SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 26787/07 prezentată de ASOCIERE SOLIDARITĂ A FRANȚELOR împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 16 iunie 2009 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Isabelle Berro-Lefevre, Zdravka Kalaydjieva, judecători; și a Claudiei Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 6 iunie 2007, după ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ reclamanta este asociația Solidaritate a francezilor, persoană juridică de drept francez al cărei sediu este la Paris. Ea este reprezentată în fața Curții de către F. Pichon, avocat la Paris.
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: L . Asociația Solidaritate a Francezilor, al cărei obiect legal este ajutorul persoanelor defavorizate, organizează din 2003, în fiecare joi seara a sezonului de iarnă, distribuții de îmbrăcăminte și mese la Paris.
Cu toate acestea, mai multe mass-media au declarat că aceste mese au fost compuse în principal din supă de porc O primă distribuire de supă a fost împiedicată de forțele de ordine la 15 decembrie 2005. Prefectul de poliție din Paris interzice ulterior, la 6 decembrie 2006, în conformitate cu competențele sale prevăzute de Decretul-lege din 23 octombrie 1935 privind reglementarea măsurilor referitoare la consolidarea menținerii ordinii publice, adunarea avută în vedere de către asociație pentru ziua următoare, considerând că această adunare pe drumurile publice ar putea rezulta din mesajul său implicit de natură discriminatoriuă și având în vedere climatul controversat, un risc puternic de reacție care pune în pericol ordinea publică.
O a doua adunare prevăzută pentru 22 decembrie 2006 a fost interzisă pentru același motiv prin hotărârea din 20 decembrie 2006. Această hotărâre a fost suspendată la 22 decembrie 2006 de către judecătorul de recurs al Tribunalului Administrativ de la Paris pe motiv că: dacă rezultă din informațiile colectate cu privire la asociația solicitantă că acțiunea sa caritativă urmărește un scop clar discriminatoriu față de potențialii săi beneficiari, această singură circumstanță nu poate constitui în sine o tulburare a ordinii publice La 27 decembrie 2006, recurenta a declarat la prefectura de poliție intenția sa de a organiza o nouă distribuție de supă populară la 2 ianuarie 2007. Prin decretul din 28 decembrie 2006, prefectul interzice totuși o astfel de adunare nu numai pentru 2 ianuarie, ci și pentru 3, 4, 5 și 6 ianuarie 2007, reluând aceleași motive ca anterior.
Având în vedere că asociația "Solidaritatea francezilor" menționează în mod explicit pe site-ul său despre prezența porcului în produsele alimentare oferite, având în vedere că pe același site, asociația "Solidaritatea francezilor" se referă la distribuirea altor produse sau produse destinate consumului de porc Având în vedere acest fapt, abordarea "Solidaritatea francezilor" nu poate fi privită ca un simplu gest umanitar, ci ia natura unei adunări care, sub o aparență caritabilă, sugerează să se înlăture în mod ostensibil din beneficiul său persoanele care aparțin confesiunii care prescrie sau recomandă să nu consume porc Având în vedere că această acțiune, în mod clar discriminatorie împotriva persoanelor de credință israelite sau musulmane, este contrară ordinii publice, având în vedere că această acțiune, așa-numita caritate, prin supunerea la o asemenea condiție a distribuției de alimente unor persoane aflate în stare de slăbiciune, este contrară demnității umane Având în vedere faptul că această adunare pe drumurile publice poate genera, prin mesajul implicit pe care îl poartă, având în vedere climatul controversat, un risc puternic de reacție în aceleași locuri, având în vedere că aceste adunări antagoniști prezintă riscuri serioase pentru ordinea publică că trebuie prevenit Având în vedere că, din toate aceste motive,
este necesar să se ia imediat toate măsurile necesare pentru a împiedica desfășurarea unei astfel de manifestări ... reclamanta a înaintat o cerere în suspendare a acestui decret în fața judecătorului tribunalului administrativ din Paris. Prin ordonanța din 2 ianuarie 2007, acesta a acceptat cererea, prin care a dispus suspendarea la lit. (a) de mai jos a următoarelor motive considerate a fi caritabile ale asociației, cu o intenție vădit discriminatorie, după cum a amintit, de altfel, înalta autoritate de combatere a discriminării și pentru egalitatea de tratament.
; cu toate acestea, el nu este de competența judecătorului care a fost sesizat în temeiul articolului L. 521-2 din Codul de justiie administrativă decât de a controla dacă respectarea libertăii fundamentale este impusă de cerințele de meninere a ordinii publice Având în vedere că împrejurarea că manifestarea în sine ar fi, prin discriminarea pe care ar impune-o, a unei forme de degradare a demnității umane, nu este în sine o tulburare a ordinii publice propriu-zise de a fundamenta decizia în litigiu Având în vedere, de asemenea, că asociația reclamantă susține fără a fi contestată faptul că numeroase distribuții au avut deja loc fără a provoca nici o tulburare a ordinii publice ;că prefectul de poliție n mai mult decât nici măcar nu declară că circumstanțele speciale ale locului și timpului manifestării prevăzute pentru această seară ar prezenta un risc de tulburare mai mare decât în ocaziile anterioare … ;că, ulterior, este necesar să se ia în considerare suspendarea ... L. Solidaritatea Asociației Francezilor a reușit astfel să efectueze distribuția de supă prevăzută la 2 ianuarie 2007. A doua zi, ministrul de stat, ministrul la … În memoriul său în apărare, recurenta a afirmat, printre altele, că interdicția ordonată era un atac asupra libertății de adunare, de expresie și de întrunire, deoarece … În plus,
aceasta a invitat instanța să declare că nu se pronunță asupra acțiunii ministrului formulat după întrunirea în litigiu. Prin ordonanța din 5 ianuarie 2007, judecătorul cu privire la Ö Õ Õ Õ Õ Õ ordonanța primului judecător, deplângând reclamanta cu privire la ansamblul pretențiilor sale, în special motivele care au stat la baza acestora.
faptul că Tribunalul Administrativ din Paris era chemat să se pronunțe nu numai asupra adunării din 2 ianuarie 2007, ci și asupra celor din 3, 4, 5 și 6 ianuarie 2007; întrucât, pe de o parte, era necesar ca judecătorul să se pronunțe și, pe de altă parte, la cererea ministrului (...) este admisibil (...) (...) faptul că în litigiu se iau în considerare riscurile de reacție la ceea ce este conceput ca o demonstrație care ar putea aduce atingere demnității persoanelor private de ajutorul propus și ar provoca astfel tulburări de ordine publică (...) că respectarea libertății de manifestare nu împiedică autoritatea competentă a autorității de poliție să interzică o activitate în cazul în care o astfel de măsură este singura de natură să prevină o tulburare a ordinii publice [...] de a interzice prin la . .. contesta mai multe adunări legate de distribuirea pe drumurile publice de alimente care conțin carne de porc, prefectul de poliție nu, având în vedere temeiul și scopul demonstrației și motivele sale aduse la cunoștința publicului de către site-ul internet al asociației, a adus o atingere gravă și vădit ilegală libertății de exprimare (...) que mai sus rezultă din faptul că asociația (asociația) " Solidaritatea francezilor" nu este justificată să solicite suspendarea termenului "revocat" al prefectului de poliție ... GRIFS Invocând art. 6 din Convenție,
recurenta se plânge că Consiliul de Stat nu ar fi respectat principiul egalității armelor, acceptând să se pronunțe asupra acțiunii formulate de ministru după întrunirea din 2 ianuarie 2007 pentru a confirma interdicția luată pentru zilele următoare. Aceasta susține că judecătorul a permis astfel prefectului să se menajeze, prin extinderea interdicției sale dincolo de data adunării avute în vedere, posibilitatea unui apel de care asociația nu ar fi putut beneficia ea însăși dacă ar fi fost decăzută în primă instanță, acțiunea formulată după eveniment fiind lipsită de obiect. Invocând apoi art. 9 din Convenție, recurenta se plânge de intervenția prefectului în alegerea asociației de a distribui slănină persoanelor defavorizate, susținând că motivul discriminatoriu invocat pentru a justifica interdicția prefectivă nu este stabilit și că această interdicție bazată pe cerințe alimentare musulmane nu recunoaște dreptul reclamantei de a nu practica o religie.
