CASE OF MARZEC v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

09.06.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 5 - Right to liberty and security

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF MARZEC v. POLAND (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

CAUZA DE CAUZĂ DE SECȚIUNE A MARZEC/POLONIA (Declarația nr. 42868/06) JUGEMENT Această versiune a fost rectificată la 3 noiembrie 2010 în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții STRASBOURG 9 iunie 2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Marzec/Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința în calitate de Cameră compusă de: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul de secțiune, deliberat în privat la 19 mai 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 42868/06) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național polonez, dl Paweł Marzec („reclamantul”), la 17 octombrie 2006. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Jakub Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul a susținut că detenția sa retrasă depășește un „tempo rațional” în sensul articolului 5 § 3 din Convenție. La 10 octombrie 2007, președintele Secțiunii a patra a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1973 și trăiește în Zabrze. El este în prezent reținut în închisoarea Włocławek. La 29 septembrie 2003, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de trafic de droguri, comis într-o bandă criminală organizată. La 1 octombrie 2003, Curtea de District de Bytom l-a retras în custodie, se bazează pe suspiciunile rezonabile că a comis infracțiunea în cauză. Acesta a considerat, de asemenea, că menținerea reclamantului în detenție era necesară pentru a asigura conduita corectă a procedurii, având în vedere riscul ca acesta să induce martorii să dea mărturie falsă. Curtea a subliniat că alte persoane implicate în infracțiune sunt încă în general. Curtea a subliniat, de asemenea, severitatea sentinței anticipate. Mai târziu, câțiva membri ai aceleiași bande criminale au fost reținuți și acuzați în legătură cu investigația împotriva reclamantului. Apelul reclamantului împotriva ordinului de detenție, precum și apelurile sale împotriva deciziilor de prelungire a detenției și toate cererile ulterioare de eliberare și apeluri împotriva refuzurilor de eliberare a acestuia, nu au avut succes. În cererile și apelul său, el susține că autoritățile nu au reușit să justifice deținerea sa continuă din motive relevante și suficiente. El a subliniat că măsura plângută nu ar trebui impusă decât în etapa inițială a procedurii și că deținerea sa continuă constituită în practică privarea de libertate. De asemenea, el se bazează pe circumstanțele sale personale, în special pe situația financiară dificilă a familiei sale. 10. În cursul anchetei, detenția reclamantului a fost prelungită la 3 decembrie 2003, 8 martie 2004, 3 iunie 2004 și 22 septembrie 2004. La 22 decembrie 2004 a fost depusă o declarație de inculpare la Curtea de District Katowice. Reclamantul a fost acuzat de trafic de droguri, traficul ilegal de arme, deținerea ilegală a unei arme de foc și a acționat într-o bandă criminală organizată. Au fost 15 acuzați în acest caz, toate acuzați de numeroase conturi de trafic de droguri comise într-o bandă criminală organizată. 12. La 25 august 2005, tribunalul de judecată a avut prima audiere, după care a avut loc aproximativ șasezeci și o audiere în acest caz. 13. În cadrul procedurii de judecată, autoritățile au prelungit în continuare detenția reclamantului (la 30 decembrie 2004, 17 martie 2005, 14 iunie 2005, 24 august 2005, 8 martie 2006, 17 august 2006, 20 decembrie 2006 și 23 decembrie 2006). La 15 mai 2007, Curtea de District Katowice a pronunțat hotărârea. Reclamantul a fost condamnat pentru trafic de droguri, posesie ilegală de arme de foc și acționează într-o bandă criminală organizată și condamnat la nouă ani de închisoare. 15. Reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri. 16. La 7 mai 2008, Curtea Regională Katowice a auzit apelul reclamantului, anulând parțial hotărârea de primă instanță și remitendu-se cazul în ceea ce privește acuzațiile referitoare la traficul de droguri și acționând într-o bandă criminală organizată. Curtea a susținut hotărârea de primă instanță în ceea ce privește acuzația privind deținerea ilegală a unei arme de foc pentru care reclamantul a fost condamnat la trei ani de închisoare. La 30 iunie 2008, Curtea Regională Katowice a ordonat ca detenția reclamantului să continue până la 15 ianuarie 2009 18. În cadrul procedurii de reexaminare, reclamantul a formulat numeroase cereri de eliberare și a invocat, de asemenea, fără succes, împotriva deciziei din 30 iunie 2008 de prelungire a detenției sale. 19. Reclamantul a fost eliberat la 17 februarie 2009. Curtea Regională Katowice l-a interzis să părăsească țara și l-a pus sub supravegherea poliției. Procedurile sunt în prezent în așteptare în fața Curții Regionale Katowice. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICE 20. Legea și practica internă relevantă privind impunerea deținerii în reținere (asztowanie tymczasowe ), motivele pentru prelungirea, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” (środki zapobiegawcze ) sunt exprimate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04 , §§ 22-23, 4 august 2006. III. CONSILIUL COMITETULUI DE DOCUMENTE EUROPA 21. La 6 aprilie 2006 iunie 2007 Comitetul de miniștri a adoptat cu privire la Rezoluția interimar privind hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în 44 de cazuri împotriva Poloniei referitoare la lungimea excesivă a detenției Rezoluția din 2007. Remarcarea faptului că numărul cazurilor în care Curtea Europeană a constatat încălcări similare a fost tot mai mare și a concluzionat că numărul hotărârilor Curții constată că Polonia este încălcată de art. 5 § 3 din Convenția a dezvăluit o problemă structurală. O rezoluție mai detaliată a Rezoluției din 2007 se poate găsi în hotărârea Curții din cauza Kauczor c. Polonia (a se vedea Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, § 34, 3 februarie 2009; nu finală). Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului 22. La 20 iunie 2007, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei a eliberat memorandumul guvernului polonez cu privire, printre altele, la utilizarea măsurii de detenție în Polonia, subliniind faptul că exemplele de cazuri depuse la Curtea în care detenția preventivă a durat între 4 și 6 ani nu au fost neobișnuite. Comisarul solicită autorităților poloneze să revizuiască aplicarea și funcționarea detenției preventive în legea poloneză. În hotărârea de sus menționată Kauczor se poate găsi o reformă mai detaliată a părților relevante ale memorandumului (§ 35). Reclamantul s-a plâns că durata deținerii sale la recludere a fost excesivă, iar el se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) (c) din prezentul articol este ... dreptul la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru judecată.” 24. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitate 25. Curtea constată că această plângere nu este în mod manifestament bolnavă întemeiată în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, menționează că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada de meriți trebuie luată în considerare 26. Detenția reclamantului a început la 29 septembrie 2003, atunci când a fost arestat sub suspiciune de trafic de droguri, comisă într-o bandă criminală organizată. La 15 mai 2007, Curtea de District Katowice l-a condamnat pentru trafic de droguri, deținerea ilegală a unei arme de foc și acționează într-o bandă criminală organizată și l-a condamnat la nouă ani de închisoare. Începând cu data respectivă, el a fost reținut „după condamnarea unei instanțe competente”, în sensul articolului 5 § 1 litera (a) și, în consecință, această perioadă de detenție se află în afara domeniului de aplicare al articolului 5 § 3 (cf. Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 104, CEDO 2000 XI). 27. La 7 mai 2008, Curtea Regională Katowice a anulat parțial condamnarea reclamantului. În urma acestei date, detenția sa a fost din nou acoperită de art. 3 și a continuat până la 17 februarie 2009. În consecință, perioada care urmează să fie luată în considerare este de patru ani, patru luni și douăzeci și opt zile. Reclamantul a susținut în termeni generale că cererea depusă la Curtea a fost justificată. (b) Guvernul 29. Guvernul a considerat că detenția reclamantului a îndeplinit cerințele de la art. 5 § 3. Guvernul a subliniat faptul că natura gravă a acuzațiilor, precum și faptul că au fost încălcate cincisprezece acuzați cu numeroase infracțiuni au obligat autoritățile să ia toate măsurile necesare pentru a asigura conduita corectă a procesului. Nevoia detenției continuate a reclamantului a fost examinată îndeaproape de către instanțele care, în fiecare ocazie, au dat motive suficiente pentru deciziile lor. Cazul reclamantului a fost extrem de complex din cauza numărului de acuzații (40) și acuzate (15) și din cauza volumului de probe. Guvernul a susținut, de asemenea, că instanța internă a acționat cu diligence și rapiditate, în special