SECȚIUNEA A TREIA CERINȚE DEMinclusivRÖREN c. TURCIA Cerere nr. 583/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 iunie 2009 DEF 02/09/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Demirören c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are sediul într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer; Ineta Ziemele, Ișil Karakaș, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 mai 2009, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 583/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Mehmet Demiräen ( noiembrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 28 iunie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitatea și la fondul cauzei. ÎN FAȚĂ CIRCONSTANCES DE LA L La 20 aprilie 1981, reclamantul a fost arestat și reținut de către forțele de ordine din Adana. La 21 mai 1981, reclamantul a fost reținut în fața tribunalului din statul de asediu (s Prin hotărârea din 17 iunie 1986, Tribunalul l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reprovocate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de cincisprezece ani. Prin hotărârea din 20 martie 1991, Curtea de Casație Militară a infirmat această hotărâre. 10. Ca urmare a promulgării legii din 26 decembrie 1994 prin care a abolit tribunalele din statul de sediu, dosarul a fost retrimis la tribunalul din Ankara. 11. Printr-o decizie din 8 iunie 2001, instanța de judecată l-a numit pe reclamant. La 31 iulie 2001, această decizie a fost notificată reclamantului la adresa menționată în textul deciziei, strada 1104. Notificarea a fost returnată în instanță. Potrivit guvernului, agentul însărcinat cu notificarea a efectuat investigații la primarul cartierului, care a indicat că reclamantul nu era cunoscut. Din elementele dosarului reiese că, la data notificării adresei reclamantului indicat în decizia de executare, a fost complet modificată ca urmare a unei schimbări a numelor străzilor efectuată de către administrație în 1994. 13. La o dată nespecificată, reclamantul a fost informat de către co-inculpații săi cu privire la ultimele evoluții ale procedurii. În fața Curții, el susține că și-a depus cererea imediat după ce a avut cunoștință de achitarea sa. La 26 februarie 2004, decizia a fost comunicată avocatului. II. JUST INTERNE PERTINENT 16. Articolele relevante în speță din Legea nr. 7201 privind notificarea, se citesc după cum urmează art. 10 Notificarea se face la ultima adresă cunoscută de la . (...) art. 11 În cazurile care sunt urmate de un consiliu, notificările se fac consiliului. (...) art. 35 FORMULARUL DE INFORMARE PRIVIND SCHIMBAREA DE Adresă În cazul în care persoana căreia i s-a transmis o notificare către persoană sau la domiciliu, în conformitate cu procedurile prevăzute de lege, își schimbă adresa, [ea] este obligată să comunice imediat noua sa adresă [adresa] autorității judiciare expeditoare a notificării. În acest caz, notificările ulterioare se adresează noii adrese. În cazul în care persoana care își schimbă adresa nu își comunică noua adresă și aceasta nu poate fi stabilită de către agentul responsabil cu notificarea, o copie a documentului care trebuie notificat este afișată la poarta adresei anterioare, iar data de afișare este considerată data notificării. Notificările ulterioare făcute la adresa anterioară sunt considerate ca fiind făcute la adresa anterioară. (...) ENIUL 17. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o durată excesivă a procedurii. 18. În observațiile sale, guvernul susține că reclamantul nu și-a depus cererea în termenul de șase luni impus de art. 35 din Convenție. În opinia sa, acest termen trebuie să se calculeze începând cu 31 iulie 2001, data la care decizia internă definitivă a fost notificată, în conformitate cu art. 10 din Legea privind notificarea, la ultima adresă indicată de solicitant. În această privință, guvernul face trimitere la decizia Curții Elal și a altor state membre c. Turcia 35968/02, 30 august 2007); remarcă faptul că, în această cauză, Curtea nu a pus în discuție procedura de notificare prevăzută la art. 35 alineatul (2) din Legea privind notificarea. De asemenea, susține că ultimul contact al recurentului cu instanțele din prezenta cauză datează din februarie 1986 și că, de la acea dată, nu s-a manifestat niciodată și nu a participat niciodată la ședințe. În consecință, el invită Curtea să declare cererea inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni. 19. Reclamantul combate teza guvernului. În observațiile sale, el arată că decizia de a declara nu a fost notificată la adresa pe care a declarat-o instanței, strada 1104, dar că notificarea a fost adresată strada 11/4. În plus, el susține că, în conformitate cu art. 11 din Legea privind notificarea, notificarea ar fi trebuit să fie adresată avocatului său, care l-a asistat pe parcursul întregii proceduri interne. 20. În observațiile sale complementare, guvernul răspunde că numele avocatului indicat de reclamant nu apare în decizia de declarare, în timp ce numele și adresele avocaților celorlalți inculpați figurează în aceasta. În ceea ce privește regularitatea notificării, acesta afirmă că numele străzii a fost modificat în conformitate cu un plan de urbanism efectuat în 1997 și că decizia a fost trimisă la adresa anterioară a reclamantului, dar sub noul nume al străzii. 21. Curtea ia notă de faptul că a reieșit dintr-o scrisoare din data de 14 martie 2008 a Direcției pentru Construcții și Läurbanism din districtul Seyhan din orașul Da. Adana, furnizată de solicitant, că, în urma modificării numelor străzilor efectuată de către administrația în 1994, adresa reclamantului a fost complet modificată. Prin urmare, nu a fost vorba numai de o schimbare a numelui străzii, ci și de o schimbare a numelui cartierului. 22. Curtea arată apoi că Õ reiese din observațiile guvernului că autoritățile aveau cunoștință de schimbarea numelui străzii. Prin urmare, acestea ar fi trebuit, de asemenea, să aibă cunoștință de schimbarea în scris a adresei reclamantului. În consecință, autoritățile naționale nu pot trece pentru că au dat dovadă de diligență în notificarea reclamantului deciziei de a se pronunța. Curtea ia notă de faptul că, în cazul în care notificarea a fost făcută avocatului reclamantului după introducerea cererii, reclamantul Ö Õ a avut cunoștință de achitarea sa la o dată anterioară. Comisia observă, de asemenea, că reclamantul susține că a depus cererea imediat după primirea acestei informații și subliniază că Ö nu a demonstrat că reclamantul a avut cunoștință de acest lucru cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost introdusă cererea. În plus, nu este în mod evident întemeiat greșit, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție, și nu se confruntă cu nici un alt motiv dat. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. 23. În ceea ce privește fondul, Curtea constată că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 ianuarie 1987, cu luarea în considerare a recunoașterii dreptului individual de recurs de către Turcia. 4370/98, § 46, 2 octombrie 2007). Curtea constată apoi că perioada în cauză s-a încheiat la 8 iunie 2001. Prin urmare, a durat aproximativ 14 ani și cinci luni pentru două grade de jurisdicție. 24. Curtea a concluzionat deja, în cauze care ridicau probleme similare celor din această specie, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea în special, Pelioire et Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, CEDO 1999 II). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezenta cauză. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că Õ în speță durata procedurii în litigiu este excesivă și nu a răspuns la cerința de termen rezonabil În ceea ce privește aplicarea articolului 41, reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea judecă că nu este necesar să îi acorde o sumă în acest sens. PE CES, CURȚA, ÎN L Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 2 iunie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
DEMİRÖREN c. TURQUIE
(
Requête n
o
583/03)
ARRÊT
2 juin 2009
02/09/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Demirören c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 mai 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
583/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Mehmet Demirören («
le requérant
»), a saisi la Cour le 5
novembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 28 juin 2007, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l’affaire.
I.
4.
Le requérant est né en 1960 et réside en France depuis le 25
décembre 2002.
5.
Le 20 avril 1981, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue par les forces de l’ordre d’Adana. Il était soupçonné d’appartenir à une organisation armée illégale.
6.
Le 21 mai 1981, le requérant fut déféré devant le tribunal de l’état de siège (
sıkıyönetim
mahkemesi
) d’Adana qui ordonna sa détention provisoire.
7.
Le 9 octobre 1984, il fut remis en liberté.
8.
Par un jugement du 17 juin 1986, le tribunal déclara le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de quinze ans.
9.
Par un arrêt du 20 mars 1991, la Cour de cassation militaire infirma ce jugement.
10.
A la suite de la promulgation de la loi du 26 décembre 1994 abolissant les tribunaux de l’état de siège, le dossier fut renvoyé à la cour d’assises d’Ankara.
11.
Par une décision du 8 juin 2001, la cour d’assises acquitta le requérant.
12.
Le 31 juillet 2001, cette décision fut notifiée au requérant à l’adresse indiquée sur le texte de la décision, à savoir rue 1104. La notification fut retournée à la cour d’assises. Selon le Gouvernement, l’agent en charge de la notification effectua alors des investigations auprès du maire du quartier, qui indiqua que le requérant n’était pas connu.
Il ressort des éléments du dossier qu’à la date de notification l’adresse du requérant indiquée dans la décision d’acquittement avait été totalement modifiée à la suite d’un changement des noms des rues effectué par l’administration en 1994.
13.
A une date non précisée, le requérant fut informé par ses coaccusés des derniers développements de la procédure. Devant la Cour, il affirme avoir introduit sa requête immédiatement après avoir eu connaissance de son acquittement.
14.
Par une requête du 28 octobre 2003 adressée à la cour d’assises, l’avocat du requérant sollicita la notification de la décision de la cour d’assises.
15.
Le 26 février 2004, la décision fut communiquée à l’avocat.
II.
16.
Les articles pertinents en l’espèce de la loi n
o
7201 sur la notification, se lisent comme suit
:
Article 10
«
La notification est effectuée à la dernière adresse connue de l’intéressé. (...)
»
Article 11
«
Dans les affaires qui sont suivies par un conseil, les notifications sont faites au conseil. (...)