ÎN TRECUT, recurenta se plânge în primul rând de ceea ce ar fi beneficiat ministrul de la .. o cale de atac pe care ea însăși nu ar fi putut să o exercite. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În cazul de față, recurenta susține că, spre deosebire de partea pârâtă, aceasta nu ar fi putut interjecta apelul la o decizie prin care își respinge pretențiile, întrucât, având în vedere că data adunării avute în vedere a fost depășită, această acțiune ar fi fost declarată fără obiect. Cu alte cuvinte, art. 6 aplicabil procedurii de îndosariere (APIS A.S. c. Slovacia (dec.), 39754/98, 10 ianuarie 2000), Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a principiului egalității de arme.
De asemenea, recurenta ar fi beneficiat de o acțiune în fața Consiliului de la Prin urmare, Curtea consideră că acest motiv este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Recurenta se plânge de motivul invocat pentru a justifica interdicția de adunare și preluată de judecător, își ignoră libertatea de întrunire și de asociere, precum și libertatea care îi revine de a nu practica religia. Aceasta contestă în special realitatea voinței discriminatorii care îi este repatriată de autoritățile franceze. Ea invocă o încălcare a articolului 9 din Convenție, care se citește astfel art. 9 - Libertatea de gândire, de conștiință și de religie Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie (...).
Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității publice, protecției ordinii, sănătății sau moralității publice sau protecției drepturilor și libertăților altora. Curtea constată că acest motiv luat din încălcarea libertății de conștiință nu a fost invocat în mod expres în fața instanțelor interne.
Cu toate acestea, Comisia observă că, în esență, acest aspect se bazează, de asemenea, pe libertatea de întrunire și de asociere în sensul articolului 11 din convenție, de care instanțele interne au trebuit efectiv să cunoască și care include în obiectivele sale respectarea libertății de conștiință (a se vedea Sidiropulos și alții c. Grecia, 10 iulie 1998, § 27), Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 IV; și Young, James și Webster c. Regatul Unit, 13 august 1981, § 57, seria A n 44. Curtea consideră că, prin urmare, trebuie avută în vedere din punct de vedere al articolului 11 din Convenție, în lumina art. 9. la art. 11 are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere (...).
Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu înseamnă că sunt impuse restricții legitime exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. În primul rând, Curtea constată că reclamanta nu a acționat niciodată pe fond în anularea interdicției prefectale, în special pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul său.
Cu toate acestea, Comisia nu consideră că este necesar să se examineze problema epuizării căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, pe motiv că, în orice caz, persoana în cauză este inadmisibilă pentru lipsa vădită de temei. Curtea arată că interdicția în cauză constituie o interferență în drepturile garantate de articolele 9 și 11. O astfel de ingerință este permisă în măsura în care este prevăzută de Legea privind drepturile omului, are un scop legitim și este necesară într-o societate democratică (Leyla Sahin c. Turcia [GC], nr. 44774/98, § 75, 104-110, CEDH 2005-XI, și Güneri și alții c. Turcia, nr. 42853/98, 43605/96 și 44291/2001, § 63, 75 76, 12 iulie 2005). necesară într-o societate democratică mai degrabă implică o interferență bazată pe o nevoie socială impetuoasă mai ales proporțională cu scopul legitim dorit.
Statele contractante au o anumită marjă de apreciere pentru a judeca existența unei astfel de nevoi, dar aceasta se dublează cu un control european care să vizeze atât legea, cât și deciziile care îi sunt aplicabile, chiar și atunci când acestea aparțin unei jurisdicții independente. Astfel, Curtea are competența de a acționa în ultimă instanță pe punctul de a ști dacă o restricție În momentul în care își exercită controlul, Curtea nu are sarcina de a înlocui instanțele interne competente, ci de a verifica din perspectiva articolului 11 deciziile pe care le-au pronunțat.
Prin urmare, nu este necesar să se limiteze la a căuta dacă statul pârât și-a exercitat această putere de bună credință, cu atenție și în mod rezonabil: trebuie să ia în considerare ingerința în litigiu în lumina întregii cauze pentru a stabili dacă aceasta era În acest sens, Curtea trebuie să se convingă că autoritățile naționale au aplicat norme conforme cu principiile consacrate la art. 11 și, în plus, pe baza unei evaluări acceptabile a faptelor relevante (a se vedea, de exemplu, Stankov și Organizația macedoneană unită Ilinden c. Bulgaria, n 2921/95 și 2922/95, § 87, CEDH 2001 IX). Curtea constată că interdicția în litigiu se bazează pe normele privind menținerea ordinii publice, lucru pe care nu îl contestă reclamanta și nu vede niciun motiv de îndoială cu privire la scopurile lingușirii, legitime, și anume protecția ordinii și a moralității publice, precum și a dreptului de a respecta convingerile sale religioase.
În ceea ce privește necesitatea unei astfel de ingerințe într-o societate democratică, Curtea constată că prefectul a arătat că site-ul internet al asociației solicitante a menționat în mod explicit prezența porcului în alimentația oferită persoanelor defavorizate.
Potrivit prefectului, interzicerea distribuției în cauză este justificată de obiectivul clar discriminatoriu al asociației solicitante, de demnitatea persoanelor aflate în stare de slăbiciune și de riscul ridicat de tulburare a ordinii publice, având în vedere climatul de controversă generat de o astfel de acțiune (hotărârile din 6 și 28 decembrie 2006). Pe de altă parte, în timp ce judecătorul tribunalului administrativ din Paris a considerat că manifestarea nu era vorba despre o încălcare a ordinii publice, cel al Consiliului de Stat, în ordonanța sa din 5 ianuarie 2007, a precizat în special că libertatea de exprimare nu era împiedicată în mod ilegal, având în vedere riscul unei motive care pune în pericol ordinea publică.
Curtea reamintește că libertatea de întrunire garantată prin art. 11 din Convenție protejează, de asemenea, manifestările susceptibile de a lovi sau de a nemulțumi elemente ostile ideilor sau revendicărilor pe care doresc să le promoveze ( Plattform maimuțarze für das Leben c. Austria, 21 iunie 1988, §32, seria A n 139). De asemenea, Comisia reamintește că autoritățile au obligația de a lua măsurile necesare în ceea ce privește manifestările legale pentru a asigura buna desfășurare a acestora și siguranța tuturor cetățenilor (Ciloglu c. Turcia, nr. 73333/01, § 45, 6 martie 2007). În acest caz, prefectul poliției, a cărui decizie a fost confirmată în ultima instanță de către Consiliul de lape, a considerat în mod legitim că o adunare în vederea distribuției pe cale publică a alimentelor care conțin carne de porc, având în vedere mesajul său clar discriminatoriu și atentator la convingerile persoanelor private de ajutor propus, ar putea provoca tulburări de ordine publică pe care numai interdicția sa ar putea să o evite.
În lumina acestor elemente, Curtea consideră că autoritățile naționale, care sunt, în principiu, mai bine plasate pentru a evalua situația, au tras concluzii în conformitate cu justificările prevăzute la art. 11 alineatul (2) din Convenție. Prin urmare, Curtea nu a înțeles nici o aparență de încălcare a acestei dispoziții, iar cauza trebuie respinsă pentru lipsa evidentă a temeiului. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte
DÉCISION
de la requête n o 26787/07 présentée par ASSOCIATION SOLIDARITE DES FRANCAIS contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 16 juin 2009 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Isabelle Berro-Lefèvre, Zdravka Kalaydjieva, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juin 2007, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est l’association Solidarité des Français, personne morale de droit français dont le siège est à Paris. Elle est représentée devant la Cour par M e F. Pichon, avocat à Paris.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. L’association Solidarité des Français, dont l’objet statutaire est l’aide aux personnes défavorisées, organise depuis 2003, tous les jeudis soirs de la saison hivernale, des distributions de vêtements et de repas à Paris.
