S.A. ET H.A. c. BELGIQUE ET GRECE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 47364/09 prezentată de S.A. și H.A. împotriva Belgiei și Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 20 septembrie 2011 într-o cameră compusă din Danutė Jočienė, președinte, Françoise Tulkens, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, Linos-Alender Sicilianos, judecători; și a lui Stanley Naismith, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 3 septembrie 2009, având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură, Având în vedere observațiile prezentate de guvernele pârâte și cele prezentate ca răspuns de părțile reclamante, având în vedere observațiile prezentate de partea terță, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAPT Reclamanții, dl S.A. și dl. H.A., sunt resortisanți afgani. Președintele care acționează în funcție de secțiunea căreia i s-a atribuit cauza a acceptat cererea de nedivulgare a identității lor formulată de reclamantă [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură] și care sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Z. Chihaoui, avocat la Bruxelles. Guvernul belgian ( La 29 iunie 2010, președintele funcționând în funcție de secțiunea căreia i s-a atribuit cauza a fost de acord cu Greek Helsinki Monitor. (a se vedea nota de subsol 1 de mai sus) Reclamanții au fugit din Afganistan la o dată necunoscută. Reclamantul a avut un magazin de cărți. În timp ce a păstrat cărți cu conținut creștin pentru un prieten, poliția a venit pentru un control în timpul căruia cărțile respective au fost confiscate. Reclamantul a fost arestat și a fost eliberat temporar în așteptarea procesului. În urma acestor evenimente, reclamanții au părăsit țara. Candidații au ajuns în Grecia la o dată necunoscută, au fost reținuți acolo aproximativ două săptămâni, amprentele lor au fost prelevate la 28 septembrie 2008, după eliberarea lor, reclamanții și-au continuat călătoria până în Belgia. La 20 ianuarie 2009, ei au depus o cerere de azil. La 29 ianuarie 2009, ei au avut întreținerea unui loc de muncă în Dublin. La 20 februarie 2009, la cererea autorităților elene de a prelua cererea de azil a reclamanților, în conformitate cu art. 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2009 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe (Regulamentul Dublin La 24 iunie 2009, la a luat o decizie de refuzare a șederii și a eliberat un ordin de părăsire a teritoriului cu un ordin de menținere într-un anumit loc. Motivele deciziei au fost că Belgia nu era responsabilă de prelucrarea cererii de azil a reclamanților în temeiul Regulamentului (CE) nr. Cu toate acestea, autoritățile elene nu au furnizat nicio dovadă care să susțină riscul returnării, fără a examina temeinicia cererii lor de azil de către autoritățile elene și că angajamentele internaționale privind azilul și primirea de către Grecia a reclamanților de azil constituie garanții suficiente. Invocând un risc de încălcare a articolelor 3 și 14 din Convenție în cazul în care acestea au fost expulzate în Grecia, reclamanții au depus două cereri de suspendare în extremă urgență a ordinului de a părăsi teritoriul în cadrul Consiliului de Justiție a Străinilor ( Ei se plângeau de deficiențele cunoscute și structurale ale sistemului de azil din Grecia și de riscul de a fi reprimați în țara lor de origine fără o examinare a temeiniciei cererii lor de azil. Ei susțineau că au riscat, de asemenea, să fie victime ale relelor tratamente în caz de arestare și de detenție. Ei au susținut, de asemenea, că au fost victime ale abuzurilor în Grecia în timpul detenției lor. Prin două hotărâri din 26 iunie 2009, CCE a respins cererile de suspendare. Motivația hotărârilor a fost aceea că Grecia era obligată să respecte aceleași angajamente internaționale ca Belgia în materie de azil, că autoritățile elene erau responsabile de prelucrarea cererii de azil a reclamanților în temeiul Regulamentului La 7 iulie 2009, Consiliul reclamanților a introdus acțiuni în anulare de a părăsi teritoriul CCE. Prin două hotărâri din 15 iulie 2009, Consiliul de Stat a declarat inadmisibilă acțiunile în casarea administrativă a hotărârilor CEC din 26 iunie 2009, pe motiv că mijloacele atingeau fondul cauzei, a cărei examinare nu se referea la judecătorul în Casație. La 3 septembrie 2009, reclamanții au înaintat Curții o cerere de măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură pentru a obține suspendarea expulzării acestora către Grecia. În aceeași zi, Curtea a decis să indice guvernului belgian că este de dorit, în interesul părților și al bunei desfășurări a procedurii în fața Curții, să nu expulzeze reclamanții către Grecia până la noi ordine. La 19 octombrie 2009, CCE a respins cererile în anulare pe motiv că nu au demonstrat un risc real și individual de a fi victime ale tratamentelor în conformitate cu art. 3 din Convenția din Grecia. În octombrie 2009, prin două hotărâri din 3 noiembrie 2009, Consiliul de Stat a declarat inadmisibilă recursul pe motiv că motivul era nou. GRIEFS 1. Invocând articolele 2 și 3 din convenție, reclamanții susțin că, în caz de expulzare către Grecia, riscă să fie revocați în Afganistan, unde pretind că se tem pentru viața și libertatea lor, fără a examina temeinicia temerilor lor. (2) Invocând art. 3 din Convenție, reclamanții se plâng că expulzarea lor către Grecia le-ar expune unui risc de tratament incompatibil cu art. 3 din Convenție, ținând cont de condițiile impuse reclamanților de azil în această țară, în special în centrele de detenție. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții susțin că procedura de recurs în fața Consiliului de Instanță al străinilor nu este o acțiune efectivă pe motiv că această instanță nu examinează temeinicia obiecțiilor prezentate în temeiul articolului 3 din Convenție, ci doar respinge acțiunile pe baza unei argumentații teoretice care nu are legătură cu situația în practică din Grecia. ÎN DREPTUL A. În ceea ce privește eliminarea rolului la art. 37 alineatul (1) litera (b) din convenție, Curtea poate decide în orice moment să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele permit să se ajungă la concluzia (...) că litigiul a fost soluționat. (...) Pentru a stabili dacă este necesar să se aplice această dispoziție în speță, Curtea trebuie să răspundă succesiv la două întrebări: : în primul rând, posibilitatea de a ști dacă circumstanțele direct incriminate de solicitanți rămân în continuare și apoi dacă efectele unei posibile încălcări a Convenției din cauza acestor circumstanțe au fost înălțate (El Majjaoui și Stichting Touba Moskee c. Țările de Jos (radiație) [GC], n 25525/03, § 30, 20 decembrie 2007 și Lame c. Regatul Unit (dec., radiații); 30739/08, 11 mai 2010). În ceea ce privește obiecțiunile împotriva Belgiei, este necesar să se stabilească dacă refuzul de a examina cererea de azil față de .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. M.S.S. c. Belgia și Grecia , în care au fost examinate de Curte obiecțiuni similare celor invocate de reclamant. În această hotărâre, Curtea a concluzionat în ceea ce privește Belgia cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție pe motiv că, prin retrimiterea reclamantului în Grecia, autoritățile belgiene au fost expuse unor riscuri care rezultă din eșecul procedurii de azil în acest stat (§ 344-359) și din condițiile de detenție și de existență în acest stat contrar acestui articol (§ 362-368). Curtea a concluzionat, de asemenea, încălcarea de către Belgia a articolului din Convenția combinată cu art. 3 pe motiv că reclamantul nu a avut acces la o cale de atac eficientă împotriva ordinului de expulzare (§ 385-397). În plus, aceasta a decis că Într-o scrisoare din 9 martie 2011, Curtea a întrebat guvernul belgian ce consecințe practice intenționa să tragă din hotărârea M.S.S. citat anterior în ceea ce privește prezenta cauză. Într-o scrisoare din 6 aprilie 2011, guvernul a informat Curtea că autoritățile belgiene au preluat prelucrarea cererilor de azil ale reclamanților. Într-o scrisoare din 5 mai 2011, reclamanții au informat Curtea că vor să își mențină cererea, în special pentru a obține repararea prejudiciului moral pe care l-au suportat și rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Curtea constată că autoritățile belgiene și-au asumat angajamentul de a examina ele însele cererile de azil ale reclamanților. În practică, acestea din urmă nu vor fi retrimise în Grecia în temeiul Regulamentului Dublin. Curtea consideră că, în acest fel, obiecțiunile reclamanților împotriva Belgiei au fost retrimise în mod corespunzător și suficient. Având în vedere această situație, Curtea consideră că obiecțiunile împotriva Greciei sunt nefondate. În concluzie, Curtea