»
Article 35
Obligation d’information du changement d’adresse
«
Si la personne qui s’est vu remettre une signification à personne ou à domicile, conformément aux procédures prévues par la loi, change d’adresse, [elle] est obligée de communiquer de suite sa nouvelle [adresse] à l’autorité judiciaire expéditrice de la notification. Dans ce cas, les notifications ultérieures sont adressées à la nouvelle adresse.
Lorsque la personne qui change d’adresse ne communique pas sa nouvelle adresse et que celle-ci n’a pas pu être déterminée par l’agent en charge de la notification, une copie du document à notifier est affichée à la porte de l’immeuble de l’ancienne adresse et la date d’affichage est considérée comme la date de la notification.
Les notifications ultérieures faites à l’ancienne adresse sont considérées comme ayant été faites à l’intéressé.
(...)
»
17.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une durée excessive de la procédure.
18.
Dans ses observations, le Gouvernement soutient que le requérant n’a pas introduit sa requête dans le délai de six mois exigé par l’article
35 de la Convention. Selon lui, ce délai doit se calculer à compter du 31
juillet 2001, date à laquelle la décision interne définitive a été notifiée, conformément à l’article 10 de la loi sur la notification, à la dernière adresse indiquée par le requérant. A cet égard, le Gouvernement fait référence à la décision de la Cour
Elal et autres c. Turquie
(n
o
35968/02, 30 août 2007),
notant que, dans cette affaire, la Cour n’avait pas mis en cause la procédure de notification prévue par l’article 35 § 2 de la loi sur la notification. Il soutient également que le dernier contact du requérant avec les juridictions dans la présente affaire remonte à février 1986 et que, depuis cette date, il ne s’est jamais manifesté et n’a jamais assisté aux audiences. Dès lors, il invite la Cour à déclarer la requête irrecevable pour non-respect du délai de six mois.
19.
Le requérant combat la thèse du Gouvernement. Dans ses observations, il expose que la décision d’acquittement n’a pas été notifiée à l’adresse qu’il avait déclarée au tribunal, à savoir rue 1104, mais que la notification a été adressée rue 11/4. Il soutient en outre que, selon l’article
11 de la loi sur la notification, la notification aurait dû être adressée à son avocat, lequel l’a assisté durant toute la procédure interne.
20.
Dans ses observations complémentaires, le Gouvernement répond que le nom de l’avocat indiqué par le requérant n’apparaît pas dans la décision d’acquittement alors que les noms et adresses des avocats des autres accusés y figurent. Quant à la régularité de la notification, il réplique que le nom de la rue a été modifié en vertu d’un plan d’urbanisme effectué en 1997 et que la décision a été envoyée à l’ancienne adresse du requérant, mais sous le nouveau nom de la rue.
21.
La Cour note qu’il ressort d’une lettre du 14 mars 2008 de la direction de la construction et de l’urbanisme du district Seyhan de la ville d’Adana, fournie par le requérant, que, à la suite de la modification des noms des rues effectuée par l’administration en 1994, l’adresse du requérant a été totalement modifiée. Il ne s’agissait donc pas seulement d’un changement de nom de la rue, mais également d’un changement de nom du quartier.
22.
La Cour relève ensuite qu’il ressort des observations du Gouvernement que les autorités avaient connaissance du changement de nom de la rue. Elles auraient donc dû avoir également connaissance du changement complet de l’adresse du requérant. Par conséquent, les autorités nationales ne peuvent passer pour avoir fait preuve de diligence dans la notification au requérant de la décision d’acquittement.
La Cour note que si la notification a été faite à l’avocat du requérant après l’introduction de la requête, le requérant admet qu’il a eu connaissance de son acquittement à une date antérieure. Elle note par ailleurs que le requérant soutient qu’il a introduit la requête immédiatement après avoir reçu cette information et relève que le Gouvernement n’a pas démontré que le requérant en a eu connaissance plus de six mois avant la date d’introduction de la requête. Ce grief n’est donc pas tardif. En outre, il n’est pas manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, et ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
23.
Quant au fond, la Cour note que la période à considérer n’a commencé qu’avec la prise d’effet, le 28 janvier 1987, de la reconnaissance du droit de recours individuel par la Turquie. Elle rappelle que, pour apprécier le caractère raisonnable des délais écoulés à partir de cette date, il faut tenir compte de l’état où l’affaire se trouvait alors (
Yazıcıoğlu c.
Turquie
, n
o
43709/98, § 46, 2 octobre 2007).
La Cour note ensuite que la période en question s’est terminée le 8
juin 2001. Elle a donc duré environ quatorze ans et cinq mois pour deux degrés de juridiction.
24.
La Cour a déjà conclu, dans des affaires qui soulevaient des questions semblables à celles de la présente espèce, à la violation de l’article
6 § 1 de la Convention (voir, notamment,
Pélissier et Sassi c.
France
[GC], n
o
‑
II).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans la présente affaire. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, elle estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et n’a pas répondu à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
25.
Quant à l’application de l’article 41, le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable. La Cour juge qu’il n’y a donc pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 juin 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président