ținând seama de complexitatea cauzei, de numărul martorilor care urmează să fie auziți (74) și de numărul de co-accusate, majoritatea dintre care au fost suspectate de a acționa într-un grup criminal organizat. Evaluarea Curții (a) Principiile generale 30. Curtea reamintește că principiile generale privind dreptul la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberarea procesului în suspensie, astfel cum sunt garantate de art. 5 § 3 din Convenție, au fost exprimate în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, printre multe alte autorități, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 110 et seq, CEHR 2000 XI; și McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, §§§§ 41-44, CEDO 2006-..., cu alte referințe. (b) Aplicarea principiilor de mai sus în acest caz 31. În deciziile lor de detenție, autoritățile, în plus față de suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului, se bazau în principal pe patru motive, și anume (1) natura gravă a infracțiunilor pe care le-a fost acuzat, (2) severitatea pe care îl răspundea, (3) necesitatea de a asigura conduita corectă a procedurii, în special riscul că ar putea viola dovezile și (4) complexitatea cazului. 32. Reclamantul a fost acuzat de trafic de droguri, tranzacționarea ilegală de arme, deținerea ilegală a unei arme de foc și acționează într-o bandă criminală organizată. În opinia Curții, este necesar să se țină seama de faptul că cazul în care un membru al unui astfel de grup criminal ar trebui să fie luat în considerare în evaluarea respectării articolului 5 § 3 (a se vedea Bāk c. Polonia, nr. 7870/04, § 57, 16 ianuarie 2007). 33. Curtea acceptă că suspiciunile rezonabile împotriva reclamantului de a fi comis infracțiuni grave ar putea justifica inițial detenția sa. De asemenea, nevoia de a obține un volum mare de probe și de a asigura conduita corectă a procedurii, în special procesul de obținere a probelor de la martori, a constituit motive valabile pentru detenția inițială a reclamantului. 34. Într-adevăr, în cazuri precum cele actuale referitoare la grupuri criminale organizate, riscul ca un deținut, dacă este eliberat, să poată avea presiuni asupra martorilor sau a altor co-acusați sau să obstrucționeze procedura, adesea, prin natura lucrurilor, este ridicat. În acest sens, Curtea constată însă că, în toate deciziile care prelungesc detenția reclamantului, nu a apărut nici o justificare specifică a riscului că reclamantul ar manipula dovezile, ar intimida martori sau ar încerca să perturbe procesul. În absența unui alt factor capabil de a demonstra că riscul care se bazează asupra existenței efective a existat, acest argument nu poate fi acceptat în contextul întregii perioade. 35. În plus, în conformitate cu autoritățile, probabilitatea impunerii unei sentințe severe asupra reclamantului a creat o presupunere că reclamantul ar obstrucționa procedura. Cu toate acestea, Curtea ar reitera faptul că, în timp ce severitatea sentinței confruntate este un element relevant în evaluarea riscului de absolvire sau de recidivă, gravitatea acuzațiilor nu poate justifica de el însuși perioadele lungi de detenție în recludere (a se vedea Michta c. Polonia , nr. 13425/02, §§ 49, 4 mai 2006). 36. În ceea ce privește complexitatea cauzei, a fost atrasă atenția Curții asupra naturii acuzațiilor, a numărului de acuzați (cincăzeci) și a documentației voluminoase. Cu toate acestea, se pare că autoritățile au făcut referire la complexitatea cazului într-un mod foarte general. Nu există nici o indicație că natura cazului necesită detenția continuă a reclamantului pentru o perioadă atât de lungă. 37. Deși toate aceste factori de mai sus ar putea justifica chiar și o perioadă relativ lungă de detenție, nu au conferit instanțelor interne o putere nelimitată de a prelungi această măsură. În acest context, Curtea va observa că până la data inițială a inițialului său primul condamnarea reclamantului a fost deja în detenție preliminară timp de trei ani, zece luni și șase zile. După anularea acestei condamnare în apel, el a fost reținut în arest timp de încă opt luni și opt zile (a se vedea punctele 16 și 26 de mai sus). 38. Având în vedere cele de mai sus, ținând seama chiar de faptul că instanțele au fost confruntate cu sarcina deosebit de dificilă de a încerca un caz care implică un grup criminal organizat, Curtea concluzionează că motivele furnizate de autoritățile interne nu ar putea justifica perioada generală de detenție a reclamantului. În aceste circumstanțe, nu este necesar să se examineze dacă procedurile au fost desfășurate cu o diligență specială. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 A CONVENȚIEI 39. art. 46 din Convenție prevede: „1. În orice caz, hotărârea finală a Curții se angajează să respecte hotărârea finală a Curții. Hotărârea finală a Curții se transmite Comitetului de Miniștri, care își supraveghează executarea.” 40. Recent în cazul lui Kauczor c. Polonia (citată mai sus, punctele 58 și următoarele, cu alte trimiteri, Curtea s-a referit la rezoluția menționată mai sus din 2007 a Comitetului de Miniștri adoptată împreună cu numărul de hotărâri pronunțate recent și a încheiat: „60. Prin urmare, Curtea concluzionează, așa cum a făcut Comitetul de Miniștri, că, timp de mai mulți ani, cel puțin atât de recent cât în 2007, numeroase cazuri au demonstrat că lungimea excesivă a detenției preventive în Polonia dezvăluie o problemă structurală care constă în „o practică care este incompatibilă cu Convenția” (a se vedea mutatis mutandis Broniowski c. Polonia [GC], nr. 31443/96, §§§ 190-191, CEDH 2004-V; Scordino v. Italia (n. 1) [GC], n. 36813. 41. Este adevărat că acest caz se referă la o persoană implicată într-o bandă criminală organizată. Cu toate acestea, după cum se menționează mai sus, în timp ce acest element trebuie luat în considerare în evaluarea conformității cu art. 5 § 3 și poate justifica o perioadă mai lungă de detenție decât în cazul unui infractor individual, un membru al unei bande criminale organizate are dreptul la protecția împotriva unei detenții nerazonabile de lungă durată acordată de prezenta dispoziție (a se vedea punctele 34, 37 și 38 de mai sus). Ca și în alte numeroase cazuri similare de detenție, autoritățile nu au justificat deținerea continuată a reclamantului din motive relevante și suficiente (a se vedea punctele 32-37 de mai sus). În plus, după cum a demonstrat numărul tot mai mare de hotărâri în care Curtea a constatat că Polonia a încălcat art. 5 § 3 în ceea ce privește reclamanții implicați în criminalitate organizată, acest caz nu este, în niciun caz, un exemplu izolat de impunere a unei detenții nejustificate, ci o confirmare a unei practici care se dovedește contrar convenției (a se vedea, printre multe alte exemple, Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04, 4 mai 2006; Kākol c. Polonia , nr. 3994/03, 6 septembrie 2007; Malikowski c. Polonia , nr. 15154/03, 16 octombrie 2007). Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv de a difere de concluziile sale făcute în Kauczor în ceea ce privește existența unei probleme structurale și necesitatea ca statul polonez să adopte măsuri pentru remedierea situației (a se vedea §§ 60-62 ). III. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 42. În sfârșit, reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a detenției anterioare. Curtea consideră că plângerea reclamantului este că lungimea infracțională Procedura este incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. Procedura în cauză este în prezent în așteptare în fața Curții regionale Katowice (a se vedea punctul 19 de mai sus). În ceea ce privește cerința de epuizare a căilor de recurs interne, Curtea remarcă faptul că reclamantul nu a recurs la remedierea prevăzută de Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea căilor interne de recurs. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 43. art. 41 din Convenție prevede: „În cazul în care Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 44. Reclamantul a solicitat 80.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și EUR 45. Guvernul nu a exprimat opinia în această privință. 46. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul a suferit prejudicii morale care nu este suficient de compensate de constatarea unei încălcări a Convenției. Având în vedere circumstanțele cazului și efectuarea echitabilă a evaluării sale, Curtea acordă reclamantului 2.000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 47. 70.000 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 48. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 49. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea conferă reclamantului, care nu a fost reprezentat de un avocat, de 100 EUR. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea referitoare la durata detenției reclamantului admisibilă și la restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, împreună cu 100 EUR (1 sută de euro), în ceea ce privește costurile [1] plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 iunie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza [1] Rectificat la 3 noiembrie 2010: „în ceea ce privește costurile” a fost adăugat.