AFFAIRE DEMIROREN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

02.06.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DEMIROREN c. TURQUIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CERINȚE DEMinclusivRÖREN c. TURCIA Cerere nr. 583/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 iunie 2009 DEF 02/09/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Demirören c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are sediul într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer; Ineta Ziemele, Ișil Karakaș, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 mai 2009, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 583/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Mehmet Demiräen ( noiembrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 28 iunie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitatea și la fondul cauzei. ÎN FAȚĂ CIRCONSTANCES DE LA L La 20 aprilie 1981, reclamantul a fost arestat și reținut de către forțele de ordine din Adana. La 21 mai 1981, reclamantul a fost reținut în fața tribunalului din statul de asediu (s Prin hotărârea din 17 iunie 1986, Tribunalul l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reprovocate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de cincisprezece ani. Prin hotărârea din 20 martie 1991, Curtea de Casație Militară a infirmat această hotărâre. 10. Ca urmare a promulgării legii din 26 decembrie 1994 prin care a abolit tribunalele din statul de sediu, dosarul a fost retrimis la tribunalul din Ankara. 11. Printr-o decizie din 8 iunie 2001, instanța de judecată l-a numit pe reclamant. La 31 iulie 2001, această decizie a fost notificată reclamantului la adresa menționată în textul deciziei, strada 1104. Notificarea a fost returnată în instanță. Potrivit guvernului, agentul însărcinat cu notificarea a efectuat investigații la primarul cartierului, care a indicat că reclamantul nu era cunoscut. Din elementele dosarului reiese că, la data notificării adresei reclamantului indicat în decizia de executare, a fost complet modificată ca urmare a unei schimbări a numelor străzilor efectuată de către administrație în 1994. 13. La o dată nespecificată, reclamantul a fost informat de către co-inculpații săi cu privire la ultimele evoluții ale procedurii. În fața Curții, el susține că și-a depus cererea imediat după ce a avut cunoștință de achitarea sa. La 26 februarie 2004, decizia a fost comunicată avocatului. II. JUST INTERNE PERTINENT 16. Articolele relevante în speță din Legea nr. 7201 privind notificarea, se citesc după cum urmează art. 10 Notificarea se face la ultima adresă cunoscută de la . (...) art. 11 În cazurile care sunt urmate de un consiliu, notificările se fac consiliului. (...) art. 35 FORMULARUL DE INFORMARE PRIVIND SCHIMBAREA DE Adresă În cazul în care persoana căreia i s-a transmis o notificare către persoană sau la domiciliu, în conformitate cu procedurile prevăzute de lege, își schimbă adresa, [ea] este obligată să comunice imediat noua sa adresă [adresa] autorității judiciare expeditoare a notificării. În acest caz, notificările ulterioare se adresează noii adrese. În cazul în care persoana care își schimbă adresa nu își comunică noua adresă și aceasta nu poate fi stabilită de către agentul responsabil cu notificarea, o copie a documentului care trebuie notificat este afișată la poarta adresei anterioare, iar data de afișare este considerată data notificării. Notificările ulterioare făcute la adresa anterioară sunt considerate ca fiind făcute la adresa anterioară. (...) ENIUL 17. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o durată excesivă a procedurii. 18. În observațiile sale, guvernul susține că reclamantul nu și-a depus cererea în termenul de șase luni impus de art. 35 din Convenție. În opinia sa, acest termen trebuie să se calculeze începând cu 31 iulie 2001, data la care decizia internă definitivă a fost notificată, în conformitate cu art. 10 din Legea privind notificarea, la ultima adresă indicată de solicitant. În această privință, guvernul face trimitere la decizia Curții Elal și a altor state membre c. Turcia 35968/02, 30 august 2007); remarcă faptul că, în această cauză, Curtea nu a pus în discuție procedura de notificare prevăzută la art. 35 alineatul (2) din Legea privind notificarea. De asemenea, susține că ultimul contact al recurentului cu instanțele din prezenta cauză datează din februarie 1986 și că, de la acea dată, nu s-a manifestat niciodată și nu a participat niciodată la ședințe. În consecință, el invită Curtea să declare cererea inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni. 19. Reclamantul combate teza guvernului. În observațiile sale, el arată că decizia de a declara nu a fost notificată la adresa pe care a declarat-o instanței, strada 1104, dar că notificarea a fost adresată strada 11/4. În plus, el susține că, în conformitate cu art. 11 din Legea privind notificarea, notificarea ar fi trebuit să fie adresată avocatului său, care l-a asistat pe parcursul întregii proceduri interne. 20. În observațiile sale complementare, guvernul răspunde că numele avocatului indicat de reclamant nu apare în decizia de declarare, în timp ce numele și adresele avocaților celorlalți inculpați figurează în aceasta. În ceea ce privește regularitatea notificării, acesta afirmă că numele străzii a fost modificat în conformitate cu un plan de urbanism efectuat în 1997 și că decizia a fost trimisă la adresa anterioară a reclamantului, dar sub noul nume al străzii. 21. Curtea ia notă de faptul că a reieșit dintr-o scrisoare din data de 14 martie 2008 a Direcției pentru Construcții și Läurbanism din districtul Seyhan din orașul Da. Adana, furnizată de solicitant, că, în urma modificării numelor străzilor efectuată de către administrația în 1994, adresa reclamantului a fost complet modificată. Prin urmare, nu a fost vorba numai de o schimbare a numelui străzii, ci și de o schimbare a numelui cartierului. 22. Curtea arată apoi că Õ reiese din observațiile guvernului că autoritățile aveau cunoștință de schimbarea numelui străzii. Prin urmare, acestea ar fi trebuit, de asemenea, să aibă cunoștință de schimbarea în scris a adresei reclamantului. În consecință, autoritățile naționale nu pot trece pentru că au dat dovadă de diligență în notificarea reclamantului deciziei de a se pronunța. Curtea ia notă de faptul că, în cazul în care notificarea a fost făcută avocatului reclamantului după introducerea cererii, reclamantul Ö Õ a avut cunoștință de achitarea sa la o dată anterioară. Comisia observă, de asemenea, că reclamantul susține că a depus cererea imediat după primirea acestei informații și subliniază că Ö nu a demonstrat că reclamantul a avut cunoștință de acest lucru cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost introdusă cererea. În plus, nu este în mod evident întemeiat greșit, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție, și nu se confruntă cu nici un alt motiv dat. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. 23. În ceea ce privește fondul, Curtea constată că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 ianuarie 1987, cu luarea în considerare a recunoașterii dreptului individual de recurs de către Turcia. 4370/98, § 46, 2 octombrie 2007). Curtea constată apoi că perioada în cauză s-a încheiat la 8 iunie 2001. Prin urmare, a durat aproximativ 14 ani și cinci luni pentru două grade de jurisdicție. 24. Curtea a concluzionat deja, în cauze care ridicau probleme similare celor din această specie, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea în special, Pelioire et Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, CEDO 1999 II). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în prezenta cauză. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că Õ în speță durata procedurii în litigiu este excesivă și nu a răspuns la cerința de termen rezonabil În ceea ce privește aplicarea articolului 41, reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea judecă că nu este necesar să îi acorde o sumă în acest sens. PE CES, CURȚA, ÎN L Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 2 iunie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte