CtEDO 19.05.2009 Auto

MATYBA v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
19.05.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MATYBA v. POLAND (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 39137/07, de către Władysław MATYBA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiunea), care așeză la 19 mai 2009 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 17 august 2007, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 13 februarie 2009 cere Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Władysław Matyba, este un național polonez care s-a născut în 1956 și trăiește în Katowice. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 februarie 1995, reclamantul a fost arestat de către poliție în timpul unei altercații într-un bar și a fost dus ulterior la un centru care i-a făcut griji în cazul în care a fost ulterior deținut. La 8 aprilie 2003, reclamantul a depus o cerere de compensare împotriva Trezoreriei de Stat pentru detenție ilegală în centrul care a deținut atenția și a presupus tratamente relevante de către poliție în timpul arestării sale în 1995. La 14 ianuarie 2005, reclamantul a retras reclamația în ceea ce privește presupusa ilegalitate a detenției sale și, în aceeași dată, Curtea Regională Katowice a pronunțat o hotărâre care a acordat reclamantului compensații în valoare de 15.000 PLN pentru maltraturile sale de către poliție. La 24 noiembrie 2005, Curtea de Apel Katowice a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost conferită reclamantului la 23 decembrie 2005, prin decizia din 15 februarie 2006, Curtea de Apel a permis atribuirea unui avocat de asistență juridică în scopul procedurii de casă. La o dată mai târziu, un avocat a fost desemnat de Consiliul Barului Regional să reprezinte reclamantul. Termenul pentru depunerea unui recurs de casă a fost de expirare la 23 februarie 2006. Prin scrisoarea din 22 februarie 2006, avocatul a solicitat Consiliului Barului Regional să-l elibereze din obligația de a reprezenta reclamantul. La 20 martie 2006, Consiliul Barului Regional a atribuit un nou drept juridic. La 22 martie 2006, avocatul a informat reclamantul că „el trebuie să fi fost conștient că termenul de depunere a apelului de depunere a cazării a expirat și că, prin urmare, este imposibil să facă acest lucru”. Reclamantul a depus o cerere de concediu retrospectiv pentru a face apel în timp util. Curtea a trimis petiția celui de-al doilea avocat de asistență juridică al reclamantului cu o întrebare privind dacă el a susținut-o. Avocatul nu a răspuns și, în cele din urmă, nu a fost depus apelul de casă. La 20 martie 2007, instanța a informat reclamantul că la 19 În ianuarie 2007, reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 5 din Convenție că a fost deținut ilegal în centrul de atenție și că poliția l-a tratat rău în timpul arestării. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție că i s-a refuzat accesul eficace la o instanță deoarece un recurs de casă nu a fost pregătit și depus la Curtea Supremă. HOTĂRÂREA Accesul la instanță și lipsa unui remediu eficace în acest sens Reclamantul s-a plâns de lipsa de acces eficace la o instanță. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere ... de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 13 februarie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine această parte a cererii în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește prin prezenta exprimarea - prin intermediul declarației unilaterale - recunoașterea restricției dreptului reclamantului de acces la o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cazului, Guvernul declară că oferă reclamantului să plătească suma de 7.500 PLN, care consideră că este rezonabil în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cazuri menționată la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție”. Într-o scrisoare din 9 martie 2009, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului a fost inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului de acces la Curtea Supremă în cadrul procedurii civile, din cauza refuzului avocatului de a pregăti recursuri de casare (de exemplu, a se vedea Siałkowska c. Polonia , nr. 8932/05, 22 martie 2007; Staroszczyk c. Polonia , nr. 59519/00, 22 martie 2007). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și jurisprudența privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Reclamantul s-a mai plâns cu privire la ilegalitatea detenției sale în centrul de atenție și la maltratarea poliției în timpul arestării sale. Curtea constată că această chestiune a fost obiectul procedurii descrise mai sus și că reclamantul a primit o compensație în valoare de 15.000 PLN de la Trezoreria de Stat. În aceste circumstanțe, Curtea este convinsă că reclamantul a primit o soluție adecvată pentru măsurile reclamate. Prin urmare, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă de orice încălcare a drepturilor garantate de convenție. 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § Din aceste motive, Curtea, cu majoritate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția privind negarea dreptului de acces al reclamantului la o instanță și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibile. Președintele Registrului Lawrence Early Nicolas Bratza

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă