VERNES c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
VERNES c. FRANCE (CtEDO, 2009)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 30183/06 prezentată de Cyrille VERNES împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 19 mai 2009 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Zdravka Kalaydjieva, judecători; și a Claudiei Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată la 10 iulie 2006, după ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie ÎN FAVOAREA împrejurărilor din speță Reclamantul, dl Cyril Vernes, este un cetățean francez, născut în 1948 și rezident la Geneva. El este reprezentat în fața Curții de către domnul D. Leger, avocat la Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, se pot rezuma după cum urmează. Reclamantul este director al societății financiare R., care, începând cu 31 octombrie 1997, a continuat să desfășoare o activitate de gestionare în numele unor terți și o activitate de primire/înmânare. La 3 mai 1999, Comisia pentru valori mobiliare, COB, a decis să inițieze o anchetă privind societatea R. La 18 septembrie 2000, COB a decis, în temeiul competenței sale de poliție administrativă, să retragă autorizația care fusese acordată societății respective la 31 octombrie 1997. La 17 octombrie și 15 decembrie 2000, societatea R. a transmis observațiile sale către COB. La 14 februarie 2001, COB a informat societatea R. cu privire la decizia sa de a nu da curs acestei proceduri de retragere a aprobării în temeiul unei hotărâri a Consiliului din 20 decembrie 2000, care anulase o decizie de retragere a aprobării COB pentru nereguli ale procedurii. Printr-o scrisoare din 6 iunie 2001, COB notifia societății R., precum și a reclamantului, diverse obiecțiuni care decurg din concluziile raportului d Printr-o decizie din 12 februarie 2002, care urmează unei ședințe din 15 ianuarie în cursul căreia l-a auzit pe raportor și pe consiliul reclamantului, semnată de președinte și de secretarul ședinței, acționând în conformitate cu puterea sa disciplinară, COB adresată societății R. și al președintelui său, reclamantul, interdicția de a exercita definitiv activitatea de gestionare în numele unor terți. În ceea ce îl privește pe solicitant întemeiat pe dreptul de a iniția o procedură de sancțiune, aceasta consideră că procedura inițiată în temeiul articolului L. 321-1 din Codul monetar și financiar [CMF] care intră sub incidența dispozițiilor articolului 71 din Legea din 2 iulie 1996 era independentă de procedura administrativă de retragere a autorizației care fusese inițiată anterior și la care s-a decis să nu se dea curs. Comisia a susținut că aceste două proceduri au fost de natură diferită, procedura de retragere a autorizației care se referă la o autoritate administrativă și procedura de sancțiune care ține de competența sa disciplinară. COB se referă la imparțialitatea membrilor săi și încheie după cum urmează: Întrucât niciunul dintre membrii Comisiei nu a luat parte la decizia de trimitere a scrisorii din 25 iulie 2000 către Consiliul Piețelor Financiare, această scrisoare menționată de dl Cyrille VERNES. Cyril VERNES, care a fost adresat numai la inițiativa președintelui Comisiei, în cadrul schimbului de informații între autorități prevăzut la articolul L. 631 din Codul monetar și financiar ; că nici unul dintre membrii Comisiei care hotărăște cu privire la procedura disciplinară în cauză nu a trebuit, de asemenea, să cunoască în exercitarea competenței proprii care îi este atribuită prin articolul L. 631-1 din Codul monetar și financiar în materie de schimb de informații cu alte autorități de control, ale societății Financière R. în condiții de natură să constituie un motiv de părtinire împotriva sa; prin urmare, orice motiv întemeiat pe o parțialitate a Comisiei trebuie respins (...) Întrucât gravitatea greșelilor comise de [reclamantul], în special prin faptul că a permis realizarea unor investiții care s-au dovedit a fi contrare intereselor reclamanților și deținătorilor de acțiuni, într-o societate al cărei administrator era și prin faptul că a permis o nerespectare repetată și sistematică a normelor prudențiale, în special în ceea ce privește divizarea riscurilor care au compromis securitatea activelor administrate în numele investitorilor, justifică o interdicție definitivă împotriva reclamantului (...) Printr-o cerere din 5 aprilie 2002, reclamantul a solicitat Consiliului să anuleze decizia COB. În sprijinul memoriului său, a invocat art. 6 alineatul (1) din Convenție și, în special, a denunțat faptul că nu a făcut referire la nici una dintre mențiunile deciziei COB că ședința din 15 ianuarie 2002 a fost ținută în ședință publică. De asemenea, Comitetul susține că această decizie a fost pronunțată în urma unei proceduri neregulamentare și a susținut că procedura administrativă, în scopul retragerii unei autorizații, constituie, de fapt, o procedură disciplinară deghizată care împiedică inițierea unei proceduri disciplinare cu același scop. El a invocat faptul că nu a fost stabilit că membrii Comisiei care au participat la procedura administrativă de retragere a autorizației s-au abținut de la participarea la procedura de sancțiune. Se consideră că acest lucru este la prețul unei escaladări a monedelor și a textelor pe care le considerase lipsite de obligația de diligență în misiunea sa. În cele din urmă, el a denunțat diferența dintre sancțiunile impuse sub aspectul articolului 6 din Convenție. În paralel cu această procedură, legea securității financiare din 1 august 2003 a dus la fuzionarea COB, a Consiliului piețelor financiare și a Consiliului de disciplină al gestiunii financiare prin înființarea Autorității piețelor financiare (AMF). Printr-o hotărâre din 28 decembrie 2005, notificată la 27 ianuarie 2006, Consiliul a respins cererea. În special, s-a considerat că, având în vedere existența unei căi de atac în deplină instanță în fața Consiliului în privința deciziilor luate de COB în materie disciplinară, care asigură respectarea garanțiilor prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție, caracterul nepublic al ședinței la sfârșitul căreia fusese pronunțată sancțiunea nu permitea să se caracterizeze o necunoaștere a acestor dispoziții. Acesta concluzionează că reclamantul nu a fost întemeiat să susțină pentru acest motiv că decizia atacată ar fi fost luată pe baza unei proceduri neregulamentare. În ceea ce privește restul, acesta a considerat că numărul și gravitatea obiecțiunilor reținute în mod legitim împotriva reclamantului erau de natură să justifice sancțiunea. în vigoare la data faptelor În cazul în care un prestator de servicii de investiții autorizat să desfășoare serviciile menționate la art. 4 sau o societate de administrare a portofoliului nu și-a îndeplinit obligațiile profesionale prevăzute de actele cu putere de lege și normele administrative în vigoare, Comisia pentru operațiunile de bursă, după ce și-a pus liderii în măsură să își prezinte explicațiile, le poate adresa un avertisment. II. □ Furnizorii de servicii de investiții autorizați să exercite serviciile menționate la art. 4 și societățile de administrare a portofoliului sunt pasibili de sancțiunile pronunțate de Comisie pentru operațiunile de bursă din cauza încălcării obligațiilor lor profesionale definite de legile și reglementările în vigoare. Comisia pentru operațiuni de bursă acționează fie din oficiu, fie la cererea guvernatorului Băncii Franței, președintele Comisiei bancare, fie la cererea președintelui Consiliului piețelor financiare. Nicio sancțiune nu poate fi pronunțată fără ca reprezentantul legal al prestatorului de servicii de investiții sau al societății de administrare a portofoliului să fi fost audiat sau, în absența acestora, să fi fost solicitat în mod corespunzător. Sancțiunile aplicabile sunt avertismentul, condamnarea, interzicerea temporară sau definitivă a exercitării în totalitate sau parțială a serviciilor prestate. Aceste interdicții implică, după caz, suspendarea sau retragerea autorizației prevăzute în art. 11 pentru serviciul respectiv. În plus, Comisia operațiunilor de bursă poate pronunța, fie în schimb, fie în plus față de aceste sancțiuni, o sancțiune pecuniară (...) IV. □ Comisia pentru operațiuni de bursă informează, dacă este cazul, Comisia Europeană și autoritățile competente ale celorlalte state membre ale Comunității Europene cu privire la deciziile pe care le ia în aplicarea prezentului articol. De asemenea, Comisia poate face publice aceste decizii. În termen de două luni de la notificarea hotărârii, persoanele sancționate în temeiul prezentului articol pot introduce o acțiune în deplină instanță în fața Consiliului de Stat. Articolul L. 621-4 din CMF în vigoare la data faptelor Nici președintele, nici un membru al Comisiei nu poate delibera într-un caz în care el însuși sau, după caz, o persoană juridică în cadrul căreia exercită funcții sau deține un mandat are un interes ; nu mai poate participa la deliberări privind o cauză în care el însuși sau, dacă este cazul, o persoană juridică în cadrul căreia exercită funcții sau deține un mandat a reprezentat una dintre părțile interesate în cursul celor 36 de luni anterioare deliberării. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de procedura în fața COB. În primul rând, denunță lipsa de publicitate a ședinței în fața COB. Nici una dintre mențiunile deciziei de sancțiune nu permite să se presupună că instanța a fost publică în ședința din 15 ianuarie 2002 în cursul căreia a fost audiat avocatul său ca și în ziua în care hotărârea a fost pronunțată la 12 februarie. El precizează că însuși Consiliul de Stat a amintit acest principiu al publicității audierilor într-o hotărâre din 29 noiembrie 1999 privind sancțiunile disciplinare impuse de Comisia bancară (CE, Societatea Rivoli Exchange). El observă că decizia din 12 februarie nu cuprinde identitatea persoanelor care au format formarea de judecată. El a informat că instanța de apel din Paris, într-o hotărâre din 27 iunie 2002, a considerat că decizia care, luată de COB, era, ca în cazul de față, semnată numai de președintele ședinței și de secretară și nu preciza numele membrilor care au intenționat să facă acest lucru, i-ar fi permis să verifice dacă interdicțiile prevăzute la articolul L. 621-4 din CMF au fost respectate. Reclamantul se plânge, de asemenea, de echitatea procedurii în fața Consiliului de Stat. În primul rând, susține că prezența