CASE OF ZHUSHMAN v. UKRAINE

CAUZA CUZĂ DE SECȚIUNE A ZHUSHMAN v. UKRAINE (Declarația nr. 13223/05) HOTĂRÂREA STRASBOURG 28 mai 2009 FINAL 28/08/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Zhushman v. Ucraina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, judecători, Stanislav Shevchuk, judecător ad hoc, și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 28 mai 2009, eliberează următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 13223/05) împotriva Ucrainei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Leonid Makarovych Zhushman („reclamantul”), la 31 martie 2005. Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev. La 20 mai 2008, președintele celei de-a cincea secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (articolul § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1943 și locuiește în orașul Oleksandriya, Ucraina. La 13 iunie 2004, Curtea Oleksandriya a ordonat societății de stat Oleksndriyavugillya să plătească reclamantului UAH 7.849.69 [1] în achizițiile salariale și alte plăți. Hotărârea a fost executată doar în parte, datoria rămasă fiind UAH 1.252.29 [2] II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ HOTĂRÂREA INTERNĂ relevantă este rezumat în hotărârile Romashov v. Ucraina , nr. 67534/01, §§ 16-19, 27 iulie 2004, și Voitenko c. Ucraina, nr. 18966/02, §§ 20-25, 29 iunie 2004. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIIII ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIE PRIVIND art. 1 și 13 din Convenția și art. 1 din Protocolul Nr. 1, reclamantul s-a plâns cu privire la lungul neexecuție a hotărârii dată în favoarea sa. Aceste articole prevăd, în măsura în care este cazul, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” art. 13 Oricine a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu va fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional...” Guvernul a formulat obiecții în ceea ce privește neepuizarea recourslor interne de către reclamant similare celor pe care Curtea le-a deja respins în cazul Voitenko c. Ucraina , nr. 18966/02 , §§§ 31, 29 iunie 2004. Curtea consideră că prezenta obiecții trebuie respinse din aceleași motive. 10. Curtea remarcă că plângerile reclamantului nu sunt, vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. 1 și 13 din Convenția sau art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 12. Reclamantul nu este de acord. 13. Curtea constată că hotărârea din 13 iunie 2004 nu a fost pusă în aplicare timp de aproximativ patru ani și nouă luni. 14. Curtea a constatat frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun la îndoială chestiuni similare față de cele din acest caz (a se vedea Romashov) , citat mai sus, § 46 și Voytenko , citat mai sus, § 43 și 55). 15. După examinarea tuturor materialelor în posesia sa, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 16. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenția și a articolului 17 din Protocolul nr. 17. Curtea nu consideră necesar, în circumstanțe, să examineze aceeași plângere în temeiul articolului 13 din Convenție (a se vedea Derkach și Palek c. Ucraina , nr. 34297/02 și 39574/02, § 42, 21 decembrie 2004). II. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 18. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat plata datoriei rămase în temeiul hotărârii din 13 iunie 2004 în ceea ce privește prejudiciu material și a solicitat în continuare 7,000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 20. Guvernul a fost de acord să plătească reclamantului acordul de judecată încă datorată în temeiul hotărârii din 13 iunie 2004. Guvernul a constatat cererea reclamantului în ceea ce privește prejudiciile morale nefondate și exorbitante. 21. Curtea constată că, întrucât hotărârea dată în favoarea reclamantului rămâne neexecutată, Guvernul ar trebui să-i plătească datoria încă datorată în temeiul hotărârii din 13 iunie 2004 pentru a-și satisface cererile de prejudiciu material. În plus, hotărârea pe o bază echitabilă, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 1.400 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile morale 22. Reclamantul, care nu a fost reprezentat în fața Curții, a solicitat UAH 763.56 [3] pentru costuri și cheltuieli. El a produs chitanțe poștale pentru corespondența de postare la această Curte, care constituie 63.56 [4] și o plată de primire a UAH 700 către un avocat în ceea ce privește serviciile juridice neespecificate. 23. În ceea ce privește cheltuielile poștale în valoare de 63.56 UAH, Guvernul a lăsat această chestiune în fața discreției Curții. Ei au contestat restul cererilor reclamantei sub acest cap, deoarece el nu a reușit să prezinte documente în sprijinul lor. 24. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În ceea ce privește informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea atribuie reclamantului 10 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil acestuia și respinge restul cererilor sale sub acest cap. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 §1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, datoria încă datorată reclamantului în temeiul hotărârii din 13 iunie 2004, precum și 1.400 EUR (o mie patru sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 10 EUR (zece euro) pentru costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 mai 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Președintele grefierului peer Lorenzen [1] EUR 1.257 [2] EUR 123 [3] EUR 75 [4] EUR 7

FIFTH SECTION

CASE OF

ZHUSHMAN v. UKRAINE

(Application no. 13223/05)

JUDGMENT

STRASBOURG

28 May 2009

FINAL

28/08/2009

This judgment may be subject to editorial revision.

In the case of

Zhushman v. Ukraine

,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of:

Peer Lorenzen,

President,

Rait Maruste,

Karel Jungwiert,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

judges,

Stanislav Shevchuk,

ad hoc

judge,

and Claudia Westerdiek,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 28 May 2009,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 13223/05) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Leonid Makarovych Zhushman (“the applicant”), on 31 March 2005.

2.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Y. Zaytsev.

3.

On 20 May 2008 the President of the Fifth Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article

29

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1943 and lives in the town of Oleksandriya, Ukraine.

5.

On 13 June 2004 the Oleksandriya Court ordered the State company Oleksndriyavugillya to pay the applicant UAH 7,849.69

[1]

in salary arrears and other payments.

6.

The judgment was enforced only in part, the remaining debt being UAH 1,252.29

[2]

.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

7.

The relevant domestic law is summarised in the judgments of

Romashov v. Ukraine

, no. 67534/01, §§ 16-19, 27 July 2004, and

Voytenko

v. Ukraine,

no.

18966/02, §§

20-25, 29 June 2004.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION

8.

Relying on Articles

6

§

1and 13 of the Convention and

Article

1 of Protocol No.

1, the applicant complained about the lengthy non-enforcement of the judgment given in his favour. These Articles provide, in so far as relevant, as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law.”

Article 13

Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law...”

A.

Admissibility

9.

The Government raised objections regarding non-exhaustion of the domestic remedies by the applicant similar to those which the Court has already dismissed in the case of

Voytenko v. Ukraine

, no. 18966/02, §§

27

‑

31, 29 June 2004. The Court considers that the present objections must be rejected for the same reasons.

10.

The Court notes that the applicant’s complaints are not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that they are not inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible.

B.

Merits

11.

In their observations on the merits of the applicant’s complaints, the Government contended that there had been no violation of Articles

6

§

1 and 13 of the Convention or Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

12.

The applicant disagreed.

13.

The Court notes that the judgment of 13 June 2004 has remained unenforced for about four years and nine months.

14.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising similar issues to the ones in the present case (see

Romashov

, cited above, § 46, and

Voytenko

, cited above, §§ 43 and 55).

15.

Having examined all the material in its possession, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.

16.

There has, accordingly, been a violation of

Article

6

§

1 of the Convention and

Article

1

of Protocol

No.

1.

17.

The Court does not find it necessary in the circumstances to examine the same complaint under Article

13 of the Convention (see

Derkach and

Palek v. Ukraine

, nos. 34297/02 and 39574/02, § 42, 21 December 2004).

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

18.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

19.

The applicant claimed payment of the remaining debt under the judgment of 13 June 2004 in respect of pecuniary damage. He further claimed EUR 7,000 in respect of non-pecuniary damage.

20.

The Government agreed to pay the applicant the unsettled court award still owed under the judgment of 13 June 2004. The Government found the applicant’s claim in respect of non-pecuniary damage unsubstantiated and exorbitant.

21.

The Court finds that, as the judgment given in the applicant’s favour remains unenforced, the Government should pay him the debt still owed under the judgment of 13 June 2004 in order to satisfy his claims for pecuniary damage. In addition, ruling on an equitable basis, the Court finds it reasonable to award the applicant EUR

1,400 in respect of non-pecuniary damage

B.

Costs and expenses

22.

The applicant, who was not represented before the Court, claimed UAH 763.56

[3]

for costs and expenses. He produced postal receipts for

mailing correspondence to this Court amounting to UAH 63.56

[4]

and a receipt evidencing payment of UAH 700 to a lawyer in respect of unspecified legal services.

23.

With respect to the postal expenses amounting to UAH 63.56, the Government left the matter to the Court’s discretion. They contested the remainder of the applicant’s claims under this head since he had failed to submit documents in their support.

24.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. Regard being had to the information in its possession and to the above criteria, the Court awards the applicant EUR 10 in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to him, and dismisses the remainder of his claims under this head.

C.

Default interest

25.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 §1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

4.

Holds

that there is no need to examine the complaint under Article 13 of the Convention;

5.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, the debt still owed to the applicant under the judgment of 13 June 2004, as well as EUR

1,400 (one thousand four hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, and EUR

10 (ten euros) for costs and expenses, to be converted into the national currency at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable to the applicant;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

6.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 28 May 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Registrar

President

[1]

EUR 1,257

[2]

EUR 123

[3]

EUR 75

[4]

EUR 7