consideră că cele două condiții care permit aplicarea articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție sunt îndeplinite. În plus, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (b) din Convenție, nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale n În cele din urmă, Curtea consideră că este important să se sublinieze că: în aplicarea articolului 37 alineatul (2) din Convenție, Curtea poate decide reinscrierea la rolul unei instanțe în cazul în care consideră că circumstanțele justifică acest lucru. În plus, Comisia reamintește că reclamanții vor avea posibilitatea, dacă este cazul, de a introduce o nouă cerere în fața Curții, inclusiv posibilitatea de a solicita măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură. B. Cu privire la satisfacția echitabilă Reclamanții solicită 38 160 EUR (EUR) pentru repararea prejudiciului moral. Curtea reamintește că art. 41 din Convenție nu îi permite să acorde o satisfacție echitabilă părții În acest caz, nu a încălcat Convenția sau Protocoale. În consecință, nu se poate da nici un răspuns la cerere. C. În ceea ce privește aplicarea art. 43 alin. (4) din Regulamentul Curții la art. 43 alin. (4) din Regulamentul Curții este astfel formulat atunci când o cerere a fost retrasă din rol, cheltuielile sunt lăsate la latitudinea Curții. (...) În revendicările lor în temeiul articolului 41 din Convenție, reclamanții solicită rambursarea cheltuielilor suportate pentru apărarea lor în fața instanțelor belgiene și în fața Curții.L EUR calculate pe baza unui tarif orar de 75 EUR. 6 250 EUR sunt solicitate pentru procedura în fața instanțelor belgiene și 6 825 EUR pentru procedura în fața Curții împotriva Belgiei. Guvernul belgian invită Curtea să respingă această cerere. Acesta arată că reclamanții aveau dreptul la asistență juridică gratuită și la asistență judiciară pentru cheltuielile de judecată. Prin urmare, aceștia nu ar trebui să fi angajat niciun fel de cheltuieli. Avocatul lor poate obține despăgubiri pentru cheltuielile suportate în fața instanțelor belgiene și în fața Curții, în conformitate cu dispozițiile privind ajutorul juridic care figurează în Codul judiciar. Curtea amintește că principiile generale care reglementează rambursarea cheltuielilor în temeiul articolului 43 alineatul (4) din regulament sunt în esență identice cu cele aplicate în temeiul articolului 41 din convenție (a se vedea Pisano c. Italia [GC] (radiație), nr. 36732/97, §§ 53-54, 24 octombrie 2002, El Majjaoui și Stichting Touba Moskee, citată anterior, 39-40). Cu alte cuvinte, cheltuielile și cheltuielile de judecată nu pot fi rambursate în temeiul articolului 41 din convenție decât în cazul în care este stabilit că au fost efectiv expuse, că au fost conforme cu o necesitate și că sunt rezonabile în ceea ce privește rata lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată sau presupusă (a se vedea, printre altele, Sanoma Uitgevers B.V. c. Țările de Jos [GC], n 38224/03, § 109, 14 septembrie 2010). Curtea se ocupă în primul rând de cheltuielile și cheltuielile de judecată aferente procedurilor în fața instanțelor belgiene. Ea constată că documentele depuse nu îi permit să determine exact în ce măsură cheltuielile legate de acuzațiile de încălcare a articolului 3 din convenție au sau ar putea fi acoperite de ajutorul juridic. Din cauza acestei lipse de claritate (a se vedea, mutatis mutandis Musiałc. Polonia [GC], nr 24557/94, § 61, CEDO 1999-II, M.S.c. Belgia și Grecia, citată anterior, §§ 419), Curtea respinge aceste pretenii. Examinând apoi cheltuielile și onorariile aferente procedurii în fața acesteia, Curtea constată că avocatul reclamanților este același cu cel din cauza M.S.S.susționat anterior și că argumentele prezentate de acest avocat sunt similare în ambele cauze. Ea amintește că, în cauza M.S.S. guvernul belgian a fost obligat să ramburseze cheltuielile și cheltuielile de judecată în cadrul procedurii în fața Curții în valoare de 6 075 EUR (§ 415-420). , Curtea nu poate judeca că reclamanții au expus efectiv cheltuielile pe care le solicită rambursarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să ridice măsura provizorie decisă să respingă cererea pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată decise să șteargă cererea de rol. Stanley Naismith Danutė Jočienė Modululr Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

