privind cererea nr. 25100/04
prezentată de Electra Maria TEODORESCU BOTA
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a treia), reunită la 12 mai 2009 într-o cameră compusă din:
Josep Casadevall, președinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power, judecători,
și Santiago Quesada, grefier de secție,
Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 20 aprilie 2004,
După deliberare, pronunță următoarea decizie:
Reclamanta, doamna Electra Maria Teodorescu Bota, este o cetățeană română, născută în 1968 și care locuiește la București.
Guvernul român („Guvernul") este reprezentat de agentul său, dl R.-H. Radu, din cadrul ministerului Afacerilor Externe.
Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
La momentul faptelor, reclamanta exercita ca traducătoare și interpretă pe lângă parchete, tribunale, notari publici, avocați și ministerul Justiției, în baza unui agrement din 12 iunie 1998 eliberat de ministerul Justiției.
Printr-un ordin nemotivat din 14 mai 2002, ministerul Justiției a anulat agrementul sus-menționat și a informat-o pe reclamantă. Ordinul a fost semnat de D.T.
La o dată neprecizată, reclamanta a introdus o cale de atac amiabilă la ministerul Justiției împotriva ordinului din 14 mai 2002, cerând în același timp comunicarea motivelor presupuse a fundamenta ordinul respectiv.
Printr-o scrisoare nedatată, ministerul Justiției a informat-o pe reclamantă că ordinul era întemeiat pe articolul 3 b) din legea nr. 178/1997 privind autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de organele de urmărire penală, instanțele de judecată, birourile notarilor publici, avocații și ministerul Justiției, în ceea ce privește absența unei bune reputații profesionale. I s-a reproșat că criticase public sistemul judiciar grecesc, în timp ce era interpreta unui inculpat foarte cunoscut în România, cetățeanul grec Konstantinos Passaris. Aceste critici aduseseră prejudicii grave imaginii ministerului din cauza publicității negative, atât pe plan intern, cât și internațional, care rezultase. Aceasta determinase ambasada Greciei în România să ceară ministerului Justiției înlocuirea reclamantei în cauza penală sus-menționată și să nu o mai recomande ca traducătoare sau interpretă pentru limba greacă pe viitor.
La 23 iulie 2002, reclamanta a sesizat curtea de apel București cu o acțiune având ca obiect anularea ordinului din 14 mai 2002. Aceasta susținea că ministerul Justiției nu îi indicase care erau afirmațiile care aduseseră prejudicii instituției și că nu emisese afirmații cu privire la sistemul judiciar grecesc decât o singură dată, în timpul unei conversații telefonice cu un jurnalist, atunci când nu era în exercițiul atribuțiilor sale. Aceasta sublinia, de asemenea, că anularea agrementului său profesional încălca libertatea sa de gândire, de opinie și de exprimare, astfel cum este garantată de articolele 29 și 30 din Constituție. În plus, ordinul era semnat de o altă persoană decât ministrul Justiției. Reclamanta solicita, de asemenea, 700 de milioane de lei cu titlu de prejudiciu suferit în urma anulării agrementului.
Prin sentința din 28 noiembrie 2002, curtea de apel București i-a admis cererea. Aceasta a anulat ordinul ministrului din 14 mai 2002 și i-a acordat reclamantei 70 de milioane de lei cu titlu de prejudiciu material. Pentru a ajunge la această concluzie, curtea de apel a constatat că ordinul fusese adoptat în urma scrisorii ambasadei Greciei în România, care nu cerea decât înlocuirea reclamantei în cauza penală în cauză. În plus, afirmațiile reclamantei nu exprimau decât punctul său de vedere personal, la care avea dreptul în temeiul libertății de gândire și de exprimare garantate de Constituție, și nu cel al instituției. În ceea ce privește motivul referitor la semnătura ordinului, curtea de apel a luat act că, printr-un ordin din 12 ianuarie 2001, ministrul Justiției delegase semnătura sa lui D.T., care semnase ordinul litigios.
Ministerul Justiției a formulat recurs.
