CtEDO 07.07.2009 Auto

TOBOLTOC v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
07.07.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TOBOLTOC v. ROMANIA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 29302/03 de către Letiția TOBOLTOC împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 7 iulie 2009 ca Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 13 august 2003, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 15 ianuarie cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Letiția Toboltoc, este un cetățean român care s-a născut în 1940 și locuiește în Constanța. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Razvan Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 octombrie 2000, fostul proprietar al unui bun imobiliar, nationalizat de stat în temeiul decretului 92/1950, a depus o acțiune de recuperare a proprietății împotriva reclamantului. Proprietăți imobiliare de la fostul locatar al bunurilor imobile care l-a cumpărat de la stat în temeiul Legii 112/1995. A depus o reclamație care impune valoarea contrar a tuturor cheltuielilor pe care le-a suportat pentru reparare și îmbunătățirea bunurilor imobile, precum și o acțiune de compensare împotriva statului, reprezentată de Ministerul Finanțelor, pentru prețul plătit pentru proprietatea imobilă. Prin hotărârea din 13 iunie 2001, Curtea County Constanța a respins acțiunea din cauza faptului că reclamantul nu a avut locus standi. Acțiunea depusă de reclamant a fost permisă de Curtea de Apel Constanta la 13 mai 2002. La 4 octombrie 2005, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a permis apelurile privind punctele de drept depuse de părți, a anulat hotărârea pronunțată în apel și a trimis dosarul la Curtea de Apel Constanta pentru reexaminare. Într-o hotărâre din 5 iulie 2006, Curtea de Apel Constanța a permis cererea reclamantului și respingerea tuturor cererilor reclamantei în temeiul faptului că proprietatea imobilă a fost confiscată ilegal de stat de către strămoșii reclamantului. Curtea Înaltă de Casezare și Justiție, într-o hotărâre din 25 octombrie 2007, a permis parțial apelurile privind punctele de drept depusă de reclamant și de reclamant, a hotărât anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între statul și fostul locatar, restituirea proprietății imobile către reclamant și a trimis dosarul înapoi la Tribunalul Constantiei pentru reexaminarea cererilor reclamantului. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii și a susținut, de asemenea, o încălcare a articolelor 6 § 1 din Convenție în sensul că procedura și rezultatul acestora nu erau echitabile. Ea a susținut, în plus, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, susținând că a fost privată de dreptul de proprietate asupra proprietăților imobile. Lungimea dreptului de procedură Reclamantul se plângea în legătură cu durata procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 15 ianuarie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Le Gouvernement classé – au moin de la préparation déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la dure excesive de la procédure pénale dans laquelle la partie requisante s’état constitutive partie civile. Le Gouvernement classé prêt à verser conjugament a la partie requeridas au titre de satisfacție equitable la somme de 1600 EUR, montant qu’il conseil comme raisonnable auvu de la jurisprudență de la Cour. Cette somme qui couvrira le juge moral arsi que les frais et dépens, ne sera soumise à autun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requisante, dans les trois moi suis suvant la date de la notification de la décision de la Cour réndue conformé à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement invită respectarea la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la recherche n’est plus justifie et à la rayon du rôle en vertu de l’article § 1 c) de la Convention.” Într-o scrisoare din 10 februarie 2009, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului a fost inacceptabil scăzută, deoarece a pierdut nu numai casa pe care a moștenit-o, ci și toți banii pe care i-a investit în această casă. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, WAZA Spółka z o. o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska v. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Nicolau v. România , nr. 1295/02 , 12 ianuarie 2006, Cârstea și Grecu v. România , nr. 56326/00 , 15 iunie 2006 și Cârjan v. România , nr. 42588/02 , 25 ianuarie 2007 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Deoarece procedurile în cauză sunt încă în așteptare în fața instanțelor interne, decizia de grevare a Curții nu aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere pentru obținerea unei soluții pentru orice întârziere în cadrul procedurii care poate avea loc după data prezentei decizii. Convenția că procedura internă a fost nedreaptă. Reclamantul susține, de asemenea, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, susținând că ea a fost privată de dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile reclamate. Curtea a concluzionat că căile de recurs interne nu au fost epuizate în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, deoarece procedurile care dau naștere la chestiunile în temeiul Convenției erau încă în suspensie. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește plângerile de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibile. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă