KESIK v. TURKEY

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 18376/09 de Deniz KesİK împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 24 august 2010 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, judecători și Stanley Naismith, Grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 martie 2009, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Deniz Kesik, este un cetățean turc născut în 1977 și locuiește la Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dna Altay și dl Hakan Karakuș, avocați care practică la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 decembrie 1997, reclamantul a fost arestat pe suspiciune de implicare în activitățile TKP/ML-TIKKO ( Partidul Comunist al Turciei/Marxist Leninist - Turcii Muncitori și Armata Eliberării Păsărilor ), o organizație ilegală. La 24 decembrie 1997, reclamantul a fost luat în fața procurorului public și a judecătorului de investigare, unde a refuzat veracitatea declarațiilor sale la poliție și a afirmat că au fost obținute prin coerciție. Niciun raport medical nu a fost depus de el în acest sens. În aceeași zi, reclamantul a fost plasat în detenție preliminară de către judecătorul de investigare. La 29 decembrie 1997, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus un proiect de pronunțare a acuzării a reclamantului cu aderarea la o organizație ilegală și aruncarea de explozivi. În declarațiile sale de apărare în instanța de judecată la 12 martie 1998, reclamantul a susținut că a fost obligat să semneze declarații de autoincriminare în timp ce este în custodie de poliție. În urma eliminării Curților de Securitate de Stat prin Legea nr. 5190, procedurile penale împotriva reclamantului au fost reluate de cea de-a 13-a Divizie a Curții de Securitate de Stat din Istanbul. La 24 februarie 2009, Curtea de Securitate de Istanbul a încheiat procedurile împotriva reclamantului din motive în care au devenit temporare. Potrivit informațiilor din dosar, procedurile sunt în prezent în așteptare în fața Curții de Casație. COMPLAINTĂ Reclamantul, în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție, a afirmat că a fost tratat rău în timp ce a fost în custodie de poliție și, în ciuda plângerilor sale adresate autorităților, nu a fost inițiată nicio investigație privind afirmația sa de tortură. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plâns că nu a fost judecat de o instanță imparțială din cauza jurisdicției speciale ale Curților de Securitate de Stat în anumite tipuri de infracțiuni. În conformitate cu aceeași dispoziție a Convenției, reclamantul s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. Având în vedere art. 6 § 2 din Convenție, reclamantul a susținut apoi că, în cadrul anchetei penale, autoritățile judecătorești au colectat doar dovezile împotriva lui, în încălcarea dreptului său de a fi presupus nevinovat. Reclamantul a prezentat în temeiul articolului 6 § 3 literele (a), (b), (c), (d) din Convenție că i s-a refuzat asistența juridică în timpul detenției sale în custodie de poliție și în fața procurorului public și că garanțiile sale procedurale nu au fost respectate în cursul procedurii penale. În sfârșit, reclamantul a susținut, în temeiul articolului 13 din Convenție, că nu exista nici un remediu eficace prevăzut în sistemul intern în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolului 6 din Convenție. HOTĂRÂREA privind articolele 6 § 1 și 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia și la presupusa lipsă de un remediu intern în acest sens. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, este necesar să se informeze de aceste plângeri guvernului contestat. Curtea consideră că aceste plângeri ar trebui examinate numai din punctul de vedere al articolului 3 din Convenție. Curtea constată, în primul rând, că reclamantul a susținut în fața procurorului public și a judecătorului de investigare că declarațiile sale la poliție au fost luate sub presiune, fără să furnizeze detalii ale presupuselor acte. Cu toate acestea, pe baza argumentelor din caz, Curtea observă că reclamantul nu și-a urmărit acuzația de tratament nepotrivit în cursul întregului proces după data menționată. Chiar și presupunând că reclamantul a încercat să epuizeze căile de recurs interne, Curtea observă în continuare că nu a furnizat nici o probă concretă în sprijinul acuzațiilor sale de maltrat. În special, reclamantul nu a prezentat dovezi, sub forma unui raport medical, demonstrând că a fost supus la orice presiune fizică sau psihologică în timpul detenției sale în custodie de poliție. Nici el nu a susținut că nu a putut obține sau nu a fost împiedicat să obțină o astfel de probă. Prin urmare, Curtea consideră că, în orice caz, reclamantul nu a justificat plângerea sa cu dovezi adecvate și a pus baza unei afirmații argumentabile că a fost tratat rău în custodie de poliție (a se vedea Yıldırım c. Turcia (dec.) nr. 33396/02, 30 august 2007, și Tanrıkolu și alții v. Turcia , nr. 45907/99, 20 octombrie 2005 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamantul s-a plâns în temeiul diferitelor dispoziții ale articolului 6 din Convenție că i s-a refuzat o audiere echitabilă, deoarece autoritățile judiciare nu și-au respectat drepturile de procedură în cadrul procedurii penale. Curtea remarcă că procesul penal împotriva reclamantului este în prezent în așteptare în fața instanțelor interne, astfel că alte plângeri în temeiul articolului 6 sunt prematuri. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție, pentru neepuizarea recourslor interne (a se vedea, de exemplu, Koç c. Turcia (dec.), nr. 36686/07, 26 Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la durata procedurii penale împotriva reclamantului și a presupusului lipsă de un recurs intern efectiv în acest sens; declara restul cererii inadmisibil. Stanley Naismith Françoise Tulkens Președintele grefierului

SECOND SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 18376/09

by Deniz KESİK

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 24

August 2010 as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Ireneu Cabral Barreto,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

Kristina Pardalos,

judges,

and Stanley Naismith,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 14 March 2009,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Deniz Kesik, is a Turkish national who was born in 1977 and lives in Istanbul. He is represented before the Court by Mrs

G.