Plusieurs médias dénoncèrent cependant le caractère discriminatoire qu’auraient ces repas principalement composés d’une « soupe au cochon ». Une première distribution de soupe fut dès lors empêchée par les forces de l’ordre le 15 décembre 2005. Le préfet de police de Paris interdit ensuite, le 6 décembre 2006, conformément à ses pouvoirs prévus par le décret-loi du 23 octobre 1935 portant réglementation des mesures relatives au renforcement du maintien de l’ordre public, le rassemblement envisagé par l’association pour le lendemain, considérant que ce rassemblement sur la voie publique pouvait engendrer de par son message implicite de nature discriminatoire, et compte tenu du climat polémique, un risque fort de réaction menaçant l’ordre public.
Un deuxième rassemblement prévu pour le 22 décembre 2006 fut interdit pour le même motif par arrêté du 20 décembre 2006. Cet arrêté fut suspendu le 22 décembre 2006 par le juge des référés du tribunal administratif de Paris aux motifs que, « s’il résulte des informations recueillies sur l’association requérante que son action caritative poursuit un but clairement discriminatoire à l’égard de ses bénéficiaires potentiels, cette seule circonstance ne saurait en elle-même constituer un trouble à l’ordre public ». Le 27 décembre 2006, la requérante déclara auprès de la préfecture de police son intention d’organiser une nouvelle distribution de soupe populaire le 2 janvier 2007. Par arrêté du 28 décembre 2006, le préfet interdit cependant pareil rassemblement non seulement pour le 2 janvier, mais aussi pour les 3, 4, 5 et 6 janvier 2007, reprenant les mêmes motifs que précédemment : « Considérant que l’association "Solidarité Des Français" fait état explicitement, sur son site internet, de la présence de porc dans l’alimentation offerte ; Considérant que sur ce même site, l’association "Solidarité des Français" subordonne la distribution d’autres denrées ou produits à la consommation de porc ; Considérant de ce fait que la démarche de l’association "Solidarité des Français" ne saurait être regardée comme un simple geste humanitaire mais prend la nature d’un rassemblement qui,
sous une apparence caritative suggère d’écarter ostensiblement de son bénéfice les personnes appartenant à des confessions qui prescrivent ou recommandent de ne pas consommer de porc ; Considérant que cette action, clairement discriminatoire à l’encontre des personnes de confession israélite ou musulmane, est contraire à l’ordre public ; Considérant que cette action, soi-disant caritative, en soumettant à une telle condition la distribution de nourriture à des personnes en état de faiblesse, est contraire à la dignité humaine ; Considérant que ce rassemblement sur la voie publique peut engendrer, de par le message implicite qu’il porte, compte tenu du climat polémique, un risque fort de réaction sur les mêmes lieux ; Considérant que ces rassemblements antagonistes comportent des risques sérieux pour l’ordre public qu’il y a lieu de prévenir ; Considérant qu’il y a lieu, pour toutes ces raisons, de prendre immédiatement toutes dispositions nécessaires pour empêcher la tenue d’une telle manifestation ... » La requérante déposa une requête en suspension de cet arrêté devant le juge des référés du tribunal administratif de Paris.