comisarului guvernului în mod deliberat în formarea de judecată contravine articolului 6 alineatul (1) din convenție. De asemenea, acesta afirmă că comunicarea către comisarul pentru guvern a dosarului raportorului, fără ca acest document să fie comunicat părților, este problematică în ceea ce privește această dispoziție. În sfârșit, se plânge de insuficiența motivării din cauza hotărârii Consiliului de Stat: acesta din urmă nu a distins în hotărârea sa responsabilitățile societății, ale directorului general și ale președintelui său. ; nu a răspuns la întrebarea că COB este incompetentă să inițieze o procedură de sancționare care a fost efectuată în conformitate cu competența Consiliului de disciplină al gestiunii financiare; nu a fost nici răspuns la cauza întemeiat pe încălcarea principiului non bis in idem (Punerea în aplicare a unei proceduri disciplinare după încetarea unei proceduri anterioare care tindea să retragă autorizația societății R.) și a celei bazate pe disproporția sancțiunii. Invocând în cele din urmă art. 6 alin. (1) și (8) din Convenție, reclamantul se plânge de disproporția sancțiunii pronunțate de COB cu privire la aceasta, și anume o interdicție definitivă de exercitare a profesiei sale. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către un tribunal independent și imparțial, instituit prin lege, care va decide, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. Hotărârea trebuie pronunțată public, însă accesul la sala de judecată poate fi interzis presei și publicului în timpul întregului proces sau al unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice sau al securității naționale într-o societate democratică, în cazul în care interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces la Õ ï sau în măsura în care este strict necesar de către instanță, atunci când, în circumstanțe speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției. Reclamantul se plânge de lipsa de publicitate în fața COB și de lipsa de imparțialitate a membrilor care au luat decizia de a-l sancționa. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește prezența comisarului guvernului la deliberările Consiliului de Stat, în stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră că este necesar să se comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (ii). Recurentul susține, de asemenea, că comunicarea raportului raportorului către comisarul guvernului contravine articolului 6 alineatul (1) din convenție. Curtea consideră că acest motiv trebuie respins pentru lipsa evidentă de temei, având în vedere ceea ce s-a decis în Decizia Flament c. France 28584/03, 21 martie 2006), în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Recurentul se plânge de lipsa motivării în decizia Consiliului da . Curtea a amintit, în hotărârea Wagner c. Luxemburg 6240/01, 28 iunie 2007), principiile care reglementează obligația instanțelor de a răspunde argumentelor părților. Dacă art. 6 alineatul (1) obligă instanțele să-și motiveze deciziile, nu se poate înțelege ca solicitând un răspuns detaliat la fiecare argument al părților. mutatis mutandis, Andret c. Franța (dec.), n 1956/02, 25 mai 2004), nu a lipsit în mod evident, de la obligația sa de motivare, care a făcut alegerea de a aprecia procedura în litigiu în ansamblu. Faptul că reclamantul nu împărtășește analiza reținută de Consiliul de Stat nu poate ajunge la concluzia unui deficit de motivare din partea acestei instanțe. Prin urmare, Curtea consideră că litigiul trebuie respins pentru neatenție vădită de temei în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție. Reclamantul se plânge de disproporția de sancțiune a acestuia și: art. 6 alineatul (1) sus-menționat și art. 8 din Convenție. La art. 8 din Convenție, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie (...) O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. În măsura în care recurentul se plânge de o încălcare a vieții sale private și de familie, Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne; orice solicitant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea de a evita sau de a corecta presupusele încălcări. Astfel, cauza pe care se intenționează să o sesizeze Curtea trebuie, în primul rând, invocată, cel puțin în esență, în formele și termenele prevăzute de dreptul intern, în fața instanțelor naționale corespunzătoare (a se vedea, printre altele, Civet c. Franța [GC], n 29340/95, § 41, CEDH 1999-VI). În speță, Curtea constată că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe de altă parte, în ceea ce privește proporționalitatea pedepsei, și să presupună că Convenția garantează un principiu general de proporționalitate a pedepselor pe care art. 6 l-ar constitui temeiul, Curtea, ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care aceasta era competentă să cunoască afirmații formulate, nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de dispoziția invocată. În consecință, Comisia consideră că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și cu art. 3 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiate pe lipsa de judecată publică în fața COB și pe lipsa acesteia din urmă Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen decorière Președintele