47364/09

présentée par S.A. and H.A.

contre la Belgique et la Grèce

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 20 septembre 2011 en une chambre composée de

:

Danutė Jočienė,

présidente,

Françoise Tulkens,

David Thór Björgvinsson,

Dragoljub Popović,

Ișıl Karakaș,

Guido Raimondi,

Linos-Alexandre Sicilianos,

juges,

et de Stanley Naismith,

greffier de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 3 septembre 2009,

Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour,

Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,

Vu les observations soumises par les gouvernements défendeurs et celles présentées en réponse par les parties requérantes,

Vu les observations soumises par la tierce partie,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, M. S.A. et M

me

H.A., sont des ressortissants afghans. Le président faisant fonction de la section à laquelle l’affaire a été attribuée a accédé à la demande de non

‑

divulgation de leur identité formulée par la partie requérante (article 47 § 3 du règlement). Ils sont représentés devant la Cour par M

e

Z. Chihaoui, avocat à Bruxelles. Le gouvernement belge («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. M. Tysebaert, conseiller général, service public fédéral de la Justice. Le gouvernement grec est représenté par M. F. Georgakopoulos, président du Conseil juridique de l’Etat, son agent.

Le 29 juin 2010, le président faisant fonction de la section à laquelle l’affaire a été attribuée accorda au

Greek Helsinki Monitor

l’autorisation d’intervenir en qualité de tierce partie dans la procédure.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants ont fui l’Afghanistan à une date indéterminée. Le requérant y avait un magasin de livres. Alors qu’il y conserva des livres à contenu chrétien pour un ami, la police débarqua pour un contrôle au cours duquel lesdits livres furent saisis. Le requérant fut arrêté et fut libéré provisoirement en attendant son procès. Suite à ces événements, les requérants quittèrent le pays.

Les requérants arrivèrent en Grèce à une date indéterminée. Ils y furent détenus environ deux semaines. Leurs empreintes digitales furent prélevées le 28 septembre 2008. Suite à leur libération, les requérants ont poursuivi leur voyage jusqu’en Belgique.

Le 20 janvier 2009, ils introduisirent une demande d’asile.

Le 29 janvier 2009, ils eurent un entretien «

Dublin

» auprès de l’Office des étrangers («

OE

»).

Le 20 février 2009, l’OE demanda aux autorités grecques de prendre en charge la demande d’asile des requérants, conformément à l’article 10 § 1 du règlement n

o

343/2003 du Conseil du 18

février 2003 établissant les critères et mécanismes de détermination de l’Etat membre responsable de l’examen d’une demande d’asile présentée dans l’un des Etats membres par un ressortissant d’un pays tiers (le règlement «

Dublin

»).

