CASE OF YELISEYEV v. RUSSIA

PRIMEI SECȚII CAUZE DE YELISEYEV v. RUSSIA (Doc. nr. 12098/04) HOTĂRÂREA STRASBOURG 28 mai 2009 FINAL 28/08/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Yeliseyev v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefierul de secțiune care s-a deliberat în privat la 7 mai 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 12098/04) împotriva Federației Ruse depusă la Curte în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Vladimir Pavlovich Yeliseyev („reclamantul”), la 28 februarie 2004. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev și dna V. Milinchuk, fostele reprezentante ale Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

La 7 noiembrie 2006, Președintele Primei Secțiuni a hotărât să anunțe cererea Guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe asupra admisibilității și meritelor cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂRILOR CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1952 și trăiește în Sf. Petersburg. La 2 august 1999, reclamantul a depus o acțiune împotriva a două societăți private care solicită compensare pentru daune cauzate mașinii sale. În aceeași zi Curtea de districtul Sestroretskiy din St. Petersburg a suspendat examinarea acțiunii până la 9 februarie 2000 și a ordonat că reclamantul ar trebui să plătească o taxă judiciară în tranșe. La 23 mai 2000, Curtea de district Sestroretskiy a suspendat din nou examinarea acțiunii, solicitând reclamantului să plătească o taxă suplimentară pentru că a modificat cererile sale la 9 februarie 2000. Nu s-au stabilit audieri între septembrie 2000 și 17 octombrie 2000, deoarece dosarul a fost trimis la Curtea Orașului St.

Petersburg, iar compoziția Curții de District care examina cazul reclamantului a fost schimbată. Audierea stabilită pentru 17 octombrie 2002 a fost suspendată deoarece dosarul a fost trimis la biroul Procurorului din orașul St. Petersburg. Următoarea ședință a fost listată pentru 11 martie 2003. Potrivit Guvernului, audierile fixate între 11 martie 2003 și 1 noiembrie 2004 au fost amânate deoarece reprezentanții societăților au îndepărtat sau au solicitat amânări și deoarece judecătorul președinte a fost bolnav sau implicat în alte proceduri neafiliate. 10. La 1 noiembrie 2004, Curtea de District Sestroretskiy a respins acțiunea.

În aceeași zi, reclamantul a depus o versiune scurtă a declarației de recurs împotriva hotărârii din 1 noiembrie 2004. 11. La 15 noiembrie 2004, reclamantul s-a plâns la Președintele Curții de district Sestroretskiy că nu a fost preluat cu textul integral al hotărârii din 1 noiembrie 2004 și că nu a fost autorizat să studieze dosarul pentru pregătirea declarației de recurs. 12. La 15 decembrie 2004, Curtea de District Sestroretskiy a suspendat procedura de recurs deoarece reclamantul nu a depus declarația de recurs “razonată” și un certificat care arată că a plătit taxa de judecată. 13. Reclamantul s-a plâns în legătură cu decizia din 15 decembrie 2004 înainte de Curtea Orașului Sf. Petersburg.

14. La 22 aprilie 2005, Curtea din orașul St. Petersburg a refuzat să examineze apelul reclamantului, menționând că nu a respectat decizia Curții de district din 15 decembrie 2004. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 16. Guvernul, bazat pe informațiile furnizate de Curtea Supremă a Federației Ruse, a declarat că „limitul de timp, stabilit de legislația civilă rusă pentru examinarea cazului reclamantului, a fost încălcat substanțial”.

Acestea au subliniat, de asemenea, că durata procedurii în cazul reclamantului a fost excesivă, în încălcarea cerinței de „tempo rațional” de la art. 6 § 1 din Convenție. Admisibilitatea 17. Curtea remarcă că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 2 august 1999 și s-a încheiat la 22 aprilie 2005, atunci când Curtea San Petersburg a refuzat să examineze recursul reclamantului împotriva hotărârii din 15 decembrie 2004. Prin urmare, a durat aproximativ cinci ani și nouă luni pentru două cazuri. 18. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 21. În ceea ce privește prezentul caz, Curtea observă întârzieri substanțiale cauzate de transferul cazului către instanța de mai înaltă instanță și biroul procurorului, modificarea compoziției bancnotei, nerezolvarea audierii, boala judecătorului și participarea sa la proceduri neafiliate (a se vedea punctele 7-9 de mai sus).

Nerespectarea termenelor interne a fost recunoscută de Curtea Supremă a Federației Ruse. Curtea este, de asemenea, conștientă de afirmația Guvernului că cerința de „tempo rațional” a art. 6 § 1 din Convenție a fost încălcată în cazul reclamantului. 22. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rațional”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEII 23. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolelor 3, 4, 5 și 6 din Convenție că hotărârile din 2000 privind plata taxelor judecătorești au fost nedrepți și că a fost forțat să lucreze pentru a plăti taxele.

24. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care aceste plângeri fac parte din competența Curții, constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 37.555 ruble ruse (RUB) în ceea ce privește prejudiciu material, reprezentând costul autovehiculului său care se presupune avariat de către societatea contestată și costurile de reparație.

La sută din costul autovehiculului în pierderi pentru fiecare zi nu putea folosi mașina. În plus, el a solicitat compensare pentru prejudiciu moral, lăsând determinarea sumei în judecată. 27. Guvernul a susținut că cererile de compensare pentru prejudiciu material nu au fost legate de încălcarea care a avut loc în cazul reclamantului. 28. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul a suferit suferință, anxietate și frustrare din cauza unei lungimi necorespunzătoare a procedurii în cazul său. Euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil.

Costuri și cheltuieli 29. Fără a indica suma sau furniza documente de sprijin, reclamantul a solicitat, de asemenea, compensarea pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 30. Guvernul a subliniat faptul că cererile au fost nefondate. 31. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea pentru costuri și cheltuieli. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2,400 EUR (2,000 și patru sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformate în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 mai 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

CASE OF YELISEYEV v. RUSSIA (Application no. 12098/04) JUDGMENT STRASBOURG 28 May 2009 FINAL 28/08/2009 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Yeliseyev v. Russia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, George Nicolaou, judges, and Søren Nielsen, Section Registrar , Having deliberated in private on 7 May 2009, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant was born in 1952 and lives in St Petersburg.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

15. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

23. The applicant further complained under Articles 3, 4, 5 and 6 of the Convention that the decisions of 2000 concerning the payment of the court fees had been unfair and that he had been forced to work in order to pay the fees.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

25. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 2,400 (two thousand and four hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Russian roubles at the rate applicable at the date of the settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 28 May 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President