privată de libertate, cu excepția următoarelor cazuri și conform legii

(...)

(...)

f) în cazul arestării sau detenției regulate a unei persoane pentru a o preveni să pătrundă ilegal pe teritoriu, sau împotriva căreia o procedură de expulzare sau extradare este în curs."

Curtea reamintește că conformitatea cu art. 5 § 1 presupune o legătură „între pe de o parte motivul invocat pentru privarea de libertate autorizată și pe de altă parte locul și regimul detenției" (Mubilanzila Mayeka și Kaniki Mitunga c. Belgia, nr. 13178/03, (§ 102), CEDH 2006-...). Această dispoziție nu cere ca detenția unei persoane împotriva căreia o procedură de expulzare este în curs să fie considerată rezonabil necesară, de exemplu pentru a-o preveni de a comite o infracțiune sau a fugi; în această privință, art. 5 alin. 1 f) nu prevede aceeași protecție ca art. 5 alin. 1 c) (Chahal citat anterior, § 112). De altfel, principiul proporționalității se aplică unei detenții bazate pe art. 5 § 1 f) numai în măsura în care aceasta nu se prelungea în timp (ibidem, § 113; voir également Gebremedhin [Gaberamadhien] c. Franța, nr. 25389/05, § 74, CEDH 2007-...). Pentru a nu fi taxată de arbitrare, punerea în aplicare a unei asemenea măsuri de detenție trebuie deci să se facă de bună-credință; trebuie, de asemenea, să fie strâns legată de scopul de a preveni o persoană să pătrundă ilegal pe teritoriu; de altfel, locul și condițiile detenției trebuie să fie adecvate; în fine, durata detenției nu trebuie să depășească termenul rezonabil necesar pentru realizarea scopului urmărit (Saadi c. Regatul Unit [Marea Cameră], nr. 13229/03, §§ 72-74, CEDH 2008-...).

Curtea observă că reclamanții se plânge numai că detenția lor era iregulară, fiindcă era legată de o expulzare care nu ar trebui să aibă loc. Cu toate acestea, nimic în dosar nu permite să se creadă că detenția reclamanților nu respecta criteriile de mai sus.

De aceea, acest grief trebuie respins drept evident neîntemeat în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Françoise Elens-Passos

Ireneu Barreto

Grefieru adjunct

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2010-01-12
0,94
MIRZAE c. BELGIQUE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 49950/08 présentée par Mohamad Ziya MIRZAE contre la Belgique La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 12 janvier 2010 en une chambre composée de Ireneu Cabral Barreto, p
CtEDO 2011-09-20
0,94
ZALMAY c. BELGIQUE ET GRECE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 65534/09 présentée par Ajmal ZALMAY contre la Belgique et la Grèce La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 20 septembre 2011 en une chambre composée de : Danutė Jočienė,
CtEDO 2011-09-06
0,94
GHARIBZADEH ET AUTRES c. BELGIQUE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 7295/09 présentée par Zikria GHARIBZADEH et autres contre la Belgique La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 6 septembre 2011 en une chambre composée de : Danutė Jočien
CtEDO 2011-09-20
0,94
S.A. ET H.A. c. BELGIQUE ET GRECE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 47364/09 présentée par S.A. and H.A. contre la Belgique et la Grèce La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 20 septembre 2011 en une chambre composée de : Danutė Jočienė
CtEDO 2011-09-20
0,94
QUDUS c. BELGIQUE ET GRECE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 25709/09 présentée par Mohammadi Abdul QUDUS contre la Belgique et la Grèce La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 20 septembre 2011 en une chambre composée de : Danutė
Sursă