Le 29 avril 2009, en l’absence de réponse, l’OE considéra qu’il y avait accord tacite de la part des autorités grecques en application de l’article

18

§

7 du règlement «

Dublin

».

Le 24 juin 2009, l’OE prit une décision de refus de séjour et délivra un ordre de quitter le territoire assorti d’un ordre de maintien dans un lieu déterminé. Les motifs de la décision tenaient à ce que la Belgique n’était pas responsable du traitement de la demande d’asile des requérants en application du règlement «

Dublin

», que les requérants n’avait pas apporté d’élément concret étayant le risque de refoulement sans un examen du bien-fondé de leur demande d’asile par les autorités grecques et que les engagements internationaux liant la Grèce en matière d’asile et d’accueil des demandeurs d’asile constituaient des garanties suffisantes.

Les requérants furent placés au centre fermé pour illégaux de Steenokkerzeel.

Invoquant un risque de violation des articles 3 et 14 de la Convention s’ils étaient expulsés vers la Grèce, les requérants introduisirent deux demandes de suspension en extrême urgence de l’ordre de quitter le territoire auprès du Conseil du contentieux des étrangers («

CCE

»). Ils se plaignaient des défaillances notoires et structurelles du système d’asile en Grèce et du risque subséquent d’être refoulés dans leur pays d’origine sans un examen du bien-fondé de leur demande d’asile. Ils soutenaient qu’ils couraient également le risque d’être victime de mauvais traitements en cas d’arrestation et de détention. Ils alléguaient également avoir été victimes de mauvais traitements en Grèce lors de leur détention.

Par deux arrêts du 26 juin 2009, le CCE rejeta les demandes de suspension. La motivation des arrêts tenait à ce que la Grèce était liée par les mêmes engagements internationaux que la Belgique en matière d’asile, que les autorités grecques étaient responsables du traitement de la demande d’asile des requérants en vertu du règlement «

Dublin

», que les allégations de non-respect par les autorités grecques de leurs engagements internationaux étaient hypothétiques et que les allégations de mauvais traitements étaient contradictoires avec les déclarations faites par les requérants à l’OE.

Le 7 juillet 2009, le conseil des requérants introduisit des recours en annulation de l’ordre de quitter le territoire auprès du CCE.

Par deux arrêts du 15 juillet 2009, le Conseil d’Etat déclara irrecevable les recours en cassation administrative des arrêts du CCE du 26 juin 2009 au motif que les moyens touchaient le fond de l’affaire dont l’examen n’appartenait pas au juge en cassation.

Le 3 septembre 2009, les requérants saisirent la Cour d’une demande de mesures provisoires en application de l’article 39 du règlement de la Cour en vue d’obtenir la suspension de leur expulsion vers la Grèce.

Le même jour, la Cour décida d’indiquer au gouvernement belge qu’il était souhaitable, dans l’intérêt des parties et du bon déroulement de la procédure devant la Cour, de ne pas expulser les requérants vers la Grèce jusqu’à nouvel ordre.

Le 19 octobre 2009, le CCE rejeta les demandes en annulation au motif que les requérants n’avaient pas démontré un risque réel et individuel d’être victimes de traitements contraires à l’article 3 de la Convention en Grèce.

Saisi des recours en cassation administrative contre les arrêts du 19

octobre 2009, par deux arrêts du 3 novembre 2009, le Conseil d’Etat déclara irrecevable le recours au motif que le moyen était nouveau.

GRIEFS

EN DROIT

A. Sur la radiation du rôle

L’article 37 § 1 b) de la Convention énonce

:

«

1.

A tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure

(...)

b)

que le litige a été résolu.

(...)

»

Pour déterminer s’il y a lieu de faire application de cette disposition en l’espèce, la Cour doit répondre successivement à deux questions

: tout d’abord, celle de savoir si les circonstances directement incriminées par les requérants subsistent toujours et ensuite, celle de savoir si les effets d’une possible violation de la Convention à raison de ces circonstances ont été redressés (

El Majjaoui et Stichting Touba Moskee c.