Par ordonnance du 2 janvier 2007, celui-ci fit droit à la demande, ordonnant la suspension de l’arrêté aux motifs suivants : « Considérant [que] l’action prétendument caritative de l’association procède d’une intention manifestement discriminatoire, comme l’a d’ailleurs rappelé la haute autorité de lutte contre les discriminations et pour l’égalité ; que toutefois il n’appartient au juge des référés saisi sur le fondement de l’article L. 521-2 du code de justice administrative que de contrôler si l’atteinte portée à une liberté fondamentale est rendue nécessaire par les exigences du maintien de l’ordre public ; Considérant que la circonstance que la manifestation dont il s’agit serait, de par la discrimination qu’elle imposerait, constitutive d’une forme de dégradation de la dignité humaine, n’est pas en elle-même constitutive d’un trouble à l’ordre public propre à fonder la décision litigieuse ; Considérant par ailleurs que l’association requérante soutient sans être contestée que de nombreuses distributions ont déjà eu lieu sans entraîner aucun trouble à l’ordre public ; que le préfet de police n’établit ni même n’allègue que les circonstances particulières de lieu et de temps de la manifestation prévue pour ce soir comporteraient un risque de trouble plus grand que dans les précédentes occasions ;
Considérant qu’il résulte de ce qui précède que l’interdiction litigieuse porte une atteinte grave et manifestement illégale à une liberté fondamentale ; que par suite il y a lieu d’en ordonner la suspension ... » L’association Solidarité des Français put ainsi effectuer le 2 janvier 2007 la distribution de soupe prévue. Le lendemain, le ministre d’Etat, ministre de l’Intérieur et de l’Aménagement du territoire forma un recours devant le Conseil d’Etat, sollicitant l’annulation de l’ordonnance et le rejet de la demande de suspension de l’association. Dans son mémoire en défense, la requérante fit notamment valoir que l’interdiction ordonnée était attentatoire à la liberté de rassemblement, d’expression et de réunion, dès lors qu’il n’existait pas de troubles à l’ordre public justifiant pareille mesure et qu’aucune discrimination n’était établie, l’association n’ayant jamais refusé de servir ses soupes à quiconque.
Elle invita par ailleurs la juridiction à dire n’y avoir lieu à statuer sur le recours du ministre formé postérieurement au rassemblement litigieux.
Par ordonnance du 5 janvier 2007, le juge des référés du Conseil d’Etat annula l’ordonnance du premier juge, déboutant la requérante de l’ensemble de ses prétentions, aux motifs notamment : « que l’arrêté préfectoral sur lequel le juge des référés du tribunal administratif de Paris était appelé à se prononcer porte non seulement sur le rassemblement du 2 janvier 2007 mais aussi sur ceux des 3, 4, 5 et 6 janvier 2007 ; que dès lors, d’une part il y avait lieu pour le juge des référés de se prononcer et d’autre part l’appel du ministre (...) est recevable ; (...) que l’arrêté contesté prend en considération les risques de réactions à ce qui est conçu comme une démonstration susceptible de porter atteinte à la dignité des personnes privées du secours proposé et de causer ainsi des troubles à l’ordre public ; (...) que le respect de la liberté de manifestation ne fait pas obstacle à ce que l’autorité investie du pouvoir de police interdise une activité si une telle mesure est seule de nature à prévenir un trouble à l’ordre public ; (...) qu’en interdisant par l’arrêté contesté plusieurs rassemblements liés à la distribution sur la voie publique d’aliments contenant du porc, le préfet de police n’a pas, eu égard au fondement et au but de la manifestation et à ses motifs portés à la connaissance du public par le site internet de l’association,
porté une atteinte grave et manifestement illégale à la liberté de manifestation ; (...) qu’il résulte de ce qui précède que l’association « Solidarité des français » n’est pas fondée à demander la suspension de l’arrêté contesté du préfet de police ... » GRIEFS Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint de ce que le Conseil d’Etat aurait méconnu le principe de l’égalité des armes, en acceptant de statuer sur le recours formé par le ministre après le rassemblement litigieux du 2 janvier 2007 pour confirmer l’interdiction prise pour les jours suivants. Elle soutient que le juge a ainsi permis au préfet de se ménager, en étendant son interdiction au-delà de la date du rassemblement envisagé, la possibilité d’un appel dont l’association n’aurait pas elle-même pu bénéficier si elle avait été déboutée en première instance, le recours formé après l’événement étant sans objet.
Invoquant ensuite l’article 9 de la Convention, la requérante se plaint de l’ingérence du préfet dans le choix de l’association de distribuer du lard aux personnes démunies, soutenant que le motif discriminatoire invoqué pour justifier l’interdiction préfectorale n’est pas établi et que cette interdiction fondée sur des prescriptions alimentaires musulmanes méconnaît le droit de la requérante de ne pas pratiquer une religion. EN DROIT 1. La requérante se plaint en premier lieu de ce que le ministre de l’Intérieur aurait bénéficié d’une voie de recours qu’elle-même n’aurait pas pu exercer.
Elle allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » En l’espèce, la requérante soutient qu’au contraire de la partie adverse, elle n’aurait pas pu interjeter appel d’une décision rejetant ses prétentions, en ce que, la date du rassemblement envisagé étant dépassée, ce recours aurait été déclaré sans objet. A supposer l’article 6 applicable à la procédure de référé ( APIS A.S. c. Slovaquie (déc.), n o 39754/98, 10 janvier 2000), la Cour n’a relevé aucune apparence de violation du principe de l’égalité des armes.
La requérante aurait également bénéficié d’un recours devant le Conseil d’Etat si la décision du juge des référés ne lui avait pas été favorable. Il n’appartient pas à la Cour de spéculer sur le résultat d’une procédure hypothétique. Dès lors, la Cour estime que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 2. La requérante se plaint de ce que le motif invoqué pour justifier l’interdiction de rassemblement, et repris par le juge d’appel, méconnaîtrait sa liberté de réunion et d’association, ainsi que la liberté qui y est attachée de ne pas pratiquer de religion. Elle conteste en particulier la réalité de la volonté discriminatoire qui lui est reprochée par les autorités françaises.
Elle invoque une violation de l’article 9 de la Convention qui se lit ainsi : Article 9 - Liberté de pensée, de conscience et de religion « Toute personne a droit à la liberté de pensée, de conscience et de religion (...). La liberté de manifester sa religion ou ses convictions ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité publique, à la protection de l’ordre, de la santé ou de la morale publiques, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. » La Cour constate que ce moyen pris de la violation de la liberté de conscience n’a pas été expressément soulevé devant les juridictions internes.
Cependant, elle note qu’en substance ce grief se fonde également sur la liberté de réunion et d’association au sens de l’article 11 de la Convention, dont les juridictions internes ont effectivement eu à connaître et qui inclut dans ses objectifs le respect de la liberté de conscience (voir Sidiropoulos et autres c. Grèce , 10 juillet 1998, § 27, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ IV, et Young, James et Webster c. Royaume-Uni , 13 août 1981, § 57, série A n o 44). La Cour estime dès lors que le grief doit être envisagé sous l’angle de l’article 11 de la Convention, à la lumière de l’article 9. L’article 11 dispose : « Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association (...).
L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. Le présent article n’interdit pas que des restrictions légitimes soient imposées à l’exercice de ces droits par les membres des forces armées, de la police ou de l’administration de l’Etat. » La Cour note tout d’abord que la requérante n’a jamais agi au fond en annulation de l’interdiction préfectorale afin notamment de solliciter une indemnisation de son préjudice.
Toutefois, elle n’estime pas nécessaire d’examiner la question de l’épuisement des voies de recours internes au sens de l’article 35 § 1 de la Convention au motif que le grief est, en tout état de cause, irrecevable pour défaut manifeste de fondement. La Cour relève que l’interdiction litigieuse constitue une ingérence dans les droits garantis par les articles 9 et 11. Une telle ingérence est permise dès lors qu’elle est « prévue par la loi », poursuit un but légitime et est « nécessaire dans une société démocratique » ( Leyla Sahin c. Turquie [GC], n o 44774/98, §§ 75, 104-110, CEDH 2005-XI, et Günéri et autres c. Turquie , n os 42853/98, 43609/98 et 44291/98, §§ 63, 75 ‑ 76, 12 juillet 2005). L’expression « nécessaire dans une société démocratique » implique une ingérence fondée sur un « besoin social impérieux » et notamment proportionnée au but légitime recherché.
