Decizia nr. 29302/03 de către Letiția TOBOLTOC împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 7 iulie 2009 ca Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 13 august 2003, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 15 ianuarie cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Letiția Toboltoc, este un cetățean român care s-a născut în 1940 și locuiește în Constanța. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Razvan Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 octombrie 2000, fostul proprietar al unui bun imobiliar, nationalizat de stat în temeiul decretului 92/1950, a depus o acțiune de recuperare a proprietății împotriva reclamantului. Proprietăți imobiliare de la fostul locatar al bunurilor imobile care l-a cumpărat de la stat în temeiul Legii 112/1995. A depus o reclamație care impune valoarea contrar a tuturor cheltuielilor pe care le-a suportat pentru reparare și îmbunătățirea bunurilor imobile, precum și o acțiune de compensare împotriva statului, reprezentată de Ministerul Finanțelor, pentru prețul plătit pentru proprietatea imobilă. Prin hotărârea din 13 iunie 2001, Curtea County Constanța a respins acțiunea din cauza faptului că reclamantul nu a avut locus standi. Acțiunea depusă de reclamant a fost permisă de Curtea de Apel Constanta la 13 mai 2002. La 4 octombrie 2005, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a permis apelurile privind punctele de drept depuse de părți, a anulat hotărârea pronunțată în apel și a trimis dosarul la Curtea de Apel Constanta pentru reexaminare. Într-o hotărâre din 5 iulie 2006, Curtea de Apel Constanța a permis cererea reclamantului și respingerea tuturor cererilor reclamantei în temeiul faptului că proprietatea imobilă a fost confiscată ilegal de stat de către strămoșii reclamantului. Curtea Înaltă de Casezare și Justiție, într-o hotărâre din 25 octombrie 2007, a permis parțial apelurile privind punctele de drept depusă de reclamant și de reclamant, a hotărât anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între statul și fostul locatar, restituirea proprietății imobile către reclamant și a trimis dosarul înapoi la Tribunalul Constantiei pentru reexaminarea cererilor reclamantului. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii și a susținut, de asemenea, o încălcare a articolelor 6 § 1 din Convenție în sensul că procedura și rezultatul acestora nu erau echitabile. Ea a susținut, în plus, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, susținând că a fost privată de dreptul de proprietate asupra proprietăților imobile. Lungimea dreptului de procedură Reclamantul se plângea în legătură cu durata procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 15 ianuarie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Le Gouvernement classé – au moin de la préparation déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la dure excesive de la procédure pénale dans laquelle la partie requisante s’état constitutive partie civile. Le Gouvernement classé prêt à verser conjugament a la partie requeridas au titre de satisfacție equitable la somme de 1600 EUR, montant qu’il conseil comme raisonnable auvu de la jurisprudență de la Cour. Cette somme qui couvrira le juge moral arsi que les frais et dépens, ne sera soumise à autun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requisante, dans les trois moi suis suvant la date de la notification de la décision de la Cour réndue conformé à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Le Gouvernement invită respectarea la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la recherche n’est plus justifie et à la rayon du rôle en vertu de l’article § 1 c) de la Convention.” Într-o scrisoare din 10 februarie 2009, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului a fost inacceptabil scăzută, deoarece a pierdut nu numai casa pe care a moștenit-o, ci și toți banii pe care i-a investit în această casă. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special Tahsin Acar Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, WAZA Spółka z o. o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska v. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Nicolau v. România , nr. 1295/02 , 12 ianuarie 2006, Cârstea și Grecu v. România , nr. 56326/00 , 15 iunie 2006 și Cârjan v. România , nr. 42588/02 , 25 ianuarie 2007 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Deoarece procedurile în cauză sunt încă în așteptare în fața instanțelor interne, decizia de grevare a Curții nu aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere pentru obținerea unei soluții pentru orice întârziere în cadrul procedurii care poate avea loc după data prezentei decizii. Convenția că procedura internă a fost nedreaptă. Reclamantul susține, de asemenea, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, susținând că ea a fost privată de dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile reclamate. Curtea a concluzionat că căile de recurs interne nu au fost epuizate în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, deoarece procedurile care dau naștere la chestiunile în temeiul Convenției erau încă în suspensie. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește plângerile de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibile. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președintele
Application no. 29302/03
by Letiția TOBOLTOC
against Romania
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 7
July
2009 as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
judges,
and Santiago Quesada,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 13 August 2003,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 15 January requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mrs Letiția Toboltoc, is a Romanian national who was born in 1940 and lives in Constanța. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr. Răzvan
‑
Horațiu Radu, from the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 28 October 2000, the former owner of an immovable property, nationalized by the State under the Decree no. 92/1950, lodged an action for the recovery of ownership against the applicant. The applicant inherited the
immovable property from the former tenant of the immovable property who bought it from the State pursuant to Law 112/1995. She filed a counterclaim requiring the counter value of all the expenses she incurred for the reparation and the improvements made to the immovable property, as well as an action for compensation against the State, represented by the
Ministry of Finance, for the price paid for the immovable property.
By a judgement of 13 June 2001, the Constanța County Court dismissed the action on the ground that the plaintiff did not have
locus standi
. The
appeal filed by the plaintiff was allowed by the Constanta Court of Appeal on 13 May 2002.
On 4 October 2005, the High Court of Cassation and Justice allowed the appeals on points of law filed by the parties, quashed the decision rendered
on appeal and sent the file to the Constanta Court of Appeal for a re-examination.
In a decision of 5 July 2006, the Constanța Court of Appeal allowed the
plaintiff’s claim and dismissed all the applicant’s claims on the ground that the immovable property was unlawfully seized by the State from the
plaintiff’s ancestors. The High Court of Cassation and Justice, in a
decision of 25
October 2007, partly allowed the appeals on points of law
filed by the plaintiff and the applicant, decided the annulment of the sale-purchase contract concluded between the State and the former tenant, the restitution of the immovable property to the plaintiff and sent the file back to the Constanța County Court for the re-examination of the applicant’s claims. The applicant’s counterclaim and action on compensation against the State are still pending.
1.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the unreasonable length of the proceedings.
2.
She also alleged a breach of Articles 6 § 1 of the Convention in that the proceedings and their outcome were not fair.
3.
She alleged furthermore a violation of Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention, claiming that she had been deprived of her right of property over the immovable property.
A.
Length of proceedings
The applicant complained about the length of the proceedings. She relied on Article 6 §
1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
By letter dated 15 January 2009, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the
Convention.
The declaration provided as follows:
“Le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la durée excessive de la procédure pénale dans laquelle la partie requérante s’était constituée partie civile.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser conjointement a la partie requérantes au titre de satisfaction équitable la somme de 1600 EUR, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira le
préjudice moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera versée en lei roumains au taux applicable à la date du paiement sur le compte bancaire indiqué par la partie requérante, dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article
37
In a letter of 10 February 2009, the applicant expressed the view that the
sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low since she lost not only the house that she inherited but also all the money that she invested in the said house.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin
Acar
v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007 and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v.
France
[GC], no.
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no.
‑
....;
Majewski v.
Poland
, no.
52690/99, 11 October 2005;
Nicolau v. Romania
, no. 1295/02, 12
January 2006,
Cârstea and Grecu v. Romania
, no.
56326/00, 15 June 2006 and
Cârjan v. Romania
, no. 42588/02, 25
January 2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
Since the proceedings concerned are still pending before the domestic courts, the Court’s strike-out decision is without prejudice to use by the applicant of other remedies to obtain redress for any delay in the proceedings which may occur after the date of this decision.
B.
Remaining complaints
The applicant further complained, relying on Articles 6 § 1 of the
Convention that the domestic proceedings were unfair.
The applicant also alleges a violation of Article 1 of Protocol No.
1 of the
Convention, claiming that she had been deprived of her right of property over the claimed immovable property.
The Court found that domestic remedies had not been exhausted as required by Article
35 § 1 of the Convention, since the proceedings giving rise to the issues under the Convention were still pending.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaints in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Registrar
President