Pays-Bas

(radiation) [GC], n

o

25525/03, § 30, 20 décembre 2007, et

Lame c. Royaume Uni

(déc., radiation), n

o

30739/08, 11 mai 2010).

En ce qui concerne les griefs à l’encontre de la Belgique, il convient d’établir si le refus d’examiner la demande d’asile opposé par l’OE persiste et si les mesures prises par les autorités peuvent passer pour un redressement suffisant du préjudice subi par les requérants.

La Cour rappelle que le 21

janvier

2011, la Grande Chambre a rendu son arrêt dans l’affaire de

M.S.S. c. Belgique et Grèce

, dans lequel des griefs similaires à ceux invoqués par la partie requérante ont été examinés par la Cour. Dans cet arrêt, la Cour a conclu en ce qui concerne la Belgique à la violation de l’article

3 de la Convention au motif qu’en renvoyant le requérant en Grèce, les autorités belges l’avaient exposé à des risques résultant des défaillances de la procédure d’asile dans cet Etat (§§ 344-359) ainsi que des conditions de détention et d’existence

dans cet Etat contraires à cet article (§§ 362-368). La Cour a également conclu à la violation par la Belgique de l’article

13

de la Convention combiné avec l’article 3 au motif que le requérant n’avait pas eu accès à un recours effectif contre l’ordre d’expulsion (§§ 385-397). Elle a en outre décidé qu’il n’y avait pas lieu d’examiner les griefs du requérant sous l’angle de l’article 2 de la Convention (§§ 360-361).

Dans un courrier du 9 mars 2011, la Cour demanda au Gouvernement belge quelles conséquences pratiques il entendait tirer de l’arrêt

M.S.S.

précité en ce qui concerne la présente affaire.

Dans un courrier du 6 avril 2011, le Gouvernement informa la Cour que les autorités belges prenaient en charge le traitement des demandes d’asile des requérants.

Dans un courrier du 5 mai 2011, les requérants informèrent la Cour qu’ils entendaient maintenir leur requête, notamment pour obtenir la réparation du préjudice moral qu’ils alléguaient avoir subi et le remboursement des frais et dépens.

La Cour constate que les autorités belges ont pris l’engagement d’examiner elles-mêmes les demandes d’asile des requérants. Il en résulte en pratique que ces derniers ne seront pas renvoyés en Grèce en application du règlement Dublin.

La Cour estime que, de cette manière, les griefs des requérants à l’encontre de la Belgique ont été redressés d’une manière adéquate et suffisante.

Compte tenu de cette situation, la Cour considère que les griefs à l’encontre de la Grèce sont sans fondement.

En conclusion, la Cour juge réunies les deux conditions permettant de faire application de l’article 37 § 1 b) de la Convention. Le litige opposant les requérants aux gouvernements défendeurs peut à présent être considéré comme «

résolu

», au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention. De plus, aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention. Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 39 du règlement et de rayer l’affaire du rôle.

Enfin, la Cour estime important de souligner qu’en application de l’article 37 § 2 de la Convention, elle peut décider la réinscription au rôle d’une requête lorsqu’elle estime que les circonstances le justifient. De plus, elle rappelle que les requérants auront la possibilité, s’il y a lieu, d’introduire une nouvelle requête devant la Cour, y compris la possibilité de demander des mesures provisoires sur la base de l’article

39 de son règlement.

B. Sur la satisfaction équitable

Les requérants demandent 38

160 euros (EUR) au titre de la réparation du préjudice moral. La Cour rappelle que l’article 41 de la Convention ne lui permet d’accorder de satisfaction équitable à «

la partie lésée

» qu’en cas de constatation d’une «

violation de la Convention ou de ses Protocoles

». En l’espèce, il n’y a pas eu violation de la Convention ou de ses Protocoles. En conséquence, aucune suite ne peut être donnée à la demande.

