Lorincz împotriva României

Decizia nr. 42268/04 de Andrei Teofil LÖRINCZ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 12 mai 2009 în calitate de cameră compusă de: Josep Casadevell, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 10 noiembrie 2004, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 30 iunie 2008, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul succesorilor reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Andrei Teofil Lörincz, a fost un cetățean român care s-a născut în 1924 și a trăit în Deva.

A murit la 22 martie 2005, însă soția sa (Maria Lörincz) și fiica sa (Gilda-Eugenia Lörincz) au decis să continue cererea. Traian Dumitresc, avocat practicant la Deva. Guvernul României (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 ianuarie 1998, reclamantul a depus o acțiune civilă pentru recuperarea unei proprietăți deținute de stat în 1968, în conformitate cu decretul nr. 712/1966. La 5 decembrie 1997, Tribunalul Deva a respins acțiunea, având în vedere faptul că proprietatea nu a fost reglementată de dreptul general.

La 12 noiembrie 1998, Tribunalul județului Hunedoara a permis un recurs al reclamantului, a anulat hotărârea anterioară și a trimis cazul înapoi pentru o nouă examinare, deoarece proprietatea a fost reglementată de legislația generală și ca instanța de primă instanță a fost greșită atunci când a luat în considerare convulsiile legale. După reexaminare, Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea reclamantului la 17 martie 2000, deoarece el nu a demonstrat dreptul său de proprietate. La 12 iunie 2000, Tribunalul județului Hunedoara a permis un recurs de către reclamant și a anulat această hotărâre din cauza faptului că instanța de primă instanță nu a avut competență ratione materiae La 30 aprilie 2001, aceeași instanță a permis reclamantului să își recupereze proprietatea deoarece confiscarea era ilegală.

La 16 noiembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a susținut un recurs de către părțile opozite și a anulat hotărârea din 30 aprilie 2001. , nici pronunțat pe motivul de lipsă de statut al autorităților, care a menținut cazul pentru o mai mare analiză și, la 21 decembrie 2001, a susținut că confiscarea a fost ilegală și a ordonat părților opozite să respecte dreptul de proprietate al reclamantului. La 6 iunie 2003, reclamantul a luat posesia proprietății sale. La 12 mai 2004, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a permis un recurs de către părțile opozite, a anulat hotărârea din 21 decembrie 2001 și a trimis cazul înapoi pentru o examinare proaspătă, deoarece faptele nu au fost întemeiate pe deplin.

După reexaminarea și după ordonarea unui raport de experți, la 18 noiembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat restabilitul în integrum. Această hotărâre a devenit finală la 29 ianuarie 2007. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. Prin scrisoarea din 30 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Le Gouvernement classé – au mois de la préparation declaration unilatérale – qu’il reconnaît la dure excesive de la procédure interne engagée par la partie requisante.

Le Gouvernement classé prêt à verser à la partie requise au titre de satisfacție equitable la somme de 2 700 EUR, montant qu’il considére comme raisonnable auvu de la jurisprudență de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral assi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requisante, dans les trois moi suis suvant la date de la notification de la décision de la Cour réndue conformé à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

Le Gouvernement invită respectarea la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la recherche n’est plus justifie et à la rayon du rôle en vertu de l’article § 1 c) de la Convention.” Într-o scrisoare din 22 septembrie 2008 succesorii reclamantului au exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută, ținând cont de faptul că între 1999 și 2003, statul și-a închiriat proprietatea pentru o sumă totală de 184.800 de dolari americani (USD). Curtea reiterează că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta prevede că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; Meriakri c. Moldova (striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); WAZA Spółka z o.o.

c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Lazăr c. România (dec.), nr. 30159/03, 25 noiembrie 2008. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile de încălcare a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Cârstea și Grecu c. România , nr. 56326/00, 15 iunie 2006; și Craiu c. România , nr. 26662/02, 7 octombrie 2008). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și cantitatea de compensare propusă, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă.

Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președintele

THIRD SECTION

DECISION Application no. 42268/04 by Andrei Teofil LÖRINCZ against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 12 May 2009 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 10 November 2004, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 30 June 2008 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the reply by the applicant’s successors to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Andrei Teofil Lörincz, was a Romanian national who was born in 1924 and lived in Deva.

He died on 22 March 2005, but his wife (Maria Lörincz) and his daughter (Gilda-Eugenia Lörincz) decided to continue the application. They were represented before the Court by Mr Traian Dumitresc, a lawyer practising in Deva. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan-Horațiu Radu. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 21 January 1998 the applicant lodged a civil action for recovery of a property seized by the State in 1968, under Decree no. 712/1966. On 5 December 1997 the Deva Court of First Instance dismissed the action, considering that the property was not governed by the general law. On 12 November 1998 the Hunedoara County Court allowed an appeal by the applicant, quashed the previous judgment and sent the case back for a fresh examination, as the property was governed by the general law and as the first-instance court was wrong when considering the seizure lawful.

After retrial, the Deva Court of First Instance dismissed the applicant’s action on 17 March 2000, as he had not proved his right of property. On 12 June 2000 the Hunedoara County Court allowed an appeal by the applicant and quashed that judgment on the ground that the first-instance court had no jurisdiction ratione materiae . It retained the case for further consideration. On 30 April 2001 the same court allowed the applicant to recover his property because the seizure had been unlawful. On 16 November 2001 the Alba Iulia Court of Appeal upheld an appeal by the opposing parties and annulled the judgment of 30 April 2001. It found that the court had neither verified of its own motion the parties’ locus standi , nor pronounced on the authorities’ plea of lack of standing.

It retained the case for further consideration and on 21 December 2001 it held that the seizure had been unlawful and ordered the opposing parties to respect the applicant’s right of property. On 6 June 2003 the applicant took possession of his property. On 12 May 2004 the High Court of Cassation and Justice allowed an appeal by the opposing parties, quashed the judgment of 21 December 2001 and sent the case back for fresh consideration since the facts had not been fully established. After retrial and after ordering an expert report, on 18 November 2005 the Alba Iulia Court of Appeal confirmed the restitutio in integrum . That judgment became final on 29 January 2007. COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings.

THE LAW By letter dated 30 June 2008 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la durée excessive de la procédure interne engagée par la partie requérante. Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la partie requérante au titre de satisfaction équitable la somme de 2 700 EUR, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour.

Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention.” In a letter of 22 September 2008 the applicant’s successors expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low, taking into account the fact that between 1999 and 2003 the State had rented out their property for a total amount of 184,800 United States dollars (USD). The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also states that in certain circumstances it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; Meriakri v. Moldova (striking out), no. 53487/99, 1 March 2005); WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Lazăr v. Romania (dec.), no. 30159/03, 25 November 2008. The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints of violation of the right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ … ; Cârstea and Grecu v. Romania , no. 56326/00, 15 June 2006; and Craiu v. Romania , no. 26662/02, 7 October 2008). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President