Les Etats contractants jouissent d’une certaine marge d’appréciation pour juger de l’existence d’un tel besoin, mais elle se double d’un contrôle européen portant à la fois sur la loi et sur les décisions qui l’appliquent, même quand elles émanent d’une juridiction indépendante. La Cour a donc compétence pour statuer en dernier lieu sur le point de savoir si une « restriction » se concilie avec les droits protégés par la Convention. Lorsqu’elle exerce son contrôle, la Cour n’a point pour tâche de se substituer aux juridictions internes compétentes, mais de vérifier sous l’angle de l’article 11 les décisions qu’elles ont rendues.
Il ne s’ensuit pas qu’elle doive se borner à rechercher si l’Etat défendeur a usé de ce pouvoir de bonne foi, avec soin et de façon raisonnable : il lui faut considérer l’ingérence litigieuse à la lumière de l’ensemble de l’affaire pour déterminer si elle était « proportionnée au but légitime poursuivi » et si les motifs invoqués par les autorités nationales pour la justifier apparaissent « pertinents et suffisants ». Ce faisant, la Cour doit se convaincre que les autorités nationales ont appliqué des règles conformes aux principes consacrés par l’article 11 et ce, de surcroît, en se fondant sur une appréciation acceptable des faits pertinents (voir, par exemple, Stankov et Organisation macédonienne unie Ilinden c. Bulgarie , n os 29221/95 et 29225/95, § 87, CEDH 2001 ‑ IX).
La Cour constate que l’interdiction litigieuse est basée sur la réglementation portant maintien de l’ordre public, ce que ne conteste pas la requérante. Elle ne voit par ailleurs aucune raison de douter des buts de l’ingérence, légitimes, à savoir la protection de l’ordre et de la morale publiques ainsi que du droit d’autrui au respect de ses convictions religieuses. Quant à la nécessité d’une telle ingérence dans une société démocratique, la Cour constate que le préfet a relevé que le site internet de l’association requérante faisait explicitement état de la présence de porc dans l’alimentation offerte aux personnes démunies.
Toujours selon le préfet, l’interdiction de la distribution en question est justifiée par la visée clairement discriminatoire de l’association requérante, l’atteinte à la dignité des personnes en état de faiblesse et le risque fort de trouble à l’ordre public compte tenu du climat de polémique engendré par une telle action (arrêtés des 6 et 28 décembre 2006). Par ailleurs, si le juge des référés du tribunal administratif de Paris a considéré que la manifestation n’était pas constitutive d’une atteinte à l’ordre public, celui du Conseil d’Etat, dans son ordonnance du 5 janvier 2007, a notamment énoncé que la liberté de manifestation n’était pas illégalement entravée eu égard au risque d’une réaction menaçant l’ordre public.
La Cour rappelle que la liberté de réunion garantie par l’article 11 de la Convention protège aussi les manifestations susceptibles de heurter ou mécontenter des éléments hostiles aux idées ou revendications qu’elles veulent promouvoir ( Plattform « Ärtze für das Leben » c. Autriche , 21 juin 1988, §32, série A n o 139). Elle rappelle également que les autorités ont le devoir de prendre des mesures nécessaires en ce qui concerne les manifestations légales afin de garantir le bon déroulement de celles-ci et la sécurité de tous les citoyens ( Ciloglu c. Turquie , n o 73333/01, § 45, 6 mars 2007). En l’espèce, le préfet de police, dont la décision a été confirmée en dernière instance par le Conseil d’Etat, a légitimement considéré qu’un rassemblement en vue de la distribution sur la voie publique d’aliments contenant du porc, vu son message clairement discriminatoire et attentatoire aux convictions des personnes privées du secours proposé, risquait de causer des troubles à l’ordre public que seule son interdiction pouvait éviter.
A la lumière de ces éléments, la Cour considère que les autorités nationales, qui sont en principe mieux placées pour évaluer la situation, ont tiré des conclusions conformes aux justifications prévues par l’article 11 § 2 de la Convention. Partant, la Cour n’aperçoit aucune apparence de violation de cette disposition et le grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président