C. Sur l’application de l’article 43 § 4 du règlement de la Cour

L’article 43 § 4 du règlement de la Cour est ainsi libellé

:

«

Lorsqu’une requête a été rayée du rôle, les dépens sont laissés à l’appréciation de la Cour. (...)

»

Dans leurs prétentions au titre de l’article 41 de la Convention, les requérants demandent le remboursement des frais engendrés pour leur défense devant les juridictions belges et devant la Cour. L’avocat des requérants a déposé à cet égard un «

état de frais et d’honoraires

» dans lequel les frais et dépens calculés au 29 novembre 2010 atteignaient 13

075

EUR calculés sur la base d’un tarif horaire de 75 EUR. 6

250 EUR sont réclamés pour la procédure devant les juridictions belges et 6

825 EUR pour la procédure devant la Cour contre la Belgique.

Le gouvernement belge invite la Cour à rejeter cette demande. Il indique que les requérants avaient droit à l’aide juridique gratuite et à l’assistance judiciaire pour les frais de justice. Ils ne devraient donc avoir engagé aucun frais. Leur avocat peut obtenir l’indemnisation des frais engagés devant les juridictions belges ainsi que devant la Cour conformément aux dispositions relatives à l’aide juridique figurant dans le code judiciaire.

La Cour rappelle que les principes généraux régissant le remboursement des frais au titre de l’article 43 § 4 du règlement sont en substance identiques à ceux appliqués dans le cadre de l’article 41 de la Convention (voir

Pisano c. Italie

[GC] (radiation), n

o

36732/97, §§ 53-54, 24

octobre

2002,

et

El Majjaoui et Stichting Touba Moskee

,

précité,

§§

39-40). Autrement dit, les frais et dépens ne peuvent donner lieu à remboursement au titre de l’article 41 de la Convention que s’il est établi qu’ils ont été réellement exposés, qu’ils correspondaient à une nécessité et qu’ils sont raisonnables quant à leur taux. De surcroît, les frais de justice ne peuvent être recouvrés que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée ou alléguée (voir, parmi beaucoup d’autres,

Sanoma Uitgevers B.V. c. Pays-Bas

[GC], n

o

38224/03, § 109, 14 septembre 2010).

La Cour se penche tout d’abord sur les frais et dépens afférents aux procédures devant les juridictions belges. Elle note que les pièces déposées ne lui permettent pas de déterminer précisément dans quelle mesure les frais se rapportant aux allégations de violation de l’article 3 de la Convention ont ou pourraient être couverts par l’aide juridique. En raison de ce manque de clarté (voir,

mutatis mutandis

,

Musiał c. Pologne

[GC], n

o

24557/94, § 61, CEDH 1999-II,

et

M.S.S. c. Belgique et Grèce

, précité, §§ 419), la Cour rejette ces prétentions.

Examinant ensuite les frais et honoraires afférents à la procédure devant elle, la Cour constate que l’avocat des requérants est le même que dans l’affaire

M.S.S.

précitée

et que les arguments développés par cet avocat sont similaires dans les deux affaires. Elle rappelle que dans l’affaire

M.S.S.

,

le Gouvernement belge a été condamné à rembourser les frais et dépens au titre de la procédure devant la Cour à concurrence de 6

075 EUR

(§§ 415-420).

De plus, à la différence de l’affaire

M.S.S.

, la Cour ne peut juger établi que les requérants ont réellement exposé les frais dont ils réclament le remboursement puisqu’ils ont convenu avec leur représentant d’un remboursement dans l’hypothèse où ils obtenaient gain de cause, ce qui n’est pas le cas en l’espèce.

Dans ces conditions, la Cour estime qu’il y a lieu de rejeter la demande de frais et dépens.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de lever la mesure provisoire

;

Décide

de rejeter la demande pour frais et dépens

;

Décide

de rayer la requête du rôle.

Stanley Naismith

Danutė Jočienė

Greffier

Présidente