Altay and Mr Hakan Karakuș, lawyers practising in Istanbul.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 18 December 1997 the applicant was arrested on suspicion of involvement in the activities of TKP/ML-TIKKO (

Communist Party of

Turkey/

Marxist

‑

Leninist

/

-Turkish Workers and Peasants' Liberation Army

), an illegal organisation.

On 24 December 1997 the applicant was taken before the public prosecutor and the investigating judge, where he denied the veracity of his statements to the police and alleged that they were obtained through coercion. No medical report was submitted by him in that respect.

On the same day, the applicant was placed in pre-trial detention by the investigating judge.

On 29 December 1997 the public prosecutor at the Istanbul State Security Court filed a bill of indictment charging the applicant with membership of an illegal organisation and throwing explosives.

In his defence submissions to the trial court on 12 March 1998, the applicant alleged that he was forced to sign self-incriminating statements while in police custody.

Following the abolition of State Security Courts by Law no. 5190, the criminal proceedings against the applicant were resumed by the 13th

Division of the Istanbul Assize Court.

On 24 February 2009 the Istanbul Assize Court terminated the proceedings against the applicant on the grounds that they had become time-barred.

According to the information in the case file, the proceedings are currently pending before the Court of Cassation.

COMPLAINTS

The applicant alleged under Articles 3 and 13 of the Convention that he had been ill-treated while in police custody and, that despite his complaints to the authorities, no investigation had been initiated into his allegation of torture.

Relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicant complained that he had not been tried by an impartial court on account of the State Security Courts' special jurisdiction in certain types of offences. Under the same provision of the Convention, the applicant further complained about the length of the criminal proceedings against him.

Relying on Article 6 § 2 of the Convention, the applicant next argued that in the criminal investigation, the prosecuting authorities had only collected the evidence against him, in breach of his right to be presumed innocent.

The applicant submitted under Article 6 § 3 (a), (b), (c), (d) of the Convention that he had been denied legal assistance during his detention in police custody and before the public prosecutor, and that his procedural guarantees had not been respected in the course of the criminal proceedings.

Finally, the applicant argued under Article 13 of the Convention that there was no effective remedy provided in the domestic system with regard to his complaints under Article 6 of the Convention.

THE LAW

1.

Relying on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention, the applicant complained about the length of the criminal proceedings against him and the alleged lack of a domestic remedy in that respect.

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of these complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of these complaints to the respondent Government.

2.

The applicant complained under Articles 3 and 13 of the Convention that he had been tortured while in police custody and

that the domestic authorities had not conducted an adequate investigation into his allegation of ill-treatment.

The Court considers that these complaints should be examined from the standpoint of Article 3 of the Convention alone.

The Court notes in the first place that the applicant alleged before the public prosecutor and the investigating judge that his statements to the police had been taken under duress, without providing any details of the alleged acts. In his defence submissions to the first

‑

instance court on 12

March

1998,

he denied the veracity of his

police statements. Nevertheless, on the basis of the submissions in the case file, the Court observes that the applicant did not pursue his allegation of ill

‑

treatment in the entire course of the proceedings after the aforementioned date.

Even assuming that the applicant attempted to exhaust domestic remedies, the Court next observes that he did not provide any concrete evidence in support of his allegations of ill-treatment. In particular, the applicant did not submit evidence, in the form of a medical report, demonstrating that he had been subjected to any physical or psychological pressure during his detention in police custody. Nor did he argue that he had been unable to obtain or had been prevented from obtaining any such evidence. The Court therefore considers that in any case the applicant has failed to substantiate his complaint with appropriate evidence and to lay the basis of an arguable claim that he was ill-treated in police custody (see

Yıldırım v. Turkey

(dec.) no.33396/02, 30 August 2007, and

Tanrıkolu and Others v. Turkey

, no.

45907/99, 20 October 2005).

It follows that this part of application must be rejected, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention for being manifestly ill-founded.

3.

The applicant complained under the various provisions of Article 6 of the Convention that he had been denied a fair hearing as the judicial authorities had not respected his procedural rights in the criminal proceedings.

The Court notes that the criminal proceedings against the applicant are currently pending before the domestic courts. These other complaints under Article 6 are, therefore, premature. Consequently, this part of the application must be rejected, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention, for non-exhaustion of domestic remedies (see, for example,

Koç v. Turkey

(dec.), no. 36686/07, 26

February 2008).

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant's complaints concerning the length of the criminal proceedings against the applicant and the alleged lack of an effective domestic remedy in that respect;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Stanley Naismith

Françoise Tulkens

Registrar

President