Agdas împotriva Turciei

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 23126/06, de către Özgür ADAȘ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 26 mai 2009 ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Françoise Elens-Passos, Registrul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 10 mai 2006, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Özgür Ağdaș, este un cetățean turc născut în 1976 și trăiește la Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dna Tuncer, avocat care practică la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 18 decembrie 1997, reclamantul a fost arestat sub suspiciune de a fi membru al armatei de eliberare a Turciei TKP-ML/TIKKO (Partitul Comunist al Turciei/Marxist Leninist-Workers” și al campanilor) Între 18 și 24 decembrie 1997, reclamantul a fost reținut în filiala antiterroristă a sediului poliției din Istanbul. Se presupune că a fost interogat sub tortura și a refuzat accesul la asistență juridică în această perioadă. La 24 decembrie 1997, reclamantul a fost examinat de către un medic care a remarcat că nu exista niciun semn de violență fizică asupra organismului reclamantului. În aceeași zi reclamantul a făcut declarații procurorului public și ulterior la un singur judecător la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul.

În ambele ocazii, el a susținut că a fost forțat de poliție să semneze documentul care se presupune că conține declarația de poliție. Înainte de judecător, reclamantul a susținut în continuare că a fost torturat în timp ce a fost în custodie de poliție. În aceeași zi judecătorul a ordonat detenția anterioară a reclamantului. La 29 decembrie 1997, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus un proiect de pronunțare de acuzare a reclamantului și a altor șase persoane în temeiul articolului 168 alineatul (2) din fostul Cod Penal cu aderarea la TKP-ML/TIKKO. Reclamantul a fost, de asemenea, acuzat de aruncarea de explozivi în temeiul articolului 264 din același Cod.

În aceeași zi, reclamantul a trimis o cerere Curții de Securitate de Stat care solicită eliberarea sa în timpul procesului. În petiția sa, reclamantul a remarcat că a fost supus violenței în timp ce a fost în custodie de poliție și că declarațiile sale la poliție nu ar trebui luate în considerare. La 12 martie 1998, reclamantul a trimis încă o dată o cerere la primul instanța de judecată care solicită eliberarea sa. El a declarat că a fost supus la tortură și amenințat cu moartea în custodie de poliție. El a remarcat, de asemenea, că nu a fost examinat de un medic la 24 decembrie 1997. El a solicitat din nou ca declarațiile sale de poliție să nu fie luate în considerare ca dovezi împotriva lui.

În aceeași zi, Curtea de Securitate a statului din Istanbul a organizat prima audiere cu privire la fondul cazului. Din documentele din dosar, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului la această dată. Potrivit informațiilor prezentate de reclamant la 16 septembrie 2008, procedurile penale împotriva acestuia sunt încă în așteptare în fața a 13-a Camere a Curții din Istanbul. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că a fost supus torturii în timp ce a fost în custodie de poliție. El a afirmat în continuare în temeiul articolului 13 din Convenție că nu au fost luate măsuri de către autoritățile naționale pentru a investiga acuzațiile sale de maltrat. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că procedura penală interzisă împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un timp rezonabil.

Reclamantul a susținut, în continuare, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că a fost refuzat o audiere echitabilă de către o independentă și Tribunalul imparțial, având în vedere prezența unui judecător militar în cadrul Curții de Securitate de Stat până în iunie 1999. El s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ 2 și 3 din Convenție pe care instanța de primă instanță a luat-o în considerare depunerea procurorului public și a poliției.

Reclamantul a susținut în cele din urmă, în temeiul articolului 6, că a fost refuzat accesul la asistență juridică în timpul detenției sale în custodie de poliție și în fața procurorului public și a judecătorului unic la 24 decembrie 1997. În baza articolului 3 din Convenție, reclamantul a susținut că a fost torturat în timpul detenției sale în custodie de poliție și a susținut, de asemenea, o încălcare a articolului 13 din cauza faptului că autoritățile naționale nu au luat măsuri pentru a răspunde acuzațiilor sale privind maltraturile. Curtea consideră că aceste plângeri ar trebui examinate numai din punctul de vedere al articolului 3 din Convenție. detenție judiciară, care urmează să fie examinată de un medic pentru a obține rapoarte medicale în sprijinul acuzațiilor sale că a fost supus torturei.

Curtea observă, de asemenea, că depunerea reclamantului cu privire la presupusul său tortură, adresată judecătorului unic la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul și, ulterior, instanța de judecată, vroia să pună la îndoială fiabilitatea și admisibilitatea declarațiilor luate de la el în custodie de poliție. Nu au fost furnizate de către reclamant nici procurorului, nici instanța de judecată, nici nu au prezentat nici o dovadă în acest sens. Cu toate acestea, Curtea constată că un procuror care a fost informat prin orice mijloc de situație care dă naștere suspiciunilor că o infracțiune a fost comisă a fost obligat, în conformitate cu art. 153 din Codul de Procedință Penală în vigoare, să investigheze faptele prin efectuarea de anchete necesare pentru identificarea infractorilor.

Prin urmare, Curtea este dispusă să accepte faptul că reclamantul s-a folosit de un recurs intern prin prezentarea la instanța de judecată a acuzațiilor sale de tortură și că acest lucru a întrerupt funcționarea perioadei de șase luni. Tratamentul cu trei ocazii înainte de 12 martie 1998. Totuși, el nu a urmărit acuzațiile sale de maltratare în cursul procesului după data menționată.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că incapacitatea autorităților judiciare să acționeze trebuie să devină treptat aparentă pentru reclamant, iar aceasta din urmă ar trebui să fi fost conștientă de ineficacitatea recourslor în dreptul intern cu mult înainte de 10 mai 2006, data la care a depus cererea sa la Curte (a se vedea mutatis mutandis Hazar și alții c. Turcia) (dec.) nr. 62566/00, 10 ianuarie 2002, și Karabulut v. Turcia , nr. 56015/00, § 31, 24 ianuarie 2008). Prin urmare, această parte a cererii a fost depusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Reclamantul a plâns în continuare în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție că nu a fost judecat într-un timp rezonabil.

Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. În sfârșit, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ 1, 2 și 3 din Convenție cu privire la nedreptatea procedurii împotriva lui din motive diferite. Curtea observă că aceste proceduri sunt încă în așteptare. Prin urmare, plângerile reclamantului sunt prematuri. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a măsurilor de remediere interne (de exemplu, Koç v. Turcia (dec.), nr. 36686/07, 26 februarie 2008). Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului privind durata procedurii penale aduse împotriva acestuia; declara restul cererii inadmisibilă.

Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Președintele adjunct al Secțiunii

SECOND SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 23126/06 by Özgür AĞDAȘ against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 26 May 2009 as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judges, and Françoise Elens-Passos, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 10 May 2006, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Özgür Ağdaș, is a Turkish national who was born in 1976 and lives in Istanbul. He is represented before the Court by Mrs G. Tuncer, a lawyer practising in Istanbul. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 18 December 1997 the applicant was arrested on suspicion of membership of TKP-ML/TIKKO, (Communist Party of Turkey/Marxist Leninist-Workers’ and Peasants’ Liberation Army of Turkey) . Between 18 and 24 December 1997 the applicant was detained at the anti-terrorist branch of the Istanbul police headquarters. He was allegedly interrogated under torture and denied access to legal assistance during this period. On 24 December 1997 the applicant was examined by a doctor who noted that there was no sign of physical violence on the applicant’s body. On the same day the applicant made statements to the public prosecutor and subsequently to a single judge at the Istanbul State Security Court. On both occasions, he contended that he had been coerced by the police into signing the document allegedly containing his police statement.

Before the judge, the applicant further alleged that he had been tortured while in police custody. On the same day the judge ordered the applicant’s pre-trial detention. On 29 December 1997 the public prosecutor at the Istanbul State Security Court filed a bill of indictment charging the applicant and six other persons under Article 168 (2) of the former Criminal Code with membership of TKP-ML/TIKKO. The applicant was also charged with throwing explosives under Article 264 of the same Code. On the same day the applicant sent a petition to the State Security Court requesting his release pending trial. In his petition, the applicant noted that he had been subjected to violence while in police custody and that therefore his statements to the police should not be taken into consideration.

On 12 March 1998 the applicant once again sent a petition to the first ‑ instance court requesting his release. He stated that he had been subjected to torture and threatened with death in police custody. He further noted that he had not been examined by a doctor on 24 December 1997. He once again requested that his police statements should not be taken into consideration as evidence against him. On the same day the Istanbul State Security Court held the first hearing on the merits of the case. It appears from the documents in the case file that the applicant was released pending trial on this date. According to the information submitted by the applicant on 16 September 2008, the criminal proceedings against him are still pending before the 13th Chamber of the Istanbul Assize Court.

COMPLAINTS The applicant complained under Article 3 of the Convention that he had been subjected to torture while in police custody. He further alleged under Article 13 of the Convention that no steps had been taken by the national authorities to investigate his allegations of ill-treatment. The applicant maintained under Article 6 § 1 of the Convention that the criminal proceedings brought against him were not concluded within a reasonable time. The applicant further contended under Article 6 § 1 of the Convention that he had been denied a fair hearing by an independent and impartial tribunal on account of the presence of a military judge on the bench of the State Security Court until June 1999. He complained under Article 6 §§ 2 and 3 of the Convention that the first-instance court had taken into consideration the submissions made by the public prosecutor and the police.

The applicant finally alleged under Article 6 that he had been denied access to legal assistance during his detention in police custody and before the public prosecutor and the single judge on 24 December 1997. THE LAW 1. Relying on Article 3 of the Convention, the applicant alleged that he had been subjected to torture during his detention in police custody. He also alleged a violation of Article 13 on account of the national authorities’ failure to take action in response to his allegations of ill-treatment. The Court considers that these complaints should be examined from the standpoint of Article 3 of the Convention alone. The Court notes at the outset that the applicant failed to submit to the Court any evidence in support of his allegations of torture.

It observes that it would have been possible for the applicant, on his release from pre ‑ trial detention, to be examined by a doctor in order to obtain medical reports in support of his allegations that he had been subjected to torture. The Court further observes that the applicant’s submission concerning his alleged torture, made to the single judge at the Istanbul State Security Court and subsequently the trial court, was aimed at challenging the reliability and admissibility in evidence of the statements taken from him in police custody. No details of the alleged torture were given by the applicant to the public prosecutor or the trial court, nor did he submit any evidence to that effect.

Nevertheless, the Court notes that a public prosecutor who was informed by whatever means of a situation giving rise to the suspicion that an offence had been committed was obliged, under Article 153 of the Code of Criminal Procedure then in force, to investigate the facts by conducting the necessary inquiries in order to identify the perpetrators. Thus, the Court is prepared to accept that the applicant did avail himself of a domestic remedy by submitting to the trial court his allegations of torture and that this interrupted the running of the six-month period. The Court notes in this connection that the applicant raised his allegations of ill ‑ treatment on three occasions prior to 12 March 1998. However, he did not pursue his allegations of ill-treatment in the course of the trial after the aforementioned date.

In the light of the above, the Court considers that the failure of the judicial authorities to act must have become gradually apparent to the applicant and the latter should have been aware of the ineffectiveness of remedies in domestic law long before 10 May 2006, the date on which he lodged his application with the Court (see, mutatis mutandis , Hazar and others v. Turkey (dec.) no. 62566/00, 10 January 2002, and Karabulut v. Turkey , no. 56015/00, § 31, 24 January 2008). Accordingly, this part of the application has been lodged out of time and must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. 2. The applicant next complained under Article 6 § 1 of the Convention that he was not tried within a reasonable time.

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government. 3. Lastly, the applicant complained under Article 6 §§ 1, 2 and 3 of the Convention about the unfairness of the proceedings brought against him on various grounds. The Court observes that these proceedings are still pending. The applicant’s complaints are therefore premature.

Consequently, this part of the application must be rejected pursuant to Article 35 § 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies (see, for example, Koç v. Turkey (dec.), no. 36686/07, 26 February 2008). For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicant’s complaint concerning the length of the criminal proceedings brought against him; Declares the remainder of the application inadmissible. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Deputy Section Registrar President