Prin decizia din 31 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul și, pe fond, a respins acțiunea reclamantei. Curtea Supremă a reținut că reclamanta făcuse afirmații defăimătoare, preluate în mass-media, criticând sistemul judiciar grecesc plecând de la informațiile pe care le putuse cunoaște ca interpretă a inculpatului grec. În plus, reputația profesională proastă a reclamantei era dovedită prin scrisoarea ambasadei Greciei în România, prin care aceasta solicita nu doar înlocuirea reclamantei în cauza penală privind cetățeanul grec în cauză, ci și ca aceasta să nu mai fie recomandată pe viitor în alte cauze.
Invocând articolul 10 din Convenție, reclamanta consideră că anularea agrementului său de traducătoare și de interpretă în considerarea afirmațiilor sale publice cu privire la sistemul judiciar grecesc încalcă libertatea sa de exprimare.
Curtea observă că nu este cazul să examineze mai departe recursul introdus de reclamantă, pentru următoarele motive.
Aceasta reamintește mai întâi că, la 26 iunie 2008, a decis să comunice Guvernului capătul de cerere al reclamantei, astfel cum a fost expus mai sus. Prin aceeași scrisoare, reclamanta a fost invitată să se reprezinte în fața Curții printr-un consilier ale cărui coordonate trebuia să le indice înainte de 29 iulie 2008. Or, această scrisoare a rămas fără răspuns.
La 23 octombrie 2008, Guvernul a transmis grefei observațiile sale privind admisibilitatea și fondul cererii. Acestea au fost adresate părții reclamante la 21 noiembrie 2008, care a fost invitată să le trimită pe ale sale în răspuns înainte de 19 ianuarie 2009.
În lipsa răspunsului reclamantei, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 5 martie 2009, Curtea i-a atras atenția asupra faptului că termenul acordat pentru prezentarea observațiilor sale expirase și că nu fusese solicitată nicio prorogare a acestui termen. Aceasta a indicat că, în temeiul articolului 37 § 1 a) din Convenție, putea radia o cerere de pe rol atunci când, ca în speță, circumstanțele dădeau să se gândească că un reclamant nu intenționa să își mențină cererea. Aceasta observă că această scrisoare a fost primită de reclamantă la 11 martie 2009 și constată că până la această dată a rămas fără răspuns.
În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamanta nu mai intenționează să își mențină cererea, în sensul articolului 37 § 1 a) din Convenție.
De altfel, în conformitate cu articolul 37 § 1 in fine, Curtea consideră că nicio circumstanță particulară referitoare la respectarea drepturilor garantate de Convenție sau de Protocoalele sale nu impune continuarea examinării cererii. Există așadar motive pentru radierea cauzei de pe rol.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să radieze cererea de pe rol.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Grefier
Președinte
de la requête n
o
25100/04
présentée par Electra Maria TEODORESCU BOTA
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 12 mai 2009 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 20 avril 2004,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Electra Maria Teodorescu Bota, est une ressortissante roumaine, née en 1968 et résidant à Bucarest.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. R.-H. Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
A l’époque des faits, la requérante exerçait en tant que traducteur et interprète auprès des parquets, des tribunaux, des notaires publics, des avocats et du ministère de la Justice, sur le fondement d’un agrément du 12
juin 1998 délivré par le ministère de la Justice.
Par un arrêté non motivé du 14 mai 2002, le ministère de la Justice annula l’agrément susmentionné et en informa la requérante. L’arrêté était signé par D.T.
A une date non précisée, la requérante introduisit un recours gracieux auprès du ministère de la Justice contre l’arrêté du 14 mai 2002, demandant en même temps la communication des motifs supposés fonder ledit arrêté.
Par une lettre non datée, le ministère de la Justice informa la requérante que l’arrêté était fondé sur l’article 3 b) de la loi n
o
178/1997 relative à l’agrément et au paiement des traducteurs et des interprètes employés par les autorités de poursuite judiciaire, les tribunaux, les notaires publics, les avocats et le ministère de la Justice, en ce qui concernait l’absence d’une bonne réputation professionnelle. Il lui était reproché d’avoir critiqué publiquement le système judiciaire grec alors qu’elle était l’interprète d’un prévenu très connu en Roumanie, le ressortissant grec Konstantinos
Passaris. Ces critiques avaient apporté de graves préjudices à l’image du ministère en raison de la publicité négative, tant au plan interne qu’international, qui en résultait. Cela avait déterminé l’ambassade grecque en Roumanie à demander au ministère de la Justice le remplacement de la requérante dans l’affaire pénale précitée et de ne plus la recommander en tant que traducteur ou interprète pour la langue grecque à l’avenir.
Le 23 juillet 2002, la requérante saisit la cour d’appel de Bucarest d’une action tendant à l’annulation de l’arrêté du 14 mai 2002. Elle faisait valoir que le ministère de la Justice ne lui avait pas indiqué quelles étaient les affirmations qui avaient porté préjudice à l’institution et qu’elle n’avait émis d’affirmations à l’égard du système judiciaire grec qu’une seule fois, lors d’une conversation téléphonique avec un journaliste, alors qu’elle n’était pas dans l’exercice de ses fonctions. Elle soulignait aussi que l’annulation de son agrément professionnel méconnaissait sa liberté de pensée, d’opinion et d’expression telle que garantie par les articles 29 et 30 de la Constitution. De plus, l’arrêté était signé par une autre personne que le ministre de la Justice. La requérante demandait aussi 700
millions de lei au titre du préjudice subi suite à l’annulation de l’agrément.
Par un jugement du 28 novembre 2002, la cour d’appel de Bucarest fit droit à sa demande. Elle annula l’arrêté du ministre du 14 mai 2002 et octroya à la requérante 70 millions de lei au titre du préjudice matériel. Pour arriver à cette conclusion, la cour d’appel constata que l’arrêté avait été adopté suite à la lettre de l’ambassade grecque en Roumanie, qui ne demandait que le remplacement de la requérante dans l’affaire pénale en question. En outre, les affirmations de la requérante n’exprimaient que son point de vue personnel, auquel elle avait droit en vertu de la liberté de pensée et d’expression garanties par la Constitution, et non celui de l’institution. S’agissant du moyen concernant la signature de l’arrêté, la cour d’appel prit note de ce que par un arrêté du 12 janvier 2001, le ministre de la Justice avait délégué sa signature à D.T., qui avait signé l’arrêté litigieux.
Le ministère de la Justice se pourvut en cassation.
Par un arrêt du 31 octobre 2003, la Cour suprême de justice accueillit le pourvoi et, sur le fond, rejeta l’action de la requérante. La Cour suprême retint que la requérante avait fait des affirmations diffamatoires, reprises dans les mass-média, critiquant le système judiciaire grec à partir des informations qu’elle avait pu connaître en tant qu’interprète du prévenu grec. En outre, la mauvaise réputation professionnelle de la requérante était prouvée par la lettre de l’ambassade grecque en Roumanie par laquelle cette dernière sollicitait non seulement le remplacement de la requérante dans l’affaire pénale concernant le ressortissant grec en question, mais également qu’on cessât de la recommander à l’avenir dans d’autres affaires.
GRIEF
Invoquant l’article 10 de la Convention, la requérante estime que l’annulation de son agrément de traducteur et d’interprète en raison de ses affirmations publiques à l’égard du système judicaire grec méconnaît sa liberté d’expression.
La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par la requérante pour les motifs suivants.
Elle rappelle d’abord que le 26 juin 2008 elle a décidé de communiquer au Gouvernement le grief de la requérante tel qu’exposé ci-dessus. Par la même lettre, la requérante a été invitée à se faire représenter devant la Cour par un conseil dont elle devait indiquer les coordonnées avant le 29
juillet
2008.Or cette lettre est restée sans réponse.
Le 23 octobre 2008, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le fond de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 21 novembre 2008, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 19
janvier
2009.
Faute de réponse de la requérante, par une lettre recommandée avec accusé de réception du 5
mars
2009, la Cour a attiré son attention sur le fait que le délai imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’aucune prorogation de ce délai n’avait été sollicité. Elle a indiqué qu’aux termes de l’article
37
1.a) de la Convention elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnaient à penser qu’un requérant n’entendait pas maintenir sa requête. Elle relève que cette lettre a bien été reçue par la requérante le 11 mars 2009 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse.
A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que la requérante n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président